Posted On May 28, 2013 By In Personalitatea zilei With 1248 Views

Personalitatea zilei – Ian Lancaster Fleming

Numai succesul poate măsura distanţa dintre nebunie şi geniu.

Ian Lancaster Fleming, scriitor și jurnalist britanic, cunoscut pentru crearea lui James Bond și ilucidarea aventurilor acestuia in 12 romane și 9 nuvele, s-a născut la 28 mai 1908, la Mayfair, Londra, în familia lui Valentine Fleming, membru al Parlamentului, și a soției acestuia, Evelyn St. Croix Rose, şi a decedat la 28 august 1964, la Kent, Canterbury în Anglia, și este înmormântat la cimitirul din localitatea Sevenhampton, lângă Swindon.

Şi-a făcut studiile la Durnfold, o școală privată din Dorset, mai târziu la Sunningdale, în Berckshire, Colegiul Eton, și la Academia Militară Regală din Sandhurst. Ultima nu i-a fost pe plac și a abandonat-o, pentru ca mama să-l trimită pe continent să studieze limbile străine.

A studiat la o instituție privată din Kitzbuhel, din Austria, condusă de adepții lui Alfred Adler Ernan Forbes Dennis şi a soției sale din America, unde și-a îmbunătățit germana și s-a pregătit pentru examenele la Departamentul pentru Afaceri Externe.

Pe urmă, și-a făcut studiile la Universitatea din Munich și la Universitatea din Geneva, unde și-a ridicat nivelul de franceză.

Nu a reușit să aplice la Departamentul pentru Afaceri Externe și a lucrat ca editor adjunct și ca jurnalist la agenția de știri Reuters, mai apoi ca agent bursier la Bishopsgate.

În 1939, Fleming a fost recrutat în Armata Regală, ca asistent personal al Amiralului în ariergardă John Godfrey.

La început, a fost locotenent în rezervă, apoi locotenent-comandant și comandant, cu codul personal 17F.

În 1940, Fleming s-a adresat lui Kenneth Mason, profesor de geografie la Universitatea Oxford, pentru prepararea rapoartelor destinate așezării geografice a țărilor ce luau parte la operațiunile militare. Mai târziu, a fost inițiatorul Operațiunii Neîndurare, care avea scopul de a obține documentele secrete ale Flotei Maritime Germane.

Activitatea lui Fleming a constituit baza nuvelelor despre agentul secret James Bond. În 1953, acesta a publicat prima nuvelă „Casino Royale”, în care a fost pentru prima dată prezent agentul secret James Bond, cunoscut sub codul 007.

Personajul dat este inspirat din personalitatea lui Sir William Stephenson, care a instalat Camp X (instalație paramilitară), a ofițerului flotei militare Patrick Dalzel-Job, cât și a fratelui autorului, Peter.

Ideile referitoare la personaje și amplasare sunt venite din timpurile petrecute la Boodle’s Blades, clubul M (unde Bond era oaspete ocazional). De aici vine și numele dușmanului lui Bond, Ernst Stavro Blofeld.

Numele personajului principal este inspirat din numele ornitologului James Bond, care i-a permis lui Fleming să utilizeze moșia lor din Jamaika în timpul când a scris.

Familia Bond era formată din meșteșugari înstăriți, a căror proprietate din Philadelphia a devenit baza Colegiului Gwynedd. Fleming a utilizat denumirea după ce a văzut „Păsările Indiilor de Vest”(1936).

Operaţiunea Tthunderball

Capitolul 1

Ia-o mai uşor, domnule Bond!

Era una din zilele acelea când lui James Bond îi părea că toată viaţa este, vorba cuiva, nimic altceva decât un şir de pariuri păguboase.

Întâi şi întâi, îi era ruşine de sine însuşi – o stare de spirit cu totul rară la el. Avea o mahmureală, una urâtă de tot, cu dureri de cap şi articulaţii înţepenite. Când tuşea – când bei prea mult, fumezi prea mult şi asta dublează mahmureala – un norişor de puncte negre şi luminoase îi plutea în faţa ochilor precum nişte amoebe în baltă. Paharul care îi semnala că a băut suficient se făcuse simţit într-un mod cu totul evident. Ultimul whisky cu sifon sorbit în apartamentul luxos din Park Lane nu se deosebise cu nimic de cele zece dinainte, însă alunecase şovăitor pe gât, lăsându-i un gust amar în gură şi o senzaţie neplăcută de silă. Şi, cu toate că pricepuse mesajul, acceptase să mai joace un rober. Era de-acord cu o miză de cinci lire la o sută de puncte, dacă tot era ultimul? Acceptase. Şi jucase roberul ca un prost. Mai vedea şi acum dama de pică, cu zâmbetul stupid de Mona Lisa întipărit pe faţa grasă, plesnind triumfător peste valetul lui – regina care, după cum îi atrăsese atenţia tăios partenerul său, fusese atât de infailibil marcată la Sud şi care constituise diferenţa între un şlem redublat (de beţiv) pentru el şi patru sute de puncte deasupra liniei pentru adversar. Până la urmă fusese un rober de douăzeci de puncte, iar el pierduse o sută de lire sterline – sumă importantă de bani.

Apăsă din nou creionul septic pătat de sânge pe tăietura din bărbie şi dispreţui chipul care-l privea mohorât din oglinda de deasupra chiuvetei. Nemernic prost şi ignorant! Toate i se trăgeau din faptul că nu are nimic de făcut. Mai mult de o lună de hârţogărie, în care şi-a mâzgălit indicativul pe rezumate stupide ale unor documente, a întocmit minute ce deveneau din ce în ce mai nesuferite pe măsură ce se scurgeau săptămânile şi a trântit receptorul în furcă atunci când vreun ofiţer nevinovat de la secţie încerca să se contrazică cu el. După aceea, secretara lui căzuse la pat din cauza gripei şi i se trimisese de la sediu o căţea tâmpită şi, mai rău, urâtă, care i se adresa cu „Sir” şi vorbea de parcă ar fi avut gura plină cu sâmburi de prune. Şi iată că era iarăşi luni dimineaţa; începea o altă săptămână. Ploaia de mai plesnea în ferestre; înghiţi două aspirine şi întinse mâna după flaconul cu pastile împotriva greţei, însă chiar atunci sună telefonul din dormitor. Era soneria puternică a liniei directe cu sediul.

James Bond, cu inima bătându-i mai rapid decât ar fi trebuit, cu toate că străbătuse Londra în mare grabă şi aşteptase enervant de mult liftul ce trebuia să-l ducă la etajul opt, îşi trase un scaun, se aşeză şi privi în ochii calmi, cenuşii şi afurisit de limpezi pe care-i cunoştea atât de bine. Ce-ar fi putut să citească în ei?

— Bună dimineaţa, James. îmi pare rău că te-am scos din casă atât de devreme, dar mă aşteaptă o zi foarte aglomerată şi am vrut să te văd înainte să înceapă balamucul.

— Emoţiile lui Bond se risipiră instantaneu. Nu era niciodată semn bun când M. i se adresa pe numele de botez în loc de indicativ; aşadar, nu avea deloc de gând să-i dea o nouă misiune, ci era mai degrabă ceva personal.

În vocea lui M. nu exista nici urmă din tensiunea ce anunţă veşti importante şi senzaţionale, iar expresia de pe chipul lui părea interesată, prietenoasă, aproape binevoitoare. Răspunse ceva neutru.

— Nu te-am prea văzut în ultima vreme, James. Ce mai faci? Cum o mai duci cu sănătatea?

M. luă de pe birou o foaie de hârtie de o formă oarecare şi o ţinu în faţa ochilor, de parcă s-ar fi pregătit să citească.

Bănuitor, încercând să ghicească ce scria pe hârtia aceea şi de ce anume fusese convocat la M., răspunse:

— Mă simt bine, domnule.

— Nu asta e şi părerea medicului secţiei noastre, James, spuse M. blajin. Tocmai ţi-ai făcut examinarea medicală periodică şi cred că ar trebui să auzi rezultatele.

Bond se uită furios la foaia de hârtie. Ce naiba?! Se stăpâni însă şi spuse liniştit:

— Cum ziceţi dumneavoastră, domnule.

M. îi aruncă o privire atentă, cuprinzătoare şi îşi apropie apoi hârtia de ochi.

— Acest ofiţer, citi el, se păstrează în general într-o formă fizică bună. Din nefericire, stilul său de viaţă nu este de natură să-i îngăduie a rămâne în această condiţie benefică. În ciuda numeroaselor avertismente anterioare, recunoaşte că fumează şaizeci de ţigarete pe zi – un amestec de tutun de origine balcanică, având un conţinut mai ridicat de nicotină decât ţigările mai ieftine. Când nu este angrenat în misiuni solicitante, consumul mediu zilnic de alcool al ofiţerului este de aproximativ o jumătate de sticlă de tărie, cu o concentraţie alcoolică de şaizeci-şaptezeci de grade. La examinare s-au constatat semne mici, dar definitive de deteriorare a condiţiei fizice. Limba este încărcată. Tensiunea arterială are valori cam ridicate – 160/90. Ficatul nu se simte la palpat. Pe de altă parte, la insistenţele noastre, ofiţerul a recunoscut că suferă de dureri frecvente de cap în zona occipitală şi de spasme ale muşchiului trapez. La palpare se pot simţi aşa-numiţii noduli de fibroză. Cred că toate aceste simptome se datorează modului de viaţă al ofiţerului. Acesta nu s-a dovedit receptiv când i s-a sugerat că astfel de excese nu constituie un remediu pentru tensiunea inerentă profesiunii sale şi că nu pot decât să ducă la o stare de toxicitate ce va avea ca efect final subminarea formei fizice necesare unui ofiţer. Recomand ca 007 s-o ia mai uşurel timp de două-trei săptămâni şi să urmeze un regim de viaţă mai sănătos, timp în care consider că va reveni la starea de sănătate excepţională şi la excelenta formă fizică anterioară.

M. se întinse şi puse hârtia în tava cu hârtii de aruncat, întinse mâinile pe tăblia mesei de lucru şi-l ţintui pe Bond cu o privire neînduplecată.

— Nu prea mulţumitor, nu-i aşa, James? spuse el.

Bond se strădui să nu lase nerăbdarea să-i răzbată din voce.

Cu circa 100 milioane exemplare vândute în toata lumea, seriile despre James Bond sunt incluse în lista celor mai vândute serii de cărți.

La început, nuvelele lui Fleming nu s-au bucurat de cea mai mare popularitate în America, dar după ce președintele Kennedy a inclus pe lista cărților favorite From Russia With Love, vânzările au crescut considerabil.

A scris 14 nuvele și succesul financiar obținut l-a făcut să se oprească la „Goldeneye”, care este inspirată din operațiunea militară la care a participat, cât și din cartea lui Carson McCullers.

Pe lângă James Bond, Fleming a mai scris și o poveste pentru copii, un ghid al celor mai captivante orașe din lume, un studiu de criminologie și o expunere a evenimentelor, „Marea dezordine din Istambul”, publicată în The Times, la 11 septembrie 1955.

În 1961, acesta a vândut drepturile de autor lui Harry Saltzman pentru filmările lui James Bond, care au dat naștere versiunii Dr.No, unde Sean Connery a fost în rolul principal.

Filmul a avut un succes neașteptat, devenind deodată o senzație mondială, mărind constant bugetul și profiturile prin difuzările repetate.

„From Russia with love” este a doua versiune a lui James Bond, care a adus dublu profit și care a fost ultima vizionată de Fleming.

A fost căsătorit cu Anne Mary, o brunetă superbă cu ochii verzi, care era deja căsătorită.

Născută Ann Charteris în 1913, avea relaţii strânse cu înalta societate prin intermediul mamei sale. Prima sa căsătorie, cu prietenul ei din copilărie ,lordul O’Neill (a cărui familie era dintre cele mai nobile din Europa), a fost una fericită, cei doi având doi copii.

Însă Ann avea şi o înclinaţie boemă, un gust pentru aventură care nu era niciodată împlinit de servitorii sau de castelele în care locuia.

Doar războiul a ajutat-o să-şi consume energia, ea făcând muncă voluntară atunci când nu socializa aşa cum îi cerea statutul. Atunci a apărut Ian. Războiul i se potrivea şi tânărului Fleming, care ajunsese asistentul personal al directorului Serviciilor Secrete ale Marinei, având rangul de comandant (rang pe care îl va avea şi Bond).

Cei doi s-au întâlnit într-o piscină a unei staţiuni de lux din Franţa, Le Touquet, în 1936. Ann a crezut despre tânărul Fleming, care pe atunci avea 28 de ani, că este o creatură frumoasă şi capricioasă, Ian având un chip interesant, prelung, cu nasul rupt la un meci de fotbal.

Deşi părea un pierde-vară, Fleming era un adevărat Don Juan. Şarmul, aroganţa, aerul său melancolic, reputaţia proastă şi inteligenţa (putea cuceri fete în patru limbi străine) făceau din Ian un adevărat cuceritor.

Cei doi au avut o căsnicie cel puţin ciudată, pentru că Ann îşi asuma abuzurile (fizice şi mentale) la care o supunea soţul ei, ripostând şi ea în egală măsură.

Pe la sfârşitul anilor ’40, diferenţele dintre cei doi începeau să apară. Ann era o petrecăreaţă, iar Fleming era un singuratic. Pe când Ann savura întâlnirile politice şi balurile din centrul Londrei, Fleming îşi construia o casă în Jamaica, pe care a botezat-o Goldeneye, şi care îi servea ca refugiu.

La începutul anului 1948, Ann a ajuns şi ea la Goldeneye, petrecându-şi acolo o mare parte din timp. Însă după scurtă vreme, Ann a născut prematur o fetiţă, care a murit după opt ore. Deşi soţul ei a îngrijit-o cu devotament, toată lumea ştia că, de fapt, era copilul lui Ian.

Ulterior, Ann a recunoscut într-o scrisoare că s-ar plictisi teribil cu un alt bărbat, pentru că nimeni nu o putea aduce la exasperare, chinui şi apoi cuceri din nou ca Ian.

Oriunde îşi ducea Rothermere soţia, apărea şi Fleming, care îi pândea din umbră, prinzând momentul să-şi vadă iubita când soţul pleca cu afaceri.

Ann i-a scris la un moment dat că nu mă supăr că mă chinui dacă apoi mă iubeşti. M-aş simţi foarte singură, dacă nu aş fi bătută sau jignită la fiecare cinci minute.

În următorii 12 ani, de fiecare dată când venea în Jamaica, Fleming scria, spre exasperarea Annei, care îi spunea că se refugia în scris, fiindu-i teamă de căsnicia lor. În acea perioadă s-a născut Caspar, primul şi singurul copil.

Naşterea prin cezariană a lăsat urme pe stomacul lui Ann, ceea ce l-a dezgustat pe Fleming, care avea oroare de orice anomalie fizică, care a dus la sfârşitul căsătoriei lor.

În următorii ani, Fleming s-a îndepărtat de Ann, urând cercul ei de prieteni bine educaţi. Şi-a luat amante, printre ele fiind Millicent Rogers, o moştenitoare bogată, apoi Lady Jeanne Campbell. Pe de altă parte, Ann se împrietenise şi ea cu liderul laburiştilor, Hugh Gaitskell, prietenie care a durat până la moartea lui.

Sănătatea lui Fleming începea să se deterioreze, ajungând să fumeze 70 de ţigări şi să bea o sticlă de gin pe zi. La 53 de ani, acesta a avut un atac de inimă care l-a schimbat pentru tot restul vieţii.

Cu câteva luni înainte să moară, în 1964, Ian locuia singur, bolnav, incapabil să mai călătorească. Îşi petrecea majoritatea timpului la fereastra hotelului Brighton, iar Ann se izolase pe o proprietate din Sevenhampton.

Fleming a murit, în 1964, de inimă, iar soţia sa nu şi-a revenit niciodată din durerea de a nu fi reuşit să-l facă fericit.

Sinuciderea nefericitului lor fiu, Caspar, la vârsta de 20 de ani, nu a făcut altceva decât să accentueze angoasa lui Ann, care a murit în 1981.

Fleming a fost mare bibliofil, el colecționând practic o întreagă librărie cu cărți, care, după părerea sa, „au fost începutul a ceva”, ele fiind astfel importante pentru istoria civilizației occidentale.

Ele conțineau istorie, știință, tehnologie. Circa 600 cărți ale lui se păstrează la biblioteca Universității din Indiana, SUA.

surse:  9am.ro     ziare.com   clublectura.ro     ro.wikipedia.org

Tags : ,

About

Carina

Mereu aici si peste tot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *