Posted On October 15, 2012 By In Personalitatea zilei With 976 Views

Personalitatea zilei – Friedrich Nietzsche

Friedrich Wilhelm Nietzsche, cel mai important filozof a secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generațiilor ce i-au urmat, s-a născut pe 15 octombrie 1844, la Röcken.

Filosofia lui Nietzsche pornește de la reevaluarea filozofiei și artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent. În special tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital sau ca „moment dionisiac”. Nietzsche a criticat valorile fundamentale ale societății, ajungând la negarea oricărui principiu ce ține de cenzura transcendentă și la afirmarea liberului arbitru ca destin imanent al omului.

Tema majoră a operei sale a fost dragostea de viaţă, în lucrările sale regăsindu-se teorii privitoare la răsturnarea valorilor, la veşnica reîntoarcere, la existenţa supraomului, ultima idee fiind preluată de nazişti.

S-a născut într-o familie protestantă, tatăl său fiind pastor. Încă din tinerețe, a fost confruntat cu problema credinței în Dumnezeu și a înclinat mai degrabă spre ateism, fapt ce s-a reflectat mai târziu în gândirea sa filozofică. A studiat filozofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărții lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung („Lumea ca voință și reprezentare”), a constituit premisa ideatică a vocației sale filozofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, a fost numit profesor la Universitatea din Basel și-a primit cetățenia elvețiană. A studiat filozofia antică greacă, în special pe reprezentanții perioadei presocratice, Heraclit și Empedocle. Din motive de sănătate, a abandonat învățământul universitar și, începând din anul 1879, a făcut un periplu între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei clime prielnice. În 1882, a cunoscut-o pe Lou von Salomé, pe care a cerut-o în căsătorie, fiind însă refuzat. În același an, în timp ce se găsea la Nisa, a început să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra („Așa grăit-a Zarathustra”), care a apărut în 1885. În 1888, Nietzsche s-a mutat la Torino, unde a desăvârșit operele Götzen-Dämmerung („Amurgul idolilor”) și Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea sălbatică și agonia unui cal în plină stradă, a avut prima criză de nebunie, în cursul căreia a avut manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. A fost îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche.

Filosofia lui Nietzsche gândește reevaluarea filozofiei și artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent. Nitzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în termeni radicali, excesivi. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății ultra-raționalizate în care trăia, ajungând la negarea principiilor enciclopediste ce exclud vitalismul existenței.

Conceptul de „voință de putere” a jucat un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta era pentru el, în sens metafizic, un instrument pentru înțelegerea lumii: „esența cea mai intimă a existenței este voința de putere”. Proiectul lui de reevaluare a conceptelor tradiționale ale metafizicii a antrenat abolirea valorilor idealiste, în special ale creștinismului, dar și ale istoricilor. Voința de putere a fost analizată ca relație internă a unui conflict, ca structură intimă a devenirii, ca pathos fundamental, și nu numai ca dezvoltare a unei forțe. Această concepție a permis depășirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli și a speranței într-o lume de dincolo, acceptarea vieții în ceea ce comportă ea ca aspirație spre putere. Astfel, contrar falselor interpretări ale filozofiei sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic și intelectual, ci reprezintă o tendință în evoluție, așteptată și dorită de om: „Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit” (Așa grăit-a Zarathustra). Omul este, așadar, o punte între maimuța antropoidă și supraom, un element tranzitoriu în evoluție (cf. parabola acrobatului din Zarathustra).

Pornind de la premisa voinței de putere, Nietzsche a dezvoltat o psihologie abisală, care punea pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor și afectelor, conștiința nefiind decât perceperea tardivă a efectelor acestui joc al forțelor subconștiente. Nietzsche a făcut distincție între morala celor slabi și cea a celor puternici. Astfel, în concepția lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare erau valori prin care omul se nega pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate.

Nietzsche a dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale filozofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizație și acelea ale democrației. Pentru el, doar arta era singurul factor care justifica viața. În Die Geburt der Tragödie („Nașterea tragediei”), a opus și a asociat figurile dionisiace și cele apollinice, ambele născute din beția simțurilor. Prima este o beție a descărcării de energie, a doua o beție pur vizuală. În consecință, Nietzsche a adăugat o a treia formă: forța voluntară care se manifestă în arhitectură.

Nietzsche este cel care a spus că Dumnezeu e mort. Idee care a primit două interpretări majore: prima susține faptul ca Nietzsche vorbește despre moartea Dumnezeului creștinilor, iar a doua interpretare vorbește despre moartea Dumnezeului filosofilor (el prevăzuse agonia metafizicii odată cu manifestarea spiritului rațional socratic care a distrus principiile omului dionisiac ce urmărea extazul prin beție, concupiscența și alte forme de manifestări extatice obținute prin exacerbarea simțurilor).

Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovăduiește toate virtuțile omului sănătos, ale omului plin de vigoare, ale omului stăpân pe instinctele sale, ale omului care știe să susțină pe umerii săi libertatea. Ca o ironie a celor susținute, Nietzsche a fost toată viața sa un om bolnav. Motivul principal pentru care el renunță la cariera universitară este boala sa care se înrăutățise.

În anii ’20, opera lui Nietzsche a fost revendicată de nazismul german și de fascismul italian, interpretându-se în mod barbar ideea de „voință de putere” în sprijinul doctrinei totalitare. La aceasta a contribuit și sora lui Nietzsche, Elisabeth Forster, nazistă înverșunată și admiratoare a lui Hitler, care a falsificat unele texte pentru a le utiliza fără scrupule în construirea unei ideologii străine de gândirea filozofului. Unele dintre aceste false interpretări persistă, din păcate, și în zilele noastre.

Schimbările introduse de Elisabeth Forster au fost caracterizate în respectivul lexicon drept „scandaloase și criminale” (Cristian Niemeyer). Dintre 505 scrisori ale lui Nietzsche publicate postum în 1909, numai 60 au fost găsite originale, 32 au fost reconcepute total și la multe altele s-au făcut adnotări, completări, eliminări și schimbări de cuvinte și fraze în scopul de a-l prezenta pe filosof ca un promotor al nazismului, xenofob, antisemit, cu vederi de extremă-dreapă, în profundă contradicție cu ideile lui Nietzsche și în concordanță cu propriile ei vederi. Ideologii naziști s-au grăbit să preia și să se înpăuneze cu filozofia falsificată a lui Nietzsche.

Un mic exemplu: în cartea sa „Dincolo de bine și de rău”, fraza care se referea la anti-Semitism: „Nu am nimic comun cu un om care ia parte la această înșelătorie abjectă” a fost anulată de sora autorului.

Elisabeth Forster și soțul ei, tovarășul de idei, au creat în jungla paraguaiană o comună germană-ariană, „Nueva Germania” („Germania Nouă”), dar soțul s-a sinucis și ea s-a întors în Germania în urma prăbușirii fratelui său. La funeraliile Elisabethei, care a murit în 1935, a participat și Hitler, personal.

Nietzsche este considerat precursorul curentului postmodernist prin ideea ca nu există un centru de la care se revendică toate valorile general umane. El este autorul care sparge conceptul de dogmă, înțeleasă ca limita dincolo de care nu se mai poate trasa niciun orizont. Fărâmițarea valorilor prin filiera nietzscheană s-a impus ca un concept major în curentul postmodernist.

Surse:    ipedia.ro               socioumane.ro

Tags : ,

About

Carina

Mereu aici si peste tot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *