Discipline de cultură generală - altele decât limba și literatura română

Posted On February 25, 2014 By In Interviuri With 4675 Views

Discipline de cultură generală – altele decât limba și literatura română

Școala românească gândită și organizată de cel mai ilustru ministru al învățământului românesc, Spiru HaretDumitru Anghel: - Din episodul anterior, cititorii au luat cunoștință despre rolul și activitatea profesorilor de limba și literatura română, gândit de către ilustrul reformator pentru învățământul comercial. S-ar cere să ne fie prezentate și activități ale profesorilor de la alte discipline de cultură generală…

Gheorghe Gorincu: - În anii ‘40 din secolul trecut, eram elev în cadrul Liceului Comercial “Ion Creangă” din Fălticeni și, în aceste condiții, atât în acea perioadă cât și mai târziu aveam să înțeleg că, în programa de învățământ, erau prevăzute acele discipline care aveau legătură cu cerințele economiei românești prezente și viitoare.

D.A.: - Care ar fi disciplinele de cultură generală, în afară de limba și literatura română, precum și rolul acestora în pregătirea viitorului contabil?

G.G.: - O să încep cu prima parte. Exista în programa școlară pentru o astfel de instruire un număr de 14 discipline de cultură generală, în afara obiectelor de specialitate, discipline confirmate, de altfel, și de monografii școlare, inclusiv de Monografia învățământului comercial din Fălticeni, elaborată de profesorul I. }tefan Dascălu.

La prima vedere, s-ar putea crede că numărul acestor discipline era, oarecum, destul de mare. În realitate, practica a demonstrat că în fiecare an de studii a existat posibilitatea asimilării cunoștințelor de la aceste discipline în bune condițiuni, aceasta datorându-se felului cum erau înscrise în programa de învățământ. Așa, de exemplu, în programa amintită, în primul rând erau înscrise disciplinele de bază care se cereau predate și, respectiv, asimilate de către elevi în opt ani, adică începând cu clasa întâi până în clasa a opta, cum au fost: limba și literatura română, limbile franceză, germană, italiană sau engleză, la alegere, matematica, georgrafia, istoria și educația fizică. Disciplina care se cerea predată numai în clasa a treia era instrucția civică, numai în clasa a cincea, fizica; numai în clasele a cincea și a șasea, caligrafia, desenul și religia; numai în clasele a cincea, a șasea și a șaptea, chimia și muzica; iar în clasa a șaptea – igiena; în total 14 obiecte.

Din această enumerare, se poate observa că unele discipline complementare, cum ar fi instrucția civică, fizica și chimia, precum și caligrafia, desenul, religia, iar, în final, igiena, erau prevăzute în programa de învățământ pentru a fi predate la clasă, ținându-se cont de volumul cunoștințelor de bază asimilate treptat, începând cu clasa întâi și terminând cu clasa a opta, aceasta atât pentru a se evita supraîncărcarea orelor de odihnă și de pregătire a lecțiilor, cât și pentru pregătirea viitorului contabil în funcție de cerințele economiei românești din acea perioadă.

D.A.: - S-ar cere să explicați detaliat cum și în ce condiții se asigura predarea acestor discipline de cultură generală în funcție de cerințele economiei românești…

G.G.: - Pentru această detaliere ar fi necesar să precizez că, atât în cadrul învățământului teoretic cât și în cel comercial, conținutul și indicațiile de predare erau aceleași, cu singura diferență că în regulamentele școlare gândite și puse în practică de către Spiru Haret se indica obligativitatea adaptăriiconținutului acestor discipline la specificul învățământului comercial și, în continuare, legătura acestora cu cerințele economiei românești.

D.A.: - Puteți să prezentați și alte exemple?

G.G.: - O să încep cu limbile străine, cu o durată de predare de opt ani. Se urmărea, pe cât posibil, să se asigure o oarecare continuitate în predarea disciplinei, cel puțin în primele clase ale ciclului inferior, dacă nu era posibil în toată perioada de opt ani.

Aici aș dori să fac o mică paranteză. Atât cadrelor didactice cât și salariaților bugetari, în acea perioadă, li se asigura stabilitatea indiferent de partidele și politicienii de la putere. Așa, de exemplu, profesorul de învățământ mediu, indiferent de obiectul pe care îl preda, începând cu primul an de învățământ, era răsplătit cu așa-zisele gradații salariale, în funcție de prețurile pieței, în funcție de rezultatele obținute la catedră, în toată perioada până la pensionare. Mai mult decât atât, pensionarului bugetar i se asigura o pensie corespunzătoare nevoilor social-culturale, ca o recompensă a activităților desfășurate în cadrul instituțiilor publice.

În aceste condiții, profesorul aflat în activitate, bazat pe continuitatea care îi era asigurată, avea

posibilitatea să adapteze, în timp și în bune condițiuni, prevederile programei de învățământ la specificul comercial. Așa, de exemplu, profesorul de limba franceză avea posibilitatea să adapteze la acest specific Discipline de cultură generală - altele decât limba și literatura românăatât regulile gramaticale, textele, cât și retroversiunile și conversațiile în limba franceză în concordanță cu cerințele învățământului comercial. Din manualul de limba franceză din acea perioadă, elevii luau cunoștință despre activități comerciale atât din țară cât și din străinătate, precum și despre imagini comerciale din aceste activități.

La matematică, ca obiect cu un conținut aplicativ, se punea accentul pe studiul unor elemente de calcul algebric cu aplicații la operațiunile economice, la operațiunile bancare, de burse, de asigurări și altele.

Geografia generală economică se studia în opt ani. Se mai adăugau, în cadrul acestei discipline, și elemente de geologie, botanică și mineralogie care, de asemenea, se cereau aplicate în industrie și comerț.

Fizica și chimia, ca obiecte de cultură generală, aveau și acestea un conținut aplicativ, cu lucrări de laborator contribuind, în final, la buna pregătire practic-aplicativă a viitorului contabil.

Caligrafia și scrisul comercial. Se studia scrisul cursiv, scrisul rond sau scrisul gotic, scris care se folosea, în principal, pentru trecerea operațiunilor contabile în jurnalul contabil, cartea mare și, nu în ultimul rând, în bilanțul contabil, astfel încât la un contabil din acea perioadă toate aceste documente puteau fi considerate ca adevărate opere de artă caligrafică.

Ar mai fi de adăugat că, la obiectul istorie, în afară de studiul privind trecutul și prezentul neamului românesc, mai studiam și istoria comerțului.

În programa școlară, mai figurau, cu predare la clasă, și elemente de legislație comercială, de drept civil și administrativ.

În felul acesta, viitorilor contabili li se asigura, în cei opt ani de studii, o pregătire multidisciplinară de cultură generală care să le servească atât pentru practicarea profesiei de economist cât și pentru aprofundarea cunoștințelor în cadrul învățământului universitar, la acea dată cu denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, cu sediul la București.

Despre cum și în ce condiții se asigura predarea noilor cunoștințe legate de economia românească din acea perioadă, în episodul următor.

 - va urma -

 

Tags : ,

One Response

  1. Un serial consistent. Imi place retrospectia asupra invatamantului anilor 40! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *