Generaţia lui „decât”

limbaromana1 300x195   Generaţia lui „decât”Limba noastră nu mai este demult „o comoară”, precum spunea Alexei Mateevici. Nu mai ştim să vorbim româneşte, dar cunoaştem la perfecţie o limbă străină. Cu siguranţă aveţi prieteni sau cunoştinţe care se laudă cu un CV foarte bogat şi care spun că au capacitatea de a vorbi cel puţin două limbi străine. Ar trebui să luăm exemplu de la francezi care nu au asimilat celebrele englezisme. Astfel, francezii nu spun „mouse”, ci „sourise”(dispozitiv la computer). Ei nu spun „computer”, ci „ordinateur” sau nu spun „online”, ci „en ligne” şi lista poate continua.

Discuţia trebuie să înceapă cu definirea termenului „agramat”. Conform www.dexonline.ro, agramatul este acea persoană care face greşeli elementare de limbă. Mai poate fi numit şi ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost sau simplu. În categoria agramaţilor trebuie inclusă şi „generaţia Messenger”. De câte ori nu te-a contactat un prieten virtual astfel: „Ce may faki? Ejti bn? Dc numi rasp la msg?” Este adevărat că la un moment fiecare dintre noi a scris cel puţin o dată în modul acesta. Chiar dacă prin abrevierile menţionate, dacă le putem spune aşa, unii ar spune că este un mod rapid de a conversa şi atât, ceva îmi spune că nu este chiar aşa.

Nu ar fi o problemă dacă limbajul schilodit ar fi folosit doar pentru lumea virtuală, dar ce te faci când problema se extinde în viaţa de zi cu zi. În continuare, îţi vom prezenta cele mai frecvente greşeli pe care le auzi permanent în jurul tău:

1.                          Eu merg DECÂT cu maşina la facultate. Moda lui „decât” a invadat limbajul tinerilor din ziua de astăzi. Să facem haz de necaz cu un banc: „Un om merge la piaţă să cumpere castraveţi. Comerciantul îl întreabă: „-De cât?”. Omul nostru răspunde: „Decât…” Cam aşa se poate rezuma povestea lui „DECÂT” folosit în mod obsedant de un număr foarte mare de tineri. Nu folosiţi adverbul „decât” DECÂT în construcţii negative!

2.                          După afişarea rezultatelor la bacalaureat, rata de PROMOVABILITATE este de 50%.  Aceasta a fost exprimarea pe care am auzit-o pe toate posturile de televiziune. Corect este „rata de promovare”.

3.                          Cartea CARE mi-ai dat-o mi-a plăcut. Corect este „cartea pe care mi-ai dat-o”.

4.                          Am primit E-MAIL cu SITEUL pe care ţi-ai promovat BUSSINESS-UL. Dacă tot folosim englezisme, să le utilizăm în mod corect. Astfel, conform www.dexonline.ro, spunem „email”, „site-ul” şi „ businessul”.

5.                          Ei TREBUIESC să vină. Corect este „trebuie”, dat fiind că vorbim despre un verb impersonal, care nu se acordă.

6.                          Mi-ar PLACE să vin la tine. Corect este „mi-ar plăcea” pentru că la modul infinitiv verbul este „a plăcea” şi nu „a place”.

7.                          Am două BACNOTE la mine. Corect este „bancnotă”.

8.                          O prietenă DE A MEA a venit la mine. Corect este „o prietenă de-ale mele”.

Lista poate continua şi, din acest motiv, vă invităm să consultaţi lista de greşeli gramaticale propusă de http://www.calificativ.ro/DEX/dexonline/corect.php .

A greşi este omeneşte, dar a-ţi îngropa limba maternă în tot felul de englezisme sau a vorbi într-o limbă schilodită este impardonabil. Sistemul educaţional nu se va schimba în următorii ani, aşa că nu ne rămâne altceva decât să deschidem o carte din când în când sau să consultăm un dicţionar pentru a ne păstra limba maternă.



Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

38 Responses to Generaţia lui „decât”

  1. avatar Radu

    felicitari pt semnalul tau de alarma, ” bn faci bn gasesti! ”
    Sa ne auzim cu bine, gramatical, romaneste, curat

  2. avatar Lilian

    ar trebui mai multe articole de genul acesta, eu personal sunt foarte indignat de acest “Decat” folosit unde nu-si are locul.

  3. avatar Marius

    sunt de acord. daca tinerii si nu numai ei vor continua in acest mod, nu e de bine….messengerul ne-a stricat….si eu am folosit acest seviciu incepand cu 3 ani in urma si cand vreau sa scriu in Word, e f greu.nu pot sa scriu cu diacritice. asa m-am obisnuit….

  4. avatar Anca Murgoci

    Si mie mi s-a parut destul de greu sa scriu cu diacritice,dar pana la urma te obisnuiesti si o sa ti se para mult mai ok. Lipsa diacriticelor sau folosirea respectivelor abrevieri sunt doua lucruri mai putin grave decat vorbirea in viata de zi cu zi cu fel de fel de greseli gramaticale. Pe mine ma “obsedeaza” problema lui “DECAT” in propozitii afirmative, asa cum am exemplificat mai sus,

  5. avatar Ana

    super articfolul tau, asa este, trebuie sa avem grija… perioada asta trebuie sa avem grija, ne inconjoara si ne cuceresc anagramatii, analfabetii, introvertitii pt care internetul este tot… suntem ultima reduta :)

  6. avatar Bianca Dobrescu

    Bun articol! :)

  7. avatar Dan

    Asa este, un articol la obiect

  8. avatar leo

    Sincer, eu n-am auzit la posturi “rata de promovabilitate”, ci doar “promovabilitatea” si “rata de promovare”.

    • avatar Anca Murgoci

      Inseamna ca m-am uitat mai mult la stiri decat tine. Nu cred ca este atat de greu sa dai un search pe Google ca sa vezi ca am dreptate. Nu imi permiteam sa scriu aberatii, daca nu eram sigura de ceea ce scriu.

      • avatar leo

        Si am cautat. N-am gasit posturi de televiziune care sa se exprime in felul acela, ci doar site-uri obscure. Astept in continuare surse. Dar iti spun eu.. in acea perioada eram inconjurat de posturi radio si tv. Nu am vazut folosindu-se decat variantele corecte. Si chiar am fost atent, intrucat se discuta despre asta in redactie. Despre cum sa se foloseasca “rata de promovare” in loc de “promovabilitate” pentru a-i fi mai usor prezentatorului sa citeasca. Nicidecum “rata de promovabilitate”.

        • avatar Anca Murgoci

          “Rata de promovare” = raport intre numarul de promovati si numarul total de aspiranti . “Rata de promovabilitate” = raport intre numarul de posesori ai capacitatii de a promova si numarul total de aspiranti. Eu asa am auzit la televiziune, nu stau sa caut acum prin tot internetul exemple. Ideea este ca s-a folosit aceasta sintagma fie ca vorbim de mari televiziuni sau site-uri obscure.

          • avatar leo

            Asta va invata la facultate, acolo la jurnalism? Sa dezinformati, nu? Adaugati singuri numere, procente (“toate posturile”) Adevarul este ca asta aduce rating, nu? Scandalosul – e mai interesant sa spui asa- (“toate posturile de televiziune” sunt agramate) Doar ca mai exista oameni pe care trebuie sa-i convingi cu dovezi. Daca esti jurnalist si vrei sa avem incredere in tine, cauta macar o sursa: un post de televiziune care a folosit exprimarea aia. Eu iti spun 2 posturi: antena 3 si un post local din arges, care au folosit “rata de promovare”.

          • avatar Anca Murgoci

            Ar fi fost ok sa imi dai trei exemple de posturi, nu doar doua. Pe de alta parte, nici tu nu mi-ai dat sursa, asa as putea spune si eu: televiunea X si Y, fara a avea nicio dovada. Un link de pe youtube ar fi o sursa pertinenta pentru a demonstra asta. Site-uri cu articole din presa scrisa cu RATA DE PROMOVABILITATE sunt o multime. Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii ne invata foarte bine ce trebuie sa ne invete, de exemplu, sa vorbim corect, iar ideea articolului era tocmai cum sa nu mai facem unele greseli gramaticale.
            P.S: Degeaba predau cei mai buni profesori de profil din tara DEONTOLOGIA in Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, daca in redactie trebuie sa te supui politicii editoriale.

          • avatar leo

            Tu esti jurnalistul. Tu AR TREBUI sa-mi demonstrezi mie, nu? Eu sunt o biata oaie care ia de bun ceea ce spui tu.

          • avatar leo

            Iar noi nu vorbeam de presa scrisa, ci de televiziuni. (pentru ca doar despre televiziuni ai precizat in postul tau)

          • avatar Anca Murgoci

            Va cer scuze atunci, daca m-am exprimat gresit si pentru ca am scris gresit (fara surse). Eu am auzit la televizor oameni care se exprimau in acest mod, dar din pacate, surse am doar din presa scrisa. Ideea articolului era cum sa evitam majorele greseli gramaticale. Imi pare rau daca prin publicarea articolului am pus problema daca facultatea la care studiez ma invata sau nu sa dezinformez…

          • avatar Anca Murgoci

            P.S.: Oaia despre care vorbesti trebuia sa observe ca eu informam despre cele mai frecvente greseli si nu DESPRE SURZENIA MEA. Probabil ca din perspectica ta, trebuia sa dau si numele studentilor pe care ii cunosc si vorbesc cu “Eu merg decat cu masina la facultate.” Surse am folosit cand am explicat cuvintele respective, conform DEX-ului, dovada ca facultatea mea ma invata unele chestii. Si sa nu uit… inca nu sunt jurnalist, ci CEL MULT blogger.

          • avatar leo

            Atunci..bafta in a ajunge jurnalist!

          • avatar Anca Murgoci

            Multumesc, domnule Leo Cojo.

  9. avatar Anca Murgoci

    Si chiar si asa… in cazul in care s-a folosit si PROMOVABILITATE in loc de RATA DE PROMOVARE… nu vad unde este marea eroare pe care am facut-o eu, dat fiind ca TOT ESTE GRESIT.

  10. avatar Crank

    Imi place duelul vostru dar nu uitati ca acest articol blameaza greselile gramaticale, fara a spune ca postul X de televiziune a spus un lucru. Doar a fost o constatare.
    Din punctul de vedere al unui cititor (fara a fi jurnalist), recunosc ca imi place articolul, iar in momentul in care ar fi fost nume concrete ar fi trebuit argumentat, dat sursa – consider eu.
    Cu respect

    • avatar Anca Murgoci

      Tocmai de aceea am zis in general pentru ca oricum nu imi aminteam concret unde am auzit, dar stiam ca a fost polemica asta cu promovare etc. Asta incercam sa spun… tema articolului a fost cu totul alta decat a inteles-o Leo.

  11. avatar Nexus

    Un articol pertinent despre o problemă constantă în peisajul actual.
    Felicitări!

  12. avatar bomb

    dar cuvantul AVIATIUNE exista?
    sursa: apropo.ro

  13. avatar Anca Murgoci

    Conform dexonline.ro nu exista. Probabil este o greseala de scriere. Eu nu am auzit la un numar mai mare de oameni ca folosesc “AVIATIUNE”. Plus ca nu stiu in ce context, adica nu stiu ce cuvant inlocuia “AVIATIUNEA”.

    • avatar Anca Murgoci

      Am inteles acum ca era vorba despre aviatie in loc de aviatiune. Conform dexonline.ro, cuvantul nu exista, desi observ (la un search pe google) ca este foarte des folosit.

      • avatar bomb

        Exact, nu am auzit de asa ceva pana acuma si azi peste tot asa era scris. Am ramas eu in urma sau nu mai inteleg eu nimic?
        Ms pt raspuns!

  14. avatar Nadia Armeanu

    Bravo, anca!vad ca ai numai articole cu teme interesante.

  15. avatar Anca Murgoci

    Si pentru a stabili si asta cu DECAT….
    decât, adverb:
    I-a dat mai mult lui decât ei.
    N-au venit decât doi.

    decât, conjuncţie:
    Mai mult stă decât munceşte.

    de cât, prepoziţie + pronume / adjectiv pronominal:
    De cât are nevoie?
    De cât timp are nevoie?

  16. Imi place articolul tau. Din pacate limba romana a ajuns sa fie macelarita cam pe toate posturile de televiziune/radio si chiar si in scoli. Ce pretentii sa mai am de la omul de rand? Exista o revista (mama ei de revista!!!) care se numeste “Decat o revista”… Genial, n-am ce spune! Si am auzit de ceva vreme o varianta si mai tampita a lui “decat”: doar decat! Propun imbecilior care isi bat joc de sarmana limba formula “doar decat numai” :D

  17. Articolul e bun, dar am observat o greşeală: aceea că e-mail se scrie e-mail(cu cratimă) conform DOOM2… emailul la care te referi tu si probabil l-ai gasit pe dex online e smalţul de pe diverse obiecte de porţelan… ar trebui să faci această mică corectură articolului tău

  18. Desi am certitudinea ca nimeni nu va citi aceste randuri,ceva ma opreste sa fiu eu 100 ,exista o cenzura.

  19. O prietena de-ale mele ?Sigur :) ), sa fim seriosi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>