Clarificare

În urma unui post recent și a unui comentariu referitor la îndoctrinarea cu teoria lui Jung, doresc să clarific chestiunea. Cunosc experiența și viața lui Jung, critica lui vis-a-vis de creștinism, teoria despre Cuaternitate și celelate.  Nu susțin și nu îmi doresc să dau mai departe un mesaj de îndrumare spre a face psihanaliza în adevăratul sens al cuvântului, de a ne detașa de responsabilitatea faptelor și cuvintelor noastre, ci doar să ajungem să ne înțelegem mai bine.

Nu cred că ne naștem răi și nici că suntem condamnați la o viață dubioasă, iresponsabilă sau libertină. Nu cred că păcatul sau greșeala unui bărbat e mai scuzabil/ă ca a unei femei sau invers, pentru simplu motiv că suntem cu toții oameni, avem rațiune și voință proprie. Pentru mine Umbra reprezintă ceea ce adunăm în noi prin reprimarea unor impulsiuni. Anima sau Animus nu reprezintă ceva din exteriorul nostru ci, dacă ar fi să mă gândesc la religia creștină, impulsiunile inimii.

Spovedania și meditația asupra răului săvârșit de noi sunt obligatorii și sunt într-un anume fel asemănatoare cu psihanaliza. Trebuie să te așezi liniștit și să te gândești la ce ai făcut rău, la ce tâmpenii ai făcut de-a lungul timpului, de la ultima spovedanie. De asemenea, trebuie să ajungi să te lămurești de ce ai făcut acele lucruri, cum ai ajuns în postura de a le face. Apoi mai e necesar să le și regreți și să încerci cu toată voința ta să nu le mai faci, dar nu vei reuși dacă nu știi cum ai ajuns acolo, de ce anume trebuie să te ferești și așa mai departe. Cel mai frumos ar fi ca într-o zi să nu mai avem nici Umbră, nici Animus/Anima, să fim capabili a fi oameni buni fără resentimente, dar nu se poate întâmpla asta deodată, cu niciun individ și cu nicio colectivitate. E un proces lung, anevoios, uneori poate dura o viață de om și să nu se încheie, dar merită încercat.

Trăim o epocă destul de agitată, cu multe informații, unele pozitive intercalate cu altele negative și invers. Am zis să nu facem din religia creștină “pentru unii mumă, pentru alții ciumă” pentru că o denigrăm și îi facem un mare deserviciu. Într-un lanț de slăbiciuni și greșeli cineva trebuie să fie îndestul de puternic încât să se înfrâneze de la a continua răsplata răului. De multe ori acest lucru prilejuiește o veritabilă luptă în interiorul nostru. Iertăm, dar nu uităm. Ne abținem să răsplătim un rău, dar nu suntem pe deplin salvați pentru că se întâmplă adesea ca ceva din noi să continue să ne răscolească, să vrem dreptatea, adevărul, plata. Probabil din acest motiv Iubirea e văzută de toți teologii ca fiind cea mai importantă virtute.

Toate acestea se adună în noi și, chiar dacă le ignorăm, continuă să existe. E ca și cum am purta în noi o rană care a făcut coajă la suprafață, dar nu s-a vindecat în profunzime. Eu despre partea asta vorbesc ca fiind Umbra noastră. Cu cât o conștientizăm, cu cât lucrăm cu ea mai mult, cu atât învățăm să iertăm și să iubim cu adevarat. Astfel ne vindecăm.

Cât privește Animus / Anima și lor eu le-am dat o altă interpretare, dincolo de ce a spus Jung. Inima noastră este foarte pofticioasă, vrea mereu lucruri și de cele mai multe ori ne împinge să le și obținem. Sunt mulți autori creștini care vorbesc despre năvala inimii și despre importanța de a o ține sub un anume control, de a o învăța să se înfrâneze. Sunt oameni colerici sau sangvini care, atunci când sunt supărați, descriu că simt din interiorul lor, din inimă, cum pornește o impulsiune de ceartă, de a răspunde la o jignire și altele.

Probabil și chestiunea tipurilor de temperament e la fel de păcătoasă ca și teoria lui Jung cu privire la arhetipuri, dar partea buna e că ne arată cât se poate de clar că, deși egali, suntem diferiți. Fiecare are o predispoziție anume, fie spre depresie, fie spre libertinaj, fie spre melacolie. În cartea care o recomandasem pentru a fi citită, “Inconștientul spiritual” al lui Jean-Claude Larchet, se explică, de exemplu, că depresia este consecința directă a mândriei. Terapeutica tristeții sau depresiei variază funcție de cauzele ei, asta spune autorul acolo. Ori, cum ar fi posibil să le știm cauzele dacă noi nu stăm nici 5 minute să ne gândim la faptele noastre, dacă evităm singurătatea tocmai ca să nu ne confruntăm cu noi înșine? Sunt păcate care se văd clar, dar și păcate mai subtile ca mândria, judecarea aproapelui pe care nici măcar nu îl cunoaștem etc.  Nu intru în mai multe detalii, ceva trebuie să depindă și de voi, nu doar de mine care astăzi îmi aștern gândurile în fața dumneavoastră.

Mai departe, nu mă pot supăra pe cei care au alte păreri decât mine sau care mă acuză de ceva ori altceva. Ceea ce mă întristează este felul în care reacționează, neconstructiv, din punctul meu de vedere. De ce trebuie ca reacția să pornească de la prejudecata că cele scrie de mine sau de alt om sunt rezultatul unei încercări de a face un rau, de a învăța pe cineva de rău? Nu sunt în posesia vreunui adevăr absolut, poate nici măcar relativ, dar sunt în căutarea lui. E vorba de acel adevăr care are sensul de sinceritate față de mine însămi, pentru că adevărul absolut ne-a fost deja revelat acum vreo 2000 de ani. Acesta e motivul pentru care vă rog ca atunci când  mai sunteți împinși de o impulsiune cu iz tăios, în loc să dați cu bărdița, explicați-i omului unde greșește, cu argumente calde și pline de înțelepciune. A arunca jigniri, învinuiri și altele asemenea nu e o modalitate demnă pentru niciun un bun creștin, și nu numai, de a aduce pe cineva pe calea cea dreaptă sau de a împiedica producerea vreunui rău, dacă acestă măreațe intenții vă animă să luați atitudine. Dacă e vorba de alte motive, atunci postul meu e fără sens.

Evident că societatea perfectă rămâne încă un deziderat, dar nici măcar să nu încercăm să devenim mai buni, ca indivizi și societate? Voi cei care sunteți posesorii unei învățături demne și pline de iubire, care sunteți o mică lumânare, nu păstrați focul doar pentru voi și nu vă opriți din activitatea de a-l răspândi doar pentru că pe drum s-au ivit obstacole. Din dragostea și înțelepciunea voastră se pot împărtăși mulți oameni fără ca lumina voastră să se stingă. Dacă vedeți pe cineva pe un drum greșit, arătați-i gentil direcția cea bună. Până la urmă de asta are nevoie.

Etichete:arhetipuri, clarificare, editorial, Inconștientul spiritual, Jean-Claude Larchet, Jung, teoria