Proză Category

sub-patura-numelui-tau

Posted On November 28, 2016By CristiIn Călimara, Proză

Sub pătura numelui tău

Vântul ne suflă uitarea pe dealul de neant dintre rima buzelor noastre. Am vrut să-mi sting iubirea de strigătele mării, să ard tăcerile în valuri de suspine, dar parcă tot mai adânc mi te îngână timpul sub pielea mea de vise… Printre valurile umplute de dor, o lună mută te strigă în lacrimile mele, cu două ecouri de trecut, și-mi ridică o noapte atât de oarbă încât n-ai mai putea să aduni din mine o toamnă… Mi-a mai rămas o şoaptă neplânsă de etern în ochi. Îmi umple pielea deRead More

Posted On September 15, 2016By cosmacpanIn Călimara, Proză

Limite

    în sfârşit au deschis uşile. Aşa şi trebuie. Acum or să arunce afară tot ceea ce le prisoseşte. Vom avea cu ce să ne bucurăm ochii. Cine spune că avuţiile sporesc din nimic se înşeală amarnic. Fiecare picătură de sudoare şi fir de praf contează. O să vedem cu ce ne alegem. Bine că nu a mai venit nimeni. Oricum nici nu se aventurează prea multă lume pe căldura asta. Pe focurile iadului chiar că-i cald astăzi. Şi măcar dacă ar fost un strop de umbră. Dar ultimulRead More
13653251_1074086896015639_8043092766453594245_o

Posted On September 2, 2016By CristiIn Călimara, Proză

Clepsidra toamnei

Valuri de dor şi tăcere… Câte valuri ne suprimă șoaptele pătate de o iubire ruptă din fașă! Armate de tăceri, căzute una peste alta, scriu vuiete aprinse pe cicatricile plecării tale și încep să îmi întoarcă toamna în clepsidra ei de vise, mai adânc decât orice moarte. Atâtea zâmbete de dor tresar în cercuri de uitare din dragostea adormită pe trei puncte de suspensie… În vara asta mută, încă-mi sar scântei de pe buzele nopţilor noastre, când îmi caut armuri să pot înghiţi dimineţile fără tine. Încă mai cobor peRead More
    Uită trecutul dar nu-i uita rănile făcute. Drumul neted păstrează amintirea gropilor ce i-au ulcerat faţa. Păstrează amintirea acestui moment ca să ştii de unde ai pornit. Simt că aerul tremură la trecerea răsuflării lui grăbite. Ceva din mine tânjește după umbra lui. Dacă aș fi constrâns aș vrea să recunosc că mi-e dor. Mi-e dor de el, de noi, de frumos. Mi-e dor de vechiul Pământ, de viața care clocotea odată acolo, de timpul meu, de tot. Poate că nu-i totul pierdut, poate că merită să încercRead More
l.php

Posted On July 31, 2016By CristiIn Călimara, Newsletter, Proză

C’est un rêve

Visez… Încă visez… Încă ne visez pe scenele celor mai mari iubiri, cum îţi pun inima în palmă, să poţi scoate simetria din viaţa ta. C’est un rêve! Îmi şopteşti, cu un zâmbet din durerile trecutului… Și mă trezesc cu venele înfipte în pulsul toamnei. Aud cum din inimă mi se rup firimituri de tăcere şi cad pe absențele dimineţii în care clepsidra încă îmi plouă din zâmbetul tău. Cât de amar sună ploaia pe un gând tomnatic, când dorul de tine mi se dizolvă în suflet şi-ţi rugineşte plecareaRead More
Detractorii lui AVVA.părintele Ghelasie sunt și detractorii lui Eminescu, dar și ai neamului Daco-Valah (11)

Posted On July 27, 2016By alexandruemanuelpopaIn Călimara, Proză

Nimicul dintre mâini

-         Haide strânge-mă de mână iubitule, vreau să te simt aproape! Mă execut şi ne împletim degetele şi timpul, bineînţeles, se opreşte în loc. Nu există mai multe clişee adevărate decât atunci când iubeşti. Soarele roz, viaţa e frumoasă şi alte bălării. Pentru mine totul e o pace simplă. Toate sunetele rele ale lumii s-au transformat într-un vuiet surd şi îndepărtat şi tot ce pot să aud acum e doar rugămintea ei. Cum ne-am întâlnit? Nu contează. De ce suntem împreună? Încă nu ştiu. Mă iubeşte? Nici asta nu ştiu.Read More
Un om care a-nvăţat să scrie

Posted On July 20, 2016By cosmacpanIn Proză

Un om care a-nvăţat să scrie

Linia dintre dialog şi monolog este atât de fragilă încât de multe ori turma cuvintelor trece dintr-o parte în altă fără să ţină cont de semne sau oprelişti. Gândurile îşi fac loc săpând albii noi în cele uscate. La umbra unei tăceri, dacă ai răbdare, poţi să auzi toate spusele şi toate neascultatele.  -              Să nu mă întrebi ce mă defineşte, pentru că nu aş şti să-ţi spun… trecutul mă îmbracă, prezentul mă respiră şi viitorul se inspiră… sunt deci, un om obişnuit să treacă neobservat… -              Să înţeleg căRead More
Ai vrea

Posted On July 4, 2016By CatalinIn Proză

Ai vrea

Ȋncerci doar sǎ o salvezi. Sǎ o scoți din lumea ei moartǎ ȋn care sentimentele, iubirea și caldura au dispǎrut. Ai vrea ca faptura ei toatǎ sǎ se topeascǎ ȋn brațele tale, iar salvarea ei sǎ-ți fie salvarea. Ai vrea ca lumea ei și a ta sǎ se contopeascǎ ȋntr-o lume ȋn care voi sǎ fiți centrul din care doar visele sǎ poatǎ evada. Ai vrea ca ochii ei sǎ nu mai fie niciodatǎ triști…ai vrea ca zambetul ei sǎ ȋți lumineze fiecare dimineațǎ. Ai vrea ca atunci când seRead More
11103013_853044518103116_4588293688501969641_o

Posted On June 11, 2016By CristiIn Proză

Era toamnă…

Viscoleşte încă a noi pe drumurile unde ne-am plimbat zâmbete, unde ne-am împărţit potrivirile buzelor. De-ai vedea câte stele se dezbracă acum de săruturile noastre şi ne abandonează iubirea la o aruncătură de vis… Nu am înţeles nici acum de ce mi-ai alungat paşii spre luminiţa de la capătul unei speranţe, unde plouă cu tăcerile tale. Tot mai puternic inspir parfumul străzilor ce îmi calca pe suspine cu paşii noştri, în timp ce uitarea îmi urmăreşte gândurile cu o lunetă din două cuţite înfipte în palma nopţii. E vina mea,Read More
Descântec de umilire și prohodire a timpului

Posted On June 4, 2016By cosmacpanIn Proză

Cineva și Elena

Se spune că pe când zburau ciorile de lipeau pe ram nucile căzute, şi pe când veneau iepurii la grădina de îngropau morcovii răsturnaţi iar animalele toate trăiau inDescântec de umilire și prohodire a timpului bună vecinate şi prietenie, în Tara Roşcovelor domnea Roşu Împărat. Dar, toată lumea trăia ca vai de ea, pentru că împăratul era aşa de hapsân încât strângea toate cele de trebuinţă vieţii, iar oamenii trăiau cu rădăcini şi coajă de copac, de ajunseseră ca nişte umbre. Şi ca să fie pe deplin, nu le dădeaRead More
IMAG4678

Posted On June 2, 2016By LadyBug ValentinaIn Proză

Viață – paradox nuclear

 Singură… (REPOSTARE) Pe când toate luminile erau stinse, și în casă liniștea era aproape asurzitoare, ea își cobora picioarele goale din pat. Tălpile ei au atins pardoseala rece ca și sufletul ei, și a simțit cum fiorii îi străbat tot corpul. Nu era nimic nou… doar încă o noapte din multe altele pe care urma să o petreacă singură… fără el.  S-a ridicat din pat și s-a îndreptat către ușă, a prins clanța în mână și i-a simțit răceala în palmă, alți fiori i-au străbătut trupul, urma să vină durerea din fiecare noapte, și nu știa cum va putea să-i facă față din nou, singură… fără el.  Apăsă clanța, ușa se deschise și ieși pe holul unde liniștea țeapănă o izbi ca un duș cu apă rece. Își îndreptă pași spre bucătărie,  picioarele îi păreau două cărămizi  iar pardoseala parcă îngheța sub tălpile ei. Durerea venea în valuri, o izbea cum valurile lovesc stâncile la mal, urma să treacă iarRead More

Posted On June 1, 2016By coolal3zIn Proză

Furtuni nr.5 – Miroase a apă din cer

Cuvânt înainte: Au trecut mai bine de 2 ani de când am scris ultima dată și nu știu când mă voi găsi din nou în fața calculatorului. Ceva m-a împins să scriu… Poate greșesc, poate visez că mai am ceva de oferit lumii. Nu știu… „Cât de departe sunt de locul în care totul s-a schimbat.” A trecut ceva vreme de când lăsam ploaia să se adăpostească în mine, cu trupul ei gol și înfrigurat, cu toate crengile rupte, cu noroi pe bocancii vechi și un chip ce astăzi stăRead More
De data asta…

Posted On June 1, 2016By cosmacpanIn Proză

De data asta…

-     Poţi să te aşezi… mai avem timp -     Adică? -     Da. Acum pot spune da. Spre deosebire de atunci când spuneam… Nu. -     Asta era în…? -     Prin 70 cred… -     Şi nu te gândeai la… -     Nu. Sinuciderea este un act de curaj. Şi eu n-am fost un curajos. Am avut momente de laşitate, de milă. -     Milă? -     Da. Îmi era milă de mine. Ştiam că am timp. -     Şi dacă ar fi să-ţi rezumi viaţa la o fotografie, care ar fi aceasta? -     Cred că… -    Read More
Fulguiri

Posted On May 19, 2016By LadyBug ValentinaIn Proză

Trădare XVII… Răspunsul

REPOSTAT THEN… Part I  Part II Part III Part IV Part V Part VI Part VII Part VIII Part IX Part X Part XI Part XII Part XIII Part XIV Part XV Part XVI PRIMA INSTANȚĂ… Am fugit în dimineața aceea, am crezut că pot să scap, sau am sperat că dacă nu înfrunt realitatea poate o pot face să dispară dar nu a fost chiar așa ușor, până seara am comis-o din nou. Același personaj, aceeași situație, aceleași cuvinte, aceleași mișcări. După cea de a doua oară am uitat de realitate pe toată durata săptămânii. FERICIRE ILUZORIE… Așa au fost și zilele următoare, așaRead More
img_4313

Posted On April 24, 2016By alexandruemanuelpopaIn Proză

Rânjet în pustiu

E linişte. Prea linişte. Praful şi vântul ăsta nenorocit nu te lasă nici măcar de o secundă de linişte stranie să te bucuri. Prea sunt toate aşezate pe unde nu trebuie: un munte golaş şi scobit în partea de jos, umbra lui seamănă cu gura căscată a unei bestii, aşezat bineînţeles în lateral, la o depărtare prea mare ca să fie luat în seamă, în faţă, ici colo, copacii răzleţi au luat culoarea pământului. Mergem de ceva vreme şi nu am curaj să mă uit la partenerul meu de drum.Read More