Clubul de noapte

Luna strălucea fantomatic şi din noapte, ţipătul cucuvelei o înfioră. Stropi mici de ploaie alunecau pe geam, precum lacrimile din sufletul atins de calde amintiri. Nu-i era greu să versifice nici tristeţea fiindcă tocmai trăise una acum douăzeci de ani. Precum un actor talentat, din tristeţea primordială îşi extrăgea nectarul lacrimilor atât de necesar versurilor.

Z. tocmai terminase de scris a unşpemiinouăsuteşaptezecişipatra poezie şi o posta pe un site, când i-a venit o idee pentru următoarea poezie. ”Luna udă” avea să se cheme luând ca exemplu ceea ce vedea afară. I se părea ciudat că plouă şi că totuşi luna e atât de strălucitoare. ”Dar de ce cântă cucuveaua?” s-a întrebat versificatoarea negăsind echilibru pentru al treilea element. Apoi i-a plăcut sintagma ”al treilea element” şi a gândit că e un titlu potrivit pentru a unşpemiinouăsuteşaptezecişişasea poezie. ”Vai, cât de prolifică sunt!” s-a gratulat singură. Apoi Clubul de noapte Clubul de noaptes-a grăbit să vadă câte persoane i-au dat like. Dinainte ştia că poate miza pe voturile lui X. şi Y., iar P. şi Q inevitabil îi vor şi scrie mesaje de apreciere. Dar nu-i era suficient…

Deşi ceasul se înfruptase din prima ora a noii zile ştia că mai are mult de lucru, dar nu la următoarele poezii. Ele puteau fi scrise şi pe lumină, fie în pauza de masă, fie în troleibuz în drum către ori de la serviciu. Acum, noaptea, trebuie să intre în mod repetat pe poezia postată, astfel încât dimineaţă cei câţiva curioşi să aprecieze numărul mare de cititori ai creaţiilor ei.

”Ar trebui să înfiinţez un club! I-am zice, simplu: XYZPQ şi ne-am susţine reciproc! Aşa le-am lua faţa tuturor celorlalţi…” gândea versificatoarea, fără să realizeze că acest lucru se întâmplase deja, natural, prin forţa asemănării…



Etichete:, , , ,

35 Responses to Clubul de noapte

  1. avatar madalina.ungureanu

    să intri în mintea cuiva nu e chiar atât de uşor!

    • avatar Mr.Nick

      …sa iesi e si mai greu!

      • avatar madalina.ungureanu

        e uşor să prejudeci, e uşor să crezi cât de greu e să ieşi din mintea cuiva când nici măcar nu ai o mică şansă la aşa ceva….ce să spun, rog echipa tehnică dacă este posibil ca atunci când un user intră pe articolele sale să nu se pună ca vizualizare, nu prea mă pricep la aşa ceva dar dacă se poate ar fi nemaipomenit, să-mi pot şi eu modifica, citi şi răsciti articolele de câte ori îmi pofteşte inimioara fără să mă acuze ceilalţi că le iau faţa

  2. avatar Mihai-Marius Marin

    Imi cer scuze pentru indrazneala, dar m-as alatura si eu doamnei Madalina.Ungureanu cu aceeasi rugaminte, in masura in care se poate.

  3. Din păcate nu se poate ce doriți dvs. Îmi pare rău!

  4. avatar Mihai-Marius Marin

    Nu face nimic, va multumesc frumos pentru atentie!

  5. avatar Mr. Nick

    Aceasta scriere e un pamflet.
    Nu ma asteptam ca cineva sa se simta lezat si sa-si ceara atribuirea unei litere de ordine “X,Y,Z,P,Q”. Si cu siguranta nu madalina.ungureanu, ale carei scrieri sincer le apreciez!

    • avatar Mihai-Marius Marin

      Oare?
      Domnule, va depasiti atributiunile!

      • avatar Mr. Nick

        Ai dreptate, nu le apreciez! Voiam doar sa fiu elegant…

        • avatar madalina.ungureanu

          accept criticile, mai văzusem pe undeva un comentariu de-al dvs. ceva de luna omniprezentă, că apreciaţi sau nu ceea ce scriu nu e o problemă, m-a deranjat treaba cu vizualizările care e aberantă, dacă vroiam să impresionez prin nr. mare de vizualizări puneam link la status pe mess, facebook sau altele de genul si aveam peste 300

          • avatar Mihai-Marius Marin

            Se pare ca nu sunt singurul care crede ca acest domn Nick abereaza.

          • avatar madalina.ungureanu

            d-le Marin, nu ştiu cine va băgat în discuţia mea, văd că vă faceţi şi probleme, nu simt că aş face parte dintr-un grup de pe aici cum se presupune, aşa că am să vă rog frumos să nu îmi luaţi apărarea

          • avatar Mihai-Marius Marin

            Doamna Ungureanu, a nu se intelege gresit, nu va iau apararea si nici nu am facut vreo mentiune cum ca ati face ori nu parte de oriunde, decat am remarcat ca nu sunt singurul care crede ca acest domn Nick abereaza, multumesc pentru intelegere.

          • avatar Mr. Nick

            Da, dar esti printre putinii!

          • avatar Mr. Nick

            Repet: NU vă aveam în vizor! Dvs aţi considerat necesar sa interveniţi cu comentariu la pamfletul meu…

          • avatar madalina.ungureanu

            articolul dvs. e clar la adresa mea; nu sunt atât de deranjată de el, am vrut doar să clarific faza cu vizualizările, e singurul lucru care mi s-a părut deplasat (dar poate că nu e) şi atunci îmi trebuie mai mult simţ al umorului. Inspiraţie vă urez şi sănătate multă!

          • avatar Mr. Nick

            Pentru Dumnezeu, care parte a propoziţiei n-o înţelegeţi. Pentru a “n”-a oară: NU vă vizam! Abia acum încep să-mi pun întrebări cu privire la niscaiva muşte pe ipotetice căciuli…
            Cât despre don Q… uijote, în scrierea mea PRUNCII “TAICHII” l-am vizat prima dată, dar cu maximum de delicateţe. Gândeam că poate aprecia un sfat prietenesc, diluat într-un articol. Din păcate fudulia… îi umbreşte poezia!

          • avatar Mihai-Marius Marin

            Domnule, nu am sa mai zic decat atat, “Eminescu sa ne judece”, Peace!

          • avatar Mr.Nick

            Eminescu?! =))
            Scuză-mă prietene, eu nu am orgoliul aşa inflamat…

          • avatar Mihai-Marius Marin

            Bine prietene, peace!

          • avatar Mr.Nick

            Acum că suntem prieteni, poate mă asculţi şi citeşti mai multă poezie înainte de a scrie… Peace!

  6. avatar Mihai-Marius Marin

    Nu stiti sa cititi, am zis ca va depasiti atributiunile, vedeti-va de srierile dumneavoastra, nu v-a cerut nimeni parerea in legatura cu nimic.

    • avatar Paul

      un raspuns elegant – felicitari dle Nick, felicitari ca nu va lasati atras in acest dialog. Dl Marin consider ca isi depaseste atributiile. Nu se pune pumnul in gura nimanui, este libertatea de exprimare si consider ca acesta este scopul acestui proiect. ma bucur ca aceasta conducere a sitelui nu cenzureaza si nu intervine la orice.
      felicitari inca o data dle Nick!

  7. avatar Mihai-Marius Marin

    Domnule Paul, nici dumneavoastra nu stiti a citi?

    • Care sunt atribuțiunile dlui Nick și ale dlui paul?
      Fiecare are dreptul să scrie și să comenteze, atât timp cât este la subiect. Consider ca nu s-a greșit cu nimic în respectivul comentariu.

  8. avatar Mihai-Marius Marin

    Cititi cu atentie ce comentarii face si dupa mai vorbim.

  9. avatar Mr.Nick

    Entitatea Q si-o cere cu insistenţă, însă eu nu sunt otv-ist. Dacă ar avea adevăraţi prieteni, l-ar sfătui să nu se adâncească în penibil…
    Ăăăăăă, cu tot respectul care i se cuvine!
    =))

  10. avatar Mihai-Marius Marin

    Domnule, incepeti sa ma plictisiti.

    • Consider că dvs vă depășiți atribuțiile. Dacă nu sunteți de acord cu regulile acestui proiect și cu bunul simț, îmi pare rău, dar incetăm colaborarea – nu uitați că până una alta eu moderez acest site și consider că am avut suficientă răbdare și respect pentru fiecare.

  11. avatar Anca Murgoci

    Foarte bine! Nota 10 cu felicitari autorului acestui articol. In sfarsit, un articol pamfletar… la subiect, in concordanta cu unele REALITATI. Like!

  12. avatar Mihai-Marius Marin

    Multumesc pentru sfat prietene.

  13. avatar Mr. Nick

    Mulţumesc tuturor pentru interacţiune.
    A fost incitant! Virtuali de pretutindeni ne-am întîlnit pe Team Zone şi ne-am susţinut părerile. Poate pe viitor ne vom apleca cu precădere pe stilul scrierii cuiva şi nu pe conţinut, chiar dacă ne regăsim comportamental în personajele ficţiunii.
    Cu maximum de consideraţie de care dispun, vă mulţumesc încă o dată!

  14. avatar Mihai-Marius Marin

    Peace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>