Discriminarea femeilor
Din start am să zic că orice părere care, în mod euforic și nevrotic, neagă cu desăvârșire, ab initio, existența acestui fenomen în România sau în alte țări, nu poate fi decât hazardată. Realitatea, privită prin intermediul statisticilor oficiale, arată cam așa:
- 70 % din cele 1,2 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie sunt femei și copiii lor;
- numai 21% dintre directorii de firme particulare din lume sunt femei;
– 62 % dintre șomerii planetei sunt femei;
- 85 de milioane de femei sunt analfabete, față de numai 45 de milioane de bărbați analfabeți;
- 700 de milioane de femei nu beneficiază de hrană, apă, școlarizare și îngrijire medicală la un nivel corespunzător.
(Statistica este preluată de pe http://www.succesulpersonal.ro)
Și doar această simplă statistică ar trebui să fie suficientă pentru a demonstra cât de real și de răspândit este acest fenomen. Nu doresc să insist asupra acestor aspecte, le-am precizat în virtutea inteției mele de a zugrăvi concis o realitate care ne înconjoară. Referitor la direcția textului, mă interesează aici doar acele laturi ce țin de psihologie și psihanaliză, atât ca o realitate rareori perceptibilă în viteza secolului XXI, cât și ca o posibilă explicație ale fenomenului discriminării femeii dintr-un unghi mai puțin dezbătut.
Multe doamne și domnișoare care au dezbătut chestiunea insistă pe faptul că femeia ar trebui să iasă de sub imaginea pe care bărbatul i-a așezat-o în frunte de sute de ani. Pare simplu când citești, dar greul abia începe în momentul în care vrei să faci asta efectiv. Trăim încă o era a tabu-urilor religioase. Țin să subliniez că nu am nimic împotriva lor și cred că, măcar de la o vârstă încolo, oamenii trebuie sa învețe să le respecte fiecare în parte sau măcar să le administreze astfel încât ele să nu fie înjosite prin transformarea lor în “pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Pe de altă parte, e util a menționa faptul că Biblia și toate învățămintele creștine spun că atât femeia cât și bărbatul trebuie sa fie curați și puri atunci când se căsătoresc. Mai mult de atât, bărbatul trebuie să conștientizeze responsabilitatea de a fi model și de a urma el însuși o conduită corectă, înainte de a o pretinde de la consoarta sa.
Ori nenumărate exemple de azi și din trecut batjocoresc această responsabilitate. Așa bărbat, așa femeie, nu? Până la urmă frumusețea sau alte caracteristici se află în ochiul privitorului. Astfel se instituie ipocrizia masculină și domnia Umbrei sexului masculin. Mare parte din situație se datorează faptului că multă vreme femeii i s-a negat dreptul la educație, ceea ce în mod tragic se mai întâmplă încă și astăzi. Odinioară singurele femei emancipate erau curtezanele. În fine, în continuare voi expune aspecte ce țin de o privire dincolo de cortina aparenței, de subconștientul individual și colectiv, de pshihologie și psihanaliză. Cu certitudine fenomenul impune și merită o cercetare mult mai amplă, atât juridic, cât și social, politic, istoric, dar asta poate într-o serie viitoare de articole.
Se consideră că femeiele nu își dezvăluie trecutul lor, sexual sau amoros - platonic, din rușinea sau frica de a fi judecate, criticate. Cred că printre tinerele domnișoare sau doamne, cu vârste de la 18 la 45, nu prea mai există femei cu această slăbiciune. Ceea ce e perceput și exprimat de bărbați ca fiind rușine sau frică, e de fapt discreție și bun-simț. Cu siguranță orice femeie poate povesti momente penibile și jenante despre bărbatul / bărbații pe care i-a cunoscut sau despre care a auzit de prin alte locuri, pornind de la leșinul Eroului aflat în fața Porții Misterelor și până la dorințele extravagante, mai puțin convenționale pe care le-ar putea exprima.
O doamnă sau o domnișoară cu minimă bună creștere nu va face caz de acest gen de întâmplări cu scopul de a face de rușine pe cineva, de a aduce asupra neferictului penibilul. Dacă ceva nu e admisibil sau pe gustul ei, educația o îndrumă către renunțarea, cu gentilețe, la compania care nu i se potrivește. Educația determină un comportament civilizat, lipsa ei aduce cu sine gustul pentru porcăit oamenii și debitat tot felul de grosolănii, precum și manifestări agresive, pe toate drumurile. Se confundă noțiunilor de “alegere” (bună sau rea) și ”conduită”. Altfel spus, un om care a făcut o alegere stupidă poate avea o conduită demna față de acest lucru sau față de oamenii implicați, iar altă persoană, ireproșabilă ca alegeri s-ar putea simți îndreptățită să se comporte urât, dizgrațios.
Am vorbit mai sus despre domnia Umbrei masculine. Nu știu câți ați rămas cu gândul la aceste cuvinte însă, pentru că nu sunt scriitorul ideal, descris de Umberto Eco, și nici nu mă adresez vreunui cititor ideal, nu mă voi mulțumi cu speranța că cineva va căuta mai multe despre acest concept, motiv pentru care mă voi strădui eu să îl explic cât mai bine. Totul pornește de la celebrul Jung și ale sale concepții despre arhetipuri, printre care Umbra și Animus / Anima. Doar despre ele e relevant să vorbim, în contextul discuției prezente, pentru că ne ajută să pricepem încă un pic din realitatea ce ne înconjoară și, sper, ne va aduce un strop de lumină în cele mai întunecate zone ale ființei, cele localizate la mansarda fiecăruia dintre noi.
Pe scurt. Umbra e acea parte întunecată din noi, localizată în subconștient, care e suma tuturor frustrărilor, complexelor, tot ceea ce considerăm că ne-ar putea fi nefavorabil și, uneori, include chiar și calitățile pe care le avem, dar pe care nu am reușit să le explorăm sau exteriorizam. Mecanismele prin care omul încearcă “depăsirea” umbrei, a situațiilor pe care ea le generează în mod inconștient în 90% din cazuri, sunt refularea, negarea și proiecția asupra altuia. Dacă stăm să privim situația din punct de vedere istoric, sociologic și psihologic, vom observa că mai mereu comportamentul masculin a fost libertin, dezlănțuit și egoist, iar până prin secolulele XIX – XX femeia a fost constant privată de libertatea de manifestare de care s-a bucurat bărbatul. Pentru a fi preciși din punct de vedere istoric, prin secolul XVIII femeile aveau mai multă libertate decât, paradoxal, în secolul XIX. Regresul poate fi explicat în termenii ce se discută aici, strict pe latura de subconștient colectiv, psihologie și sociologie. Abia odată cu secolul XX, mai ales începând cu al doilea și al treilea deceniu, se înregistrează pași semnificativi în direcția de emancipare a femeilor și de schimbare a mentalităților.
Nu e vorba de o lipsă de dorință a femeii de a se exterioza și de a se comporta natural, ci de o constantă reprimare a acestei tendințe firești de către reprezentanții sexului tare. În momentul în care o femeie își permitea să fie asa cum simțea (vezi de exemplu Aurore Dupin, scriitoare a secolului XIX care a publicat sub pseudonimul George Sand, aceasta de multe ori purta pantaloni, lucru extravagant la acea vreme), era imediat etichetată într-un anume fel și se încerca marginalizarea ei. Singura șansă a unei femei într-un atare context era să aibă bani de la părinți sau să fie posesoare unei moșteniri considerabile, altfel, dorința de a-și câștiga singură banii, decent, era aproape de neconceput și nerealizat fără ajutorul unui bărbat destul de puternic să înfrunte stupiditatea și ipocrizia ambientală (ar mai fi multe detalii aici, dar pentru economia timpului și spațiului ma voi limita la ceea ce consider a fi necesar). Dacă urmăm exemplul dat, despre Aurore Dupin, acesteia i-a fost dificil să publice cărțile scrise, fiind ajutată, din câte rețin și sper să nu greșesc, de unul dintre foștii ei soți.
Însă, în momentul în care bărbații au văzut că există și femei independente sau dispuse să lupte pentru a obține această libertate (nu mă refer aici la acele excepții care confirmă regula), gata să își trăiască viața la fel de plin și de fericit ca și ei, sfidând regulie impuse de o societate dominată de bărbați, au adus la masa discuțiilor etichetele, presiunea și frica, fie prin mijloace violente, fie prin mijloace de comunicare non violentă. Evident că fenomenul e mai vechi de secolului XIX, dar exemplul a fost intenționat ales dintr-o perioadă recentă, din istoria modernă, cu scopul de a arăta că, în economia timpului istoric, acum puțină vreme femeile erau tratate injust pentru motive care azi par puerile, dar pentru a căror eliminare s-a dus o muncă constantă, fermă și curajoasă.
De fapt, ce s-a întâmplat în timp la nivel de subconștient colectiv? În rezumat. Femeia începe să fie din ce în ce mai liberă, iar prin asumarea acestei noi imagini ea oglindește și aduce în prim - plan acea Umbră a bărbatului, fără să vrea, i-a trântit în nas propria lui frică și jenă. Există o sămânță de justițiar în fiecare dintre noi, se numește conștiință, fapt ce a dus, în decursul timpului, la acumularea, în acea Umbră a bărbatului, a ideilor de nedreptate vis-a-vis de femei și interdicțiile pe care ei le impun acestora. Din același motiv femeile nu empatizează cu bărbații slabi, puținii care sunt victimele abuzurilor femeilor, pentru că se identifică în ei, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, cum spuneam și mai devreme, de cele mai multe ori inconștient.
Fiindcă, prin însăși structura sa interioară, bărbatul nu beneficiază decât de o singura imagine a femeii, o singură formă, apariția în timp a unor varietăți tot mai mari de forme de manifestare a imaginii femeii, datorate în principal evoluției statutului femeii în societate, s-a născut o nouă situație de criză. Confruntat cu o diversitate de imagini, bărbatul s-a trezit în fața unei situații noi pe care nu a știut cum sa o administreze. Criza s-a aprofundat odată cu apariția în planul realității a formelor femine, care prin atributele lor, au adus situația la un alt nivel, de concurență între sexe. Departe de a epuiza discuția pe acest segment, cred că ar fi bine să trec mai departe.
Al doilea arhetip care interesează în cauză e Animus și Anima. Fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, posedă acest arhetip. Pentru bărbați el este Anima, este de sex feminin, iar pentru femei e Animus și e de sex masculin. Aceste arhetipuri, părti ale subconștientului nostru, spune Jung, funcționează pentru noi ca niște ghizi. Mai departe, ca o chestiune simpatică, Jung spune că astfel se explică dragostea la prima vedere. Asta e usor de verificat pentru cine a trăit experiența și are chef să o analizeze. Acest arhetip cunoaște patru etape, ultima fiind aceea în care bărbații reușesc să vadă în femei individualități care posedă atât calități pozitive, cât și negative. Această imagine, odată integrată corespunzător, sănătos, e de natură a elimina mare parte din prejudecățile, ipocriza și comportamentul denigrant. S-a ajuns în sfârșit la egalitate.
Tristețea vine de acolo de unde statistica stabilește că foarte puțini oameni reușesc să dobândească o atare conștiință și să o transforme într-un principiu diriguitor de viață. E nevoie de dorința de a face asta. Până aceasta nu se va manifesta în fiecare dintre noi ca un efect al înțelegerii faptului că, de fiecare în parte depinde evoluția umana (ca indivizi și ca specie), revoluția mentalităților, a eticii și chiar a spiritualității, că este vorba de o responsabilitate nescrisă pe hârtie, dar întipărită în gena noastră, chiar daca negam acest lucru, nu se va putea face nicio schimbare importantăSe știe și, iarăși revin la statistici, femeile sunt mult mai maleabile și se sacrifică mai ușor pentru un bine decât bărbații.
Dat fiind că arhetipul Anima e format doar dintr-o imagine, din conturarea unei singure personalităţi feminine, iar Animus din conjuncţia mai multor personalităţi masculine, face că femeia să fie mult mai receptivă la ideile noi, creative. Probabil asta e explicaţia faptului că femeia reuşeşte să fie mai flexibilă, mai adaptabilă, extrovertita şi clară în exprimarea emoţiilor. Acest fapt poate fi corelat cu uşurinţă şi cu o altă realitate anume, femeile simt nevoia să utilizeze pentru exprimarea emoţiilor şi gândurilor un număr mai mare de cuvinte decât bărbaţii.
Nimici nu justifică comportamentul încă copilăresc – egocentrist, pentru a fi politicoşi, al bărbatului. Cât timp încă permitem abuzul fizic sau psihic, cât timp admitem justificări de genul “animalul din om face asta şi cu asta” ( fapt care arata că încă suntem dependenţi în mod nefericit de o teorie depăşită şi denigratoare pentru Om, acea fiinţă care se lauda cu posesiunea unei însuşi extraordinare, raţiunea, iar acel animal nu e decât Umbra despre care vorbeam mai sus), nu vom evolua. E ca şi cum, patroni de firma fiind, am acţiona numai împotriva societăţii, făcând totul pentru a o falimenta, fără să ne gândim ca prin asta provocam şi falimentarea altora. Nu îndemn şi nu cred că e bine să ducă cineva o viaţă exagerată dintr-un punct de vedere sau altul, iar discuţia şi intenţia mea e să păstrez lucrurile într-o certa moderaţie, orice exagerare a cititorului fiind propria lui percepţie.
Din păcate fraternizarea cu sexul opus nu e totdeauna constructivă. Ca femeile în totalitatea lor să iasă din acest impas şi tipar socio-cultural ar trebui să renunţe, pentru că aşa impune societatea actuală, la anumite atribute specifice ei şi deosebit de necesare pe calea dezvoltării ei complete şi, mă refer aici, în special la materintate. Studiile arată ca femeile care optează pentru o carieră fac copii foarte târziu, că a fi mama e încă un impediment pentru a ocupa o anumită funcţie şi aşa mai departe. Cât timp sexul opus nu conştientizează necesitatea de a contribui efectiv şi constructiv la evoluţia societăţii, a relaţiilor, drumul e şi mai dificil, dar nu imposibil. De fapt, datorită acestei lipse de comunicare şi participare a bărbaţilor la procesul de emancipare şi eliberare a femei de sub tirania discriminării, s-a ajuns azi aici. Azi şi aici, adică în zilele noastre când lumea îşi întemeiază o familie mai târziu, când prefera să trăiască în concubinaj şi nu să se căsătorească, încălcând şi ignorând şi mai mult aspectele religioase, când numărul femeilor care îşi cresc singure copii a crescut şi aşa mai departe.
Suntem atât de puţin civilizaţi încât foarte des întâlnim replici de genul : “te ţine soţia sub papuc”, “Dorele avem de făcut aia şi aia prin casă, iar spune: lasă că eu am treabă la servici,cu băieţii, nu am timp”, “femeia e rea şi nu înţelege că am şi eu nevoile mele de bărbat” şi aşa mai departe. Aceste fragmente de conversaţii le întâlnim acolo unde există o femeie puternică, demnă, care îşi doreşte un bărbat responsabil lângă ea, unul pe care să se bazeze şi care să fie în familie cu toată fiinţa lui, exact cum este şi ea. Până la urmă ce s-ar întâmpla dacă şi femeia şi-ar vedea de nevoile ei, dacă ar petrece mai mult timp cu prietenele ei decât cu soţul şi familia, dacă şi-ar vedea de ale ei şi ar trata celelalte lucuri cu lejeritate morală. Vă spun eu ce s-ar întâmpla. Ar ajunge să suporte expresii şi etichete, nervi şi isterii de bărbat jignit. Mai mult chiar, şi celelalte femei care, de voie de nevoie, s-au adaptat la viaţa de sacrificiu, ar judeca-o, ceea ce ar fi până la urma incorect.
Chestiunea discriminării femeii are şi un clar aspect cultural. În literatură încă pot fi găsiți mulți autori care produc scrieri păguboase, primitive şi limitate ca și percepție, alcătuind așa numita literatuă de duzină, bună de maculatură. Că aceste scrieri sunt efectul unei fiinţe de acest fel sau al uneia care se prostituează literar, nu contează decât în secundar. Ceea ce mă face pe mine să cred că totuşi în cultura veritabilă sta una din portiţele spre viitorul civilizat al speciei umane încă aflată pe drumul iniţiatic al devenirii. Cineva spunea astăzi că trei lucruri arată caracterul unui om: cărţile, prietenii şi cadourile. Din toate cele spuse mai sus, trag pentru moment concluzia că se impune o mai mare atenţie pentru ceea ce se publică şi se recomanda pentru a fi citit, mai ales de către tineri, pentru că literatura ne educă, ne ajută la formarea cognitivă şi personală pe toate cele trei nivele ale fiinţei: fizic, mental şi spiritual.
În acest punct aş putea anticipa un cititor gata să îmi spună că literatură şi oglindirea chestiunii în discuţie nu are nicio legătură cu ce mi-am propus eu dintru început. Dacă ar exista un asemenea om, oricât m-aş bucura pentru că asta ar fi pentru un mine un semn de interacţiune între autor şi cititor pe de o parte, text şi cititor pe de altă parte, tot ar trebui să îi răspund. Subconştientul individual sau colectiv se manifestă în toate domeniile vieţii, însă poate fi mai lesne perceput în tot ceea ce ţine de manifestările diverselor forme de artă. Printre cele mai “corupte” se număra literatură, de fapt acea parte de duzină a ei, şi muzica. Aceasta din urmă suferă şi ea calitativ acolo unde e vădit comercială şi stupidă prin repetarea aproape maniaco-obsesiva a unor cuvinte şi oftaturi pe un anumit ritm sau prin îngânarea unor versuri ce trimit ascultătorul cu gândul că interpretul / compozitorul suferă de anumite boli psihice, complexe sau alte tulburări sau dorește să se adreseze unor oameni suferinzi.
Închei această mică parte a studiului meu cu o mărturisire care, poate, şi-ar fi avut locul în introducere. Plimbându-mi ochii pe multe pagini pe acest subiect și fiinţă prin diverse realităţi (a mea, a altor femei, a altor oameni în general ) am purtat mereu în gând ideea de soluţie, de ceva care s-a putea întreprinde şi care ar putea depinde de mine. Dincolo de chestiunile teoretice, interesează latura practică. Cred cu tărie că dobândirea unei percepţii mai realiste şi mai profunde a fenomenului ne poate ajuta pe toţi, femei şi bărbaţi deopotrivă, să ne înţelegem reciproc mai bine, să desluşim cel puţin una din sursele fenomenului, să vedem cât depinde de noi şi care ar putea fi motivele pentru care suntem responsabili fiecare în parte de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Ar trebui, poate, să precizez că acest articol nu e o încercare mascata de a arăta cu degetul către bărbaţi, de a-i sui pe eşafod şi ghilotina moral, cu eleganţă şi precizie. E vorba despre o manifestare a unei dorinţe de a împărtăşi un punct de vedere, evident oarecum părtinitor, subiectiv. Orice opinie în contra ideilor mele, cât timp este argumentata şi exprimată decent, aş putea să o accept pentru că nu refuz dialogul, chiar dacă s-ar putea înţelege asta din chiar primele rânduri ale acestei scrieri.
P.S. Acesta e doar un fragment dintr-o lucrare mai vastă pe care sper să o public treptat. Ştiu că mă repet – sunt mult mai multe unghiuri din care se poate studia problema şi trebuie avute toate în vedere, de aceea vă rog să comentați doar strict pe ideile exprimate mai sus, dacă vreţi bineînţeles, să vă exprimaţi opinia argumentată. Restul chestiunilor pe care nu le-am expus încă vor fi tratate într-o altă parte a lucrării, loc şi moment mult mai propice pentru expunerea eventualelor păreri referitoare la respectivele chestiuni. Mulţumesc pentru înţelegere!
Etichete:anima, animus, Aurore Dupin, discriminare, editorial, emancipare, femeie, feminism, George Sand, Jung, umbra
‘Neaţa,
Constat nu fără oarecare maliţiozitate că treci cu vederea acea luptă uneori surdă şi destul de adesea absurdă de parte dominatoare dintr-un cuplu, care nu sfârşeşte decât atunci când a fost stabilit dominantul: ea sau el. Sunt situaţii în care se ajunge la care pe care. Dacă protagoniştii au apucat să aibă urmaşi, atunci se complică şi finalul se amână până la majoratul progeniturilor, sau chiar până se ajunge ca vârsta treia. Dacă EA este mai bine conservată, va continua lupta început la debutul în cuplu şi se va mai sfârşi odată cu dispariţia lui. Departe de a fi misogin, unele dintre voi femeile aveţi apucăturile “văduvei negre”, conştient sau nu, faţă de parteneri. Nu de puţine ori sunteţi singurele care vă împingeţi partenerii să vă neglijeze, să apuce pe căi greşite (alcool, anturaje nefaste, droguri) şi finalmente, destrămarea cuplului. De îndată ce i-aţi simţit una dintre slăbiciunile partenerului, până nu i-o dovediţi nu renunţaţi.
Prin urmare, mai încet cu pianul numit feminism, sau războiul sexelor pentru că suntem ca naţie şi aşa extrem de divizată, de fragmentată, asta ar mai lipsi, să mai stai şi cu duşmanul în pat!
Deci, cu toata stima domnule Afrimescu, s-ar putea sa aveti dreptate in zilele noastre, dar a spune ca barbatii merg pe cai gresite din cauza femeilor, atunci trebuie sa fiti de acord si cu reversul, barbatii determina de multe ori femeile sa deprinsa obiceiuri proaste si nefericite, sa faca alegeri proaste. Vice versa trebuie sa fie valabila altfel chiar dv. ati cadea intr-o atitudine partinitoare si solidara barbatilor. Argumentele mele sunt bazate pe studiu istoric si psihanalitic, iar conceptele si descrierea lor apartin domnului Gustav Jung, din cate stiu inca de necontestat de noi amatorii din domeniu. Va multumesc pentru comentariu.
Iar daca un barbat are o slabiciune si femeie de langa el e nerezonabila, se poate sustrage, pana la urma cel mai destept cedeaza. Nu-mi explic totusi cum de dupa un tip vin sa isi ceara scuze acesti barbati de aceste vaduve negre. Pentru eventualele neclaritati, lecturati-ma textul, veti gasi explicatiile acolo.
Insasi expresia “vaduva neagra” e discriminatorie si jignitoare. Care e echivalentul ei masculin? Broscoiul tepos? Nu vreau sa jignesc, dar poate observati cate apelative negative se aduc la adresa femeile care pana la urma sunt egal de capoase ca partenerul lor.
De cele mai multe ori, vin pentru a o lua de la capăt, cu acelaşi cortegiu de probleme. Poate fi numit şi cocalarul de…Dorobanţi. Sigur că fiecare dintre parteneri are partea lui de vină. Sunt însă destule cazuri când nici unul nici celălalt nu cedează şi se ajunge la violenţă, crime etc. Oricare dintre ei poate fi Văduva neagră a cuplului. Totuşi viaţa bate nu numai filmul, ci şi studiile de cercetare ale nu știu cărui savant, cercetător, filozof, psiholog, psihiatru sau sociolog. Realitatea din jur nu ţine cont de niciuna dintre cărțile de top despre aceste fenomene. Prin urmare, apelul meu se referea strict la mişcare feministă, mai cu seamă că ţine cumva de nivelul anilor ’80, fiind oarecum desuetă la acest moment, cel puţin în SUA şi chiar în Europa.
Jung nu a scris chestiuni simpatice! Psihanaliza si in special Jung nu explica chestiunea discriminarii. Scrii niste chestii din surse obscure pe care nici macar nu le treci prin filtrul gandirii. A pune semnul egalitatii intre subconstientul individual si cel colectiv este o greseala de neiertat chiar si pentru o persoana care il citeste pe Jung pentru prima oara. Parerea mea este sa lasi domeniul psihanalizei unor persoane capabile sa formuleze o opinie pertinenta si sa te reintorci la fluturasi, vise roz, colpo di fulmine si fulgi de nea. Egalitatea intre sexe este o utopie.
Discriminat sunt eu? Ab definitio? Fara ea, (EA – pentru cititoare) pot fi EU?
Silfida nu neg ca poate sursele mele sub obscure. Jung insusi e prin natura perspectivei pe care o are asupra psihicului obscur. El insusi declara ca ideea de Anima/Animus i-a venit in urma unei discutii cu o voce interioara feminina. Nu pun egalitate intre individual si colectiv incerc doar sa explica ca exista o paralela. SUnt studii care arata ca Umbra la nivel colectiv se manifesta la fel ca cea la nivel individual. Sursele mele obscure sunt savanti de renume mondial.
E doar un rezumat a ceea ce eu am studiat si observat atat cat mi-a stat in putere. SIlfida fara doar si poate nu esti familiarizata cu notiunile si cred ca daca, imi vei face hatarul de a citi vreo 2 saptamani un pic de istorie si psihanaliza vei depasi propriul comentariu.
@Afrimescu. Articolul vrea sa aduca si o explicatie de natura psihologica la problema in discutie. E clar ca nu se afla aici fiecare pas al gandirii mele, pentru ca nu tin sa dau lectii, ci sa impartasesc un pct de vedere , in rezumat si nu ma astept sa fie imediat digerabil. E ceva care ar putea fi cu adevarat digerat de cineva care a avut macar parte din lecturile mele, daca nu cumva activeaza in domeniu.
Studii ale unor renumiti cercetatori francezi confirma POSIBILITATEA.
In rest, multumesc de lectura si comentarii.
Da, e de-a dreptul macabru Jung. Nu sunt familiarizata cu plagiatul grosolan, cu notiunile sunt. Care ar fi savantii acestia de renume mondial care il interpreteaza pe Jung si pe care ii citezi? Rezuma-te la interpretarea data de o evidenta indoctrinare (religioasa si sociala) si lasa psihanaliza celor care au puterea de a o intelege.
Diana Sb, din ce hău al inteligentei ai iesit tu? Se vede de la o posta ca nu esti in masura de a putea interpreta sau intelege vreun studiu avand ca obiect psihanaliza. Recunoaste ti tie insati propriile limite si citeste mai bine o revista pentru femei.Nu te intinde mai mult decat iti e patura. Vezi tu, tocmai din acest motiv cele ca tine sunt discriminate si vor fi tot timpul.
De vreme ce pasiunea brutala a prostiei are o afinitate de a se intoarce catre vechea sa matrice mentala, da, o buna parte dintre femei vor fi victime in continuare!
P.S.
Mai bine copiai cuvant cu cuvant din Jung decat sa te faci de ras.
Soveja …
… poti orice iti doresti tu. De fapt, fii tu si atat.
Daca Angela Merkel nu ar fi cea mai puternica conducatoare de stat din Europa – Cancelara Germaniei ( nu o confund cu Presedintele Germaniei) a-si spune ca ai dreptate. Dar, luptand pentru idealurile emanciparii femeilor de sub tutela barbatilor, pentru propasirea unor ONG-uri specializate in scurgeri de fonduri europene, caut sa ma fac agentul DNA-ului si sa va avertizez – aceasta goanga ni s-a servit, aveti alta? Bai Europa, nu mai da bani la “telectuali” de genul doamnei!
Daca la nivelul reprezentantelor UE sunt tampiti si va
accepta “demersul” este meritul Dvs. Succes.
In secolul trecut, un om scria, vis-a-vis de hoastele batrane:
Redivivius:
În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie,
Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt;
Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat
S-urmărească insolenter inocenta ei junie.
Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă?
Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă
O găină virtuoasă, o găină prea de treabă,
Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă.
Dară cine să admire a ei nuri și tinereță?
Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie?
Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie
Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață.
Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă,
În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una,
Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună
A lui umbră luminoasă melancolica copilă!
O găină-mbătrânită, venerabilă matroană,
Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni,
Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei
Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană.
Iar călugărița veche, ce demult era iertată,
Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire,
Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire
Contra demoralizărei propovăduie-nfocată.
Ah îi zise mititica nu privești la rândunele,
Cum din cuib scot puii capul, se cutează pe ulucuri
Și apoi la miezul nopții îi aud făcând buclucuri,
Sărutându-se cu ciocul, drăgostindu-se-ntre ele.
Soarte-avem nefericită îi răspunse-atunci bătrâna:
Nu-i găină rândunica, rândunoiul nu-i cucoș.
Necredința lor știută-i; aspri, răi, tiranicoși,
Ei trezesc vďața-n inimi și apoi o învenină.
Numai flori-s fericite, căci pe aceeași trupină
E pistilul feciorelnic și staminul bărbătesc;
Sub perdele verzi de frunze, se-mpreun și se iubesc,
Chipul junelui din floare c-odoranta lui virgină.
Dar cucoșul ce netrebnic! nestatornic! este drept:
Când el sulița iubirei în adâncu-ți suflet bagă,
Te simți dusă chiar în ceruri uiți pe-o clipă lumea-ntreagă,
Dar pe urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept.
Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită.
Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă;
Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă,
Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită.
Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină
Visele înșelătoare de iubire și plăcere
Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere
Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină.
Cum vorbeau înțelepțește, ce s-audă și să vadă?
După gard străin cucoșul se preîmblă-ncet turcește.
Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filozofește,
Ea ascultă cu iubire cucoșeasca serenadă.
Ah, amorul îi pătrunde prin ureche;-n van bătrâna
O ciupește-n cap cu ciudă, vrea s-o ție de aripă;
Ea se smulge și aleargă tremurândă într-o clipă,
Printre gard privește dulce l-arătarea lui păgână.
Iar bătrâna cruce-și face cu-a ei labă și gândește:
„Tinereță, tinereță!” și oftând intră-n poiată;
Apărată de-ntuneric ipocrita cea șirată
Pe un pui nevrâsnic încă alterată-l pricăjește.
Unde este învățatul cu talent fonognomonic
Să compuie un compendiu despre blândele impresii,
Ce un sunet numa-l naște în simțirile miresei,
Cum un cucurigu poate fi adânc, duios, demonic?!
Ce simțiri eroici, mândre, reprezintă cucurigul,
Cât curagi ce osebire de-al găinei cotcodac;
Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac.
De dorință se-nfierbântă, de amor o trece frigul!
Și maximele bătrânei pe-o ureche toate-i iese,
Cum intrară pe cealaltă. Sfătuiri contra iubirei
O-nvățară ce-i iubirea. Știe-atât că c-o privire
Galișă poate să prindă pe pașaua ce-și alese.
Ș-astfel ea făcând la planuri se-nvârtește prin ogradă
Și trezește-n bucuria-i, din gândire somnoroasă,
Pe-un clapon, mâhnit călugăr, cu-arătare pântecoasă,
Fără creasta de mândrie, fără glas și fără coadă.
Și făcând un paa! angelic, îl întreabă de nu-i frate,
De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo.
Dar monahul cel sinistru zise tragic: „O! Apollo
Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate.
Nu! pe mine preuteasa zeității pământene
Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă,
M-a lipsit de demnitatea de cucoș ca să-mi surâdă
În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene.
Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată,
Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea;
Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie
Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată.
În sublime revelații a misterului etern,
Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă;
Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă,
Închin viața-mi cugetărei un Pitagoras modern!”
El reintră în chilie, iar puicuța stă pe gânduri,
Și mereu prin minte-i îmblă demnitatea de cucoș:
„Ce-i lipsește lui Chirilă, ce au verii lui fieroși
Și el n-are?” Astfel dânsa meditând îmblă pe scânduri.
Dar îi bate inimioara. Ea la gard se duce iarăși,
Să privească iar la idol, cu-a lui pas de maiestate,
Creasta roșă, pieptu-n care inima bărbată bate.
Cum ar vrea ea ca să-l aibă de-al juniei ei tovarăș!
Cum se teme ea acuma!… El o vede ș-o salută.
Ochii-i ard și el îi spune măguliri cavalerești
„Nu! el zice în ton liric pentru flacăre cerești
Nu există îngrădire, cât de naltă e trecută”.
Vrea să zboare; dar Sibylla cu a măturei magie,
Ea, ce poartă grija scumpă pe-al vestalelor palat,
Îl lovește și alungă cavaleru-naripat…
Și în urma lui puicuța se uita cu nebunie.
Suferințele lui Werther se urmează-n pieptu-i toate,
Deși nu ca el eroic vrea cucoșul să s-ucidă;
El iubește ea socoate cum portița să-i deschidă,
Dar rușinea-i virginală de la scopu-i o abate.
„Nu, nu! Ca din întâmplare, ca dincolo rătăcită,
Să mă afle cumva noaptea și să-mi caute chichiță.”
Și când luna împle noaptea, trist, ea urcă o căpiță,
Sare gardul și timidă lin pășește îndrăgită…
Rămâneți cu bine toate a copilăriei soațe,
Căci instincte tăinuite au învins în ea fecioara.
„Ce-am să pierd?, gândește dânsa, tot îmi spun de o comoară
De păzit grea, ce odată trebuie s-o pierzi în viață.”
Dar deodată el s-arată rușinoasă vrea să zboare,
El aleargă după dânsa cum ar vrea și cum n-ar vrea;
Cum îi place să se lase prinsă. Sub aripa-i grea,
Ea se simte fericită, deși-afectă supărare.
Vrei să fugi?, suspină dânsul, mă urăști atât de tare?
Te urăsc! surâde dânsa cu-inocentă șireție,
Cum să nu te-urăsc, tirane, când tu vrei să-mi faci rău mie?
El jură că nu și cere botișor de împăcare.
Cum să nu-i dea? Poate dânsa să refuze-o rugăciune,
Spusă cu delicateță și poetic-formulată?
S-ar cădea ca să reziste? șade bine? înfocată,
Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei.
Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur,
Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele.
Când o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele,
Inocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur.
Ține mult această dulce, amoroasă nerozie.
Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec,
Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec,
Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie.
Ochișorii și-i închise, ca topită stă acuma,
Și în vocea ei muiată pipăiește nențeles.
El o mângâie, o-ncredință, că de cer a fost trimes
Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă.
Tu! ea zise ce frumos ești, rege-al lumei de găine.
Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă.
Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:
Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine.
Din istoria puicuței asta-i partea cea întâie,
Asta e icoana scump-a săptămânelor de miere;
„Poezia-i intervalu-ntre plăcere și plăcere”
Optimist filozofează cu cucoșul ce-o tămâie.
Dar curând al ei caracter și simțirea ei naivă
Se schimbă-n cochetărie. Cucoșeii cei mai tineri
Împlu curtea strălucită a moțatei noastre Vineri
Și la glasul lor subțire ea s-arată milostivă.
Al găinăriei-Adonis, cu privirile-ndrăznețe,
Petit-crevé blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe,
Obiectiv cronicei zilei a găinelor monahe,
Pe tipic îi face curte Lovelace de la cotețe.
Cu plăcere ea admite curtea junelui șagalnic.
Orice-obrăznicie, rugă, ea îi trece cu vedere,
Ca-n sultanul vechi să-escite gelozie și durere
Vai ! de unde poate crede un sfârșit atât de jalnic!
Căci sultanul, care-o crede cum că e necredincioasă,
Tânărului Cicisbeo el acum căta pricină.
Cu curagi el se ridică, creasta-i roșă se-nvenină
Și lugubru el îi zice: „Fugi sau mori tu, ticăloase!”
Făt-Frumos gâtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde:
Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu
Diferența prea e mare, cine ești? și cine-s eu?
Eu petrec și eu fac curte cui voiesc și orișiunde.
Te-oi sili să lupți cu mine! iritat strigă sultanul.
Își zburli penele-n ceafă și cu furie s-aruncă.
Luptă crunt, pe când deoparte stă nefericita pruncă,
Urzitoarea Iliadei, ce își plânge Don Juanul.
Se trântesc, se rup cu ciocul și mănâncă tăvăleală
Obosesc. Se naște-acuma pe-o minută armistiț.
Dar curând se-ncaier iarăși. Don Juanul cel pestriț
Cade-n sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală.
Iară dońa nu trădează ce-n simțire-i se petrece,
Nu trădează de-i durere, voioșie, nepăsare
Poate vru să deie prețul părții cei învingătoare
Și de-aceea rămăsese ca și marmura de rece.
Ci profetic se arată preoteasa culinară
Ia pe mort în poala-i sacră, de-a lui haină îl despoaie;
Ea îl spală-n apă sfântă, și în scumpe măruntaie
Pun miresme felurite pentru jertfa mortuară.
‘N-învârtiri misterioase peste focul vetrei sfinte,
Ea-l întoarce, curățindu-l de lumeștile-i păcate.
Palamarul ce slujește pământească zeitate
În Olymp îl ia și-l duce, jertfa zeilor fierbinte.
Și în râsuri nesfârșite, artificiă de glume,
În vorbiri spirituale, observații învățate,
Despre-a artei culinare mari mistere-ntunecate,
În divină nepăsare, ei stau jertfa s-o consume.
Vai! de ce nu ține nimeni o orație funebră
Și nu-ntoană-un De profundis pentru soarta-i mucenică!
Peste-a raclei porțelane nici o lacrimă nu pică.
Inima zeilor lumei, de ingrată, e celebră.
Ori n-au fost eroi în lume, înțelepți și virtuoși
Unii-n lupte pentru bine a lor sânge și-l vărsară,
Ceilalți lângă lampa albă sânta viață-și consumară
Să-i lumine ca să aibă soarta bietului cucoș?
Oare el nu are asemeni soarta oricărei ființe?
Suferințele unůia bucurii li sunt altora;
Viața multora se stinge spre-a hrăni viața multora
Și mâncarea reciprocă e-a istoriei ființă.
Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald.
Câte sufere? ce-i pasă celui care nu e rac!
Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gândac
Sau paingenul, ce suge capul muștei de smarald.
Păsăruica ia în sine simțul, gândul dintr-un greier
Ce ucide. Al lui suflet pe-al ei suflet -navuțește…
Și cucoșul care moare naște-n cel ce-l mistuiește,
Cine știi ce simț în suflet, cine știi ce gând în creier.
Dar sultanul spre durerea puiculiței lui naive,
Ce-omorî-n duel pe-un tânăr de-o speranță-atât de mare,
La răcoare-i pus sărmanul, ca să cugete-n mustrare
L-ale codicei penale paragrafe respective.
Deci puicuța văduvită singuric-acum rămâne.
‘N-început își plânge soarta și părea nemângâiată;
Dar curând cucoși mai tineri împlu partea neocupată
A duioasei inimioare de amor și jale pline.
Ea învață ca să uite. Ca marchiza de Châtelet,
Care pe Voltaire bătrânu-nlocui cu Saint-Lambert.
Pentru inima-i vicleană cucoșeii nu se cert,
Căci din tânăr în mai tânăr ăn-academia-i îi ié.
În curând ea pierde-n curte tot al noutății farmec.
Nu-i cucoș ce nu-i luase tot ce-o puică poate da,
În curând alte găine al ei nimb l-întuneca,
Cum odată-l întrecuse, pe Harun, vizirul Barmeg.
În zădar li imputează a lor gânduri senzuale.
„De răspunde cu-ironie unul din amanții foști
Inima-mi întreag-a ta e dar ce vrei noi suntem proști,
Simțul îmblă dup-o carne mai tânără și mai moale.”
În curând cade pe gânduri, deveni curând bigotă;
Cum se-ntâmlpă, din Phrinee deveni călugăriță.
Limba-i îmblă, ascuțită ca la vechea-i protectriță
Poiata afurisește și ograda poliglotă.
Și atunci găinăreasa de căderea-i se îndură:
Despărți găinărimea cu viață imorală
De chilia solitară a puicuței, ce își spală
A trecutului păcate prin asceza cea obscură.
Ea căta societatea părințelului Chirilă,
A claponului lugubru cu humorul lui de bute;
El iubește-n ea ideea frumuseței cei trecute,
În matroana desflorită vede încă pe copilă.
Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă
Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș,
Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși,
Adâncit platonizează în tiradă somnolentă.
Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pământene:
Arde lumânarea vieții până la un căpițel.
Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el,
Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapământene.
Untdelemnu-n sânt-pretinsa vatră a bigoteriei
E același ce-n amoruri pământene-a licurit;
Duhul sfânt în chip de porumb nu din cer s-a pogorât
Ci mai jos de brâu l-avuse Iosif și l-a dat Mariei.
Iară voi, ce-n nopți când luna peste vârfuri de copaci
Ca un scut de-argint răsare, împlând lungile alee
C-umbre negre și dungi albe urmăriți pe vreo femeie,
Supusând sub a ei poale mult mai mult decât doi craci;
Voi, ce-uniți tot universul în zâmbirea minții scurte,
Ce cătați gândiri de înger -n-ochii mari, cari vă par
Două nopți însprâncenate, vie-vă-n minte măcar
Cum că demonul din ochii-i e același de sub burtă.
Ah, gândiți o clipă numai la sulița cu vârf roș
Și la rana ce o face, sângele-inocent ce-l varsă
Ca să vezi câte iluzii minte inima cea arsă,
Pe când dońa e-o găină și seniorul un cucoș.
Deci dară, boieri de cinste că-mi făcui tot boierescu
Mai cu rime, mai cu vorbe, când de samă, când de clacă;
Am ajuns la deci mă scarpin închid cartea mea posacă
Și cu multă plecăciune vi se-nchină
N-am înţeles nimic din toată polologia asta dle (dna), Soveja. Îmi pare rău, dar asemenea comentarii pot fi eventual făcute pe zidurile unor toalete de prin gările de provincie. Domnişoara şi-a spus doar un punct de vedere care este al dânsei şi pe care vrem nu vrem trebuie să il respectăm, pentru că nu trăim în junglă.Chiar dacă feminismul şi-a cam trăit traiul prin Europa, la noi putea ajunge ca atâtea altele ccu vreo 20 şi ceva de ani întârziere, că doar nu întâmplător suntem la coada Europei. Dra Diana, putea pune problema un pic diferit referinduse la violenţa domestică, verbală şi mai ales ce fizică, dintr-un cuplu, familie, relaţie. Şi presupun că din această perspectivă, ar fi avut ceva mai multă “audienţă”. Dar, venind cu acestă mişcare, care nu neg că la momentul ei de glorie a avut oarece “succesuri”, normal pe-ale meleaguri, sigur că nu avea cum trezi decât aanumite reacţii. Egalitatea sexelor, şi până la urmă egalitatea, oricum ai lua-o, nu există. Poate doar în închipuirile unora. Cum dracului să mai fiu eu egal cu Boc, Băsescu, Năstase & comp.Sau dra Diana cu Elena Udrea, Anastase etc.? Totuşi decât să fie egală doar cu partenerul de cuplu, eu în locul dânsei aş prefera să fiu egala celor enumerate mai sus.
Dar, desigur e chestie de opţiuni până la urmă. Totuşi, nu cred că un asemenea comentariu ca al dlui (dnei) Soveja ajută la ceva cuiva, nici măcar sie-şi. O puteaţi face arşice comentând pe text şi nu cu poezioare din folclor.O seară bună şi altădată fiţi mai circumspect în comentarii, pentru că nu vă aflaţi pe radioşanţ.
Poezioara din folclor se numeste “Antropomorfism” si a fost scrisa de Mihai EMINESCU.
Un obscur “folclorist” de prin partile Botosanilor
@Nvs – tu te incadrezi, in text, la cei carora le place porcaiala. Daca eu am spus in alte cuvinte ce a scris Jung sau alti oameni, nu e nimic rau. Pana la asta e sharingul de informatii. Ar fi fost incorect sa imi asumi acele analize. Eu le-am prezentat aici ca un rezumat al celor citite de mine si considerate a fi interesante.
@Silfida – nu neg ca Jung e tenebros, dar e totusi un punct de vedere. Am incercat o explicatie a fenomenului si din alte perspective. Cat priveste indoctrinarea amintita de tine eu nu o regasesc pe undeva. Eventualele asocieri pe care le-ai facut cu Jung si viata lui, exced cadrului discutiei. Si pentru tine special, vezi si ca in literatura ortodoxa se vorbeste despre inconstientul spiritual. Gasesti cartea la libraria mitroliei Iasi. Citeste aia si ai sa vezi ca anumite chestiuni discutate aici nu sunt straine chiar si de autorii acelor carti. Mai mult inca, cateva notiuni de pe aici te-ar putea ajuta sa intelegi cum sta chestiunea la nivel spiritual, pentru ca nu poti sa rezolvi probleme de matematica de clara a 3-a, daca nu stii matematica de clasa 1-a si a 2-a. Ca oameni, separat sau impreuna, cautam raspunsuri la diferite probleme, situatii, evenimente. Numai bine!
@Soveja – eu spre deosebire de tine nu fac politica, iar exemplele din zona asta sunt interpretabile si nici nu am citat pareri ale unor feministe. Tu citezi din persoane a caror experienta cu femeile i-au dus la concluziile de care au fost capabili. Sunt nenumrate exemplele de barbati care au scris cu malitiozitate la adresa femeilor. Nu e un argument.
@Domnule Afrimescu – Tinand cont ca ati completat ideea cu vaduva-neagra m-am linistit. Va rog sa observati ca nu sunt feminista si sunt moderata. Insa anumite atitudini specifice s-au format la nivel colectiv in ceea ce priveste barbatii si femeile. Chestiunea mea tine mai mult de o interpretare psihologica a fenomenului, cum ati spus si dv., un alt punct de vedere. Cat priveste politica noastra, lasa de dorit. Egalitate, in sensul celor spuse de dv, adica intre individi, indiferent de sex, ramane intr-adevar un deziderat. Dar la nivel de mentalitate, vis-a0vis de perceptia sexelor, inca se mai poate lucra. Cu stima.
Diana subscriu la ceea ce a spus Sergiu !
Doamne iarta-ma … e un articol din perspectiva ta ,ce atata valva pe-un editorial , care s-a vrut a fi o fereastra la ceea ce spune Jung- o interpretare reusita . E mai simplu sa venim cu injurii decat sa sustinem un comentariu al bunului simt . Democratia asta !!!
1 – nu fac politica;
2 – citam din Eminescu;
3 – ador femeile.
Diana, fi pe pace! Cei care au citit au înţeles. Nu e atitudine feministă, ci firească.
Ai scris foarte limpede: “cred cu tarie ca dobandirea unei perceptii mai realiste si mai profunde asupra fenomenului ne poate ajuta pe toti, femei si barbati deopotriva, sa ne intelegem reciproc mai bine”
Freziuto, Sergiu – va multumesc.
Dle Soveja, dacă d-ta îmi arăţi poezia asta a lui Eminescu apărută în vreun volum al său de largă circulaţie, este ok. Însă chiar şi aşa fiind, chiar credeţi că aţi devenit cu asta mai “digerabil” în faţa cititorilor, nu mai vorbesc de dra Diana, care nu a făcut altceva decât să-şi exprime o idee, poate chiar un crez al ei, în acea mişcare, care a făcut carieră din America şi Europa, până-n Japonia. Nu a prins doar în ţările musulmane şi în cele ortodoxe. Uitaţivă însă la Rusia sub ţarul Putin, şi-o să vedeţi că mişcare feministă este în plin avânt. Rămân la părerea că dra. Diana nu merita o abordare atât de dură. Dacă vă pricepeaţi la acel subiect trebuia să faceţi comentariul pe text, aşa însă autoarea nu a înţeles mai nimic. Nu contează de cine este scris poemul acela, contează doar efectul produs asupra acelei fiinţe. Se potea face şi altfel, decât să răniţi cu bună ştiinţă pe cineva. Cam asta am vrut să spun. Nu-mi explic de unde şi de ce atâta violenţă faţă de un semăn.
Mihai Eminescu, Poezii – proză literară, ediție de Petru Creția, vol. II,București, Editura Cartea Româneascǎ, 1978
Daca ne mai si spui care e sursa de inspiratie a lui Eminescu si in ce context a fost scris, precum si scopul, jos palaria.