xxxxxx

Posted On March 31, 2014 By In Interviuri With 5604 Views

1931-1932, Ani de cotitură (6)

xxxxxxÎn toamna anului 1931, în plină criză mondială, am fost confruntat cu unele evenimente tragice. Unchiul Tudoran murea la Fălticeni în urma unei come diabetice, boală fără leac, și fără insulină, în acea perioadă.

La data decesului, Silvia Tudoran, mătușa mea, dispunea numai de banii necesari cheltuielilor zilnice. Era cel de-al treilea an de criză și despre un eventual împrumut nu se putea discuta.

Cu toate acestea, cel care s-a ocupat de obținerea unor fonduri de la Casa Monopolului de Stat și, în general, cu unele activități care se cereau pentru înmormântarea unchiului la Mănăstioara (locul unde a trăit și unde a păstorit oarecum o întreagă colectivitate de săteni), a fost Peter. Activitatea nu a fost deloc ușoară, deoarece era o toamnă târzie, în preajma zilei de Sf. Nicolae și, în aceste condiții, deplasarea cortegiului mortuar de la Fălticeni la Mănăstioara trebuia pregătită cu multă grijă. În afară de primii fulgi de zăpadă, care ar fi însoțit cortegiul, mai era nevoie și de unele pomeneli creștinești după înmormântare.

Peter a reușit să asigure mijloacele de transport hipo atât pentru cortegiul funerar cât și pentru cei care au dorit să-l însoțească pe unchiu’ până la Mănăstioara. A pregătit și locul de veci în fața bisericii aflată pe fosta moșie, ca să poată fi vizitat și pomenit de către sătenii locului, îndurerați de tragica veste a dispariției celui cu care activitățile curente ale gospodarilor cât și ale moșiei se aflau pe făgașul cel bun. Peter a ținut ca și copilul Georgel să-l însoțească pe unchiul său de la Fălticeni la Mănăstioara, asigurându-i-se îmbrăcămintea și pledurile necesare parcurgerii celor 14 kilometri.

Ce a urmat? Soția unchiului, rămasă fără venituri, a fost nevoită să înstrăineze unele cărți de valoare din biblioteca de altădată, precum și unele obiecte de artă și, în cele din urmă, să se angajeze ca menajeră la unele familii din Fălticeni. Peter și-a continuat activitatea de felcer veterinar și zootehnist, asigurând-o pe mătușa, ori de câte ori era nevoie, și de un sprijin acordat cu multă larghețe.

În continuare s-au întreprins de către Peter unele demersuri pentru ca mătușa Silvia să moștenească unele venituri din acțiunile pe care defunctul le avea la Casa Monopolurilor de Stat. Fiind o perioadă de criză, toate demersurile întreprinse de Peter pentru o astfel de moștenire s-au soldat cu amânări și alte amânări, neputându-se clarifica, oarecum, și situația copilului Georgel.

Aveam șase ani și eram conștient că pentru mine va începe o altă viață. Moartea unchiului Tudoran reprezenta o cotitură în viața și activitatea mea de zi cu zi. Într-adevăr, în acea perioadă m-am întors la casa părintească de pe str. Buciumeni nr. 36 în condițiile în care tata era șomer iar mama casnică. În plus, se apropiau și anii de școală…

Cu toate greutățile apărute, mama l-a trimis pe Georgel la grădiniță, la grupa de 6 ani. Aceasta pentru a mă abate, oarecum, de la lipsurile și greutățile familiei. Îmi amintesc că în fiecare dimineață eram încredințat unei fetițe, Marceluța se chema, care mă însoțea dus și întors la grădiniță. În anul următor, 1932, l-a împlinirea vârstei de 7 ani, trebuia să fiu înscris în clasa I de la școala Primară nr. 2 din Fălticeni. Aici aș dori să fac o mică paranteză.

Încă din toamna anului 1931, părinții au primit vizita învățătorului Dumitru Gherasim de la școala Primară nr. 2 din Fălticeni, pentru a fi luat în evidență ca elev în clasa I din anul școlar 1932- 1933. Am reținut că, în acea perioadă, mai funcționau regulamentele elaborate de Spiru Haret, cel care în 10 ani cât a fost ministru, a revoluționat învățământul românesc. Învățătorii trebuia să colinde din casă în casă pentru a convinge părinții elevilor de obligația pe care o aveau de a-i trimite la școală. Regulamentele mai prevedeau și o serie de amenzi aplicate părinților care nu îndeplineau această cerință.

În anul școlar 1932-1933 am funcționat ca elev în clasa întâi la școala Primară nr. 2 din Fălticeni, unde a fost elev și Mihail Sadoveanu. Așa cum îmi amintesc, într-o dimineață de toamnă, cu un soare prietenos, însoțit de tatăl meu, m-am prezentat în prima zi la școala Primară nr. 2 din Fălticeni. Aveam să constat dezamăgit că directorul școlii, Dumitru Bălan, care mă admirase și mă lăudase în salonul conacului moșierului Gheorghe Tudoran pentru ușurința cu care citeam din ziarele vremii la vârsta de 4 ani, mă privea indiferent și rece. Era prima experiență de viață, brutală și nedreaptă, provocată de ipocrizia umană.

A fost primul contact, oarecum neașteptat, cu școala… Între timp, s-a mai schimbat oarecum atmosfera când omul de serviciu, Gheorghe, “pedagogul” cum i se spunea, pentru că el se îngrijea de așa-zisa educație a elevilor în timpul pauzelor, cu o privire blândă și prietenoasă, m-a condus la învățătorul Dumitru Gherasim, cunoscut încă din anul anterior. Acesta era înalt, elegant, în un costum bine croit, cu o cravată asortată. Pe domnul Gherasim îl voi avea ca înăvățător o perioadă de patru ani. Aceasta deoarece, potrivit regulamentelor școlare din acea perioadă, învățătorii erau obligați să însoțească promoțiile de elevi începând cu clasa I până în clasa a IV-a și, eventual, să-i pregătească și pentru examenul de admitere la liceu.

Voi reveni cu amănunte despre școala românească gândită și organizată de cel mai ilustru Ministru al Învățământului Românesc, Spiru Haret…

Tags : ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *