Sărbătorile de iarnă în locurile copilăriei (7)

Posted On April 5, 2014 By In Interviuri With 5462 Views

Sărbătorile de iarnă în locurile copilăriei (7)

Sărbătorile de iarnă în locurile copilăriei (7)Nici derdelușul cu săniuțe, nici bătăile cu bulgări de zăpadă și nici cochetul Om de zăpadă nu au impactul sentimental, pe care-l provoacă tradiționalele Sărbători de iarnă asupra copiilor. Mai ales în Moldova, unde toate obiceiurile, fie laice fie religioase, se păstrează și se manifestă într-o notă mai puternică decât în orice alt colț de țară, cu excepția poate a Maramureșului. Cortegiul acestor sărbători este deschis pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, aducătorul de daruri puse în ciubotele văxuite de cu seară; se continuă cu Colindele de Crăciun, cu Steaua și Plugușorul de Anul Nou și se încheie magistral de Bobotează și de Sf. Ion.

Cum și le amintește copilul Georgel de altădată?

De la începutul lunii decembrie, noi, copiii, începeam pregătirile în vederea întâmpinării Sărbătorilor de Iarnă. Începeam cu pregătirea instrumentelor, un fel de recuzită specială necesară vestirii nașterii Domnului, aflate prin podurile caselor, în șure sau șoproane. În Ajunul Crăciunului, când mergeam cu Colindele pe la casele oamenilor, obișnuiam să-i întrebăm pe gospodari dacă ne vor primi cu Steaua, cu Luceafărul sau cu Plugușorul, iar noi începeam deja să ne pregătim repertoriul cu versuri și melodii specifice datinilor creștine, recitate sau cântate pe două voci. În paralel, Steaua de anul trecut trecea printr-un proces de înnoire, pentru că o împodobeam cu hârtie creponată în diferite culori, cumpărată de la Librăria Constantin Popovici, și cu iconițe, care înfățișau Nașterea pruncului Iisus, așezate, mai ales, pe acel Luceafăr, obicei și instrument de rit unic în toată Moldova. Peste câteva zile, după trecerea sărbătorilor Crăciunului, când ne îndestulam cu șorici, sarmale și caltaboși, începeam pregătirile pentru Uratul de Anul Nou. În noaptea de Anul Nou, mergeam în cete de cinci-șase copii pe la casele gospodarilor și le uram belșug și sănătate, iar aceștia ne ofereau nuci, mere, colăcei și foarte rar bani, iar a doua zi de dimineață, mergeam cu Semănatul, aruncând cu boabe de grâu în locuințele gazdelor.

Tot de Anul Nou, aceleași cete de copii, din care eu eram nelipsit, umblam cu Capra, al cărei clămpănit însoțea ritmic versurile noastre, și cu Ursul, cu scenete în toată regula, în care noi, copiii, ne luam foarte în serios rolurile, acompaniați de bătăile ritmice ale tobei și de sunetele melodioase ale fluierelor. Gazdele, mulțumite de urările noastre de binețe, de belșug și de sănătate, ne răsplăteau cu nuci, mere, dulciuri și bani. De Bobotează se mergea din nou cu Steaua, dar cu un text modificat, adecvat specificului, ritualului și mesajului religios al sărbătorii.

Din considerente… economice, adică pentru speranța în daruri mai consistente și mai valoroase cetele de copii nu ocoleau vilele și casele familiilor înstărite ale avocaților, ale politicienilor și ale oamenilor de cultură. Un punct de atracție pentru noi era familia Lovineștilor, cu mai multe case, unde de sărbători veneau și neamurile de la București.

Era prin anul 1935 când cetele de copii, printre care se afla și copilul Georgel, la vârsta de 10 ani, au avut ocazia să cunoască familia Lovineștilor. Îmi amintesc că era nelipsit în special de la aceste sărbători criticul și omul de litere Eugen Lovinescu, însoțit de fiica sa, Monica Lovinescu, atunci în vârstă de 12 ani. În gara din Fălticeni, familia Lovinescu de la București era așteptată de către Horia Lovinescu, viitorul dramaturg, atunci în vârstă de 17 ani, elev la Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni.

În toată perioada sărbătorilor de iarnă, cetele de copii urători erau așteptate să prezinte urările specifice fiecărei sărbători în cadrul așa-ziselor case ale Lovineștilor, lăsate moștenire de la Vasile Lovinescu (1853-1929), profesor și om politic, întemeietorul familiei Lovineștilor.

Mai târziu, casele Lovineștilor au fost donate municipalității fălticenene și au servit, mai târziu, înființării și funcționării Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni.

Pregătiri speciale, cu roluri precise, cu costumație și cu recuzită de excepție, făceau tinerii, liceenii adolescenți, care interpretau de Crăciun, de fapt în Ajunul Crăciunului, Irozii. Acești irozi, costumați în haine de centurioni și comandanți romani, înarmați cu săbii (din lemn, acoperite cu vopsele puternice…), îndeplineau ritualul uciderii pruncilor din porunca împăratului roman Irod.

Tot adolescenții alcătuiau cetele de mascați cu costume pe măsură, însoțite de o Capră strident costumată, de taraf de lăutari, de acordeon sau de cobză. Cetele mascaților cutreierau străzile din Fălticeni din seara de Anul Nou până spre seară, de 1 ianuarie, fiind așteptate cu plăcere și ospitalitate, deoarece cetățenii își instalau un felinar aprins la poartă pentru a nu fi ocoliți. Din puținii bănuți câștigați, copiii și adolescenții își cumpărau rechizite școlare sau o jucărie mecanică de la Librăria Popovici.

Tags : ,

One Response

  1. Traditii care, incet incet, se pierd. Un parfum rasuflat in urari si colinde pe facebook. Imi plac episoadele voastre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *