Pe-o culme, deasupra Mizilului – Băile Boboci

BĂILE BOBOCI… izvor de sănătate şi istorie milenară, în carcera uitării

# Specialiştii susţin că apele de aici au proprietăţi similare cu cele de din staţiunea balneară Bones din Franţa!

Undeva, printre dealuri blânde, care, la prima vedere, nu înseamnă decât un peisaj patriarhal, „aruncat” din vechime către prezent, satul Boboci… Ia, acolo, nişte căsuţe ca dintr-SDC18508 300x225 Pe o culme, deasupra Mizilului     Băile Bobociun basm de altădată. Ţin cu ele o istorie ce parcă se pierde în adâncul vremurilor, tocmai din epoca pietrei, după cum spun istoricii şi arheologii. Hăt, la vreo 12 km de Mizil, într-un loc feeric, Boboci –un sătuc patriarhal, uitat de lume, se încăpăţânează să reziste, în ciuda necazurilor şi neajunsurilor.

Oamenii de aici trăiesc cumva izolaţi, departe de tumultul pe care îl resimţim cu toţii, resemnaţi, în tăcerea dealurilor, ducând cu ei din veac în veac, legende şi istorii care au ţesut demult începuturile cuivilizaţiei pe aceste meleaguri. Pentru că, trebuie să ştiţi, dragi cititori, satul păstrează memoria unei istorii de acum multe milenii, dar şi comoara unor izvoare binecuvântate, cu ape minerale care, odinioară duseseră faima acestui loc.

Acum, însă, totul pare împietrit. Un hotar nedrept între istorie şi prezent; ceea ce ar fi putut fi aici (pentru că odinioară a fost!) un izvor de sănătate dar şi leagăn unor vestigii demne de luat în seamă, este, de multă vreme, un loc în paragină, zăvorât în uitare şi buruieni.

Istorie, din epoca pietrei…

De-a lungul timpului, cercetările au scos la iveală mărturii ale unor milenii trecute. Spre exemplu, lângă clădirea hanului (unde a funcţionat, de altfel, fosta şcoală a satului- desfiinţată prin 1985), există un perimetru destul de vast despre care arheologii spun că ascunde un sit neolitic care, dacă ar fi studiat, ar da istoriei multe date şi certitudini despre epoca pietrei. Din păcate, însă, atât hanul, cât şi ceea ce s-a vrut la un moment dat o terasă betonată pun serioase piedici cercetărilor, fiind amplasate chiar pe locul cu cele mai multe indicii arheologice, după cum precizează Alin Frânculeasa, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova.

De asemenea, demn de remarcat este că, pe parcurs, unii istorici au identificat aici şi alte interesante vestigii- anume,  mărturii orale şi descoperiri- ce-i drept, insuficient analizate, cum ar fi morţi îngropaţi după un ritual atipic, ceea ce a permis unele speculaţii pe tema apartenenţei religioase a celor înhumaţi aici. După toate aparenţele, este vorba de bogomili. Oricum, noii sosiţi, odată stabiliţi aici, şi-au înălţat un locaş de cult orientat spre nord-est. Interesant, şi biserica ortodoxă actuală, construită pe acelaşi loc, a păstrat aceeaşi ciudată caracteristică, contrar specificului ortodox. Interesant este că şi acum, oamenii din partea locului recunosc că nu o dată li s-a întâmplat, prin râpele dimprejur, ori prin livada de nuci sau jos, lângă izvoare (dar şi în alte părţi ale satului) să vadă oseminte ale unor oameni înhumaţi după cu totul alte rituri decât cele strămoşeşti, mulţi dintre localnici temându-se că „toate astea parcă poartă un soi de blestem… Păi, nu vedeţi că aici e locul unde nu se întâmplă nimic?! De băi s-a ales praful, satul e ca vai de el, istoria ne-a fost îngropată, iar încurcăturile administrative şi sărăcia ne-au pus lacăt. Nu degeaba credem că-i adevărată povestea cu blestemele puse de demult de cei care s-au aşezat aici. Că zice-se c-ar fi îngropat pe-aici comori, dar cine poate să ştie? Numai învăţaţii care ar veni să sape…” Până una alta, însă… rămăşiţele istoriei aici, se conservă la voia întâmplării…

Despre istoria locului „vorbesc”, însă, şi cele câteva cruci de piatră şi alte indicii ale unui cimitir vechi de sute de ani care „răsar” în spatele ciudatei biserici, dar şi într-o râpă, în josul hanului, într-un loc poreclit „la morminţi”. Ridică, la cer întrebări. Deocamdată, fără răspuns!

Izvoarele- memoria unei staţiuni balneare de la începutul secolului 19

La câteva zeci de metri de han, într-o mică vale, curg- acum la întâmplare (!), printre răgălii- câteva izvoare cu ape minerale, care odinioară au ţinut faima acestui loc, pe timpuri- microstaţiune balneoclimaterică apreciată de specialişti.

Despre ceea ce a fost pe timpuri aici, iată ce aflăm dintr-un document din 1960- o încercare a autorităţilor de atunci de a reface staţiunea:

„Izvoarele minerale, cu ape dătătoare de sănătate, altădată captate, lăcrimează şi astăzi… Descoperite întâmplător, poate cu secole în urmă, pentru acţiunea lor curativă, băile au funcţionat în mod cert încă de pe la anul 1915. În anul 1840, întors de la Paris, unde îşi făcuse studiile, Ion Crăciunescu- pe a cărui moşie se aflau băile, împreună cu un prieten de origine francez, captează izvoarele şi construiesc aici instalaţii moderne, un conac boieresc (şcoala de mai târziu, azi- han) şi o biserică.

În 1857, Ion Crăciunescu moare, fără a avea vreun moştenitor pe linie directă. De aceea, în testamentul lăsat şi autentificat, moşierul lăsa întreaga avere Consiliului Comunal şi urbei Mizil”. Tot astfel, aflăm că în perioada 1867-1881, băile sunt neglijate, iar vechile edificii distruse, „iar materialele rezultate din demolări sunt vândute de administratorul moşiilor, un anume N. Paraschivescu- „omul sinistru amestecat în toate” (cum era ştiut de cunoscuţi), unui oarecare Ion Alexe, la derizoria sumă de 280 de lei, când în realitate, acestea costau zeci de mii de lei”.

Ulterior, între anii 1884-1886, izvoarele sunt refăcute, se construieşte un pavilion din piatră cu 36 de camere, sală de club, restaurant şi 24 cabine pentru băi. În perioada 1886-1916, băile funcţionează, anual numărul celor veniţi aici la tratament fiind între 40-60.

SDC18509 225x300 Pe o culme, deasupra Mizilului     Băile BobociDupă primul război, staţiunea se redeschide în 1922 şi funcţionează până în 1941, când reîncepe declinul.

La un moment dat, după 1980, a mai existat o încercare de reabilitare a zonei, pe vremea când la Mizil era primar Nicolae Bulete atunci a fost construit în zonă şi un bazin de înot modern, care abia a funcţionat de câteva ori. Din păcate însă, ulterior, declinul şi-a spus cuvântul, sub imperiul lisei fondurilor, dar mai cu seamă a lipsei de interes din partea autorităţilor.

Ai nimănui?

Acum, satul mai are cu chiu, cu vai, 108 locuitori şi vreo 42 de gospodării, răsfirate pe culmile leneşe. Media de vârstă a localnicilor depăşeşte 75 de ani. Doar păsările şi cei numai 6 (!) copii mai animă uliţele când vremea e bună… În rest, tăcere şi uitare. Am stat de vorbă cu tanti Lucica. La cei 77 de ani, abia dacă mai speră să vadă cine ştie ce schimbare: „Iaca, suntem aici uitaţi- parcă şi de Dumnezeu şi de lume. Ne-am obişnuit aşa, cum ne-o fi dat. O ducem cum putem, dar cu greu! Avem în grădină, una-alta, iar magazin pentru paine şi cele necesare, acolo, într-o căsuţă, în Valea Scheii, tocmai la Călugăreni, la vreo 2-3 km. Asta e… Suntem bătrâni şi tăcuţi. Aşa a vrut Dumnezeu să trăim. În tot satul mai e un copil de clasa a VII-a, unul in clasa a III-a şi vreo patru la grădiniţă, dar merg la Călugăreni, la vecini, că e mai… simplu: merg vreun km pe jos, până la autobuz, şi-apoi, cu autobuzul. Dacă ar merge la noi, e greu de urcat dealul şi ar avea vreo 3-4 km de mers pe jos, că la noi, aici, maşină nu e. Satul e îmbătrânit. Mai stăm şi noi pe-aici, până ne-om stinge. Păcat, că dacă se făcea ceva cu băile astea, era aur pentru toată lumea. Veneau oameni la tratament, la odihnă, se găsea de muncă şi nu mai plecau tinerii, hăt, departe!păi aici, la băi, pe timpuri, vă spun eu, veneau ologi pe targă şi plecau mulţumiţi, pe picioarele lor şi nici nu-i costa o avere. Acum s-a ales praful! Stăm şi ne uităm, că noi n-avem putere să facem nimic. Izvoarele s-au înfundat în buruieni şi parcă sunt acoperite de blestem. Apele lor tare bune mai erau şi o spuneau chiar doctorii. Că zicem noi, ăştia bătrânii, că nu degeaba s-or fi aşezat pe aici şi cei de le găsim noi oasele după sute şi mii de ani, prin grădină şi pe acolo, pe la izvoare sau la biserică. Poate că ştiai şi aceia ce minuni fac apele astea!”

SDC18510 300x225 Pe o culme, deasupra Mizilului     Băile Boboci

La rândul său, primarul comunei, dnul Constantin Marcoceanu, recunoaşte aproape lipsit de optimism: „Adevărul este că trebuie să facem ceva… Din punctul nostru de vedere, aşteptăm, deocamdată, cu mare interes demararea ceretărilor arheologice, dar trebuie lămurite unele aspecte cu primăria Mizil, pentru că, o parte din aria de la băi, a rămas în custodia lor. Apoi, sigur, dacă se găsesc oameni cu iniţiativă, dispuşi să facă aici o investiţie, ar fi un lucru extraordinar. Am pune în valoare atât vestigiile istorice, cât şi izvoarele! Avem comori şi e păcat! Ar fi ceva de muncă, ar răsări şi satul! Sunt aici câţiva oameni buni de muncă, dar sunt ori în şomaj, ori cu ajutor social, din cauza situaţiei generale. MaiSDC18515 300x225 Pe o culme, deasupra Mizilului     Băile Boboci câştigă, săracii, de ici, de colo, cu căruţa cu cai şi n-au nicio speranţă. Dacă s-ar face ceva frumos, s-ar mai vinde terenurile, s-ar face drumurile, s-ar schimba totul. Important este să se ştie ce e aici, la boboci, ce potenţial are, că e păcat să se piardă satul acesta”.

O staţiune balneară? De ce nu?

Acţiunea terapeutică a izvoarelor de aici a fost certificată de medici de-a lungul timpului. Spre exemplu, din raportului unui anume dr. Vişoianu, reiese că apele de la Boboci sunt sulfo-iodo-clorurate şi sunt benefice în cezul multor boli. Se apreciază că apa clorurată-sulfuroasă poate fi folosită în afecţiunile branhiale cronice, având acelaşi efect ca şi apele minerale care duc faima staţiunii Bones din sud-vestul Franţei. În urma analizelor de laborator,  efectuate de dr. ing. N. Tănăsescu Furtună, s-a stabilit că apele minerale de la Boboci pot vindeca boli precum: reumatisme cronice, artrită reumatică, reumatism poliarticular, sifilis, scrofuloză, limfatism, tuberculoză osoasă şi ganglionară, rahitism, metrite, anexite cronice, gastrite hipostenice, hepatite, flebite cronice, nevralgie intercostală, neurastenia, nevrotismul, obezitate, dar şi boli de rinichi. Demn de menţionat este că apele de aici au primit certificat şi din partea specialiştilor Ministerului Sănătăţii, în perioada 1952-1958, existând documente care atestă conţinutul chimic al fiecăruia dintre izvoare.

Poate, într-o bună zi, Băile Boboci vor fi din nou, izvor de sănătate (în rândul atâtor staţiuni balneare!), dar şi… loc de pelerinaj, unde mărturiile istoriei milenare înving timpul.

SDC18516 300x225 Pe o culme, deasupra Mizilului     Băile Boboci





65 Responses to Pe-o culme, deasupra Mizilului – Băile Boboci

  1. extraordinar! un articol f bun, documentat, interesant. o lectie de istorie si … despre prezent. Bravo!

  2. avatar DAN

    felicitari! un site de nota 10. citesti aici, afli, inveti… promit sa citesc zilnic. cu mare placere!

  3. De Baile Boboci pomenesc si batranii din Calugareni: veneau soldatii germani la tratament si plecau pe picioare in vremea razboiului. Pacat ca s-a impamantenit in tara asta obiceiul de a astepta sa faca altii pentru noi…

  4. avatar ALEXANDRA G

    BUNA ZIUA, DNA COSTACHE… Daca AVETI mARTURII si cunoasteti ZONA si eventual… cunoasteti mai multe… contactati.ma la adresa nicoletazpl@yahoo.com… Ma intereseaza in mod deosebit aceste istoria acestor locuri. MULUTUMESC

    • avatar Rares ivan

      Buna ziua, dna Alexandra. Aveti cumva detalii legate de dl stefan lungu si eventuala sa intentie de a prelua primaria calugareni? Va rog contactati-ma daca este posibil . V-am trimis un mail cu numarul meu de telefon pe adresa dvs de mail.

      • avatar TimeZone

        Recunosc că am recitit acest articol și nu văd unde pomenit numele acestui domn, Ștefan Lungu. Văd că această apariție este făcută de dvs.
        În cadrul acestui proiect încerc să păstrez imparțialitatea necesară, dar consider că deja este prea mult.
        Doamna Alexandra G. văd că folosește YONA, dar este știut că acest lucru este din cauza tastaturii în limba română(Y în loc de Z). Dacă mai sunt greșeli gramaticale, îmi cer și eu scuze, este obligația mea să verific fiecare articol (gramatică, diacritice, încadrarea articolului în categoria corespunzătoare etc) – înseamnă că nici eu nu mi-am făcut corect treaba și pentru aceasta îmi asum răspunderea în totalitate.
        Atât timp cât dna Alexandra respectă legile dreptului de autor și abordează un limbaj civilizat, în articolele scrise și în comentarii, am să vă rog să fiți mai indulgenți. Nu toate articolele sunt pe interesul fiecăruia, unele ne interesează, altele poate nu, importantă este diversitatea acestui site și nu vreau să o îngrădim prin nimic.
        Consider că prin comentarii se pot gestiona/ motiva evoluțiile ulterioare, dar să fie comentarii pe subiect, nu atacuri.
        Referitor la stilul dnei Alexandra de a comenta, recunosc că nu este cel mai corect, în consecință a primit deja email de la mine pentru remedierea acestui aspect.
        Considerând că am reuși să mediez acestă sitație ” de neînțelegere” VĂ MULȚUMESC și consider acest topic închis, din punctul de vedere al direcției acestor mesaje.
        Cu respect,
        TimeZone

        • avatar TimeZone

          PS consider că se pot cere scuze pentru limbaj – scuze reciproce. Aștept să văd maturitate aici.
          “…l-am citit insa dupa remarca sau remarcile dvs rautacioase si acide nejustificat* si stim cu totii de ce devin femeile rautacioase insa nu trebuie sa disperati, fiecare femeie este regina cuiva, sunt convins ca se va gasii cineva sa va DESTRESEZE si sa nu mai aveti starea asta de nervi.
          In rest , va doresc tot binele din lume, succes(uri) si ma rog sa scapati de excesul asta de fuliculina pur literara si nu numai.”
          … și doamna Alexandra a greșit – deci aștept reacțiile celor direct implicați.

          • avatar Rares ivan

            Cititi cu atentie postarile mele si o sa remarcati ca nu eu am inceput aceasta polemica, ba mai mult mi-am cerut scuze chiar atunci cand nu aveam motive sa o fac, nu ca acum as avea.In rest felicitari pentru site

  5. avatar mihai

    Citeam de curand in presa ca un oarecare om de afaceri stefan lungu ar candida la primaria comunei calugareni. Poate daca ia comuna investeste si in reabilitarea bailor boboci. Nu de alta dar citeam ca a facut o groaza de donatii si fiind un filantrop si altruist asa cum am citit poate rezolva si -problema bailor boboci. Am trecut o singura data pein zona aia si e o zona teribil de frumoasa

  6. avatar Cristianionita

    Mihai, eu locuiesc in comuna calugareni. Am avut onoarea sa-l cunosc pe dl Stefan Lungu in urma cu cateva luni. Sincer nu cred ca domnia sa va candida la primarie in Calugareni desi atat eu cat si alti tineri din comuna ne-am dori asta. Pentru Calugareni ar fi o revigorare pentru ca nu avem nimic afara de o administrare pesedista de ani de zile timp in care practic nu s-a facut nimic. Daca Stefan Lungu ar candida si ar face macar 10 la suta din donatiile pe care le-a facut la diversi oameni( si pe mine si familia mea m-a ajutat cu un loc de munca si o suma de bani chiar daca m-a vazut o singura data si asta doar pentru ca i-am spus ca sunt locuitor al comunei), atunci comuna este salvata. Din pacate stefan Lungu cred ca nu o sa vrea sa candideze si o sa ramanem cu aceiasi primarita pentru ca nu vrem binele comunei in care traim

    • avatar Rares

      imi puteti spune va rog daca exista vreo legatura intre fabrica de mezeluri ana si cornel si dl stefan lungu? Inteleg din ceea ce spuneti ca v-a ajutat si pe dvs cu un loc de munca. si cu bani. Este vorba de un loc de munca la firma de mai sus sau a fost doar o promisiune?

    • avatar Dincalugareni

      pai vin alegerile si iar o sa le dea primarita psd gogosi la propriu la sateni ca s-o voteze, eu sper sa avem si alt candidat la anul ca multi din comuna ne-am saturat de mafia carlan – si-a insurat fiul cu mare petrecere la seciu, probabil a platit din salariul ei de primar

  7. avatar Liliana Costache

    Domnule Mihai, domnule Cristian Ionita, am rugamintea sa luati legatura cu mine la adresa lilianacostache@yahoo.com, este foarte important. Si eu locuiesc in Calugareni.

  8. avatar Liliana Costache

    Pentru domnul Mihai: unde ati citit aceste lucruri in presa? Puteti indica in care publicatie? Pentru ca pe internet nu apare nimic sa sustina afirmatiile dvs. si nici datele de contact ale dlui Lungu nu sunt disponibile pentru a confirma ceea ce spuneti.

  9. avatar Rares ivan

    Despre posibila candidatura a omului de afaceri STEFAN LUNGU la primaria Calugareni Prahova. In calitate de ziarist am facut demersuri in acest sens si am aflat ca nici la primaria Calugareni nici la Consiliul Judetean Prahova nu s-a depus vreo hartie care sa arate interesul dlui Stefan Lungu de a candida la functia de primar.Intrebata fiind , dna Primar Cralan de la primaria Calugareni daca are cunostinta de eventuala candidatura a lui Stefan Lungu la functia de primar, aceasta mi-a declarat ca sunt doar zvonuri dar ca nu poate sa confirme sau sa infirme veridicitatea informatiei. Prin urmare am incercat sa-l contactez pe Stefan Lungu si in cele din urma am reusit sa-l interpelez. Acesta imi marturiste ca nici prin cap nu ii trece sa candideze la primaria comunei, ca toate zvonurile nu sunt altceva decat un balon de sapun(am incheiat citatul), dar ca este dispus sa ajute respectiva comuna dezinteresat datorita faptului ca in acele locuri si-a petrecut copilaria si il leaga amintiri extrem de frumoase de zona, inca mai avand rude in zona. Deasemenea l-am intrebat daca ceea ce se zvoneste pe internet si pe surse precum ca ar fi investit in terenuri in zona Calugareni si ca intentioneaza sa dezvolte zona din pct de vedere turistic acesta mi-a marturisit, ca singura investitie in zona a fost facuta de catre parintii sai constand intr-o casa de vacanta si ca la atat se va rezuma si in viitor.Realitatea sta insa altfel. Dl. Stefan lungu se pare ca este un apropiat al partidului de guvernamant si ca surse apropiate sustin contrariul. Dl Stefan Lungu a facut achizitii masive in zona prin interpusi, intentioneaza sa candideze din partea PDL ca deputat la colegiul Mizil si ca atentie: COMUNA CALUGARENI DUPA ALEGERI TREBUIE SA AJUNGA SINGURA ZONA DE TURISM VITICOL OETNOLOGIC DIN PRAHOVA SI ZONELE GEOGRAFICE LIMITROFE. Pai unde e adevarul dle Stefan Lungu? Sa pregateasca oare PDL o lovitura lui Adrian Nastase la viitoarele alegeri, stiut fiind faptul ca domnia sa candideaza la acelasi colegiu, impingandu-l in fata pe Stefan Lungu? USL n-are oare nimic de spus ? Tot pe surse mai aflu ca in campania electorala sloganul dlui Lungu o sa fie scurt ” NOUA ORDINE”. Oare nu seamana cu un dicton legionar? Am fost in comuna Calugareni sa vad daca cele afirmate pe surse sunt adevarate sau nu, nimeni n-a auzit de Stefan Lungu, doar unu sau doi indivizi mai rasariti care au citit sau aflat de el ca om de afaceri, in rest nimic, ceata totala. Insa dupa ceea ce am discutat si expus referitor la ceea ce se spune despre domnia sa , toti interpelatii l-ar fi votat si inainte de alegeri. Sa aibe PDL un nou mod de asi face campanie electorala , avand la baza doar curiozitatea indusa a alegatorilor, sau e doar o initiativa a dlui Stefan Lungu? Pana sa ne clarificam , nu putem sa acuzam sau laudam persoana sa fie publica sau nu, insa nu putem sa nu admitem faptul ca domnia sa a mintit atunci cand a afirmat ca nu exista interes funciar in ceea ce il priveste, dovada fiind cele peste 400 ha achizitionate pana in prezent. Pana la alegeri mai e un an, poate transforma calugareniul in Sicilia fam Corleone din renumitul film NASUL. Ca ziarist freelancer am sa fac o deplasare in zona pentru mai multe amanunte si pe cei interesati promit sa-i tin la curent. Rares ivan

  10. avatar ALEXANDRA G

    VA ROG FOARTE MULT, MUTATI aceste dispute in alta parte. eu am scris doar despre istoria bailor boboci, care se afla pe teritoriul comunei Jugureni. SCOPUL A FOST SI RAMANE ACELA DE A EVIDENTIA COMORILE ACESTUI LOC, NU BARFELE POLITICE.

    • avatar Rares

      Dna Alexandra, nu am avut intentia de a va supara, am intrebat doar daca detineti anumite informatii. Fiecare jurnalist cu specializarea lui. Eu n-am spus ca nu ma intereseaza articolul dvs. In plus iertati-ma dar nu dvs puteti decide anumite dispute pe anumite siteuri. No offence!!!
      Si daca tineti atat de mult la zona asta nu credeti ca stefan lungu intr-adevar ar cumpara sau prelua baile boboci , n=ar face altceva decat sa le decimeze?

    • avatar gheorghe

      se bucura si articolul de vizualizari. good!

      • avatar Rares

        …si este intr-adevar bine documentat si bine scris. dna Alexandra s-a suparat degeaba. Eu incerc sa obtin niste informatii legate de stefan lungu, nu ma interesa sa critic articolul dnei Alexandra insa domnia sa a inteles gresit

  11. avatar ALEXANDRA G

    MA DERANJEAZA CA ATI MUTAT DISCUTIA INTR?O ALTA DIRECTIE. EU AM SCRIS DE COMORILE ISTORICE CARE< REPET, SUNT PE TERITORIUL JUGURENI. NU PRICEP DE CE V/ati gasit cu altii TEREN DE DISPUTE PE LANGA ARTICOLUL MEU. NU AU NICIO LEGATURA CU CEEA CE AM SCRIS EU SI NICI NU AM IMPUS CUIVA SA II PLACA ARTICOLELE MELE. EU AM SCRIS DE YONA JUGURENI!!!! NU DE DISPUTELE POLITICE DE LA… CALUGARENI! nU STIU CINE E CE FACE SI CE VREA DL LUNGU. NU IL CUNOSC SI NU MA INTERESEAZA.
    NU VREAU CA ACEST ARTICOL SA FIE FRONT DE RAYBOI PT NU STIU CINE SAU CE… INTERESE!!!! CRED CA VA ESTE CLAR!

  12. avatar ALEXANDRA G

    CE TREABA ARE NU STIU CE FABRICA DE MEZELURI CU ARTIC MEU??????? VA ROG SA INCETATI! NU VA OBLIGA NIMENI SA IMI CITITI ARTICOLELE!

  13. avatar Rares

    Dna Alexandra , pai daca ati scris de “YONA” Jugureni si “V/ati” gasit timp ptr asta inseamna ca intr-adevar nu-si are rostul un “RAYBOI” sau o polemica cu dvs si orice dialog cu dvs trebuie incetat. Sunteti mult prea atenta la ortografie , punctuatie etc si imi este teribil de greu sa va urmaresc. Nimeni nu ma obliga sa va citesc articolele, sincer sa fiu nici n-am facut-o, afirmatia precum ca l-am citit se vroia doar un gest de curtoazie. l-am citit insa dupa remarca sau remarcile dvs rautacioase si acide nejustificat* si stim cu totii de ce devin femeile rautacioase insa nu trebuie sa disperati, fiecare femeie este regina cuiva, sunt convins ca se va gasii cineva sa va DESTRESEZE si sa nu mai aveti starea asta de nervi.
    In rest , va doresc tot binele din lume, succes(uri) si ma rog sa scapati de excesul asta de fuliculina pur literara si nu numai.
    Cum se poate ca un astfel de articol sa ajunga sa beneficieze de o asa polemica, articol demn de pulitzer?
    E bine ca va supraevaluati calitatile literare” YONA RAYBOI” DIACRITICE etc. Fiind propriul si singurul dvs cititor si implicit critic aveti o mare sansa sa deveniti un bun jurnalist, in timp dar e o sansa. Dar numai dupa ce scapati sa va scapa cineva de starea asta de draci ce va tradeaza o anumita lipsa. In rest va multumesc pentru rautati si va doresc bafta in ambele probleme(siteuri de dating gasiti si free pe net), important este sa scapti de ….. excesurile descrise mai sus, dupa cu mult calm o sa puteti sa dati o replica normala unei amarate de postari pe un site oarecare si referitor la un articol , insipid, incolor, si gimnazial. Cu timpul veti invatza ce inseamna munca de presa. La buna vedere, al dvs cu multa ” condescendenta” Rares Ivan( as fi vrut sa spun coleg de breasla insa imi este imposibil)

  14. avatar ALEXANDRA G

    Am scris asa grabita si deazamagita fiind de dvs. am un deces in familie si nu mai pot fi atenta … nu imi arde de glume proaste. oricum, va rog cu tot respectul, mutati disputele in alta parte. nu cunosc niciun Stefan Lungu.
    Lucrez in presa de 20 de ani. va rog f. mult, incetati cu aceasta disputa pe langa articolul meu. nu are nicio legatura. Si sa va informati…. Baile Boboci sunt pe teritoriul Jugureni, nu Calugareni., iar dpdv administrativ apartin de Mizil. Va repet, nu are nimic de a face discutia dvs cu acest articol. Discutati cu Stefan Lungu acela, cu cine doriti… Nu il cunosc. va rog respectuos. Am un deces in familie si nu cred ca este cazul… si stiu f. bine ce inseamna MASS MEDIA. De f multi ani. EU AM SCRIS STRICT DESPRE BAILE BOBOCI, NU DESPRE POLITICA SI BARFE PE MARGINEA ACESTUI DOMN STEFAN LUNGU SAU CUM IL CHEAMA! REPET, NU EXISTA NICIO LEGATURA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Va rog cu tot respectul , nu am niciun fel de legatura cu subiectul Stefan Lungu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  15. avatar ALEXANDRA G

    VA ROGf MULT SA INCETATI CU COMENTARIILE CARE INTREC MULT ANUMITE LIMITE. NU VA CUNOSC, NU CUNOSC NICIUN STEFAN LUNGU. ARTICOLUL MEU ARE UN SCOP NOBIL, CULTURAL! O ZI BUNA.

  16. avatar ALEXANDRA G

    DNA MURGOCI, ARTICOLUL MEU NU ARE LEGATURA CU ACEA DISPUTA SI CU CE INVOCA DL RARES…

  17. avatar ALEXANDRA G

    pt dna MURGOCi, ARTICOLUL ESTE REALIZAT IN URMA DOCUMENTARII PE TEREN, A DISCUTIILOR CU LOCALNICII, A DOCUMENTARILOR DIN ACTE ISTORICE etc…

  18. avatar Liliana Costache

    Domnule Ivan, v-ati pripit sa lansati un atac inutil care in circumstante tangibile nu v-ar face onoare. Va invit sa faceti un mic exercitiu: selectati in calculatorul dvs, in “language bar” limba romana. De regula este afisata limba engelza, din setarile de instalare Windows, in bara de jos in coltul din dreapta si apare EN. Daca dati click dreapta puteti selecta RO, pentru limba romana. Veti observa ca, tastand, veti avea Y in loc de Z, – in loc de /. Schimbarea setarilor tastaturii se poate obtine si apasand simultan tastele ALT si SHIFT. Nu de putine ori se intampla ca, scriind in graba, sa se apese simultan pe cele doua taste si sa se schimbe setarile tastaturii de la o limba la alta. Faceti va rog acest exercitiu sa va convingeti.
    In alta ordine de idei, daca sunteti cine banuiesc eu ca sunteti, ii datorati scuze doamnei. Altminteri va rog sa nu va deranjati.

    • avatar Rares ivan

      Nu ma deranjez!!!! o fac insa pentru ca ma gandesc ca in felul acesta Alexandra G nU devine mai violenta decat este, n-am spus nesimtire. Deci Scuzele mele doar declarative dna Ziarista(?) Alexandra G.

  19. avatar Alexandra G

    ARTICOLUL ESTE SCRIS DE MINE> ESTE O”POVESTE” DESPRE ISTORII DE DEMULT. NU DESPRE BARFE POLITICE. DORESC SA INCHEI ACEST CAPITOL.

  20. avatar Rares ivan

    Ceea ce nu intelege Dna Alexandra este faptul ca nu articolul domniei sale este subiectul acestei polemici. Personal cred ca isi acorda prea multa atentie si sincer daca vrea sa atraga atentia asupra unei scrieri ce ii apartine poate s-o faca altfel nu asa. Deci, nu articolul dvs este marul discordiei, am intrebat doar atat DACA DETINETI VREO INFORMATIE DESPRE STEFAN LUNGU, atat, nu am facut nici o referire la art dvs, nici n-as fi avut motive. IN mod normal puteati sa rezumati totul la un simplu “NU detin informatii”. Cat despre decesul dvs regret sincer pierderea suferita , insa acest lucru nu va da dreptul sa aveti o astfel de atitudine. Cred ca ati supralicitat cu aceste aciditati( hai sa le spun astfel), motivul fiind sa atrageti atentia asupra scrierii dvs. ceea ce se poate denumii altfel. Dna Murgoci are o parere personala si e treaba domniei sale daca si-o exprima aici sau nu referitor la art dvs. Cat despre faptul ca ar trebuii sa-mi cer scuze, o rog pe dna Costache sa-mi spuna de ce ar trebuii sa fac asta. Este ziarista(?) Alexandra G. detinatoarea acestui site si imi impune ce sa postez sau nu, ce opinii sa am sa nu? Consider ca limbajul folosit este cel decent, nu neaaparat academic, si ca domnia sa a fost cea care spune SA INCETAM, S-A SATURAT ETC. Sincer cred ca nu are vreun drept sa afirme sau sa impuna ceva, cel putin in ceea ce ma priveste personal. In alta ordine de idei am avut rabdarea sa caut mai multe art ale domnniei sale . Spunea ca are 20 de ani de presa . Si Brucan ne-a prezis 25 pana sa invatam democratia. Cu putina rabdare mai sunt cativa si in cele din urma va remarca cineva. Asta e rautate si o recunosc, insa nu TIP ,URLU cu majuscule ca dna Alexandra si nici nu impun cuiva ce scrie aici sau in alta parte sa termine sau sa inceapa un subiect ptr ca asa as vrea EU. Nu mie trebuie sa-mi fie rusine, nici nu-mi este altminteri. Am cerut doar niste informatii, nu eu am urlat in stanga si–n dreapta ca ARTICOLUL meu, Ca documentat etc etc. Dna Alexandra , pai nimeni nu a intrebat daca l-ati scris dvs si aici nu inteleg de ce a trebuit sa metionati asta , nimeni nu a intrebat daca este documentat , iar ati tinut sa precizati ca este desi nimeni n-a fost curios daca-i asa. Chiar nu ati priceput ca v-am pus doar o intrebare si ca practic nu ati facut altceva decat sa va bagati singura in seama? In ceea ce ma priveste a inceput sa ma distreze acest topic, imi plac oamenii nervosi si stiti de ce? Ptr ca Tipatul este singurul lor argument, asa au impresia ca sunt mai convingatori. Asa ca fiti rea dna Alexandra, nu spun profii ca e mult. In incheiere daca credeti ca aveti un articol cum este cel de la Boboci sau cum Dzeu s-o numii lasati pe altii sa vi-l critice sau laude nu -l bagati pe gat de maniera pe care ati facut-o, mentionandu-l intr-o discutie ce nu are nici o legatura cu intrebarea mea. Nu vreau sa-i dau dreptate dnei Murgoci , dar nu-mi dati de ales. Al dvs cu aceiasi condescendenta( pamfletar in ceea ce va priveste) Rares Ivan

  21. avatar ALEXANDRA G

    Ar TREBUII… se scriie A TREBUI si A DENUMII… TOT A DENUMI si A NUMII… TOT CU UN I!!!!!. CU UN SINGUR I O ZI BUNA. EU AM SPUS F CLAR DE LA INCEPUT NU DETIN INFORMATII, NU CUNOSC NICIUN STEFAN LUNGU. CAT DESPRE MOPDUL DVS DE ADRESARE DE IERI, REFERITOR LA PASAJUL IN CARE SPUNETI CA… STITI DE CE FEMEILE… MIE, SINCER MI-E RUSINE SA REPRODUC ACEL PASAJ AL DVS, VA ROG RESPOECTUOAS SA VA CERETI SCUZE PUBLIC. O ZI BUNA

  22. avatar ALEXANDRA G

    Scuze! SCRIE!!! VA ROG RESPECTUOS SA VA CERETI SCUZE PT ACEL PASAJ si… nu numai.

  23. avatar ALEXANDRA G

    IN REST… VA INVIT SA CITITI SI ALTE ARTICOLE SCRISE DE MINE. O ZI BUNA

    • avatar Rares ivan

      Dna.(?) Alexandra G. BLAZOANELE DUMNEAVOASTRA SA SCUZE BAZOANELE MELE.Cat despre multitunidea de iiii-uri din replica ce am dat-o desi nu o meritati eu am doar o tastatura defecta spre deosebire de anumite persoane ce au lacune de caracter, becher nu dau nume, dar ca indicii scrie pasamite despre “frumoasele locuri”. Si pentru ca providerul m-a rugat sa-mi exprim scuze o fac, o fac in fata tuturor celorlalti care au fost nevoiti sa citeasca topicurile dvs. Cat despre articolele dvs …… le citesc ca pe biblie , le printez si de cand saprosanul se da numai cu reteta imi sunt absolut indispensabile. Iertati-ma va rog, insa sinceritatea mea a fost intotdeauna o calitate si nu pot sa abdic acum de la un principiu de viata si-anume sa spun mereu ce simt sau gandesc. Exista insa un avantaj, cineva, adica astia care am postat pe-aici am vazut ca dna Alexandra G. scrie domne, scrie si se chinuie s-o faca. Si ca a venit vorba de ce G. (nu ma refer la punctul G ca e un mit, asa cred toti barbatii), De ce daca tot va considerati o carte deschisa nu va semnati cu numele intreg? Aaaaaa, am inteles, numai pseudonimul G. va poate permite sa aveti atitudinea asta …salbatica , iar nu spun nesimtita. In concluzie aveti parte toate scuzele de care sunt eu capabil dna G., vi le trimit si transmit en gros si in avans, sa va bucurati de ele si sa va priasca. Datorita acestor discutii ati iesit din anonimatul dvs efemer. Bravo, in sfarsit cineva a bagat in seama si persoana dvs si ma bucur ca eu am fost acela si in felul acesta am dat o mana de ajutor personalitatii dvs(in formare profesionala). SCUZE TRANSMISE DVS CA TOT LE-ATI CERUT si mai ales celor care au avut amabilitatea si decenta , nu ca mine, sa nu va raspunda si sa nu va spuna ce cred despre arista G. Cu exceptia dnei Murgoci . La buna vedere si bafta in munca ( daca e jurnalism faceti asta doar din pasiune , nu faceti din asta o meserie)

      • avatar Anca Murgoci

        Pentru ca tot mi-am vazut numele, pot afirma si eu ca sunt de acord cu faptul ca atata timp cat doamna autoare se pretinde (sau scuzele mele, poate chiar este) jurnalist si profesor, ar putea sa semneze articolele cu numele din buletin.
        P.S.: Sanatate si virtute! (stiu ca doamnei G. nu ii place aceasta urare si o considera marinareasca, dar uita ca toata lumea are nevoie si de sanatate… si de virtute).

        • avatar Rares

          Eu nu am spus ca nu scrie bine, are potential. Cu ceva rabdare daca parcurgeti toate postarile cuvant cu cuvant o sa realizati ca adevarul este undeva la mijoc, nu stiu la mijlocul cui, insa chiar daca riscati ca si pe dvs sa va puna providerul sa va cereti scuze, urmati-mi sfatul si decideti daca a trebuit sa-mi cer scuze sau nu. Eu le-am prezentat cat si cum am putut eu mai bine, disciplinat si la timp astfel incat dna G. sa fie pe deplin SATISFACUTA. Ahhh!!!

          • avatar Anca Murgoci

            Si eu scriu din cand in cand aici si nu o sa ma pun rau cu providerul. Imi place site-ul cu majoritatea informatiilor pe care le gasesc aici. Daca mie nu imi plac articolele doamnei G. este pentru ca prefer articolele informative(slava Domnului exista destule aici).Nu mi-as cere scuze pentru ca nu am de ce, plus ca si eu am primit SUFICIENTE jigniri, dar nu am facut nimic in acest sens pentru ca fiecare are dreptul la libera exprimare.

          • avatar Rares ivan

            Eu mi le-em cerut (asa cum am crezut eu mai bine in raport cu atitudinea dnei G.), din respect ptr provider si de ce sa n-o recunosc si din altruism, in acest fel se simte bine si dna G si satisfacuta cum am spus mai sus. Orice opinie este intr-adevar prosi contra si atata timp cat este facuta la modul civilizat chiar pamfletar cum o fac eu, nu are ce sa strice.In rest despre site chiar e super informat si personal pe mine ma ajuta in munca de redactie

  24. avatar Bianca

    Voi va certati aici si de castigat are de castigat stefan lungu ala de care tot scrieti ca ii faceti reclama. scrieti supet tare amandoi, rares e comic si sincer imi place si alexandra se supara degeaba ca e vorba doar de un pamfletar. Nu va mai certati ca nu merita

  25. avatar Mihai-Marius Marin

    Stimabililor, cearta multa saracia omului!

  26. avatar Mihai-Marius Marin

    Atunci ar trebui sa va rezumati doar la expunere de opinii fara a va mai jigni ori ataca reciproc.

  27. avatar Geo

    da pana la urma cine e stefan lungu asta si ce vrea de la comuna aia frate? Vad pe net ca e purtatorul de cuvant al udrei stie cineva cine e si sa ii dea lui rares asta ce vrea si sa incheiati odata discutia asta?

    • avatar Marcu

      subscriu: cine este dle Stefan Lungu??! Dar nu vreau sa vad ca se inceheie aici acest subiect, vreau sa vad jurnalism, fara frica fata de amenintari, vreau sa vad fapte concrete care sa sustina toate afirmatiile facute

  28. avatar Marcu

    un articol inocent care a strans 46 comentarii. foarte tare, am intalnit aici multe alte articole mai reusite :) )

  29. avatar Rares

    Retractez, mea culpa. Dna Alexandra G. Un program al UE sau al Bancii Mondiale , predarea jurnalismului intr-un astfel de program inseamna cel mult sa fi trainer, nu profesor. Dar si mama vitrega a Albei ca zapada se mintea singura in oglinda. Anca , gata , m-ai lamurit sunt cu nasu’ in tastatura plecat de la mijloc in jos, mea culpa. Marcu a fost extrem de punctual in precizare, eu sunt nemernicul care tendentios a interpretat cum a vrut.

  30. avatar Rares

    Stiam eu ca daca fac plecaciuni ma iarta lumea:)
    Si-acum bomba bombelor. Cine credeti ca m=a sunat la redactie azi????? Impricinatul si constipatul se pare domn stefan lungu care se pare ca a luat la cunostinta de faptul ca fac pe detectivul in ceea ce il priveste inclusiv pe internet si implicit pe acest site. Dupa amenintari specifice pdlistilor precum ca avocatii domniei sale ma actioneaza in instanta, dupa ce imi cere sa incetez orice remarca sau opinie la adresa lui, conchide inchizandu-mi telefonul dar nu inainte de a-mi spune citez: este mai bine sa-l am prieten decat dusman sau adversar” , dupa care mi-a trantit telefonul in nas de m-a lovit hemoragia. Pai nenea Stefan Lungu, eu va stiam un etalon de civilizatie si dvs ma dezamagiti de maniera asta? Sa va fie rusine, mie imi este , imi este rusine ca am avut decenta sa nu divulg si alte informatii legate de interesul dvs legat de zona Mizil, dar promit acum ca probabil monitorizati si internetul, ca am s–o fac, asta pentru buna incunonstiintare a viitorilor dvs votanti. Legat de amenintarea cu instanta, dle Lungu, sunt disperat ca nu mai am saprosan, m-am cufurit tot pe mine de frica. Dar poate imi faceti o vizita la redactie ca si asa sunteti extrem de zgarcit in declaratii.
    Pai, sa le luam pe rand. Cele peste 400 ha cumparate in zona calugaeni si la tataru taman langa mosia lu’ Nastase inseamna tot dezinteres ptr dvs? Da sumele de peste 2 milioane de euro pe cre vreti sa le investiti in Boboci cu nea caisa ala de la Jugureni, tot dezinteres este? Sa mai continui dle Stefan Lungu? Sau s ma rezum la a tremura de frica ca ma actionati in justitie ca imi fac meseria? Nu cumva tot asa s-a intamplat si in zona Braila acum 4 ani cand pe nimic ati pus mana pe X hectare? Sa mai spun si de Urziceni? Brrrrr. tac ca mor de frica si deocamdata este replica mea (mica) la amenintarea dvs cu justitia. Luati-ma drept un pamfletar asa cum m-ati catalogat insa nu-mi minimizati capacitatile profesionale. Asta ca replica deocamdata aici ca la acest site ati facut referire.. Cu aceasta ocazie afla si votantii dvs daca se afla dintre ei pe acest site, ce aveti de gand cu respectiva comuna. Daca vreti replica asta documentata si probata cu inscrisuri, o veti avea oricum in cateva zile pe post. In concluzie inchei aceasta replica dle Lungu si Nu astept reactia dvs chiar daca m-ati amenintat sau avertisat ca o sa am parte de ea.
    Iertati-ma cei care impreuna cu mine polemizam pe acest site, insa nenea Lungu crede ca daca are malai isi permite sa aibe o astfel de atitudine fata de jurnalistii onesti si de-asta daca tot ma i-a cu ” sa termin cu anchetele despre el pe acest site si altele, am vrut sa fiu o carte deschisa, ca o operatie pe cord deschis.

    • avatar Marcu

      bv dl. Rares, nu te lasa… nu eram de acord cu stilul dvs, dar sunt de acord cu titlurile strigate ale dnei Alexandra G., dar acum – daca sunt adevarate dialogurile dvs cu acel domn X… foarte bine, nu va lasati – dati fapte – concrete…si noua, celor care asistam la tot acest circ.
      din cate vad, nu exista cenzura aici si Timezone vad ca a mediat destul de civilizat aceasta polemica, sper ca nu a sters nimic si nici nu cred ca o va face de acuma inainte.
      Asteptam dovezi care sa confirme ce spuneti dle Rares, sper ca vorbesc in numele tuturor celor care citesc acest site si implicit participa, macar vizual, la acest show.

    • avatar George Parvan

      Dle Rares, intamplarea face sa fim colegi de breasla si tot intamplarea a facut sa aflu de aceasta polemica pe acest site cu privire la persoana dlui Stefan Lungu. Curiozitatea m-a impins la al suna ,datorita faptului ca ma leaga o amicitie de persoana domniei sale si sa aflu care este motivatia pentru care sunteti atat de determinat sa-l acuzati si atacati atat pe acest site cat si prin alte mijloace. Am aflat fara sa fiu surprins ca dvs dle Rares Ivan ati fost salariatul dlui Stefan Lungu la una din publicatiile pe care acesta le detine si ca raporturile profesionale au fost intrerupte strict din vina dvs, probitatea dvs profesionala lasand de dorit. Nu am caderea desi varsta imi permite, sa va cataloghez, insa ma simt dator sa fac anumite precizari pentru cei care asista la acest circ ieftin pe care dvs l-ati initiat pe marginea acestui subiect, si multumesc hostului TZTEAM.COM ca imi da aceasta posibilitate. Deci, dle Rares Ivan, in primul rand constat cu stupoare ca faceti afirmatii fara temei si acuze nefondate legate de persoana dlui Lungu. Nu exista nici cea mai mica intentie de a candida ca edil la comuna respectiva, nu exista nici un act care sa ateste calitatea de proprietar a 400 de ha a dlui Stefan Lungu pe raza comunei respective sau chiar mai mult de-atat, pe raza judetului Prahova. Dl. Stefan Lungu nu detine nici macar un mp de teren in Orasul Urziceni asa cum ati facut referire intr-o postare a dvs, In jud Braila dl Lungu conform spuselor domniei sale nici nu a pus vreodata piciorul. Fac aceste referiri si precizari la rugamintea expresa a dlui Lungu, astfel incat persoana sa sa nu fie pusa intr-o postura ingrata fata de cei care au luat cunostinta de ineptiile debitate de dl Rares Ivan. Nu ma erijez in purtatorul de cuvant al dlui Stefan Lungu asa cum probabil pare la prima vedere, vreau doar ca prin aceste precizari sa fac lumina in acest circ asa cum bina l-a numit cineva mai sus. Dl. Lungu nu a intentionat niciodata sa candideze dle Rares, sunteti ori prost informat ori rau intentionat ceea ce e mult mai probabil.Ceea ce faceti dvs nu se numeste jurnalism ci mai degraba munca de cancan si aici si legat de persoana in cauza , munca dvs nu isi are nici rostul si in mod cert nici o finalitate.Cunoscandu-l bine pe Dl Stefan Lungu, imi iau libertatea de a face aceste precizari. Sper ca nu am inoportunat pe nimeni cu aceste precizari.

  31. avatar Mihai-Marius Marin

    Dragelor si dragilor, prieteni, oameni buni, nu credeti ca aveti treaba si doamna Alexandra va retine?

  32. avatar Ovidiu Tica

    ba rares tu esti chiar cretin. nu vezi ca nu faci altceva decat sa te bagi singur in seama? daca baga ala milioane in comuna aia nu e spre binele comunei? vezi fratele meu de altceva ca aici esti tufa. ai vrei sa faci anchete jurnalistice? Tu nu vezi ca practic nici acuzele tale su sunt acuze? Spuneai aici ca tipa care a scris articolul e nu stiu cum. pai de ce nu te uiti la ce scri tu? Daca in sfarsit se gaseste un stefan lungu sau Becali sau cine o vrea sa se intereseze de o comuna sau o localitate si vrea sa bage bani acolo, se trezeste un individ ca tine sa arunce cu pietre. Spuneti fratilor merci ca vrea cineva sa ne bage in seama indiferent ca e asta stefan lungu sau altcineva. Eu locuiesc in Mizil si in locul alora de sus din calugareni sincer as fi extem de fericit sa vina lungu asta sa pompeze bani in mine, nu m-as uita la un fite cine ca Rares asta care stopeste cu noroi. Pana la urma o sa se scarbeasca si asta si altii si ramanem ultima regiune uitata de dumnezeu. Eu zic daca s-a gasit cineva sa incropeasca ceva si pe la noi sa nu dam cu pietre asa cum face individul asta de rares.

  33. avatar Bucifal

    ATI INNEBUNIT DE TOOOOT! :-) )

  34. avatar Ovidiu Tica

    Se pare ca Rares a fost redus la tacere, deh daca se pune cu rechinii gen Stefan lungu asa-i trebe

  35. avatar Rares ivan

    Ete ca ma intorc dupa un concediu cu buget de ziarist platit prost si ce vad… pe hercule poirot, de george parvan, pupincuristul lu’ Fane Lungu. pai bine mai nea’ pupici acolo si unde si cand vrea actualul tau sef si recunosc ca ex-ul meu, te-a pus Lungu sa ma reduci la tacere? Cine se crede, Menghele in timpul serviciului la BIRGHENAU? S-a suparat ca l-am dat in fapt cum se spune cu privile la candidatura din colegiul mizil? Ete ca l-am intrebat si eu pe mail azi pe nenea moguletul FANE pe adresa lui proprie si personala adicatelea stefan.lungu@yahoo.com( sa ma dea in judecata ca i-am facut-o publica, mai am un bou la bicicleta deci are ce-mi lua), daca mai candideaza au ba si ce sa vezi nu mi-a raspuns. Poate va raspunde astora din zona aia pe care se pregateste sa o bombadeze cu facaturi si promisiuni, acu ca tot i-am dat in vileag adresa. Timpul o sa arate ca eu am avut dreptate. Pana pe mai tarziu va saluta Rares.

  36. avatar Dealdracu

    adresei de mail ii corespunde acest cont facebook, acesta este cel in cauza? http://www.facebook.com/stefan.m.lungu#!/stefan.m.lungu

  37. avatar RARES IVAN

    Deci am avut dreptate si nu m-a crezut nimeni. STEFAN LUNGU CANDIDEAZA LA CAMERA DEPUTATILOR IN TOAMNA DIN PARTEA PDL IN COLEGIUL MIZIL. EI, de la cine iau berea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>