Posted On November 22, 2012 By In Personalitatea zilei With 1630 Views

Personalitatea zilei – Mary Anne Evans

…o femeie extraordinară, aproape sfântă…

Mary Anne (Mary Ann, Marian) Evans, cunoscută sub pseudonimul George Eliot, romancieră, una dintre scriitorii fruntași ai erei Victoriene, romanele ei fiind caracterizate de o analiză realistă a societății englezești provinciale din acea epocă, s-a născut la 22 noiembrie 1819, Nuneaton/Warwickshire, Anglia, şi a decedat la 22 decembrie 1880, Londra.

Mary Anne Evans a fost al treilea copil al lui Robert Evans (1773-1849) și Christiana Evans (născută Pearson), fiica unui fermer local, (1788-1836). A avut un frate, Robert (1802-1864), și o soră, Fanny (1805-1882), din prima căsătorie a tatălui său cu Harriet Poznton (?1780-1809). Robert Evans a fost administratorul moșiei Arbury Hall ai familiei Newdigate din Warwickshire, iar Mary Anne a fost născută la moșia South Farm.

În copilărie, Mary a fost deseori numită Marian, acest lucru fiind unul dintre motivele pentru care ea și-a ales un pseudonim bărbătesc, dar şi pentru a fi sigură că operele sale vor fi luate în serios.

În epoca respectivă, femeile scriitoare nu aveau succes la public la fel ca bărbații. Până în perioada modernă, ele au resimțit efectele acestor prejudecăți. Un alt factor a fost dorința de a-și apăra viața privată departe de atenția publică și de a preveni scandalurile care urmau să apară dacă va ieși la iveală relația sa cu George Henry Lewes, care era căsătorit pe atunci.

Datorită postului important ocupat de tatăl său la conducerea moșiei, lui Evans i-a fost permis accesul la biblioteca din Arbury Hall, care i-a fost de folos la educația ei și lărgirea orizontului de cunoștințe. Vizitele sale frecvente i-au permis, de asemenea, să compare bogăția în care trăia proprietarul de pământuri cu viețile oamenilor mult mai săraci, această diferență dintre viețile lor apărând des în multe opere de-ale sale. O importanță mare în operele sale timpurii a avut-o, de asemenea, religia. Ea a fost educată într-o familie anglicană, dar în acea perioadă Midlands era un teritoriu cunoscut printr-un număr crescând de sectanți. Ea a primit educaţie la școlile din Attleborough, Nuneaton și Coventry.

În 1836 s-a stins din viaţă mama sa, iar Evans se întoarce acasă pentru a lua în mâinile sale conducerea casei. Ea continuă corespondența cu tutorele său Maria Lewis. Când Evans avea 21, fratele său Isaac s-a căsătorit și s-a stabilit cu familia în casa lor, de aceea Evans, împreună cu tatăl său, a plecat la Foleshill, nu departe de Coventry. Apropierea de societatea din Coventry aduce noi influențe; în special e influențată de Charles și Cara Bray.

Charles Bray s-a îmbogățit fabricând panglici și și-a învestit capitalul în construcția unor școli sau în alte cauze filantropice. Evans, care lupta pentru ceva timp cu dubiile la tema religiei, a devenit prietenă cu progresivul și liber-gânditorul Bray, frecventând destul de des întâlnirile pe teme radicale, care aveau loc în casa acestuia. Prin intermediul acestei societăți, Evans a fost introdusă altor teologi mai liberali și scriitorilor ca David Strauss și Ludwig Feuerbach, care insuflau dubii privind veridicitatea istoriilor Biblice. De fapt, prima mare operă literară a lui Mary fost traducerea în engleză a Vieții lui Iisus (1846) de Strauss, care a fost completată mai târziu de alt membru al cercului Rosehill.

Când Evans și-a pierdut credința religioasă, tatăl său a amenințat-o că o va alunga, deși aceasta nu s-a întâmplat. În schimb, ea a mers la biserică de-a lungul anilor și întreținea casa pentru el până la moartea lui în 1849. După înmormântarea tatălui său, ea a întreprins o călătorie în Elveţia, împreună cu Brays, unde a decis să rămână la Geneva, locuind, mai întâi, lângă lacul Plongeon (lângă clădirile ONU din prezent), iar apoi pe Rue de Chanoines (acum Rue de la Pelisserie). Toată perioada cât a stat în Elveţia, Mary a citit mult și a făcut plimbări îndelungate care au inspirat-o mult. După reîntoarcere, în 1850, ea şi-a dorit să devină scriitoare și să se numească Marian Evans.

Femeile scriitoare nu erau ceva neobișnuit pe acele vrenmuri, dar rolul lui Evans în fruntea literaturii de atunci era. Aflarea unei femei tinere necăsătorite în societatea preponderent bărbătească din Londra era ceva neobișnuit în acele timpuri, mai mult decât atât, uneori, și scandalos. Deși arătă hotărâtă, ea era deseori sensibilă, depresivă și măcinată de dubii. Evans era considerată având o aparență bolnăvicioasă și și-a format un număr de relații emoționale stânjenitoare și nereciproce, inclusiv atașamentul față de patronul său, Chapman, sau Herbert Spencer.

Filozoful și criticul George Henry Lewes a întâlnit-o pe Evans în 1851, iar în 1854, ei au hotărât să locuiască împreună. Lewes era căsătorit cu Agnes Jervis, dar ei au căzut de acord să aibă o căsătorie deschisă, și în afară de cei trei copii pe care i-au avut împreună, Agnes a mai avut câțiva copii de la alți bărbați. Din momentul în careLewes a fost numit în certificatul de naștere tată a unuia din acești copii, cu toate că știa că acesta este fals, el a fost considerat ulterior complice la adulter și nu a mai putut să divorțeze cu Agnes.

În iulie 1854, Lewes și Evans au călătorit împreună la Berlin pentru cercetări. Înainte de a merge în Germania, Evans a continuat interesul său pentru lucrări teologice, traducând Esența Creștinismului de Feuerbach, iar în timp ce se afla peste hotare, a scris esuri și a lucrat asupra traducerii Eticii lui Baruch Spinoza, pe care a terminat-o în 1856, dar care nu a fost publicată în timpul vieții sale.

Călătoria în Germania a fost, de asemenea, și luna de miere a lui Evans și Lewes, care se considerau căsătoriți, Evans numindu-se Marian Evans Lewes și adresându-se lui Lewes ca soțului său. Admiterea în public a relației lor de către Lewes era punctul cel mai scandalos. La întoarcerea lor în Anglia, ei au trăit aparte de societatea Londrei, în măsură egală evitând și fiind evitați. Continuând să scrie articole pentru Westminster Review, Evans a hotărât să devină romancieră, fixându-şi o declarație-program în unul din ultimele sale eseuri pentru Review: Silly Novels by Lady Novelists. Eseul critica subiectele triviale și ridicole ale ficțiunii acelor timpuri scrisă de femei. În alte eseuri, ea lăudase realismul romanelor scrise în Europa la acea vreme. De asemenea, ea și-a creat un nou pseudonim, George Eliot. Acest nume bărbătesc a fost ales pentru a se distanța de la alte scriitoare de romane, dar și pentru a evita discuțiile viclene despre statutul său conjugal.

Eliot a scris romanul Middlemarch, unde prezintă istoria unui număr de străini din Anglia în ajunul Reformei din 1832. Personajele principale, Dorothea Brooke și Tertius Lydgate, sunt constrânse de așteptările lor nerealizabile, dar și de societate conservativă. Romanul este remarcabil printr-o adâncă analiză psihologică și portrete sofisticate.

De-a lungul carierei sale, Eliot a scris perspicace despre viața politică. De la Adam Bede și până la Moara de pe Floss și Silas Marner, Eliot prezintă viața „outsiderilor” politici și persecuțiile din orașele mici. Nici un autor după Jane Austen nu a fost atât de conștient social și atât de ager la demascarea ipocriziei boierilor. Felix Holt, the Radical și The Legend of Jubal au fost pur politice; criza politică este la originea lui Middlemarch. Cititorii din epoca Victoriană lăudau cărțile sale pentru depictarea societății rurale, pe care ea o cunoscuse în copilărie, scriitoarea remarcând că mai multă atenție se acorda detaliilor mondene a vieții de la țară.

Răsfăţul cu care ne deprindem nu ne face fericiţi.

Elementele religioase din opera sa, de asemenea, datorează mult educației sale; trăirile lui Maggie Tulliver din Moara de pe Floss prezintă multe asemănări cu dezvoltarea tinerei Mary Anne Evans. Când Silas Marner este convins că înstrăinarea sa de la biserică înseamnă și înstrăinarea de la societate, viața autoarei este iarăși oglindită în refuzul ei de a merge la biserică. Ea ajunge la cele mai mari asemănări autobiografice în Looking Backwards, parte din ultima sa operă tipărită Impressions of Theophrastus Such.

În secolul XX, ea a fost susținută de o nouă generație de critici, mai remarcabilă fiind Virginia Woolf, care a numit Middlemarch „unul dintre puținele romane englezești scris pentru oameni maturi.

În 1858 a fost publicat, în Blackwood’s Magazine, Amos Barton, primul din Scene din viața unui cleric” (Scenes of Clerical Life). Primul său roman publicat în întregime a fost Adam Bede, publicat în 1859; având un succes imediat, el a stârnit și un interes pentru personalitatea autorului. „Scene din viața unui cleric” erau considerate a fi scrise de un pastor protestant sau poate de femeia acestuia. Cu apariția popularului Adam Bede,speculația a crescut și mai mult; mai mult decât atât, era chiar și un pretendent pentru a se declara autor, Joseph Liggins. Spre sfârșite, adevărata George Eliot a făcut un pas îndrăzneț: Marian Evans Lewes a admis că ea este autoarea. Revelațiile despre viața privată a lui Eliot au surpins și au șocat mulți dintre cititorii care o adorau, dar aceasta nu a afectat popularitatea sa ca romancieră. Relația lui Eliot cu Lewes i-a asigurat curajul și stabilitatea de care ea avea nevoie pentru a scrie ficțiune; totuși a fost nevoie de puțin timp până ei au fost acceptați în societate. Acceptarea lor a fost confirmată în final în 1877, când ei au fost introduși Prințesei Louise, fiicei reginei Victoria, care era o cititoare a romanelor lui Eliot.

După succesul lui Adam Bede, ea a continuat să scrie romane populare pentru viitorii cincisprezece ani. După un an de la publicarea lui Adam Bede, ea a scris Mill on the Floss (Moara de pe Floss), dedicând manuscriptul: „To my beloved husband, George Henry Lewes, I give this MS. of my third book, written in the sixth year of our life together, at Holly Lodge, South Field, Wandsworth, and finished 21st March 1860” .

Ultimul său roman a fost Daniel Deronda, publicat în 1876, după ce ea și Lewes s-au mutat la Witley, dar sănătatea lui Lewes s-a înrăutățit, el murind peste doi ani, la 30 noiembrie 1878. Următorii doi ani, Eliot i-a petrecut editând, pentru publicație, ultima lucrare a lui Lewes, Life and Mind, iar pe plan personal, și-a găsit consolare în braţele lui John Walter Cross, un bancher american.

La 16 mai 1880, George Eliot a dat naștere bârfelor și controversei măritându-se cu un bărbat mai tânăr decât ea cu douăzeci de ani și schimbându-și din nou numele, de această dată în Mary Anne Cross. Căsătoria legală l-a mulțumit, cel puțin, pe fratele ei Isaac, care i-a trimis felicitări, după ce acesta a rupt relațiile cu sora sa atunci când ea începuse să trăiască cu Lewes.

Jown Cross era, mai degrabă, un tip schimbător și instabil. El a căzut sau a sărit de pe balconul hotelului în care ei locuiau în Grand Canal în Veneţia, unde perechea își petrecea luna de miere. Cross a supraviețuit, iar ei s-au întors în Anglia, dar Eliot s-a îmbolnăvit având o infecție a gâtului. Aceasta, plus deficiența rinichilor care a afectat-o pentru ultimii doi ani, a dus-o pe Eliot la moarte la 22 decembrie 1880, la vârsta de 61 de ani.

Posibilitatea înmormântării la Westminster Abbey a fost respinsă, pe motiv că Eliot a negat credința creștină, dar și a vieții monogame cu Lewes. Eliot a fost înmormântată la Highgate Cemetery (East), Highgate, London, în teritoriul rezervat pentru sectanții religioși, alături de George Henry Lewes.

În 1980, la împlinirea a o sută de ani de la moartea sa, o piatră memorială a fost pusă pentru ea în Poets’ Corner. Câteva clădiri în locul său de naștere, la Nuneaton, îi poartă numele sau numele operelor sale (George Eliot Hospital, George Eliot Community School, Middlemarch Junior School).

surse:    creativequotations.com      sexualityinart.wordpress.com      everybookandcranny.wordpress.com       ro.wikipedia.org

Tags : ,

About

Carina

Mereu aici si peste tot

3 Responses

  1. Excelente surse si excelent articolul.

  2. De ce nu mai scrii? Aveai si Stiati ca si calendarul zilei (care trebuie adus la nivelul lui 2014) :) Lasan gluma la o parte, te felicit pentru toate categoriile diferite abordate. Sper sa o continui. Am semn de lectura pentru asemenea articole, asta este cultura ce faci tu!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *