Să ne cinstim românii – episodul 137 Mihu Dragomir

Posted On July 4, 2014 By In Mari români With 723 Views

Să ne cinstim românii – episodul 137: Mihu Dragomir

* Mihu Dragomir, poet şi traducător

 

 

Eusebiu Camilar la Parthenon cu Mihu Dragomir si Chira Dragomir

 

«Adolescenţă

Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani …
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută …

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mîzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive ?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărţi de poezii,
şi în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară …

Dunărea-şi plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
ameţea, de-atâţia nuferi, luna
şi-nvăţasem vorba : totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o ţară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescăruşii din văzduh.
Sărutarea, caldă şi învoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată şi-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre şi şoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte …

Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
vânt, nisip, şi optsprezece ani …»

 

 

 

Mihu Dragomir (pseudonim al lui Mihail C. Dragomirescu) s-a născut la 24 aprilie 1919, Brăila. Este fiul Octaviei-Olimpia (născută Rădulescu) şi al lui Constantin Dragomirescu, învăţători. După cursurile primare şi începutul celor secundare la Brăila (Liceul „N. Bălcescu"), e transferat la Liceul „Gh. Şincai" din Bucureşti (1933), apoi înscris la Liceul Comercial „Petre Băncotescu" din Brăila (1933-1936; absolvit, după o eliminare, în 1939). Între 1939 şi 1942, urmează în paralel, la Bucureşti, Academia Comercială (o va absolvi în 1948), Conservatorul de Artă Dramatică (un an) şi, la Bacău, Şcoala de Ofiţeri în Rezervă (1940-1941). E mobilizat, dar nu şi trimis pe front.

«Ştiu

Ştiu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.

Eu, la braţ numai cu mine,
caut mersu-ţi mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.

Dezdoindu-şi iarăşi arcul
crengile bocesc în vânt.
Ştiu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.

Unde-i vara de-altădată?
Frig, şi singur, şi târziu …
Nu eşti tu cea vinovată,
Parcul e de vină, ştiu …»

Încă elev în clasa a III-a primară, editează revista „Lumea copiilor", iar în 1937 înfiinţează, tot la Brăila, revista „Flamura". Publicistic, debutează în „Revista tinere­tului creştin" (1933), iar cu versuri, în „Valuri dunărene" (1936). Mai colaborează la „Universul literar", „Luceafărul", „Cadran", „Revista Fundaţiilor Regale" etc. În 1936, îi apare culegerea de poezii şi poeme în proză Gânduri prăfuite, semnată, ca şi volumul următor, Rugă de ateu (1938), Mişu Constantin Dragomirescu. După război, colaborează la „Orizont" (revista lui Saşa Pană), la „Flacăra"; în 1946 e prim-redactor la ziarul „înainte" din Brăila.

«Miresme

Căruţele-au lăsat pe stradă paie
şi blocurile s-au înmiresmat.
Aş strânge-aceste raze în odaie,
le-aş presăra pe pernă şi în pat,

şi la întâiul ceas de dimineaţă,
acoperit de vise ca de-un nor,
să mă trezesc c-un fir de pai pe faţă
şi, buimăcit, să caut un izvor.»

Împreună cu Gh. Climantiano publică în 1947 Manifest poetic – profesiune de credinţă a poetului militant, în 1951, ţine cursuri la Şcoala de Literatură „M. Eminescu", lucrează, încă de la înfiinţare (1951), ca redactor-şef al revistei „Tânărul scriitor", joacă un rol important în transformarea acesteia în „Luceafărul" (1958), unde deţine rubricile „Mic dicţionar poetic", „Dintre sute de catarge" şi „Steaua fără nume", consacrate debutanţilor, al căror generos sprijinitor este. A mai fost redactor la „Viaţa românească" (1948-1954) şi redactor-şef la secţia de scenarii a Centrului Cinematografic Bucureşti (1956-1968). A făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor.

«Tu

Numai cât te gândesc,
şi sângele dansează în jurul inimii,
numai cât te aud,
şi sângele se resfiră ca o harfă.
Poate nu ştii, poate n-ai să ştii,
dar mersul tău e-un alfabet copilăresc,
şi numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
şi dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
şi-aud în lacul neliniştit al inimii
un foşnet : se desprimăvărează.»

Versurile adolescentine din Gânduri prăfuite sunt ale unui romantic sentimental de desuetudine asumată. În schimb, Rugă de ateu arată opţiunea pentru poezia socială, contestatară, fiind mai reprezentative pentru spiritul tânărului Dragomir, care e un insurgent boem, sensibil la mutaţiile pe care generaţia sa poetică le pregăteşte.

Profilul i se precizează însă în Înger condeier (1939) şi în celelalte cicluri de poeme scrise până în 1946 şi apărute postum, prin grija Chirei Dragomir (soţia poetului), în volumele Dor (1969), Minutar peste netimp (1974), Noapte calmă (1980) (foarte puţine dintre aceste poeme fuseseră publicate de autor la vremea lor, în reviste ca „Prepoem", „Luceafărul", „Tinereţea", „Adonis", „Cadran").

«Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.»

Aşa cum de­monstrează Lucian Chişu în monografia dedicată lui Dragomir, anii de până la sfârşitul războiului sunt cei mai productivi din întreaga activitate a acestuia. Tânărul poet se formase la şcoala lui Eminescu, Arghezi şi Minulescu, la aceea a lui Panait Istrati (declarat „maestru, frate, tată"), însă supremul model pe care îl recunoaşte este E.A. Poe, asociat cu descendenţa lui europeană, decadentă (Baudelaire, Verlaine).

«Ploaie

Ploaia, buruiană deasă,
vrea pământ de cer să ţeasă,
şi pe vechi şi-atâtea căi
ploaia şterge paşii tăi …

Pe unde-am iubit odată
creşte buruiana beată,
părul tău se stinge-n ploi,
nu mai ştim nici noi de noi,

şi ca ploaie, şi ca vânt,
ne tot pierdem în pământ …»

Opera
Gânduri prăfuite, Brăila, 1936;
Rugă de ateu, Brăila, 1938;
Înger condeier, Bucureşti,1939;
Edgar Allan Poe, Bucureşti, 1940;
Prima şarjă, Bucureşti,1950;
Stelele păcii, Bucureşti,1952;
Războiul, Bucureşti, 1954;
Tudor din Vladimiri, Bucureşti, 1954;
Pe struna fulgerelor, Bucureşti, 1955;
Versuri alese, Bucureşti, 1956;
Odă pământului meu, Bucureşti, 1957;
Pe drumuri nesfârşite, Bucureşti, 1958;
Întoarcerea armelor, Bucureşti, 1959;
Poveştile bălţii, Bucureşti, 1959;
Povestiri deocamdată fantastice, Bucureşti, 1960;
Stelele aşteaptă pământul, Bucureşti, 1961;
La început a fost sfârşitul, Bucureşti, 1962;
Poezii, Bucureşti, 1963;
Inelul lui Saturn, prefaţă de I.D. Bălan, Bucureşti, 1964;
Şarpele fantastic, postfaţă de Aurel Martin, Bucureşti, 1965;
Pământul cântecului, îngrijită şi prefaţă de Aurel Martin, Bucureşti, 1967;
Dor, îngrijită şi prefaţă de Aurel Martin, Bucureşti, 1969;
Minutar peste netimp, ediţie îngrijită de Chira Dragomir, prefaţă de Aurel Martin, Bucureşti, 1974;
Noapte calmă, ediţie îngrijită de Chira Dragomir, Bucureşti, 1980;
Sărbătorile poetului, ediţie îngrijită de Chira Dragomir, prefaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti, 1987.

Antologii
Poeţi de la „Flamura", Brăila, 1940.

Traduceri
A. Surkov, Poezii, Bucureşti, 1951;
VI. Maiakovski, Cum se fac versurile?, Bucureşti, 1953 (în colaborare cu I. Kişinevski);
Serghei Mihalkov, Dar la voi ce-i?, Bucureşti, 1953;
Alexandr Iaşin, Aliona Pomina, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu Constantin Argeşanu);
A.S. Puşkin, Micile tragedii, Bucureşti, 1957 (în colaborare);
K. Simonov, Poezii, prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1961;
Antologia poeziei chineze clasice, ediţie îngrijită de Romulus Vulpescu, Bucureşti, 1963 (în colaborare);
H.G. Wells, Opere alese, II, Bucureşti, 1963 (în colaborare cu C. Vonghizas), Primii oameni în lună, Bucureşti, 1966;
E.A. Poe, Poezii şi poeme, Bucureşti, 1964, Scrieri alese, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Ion Vinea şi C. Vonghizas), Masca Morţii Roşii, îngrijită şi introducere de Liviu Cotrău, Iaşi, 2003 (în colaborare cu Liviu Cotrău şi Diana Cotrău);
John Steinbeck, Iarna vrajbei noastre, Bucureşti, 1967 (în colaborare cu Tatiana Maliţa).

«O ceaţă

Dincolo de cuvinte – e o ceaţă
în care uneori mă cufund.
Acolo, doar cu mine mă-n frunt,
cu muntele meu ursuz, călător, de ceaţă.

Ca nişte păsări pierdute în nori,
cuvintele zboară uneori departe de mine.
E o toamnă, atunci, câd soarele-i singur cu mine,
şi aştept marii, negrii tăi nori.

Întinde doar mâna, şi mă găseşti.
Întinde doar mâna, fără cuvinte.
Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găseşti.»

Surse:
blog.citatepedia.ro
cerculpoetilor.net
romanianvoice.com
crispedia.ro

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Citind versurile gasesc acea candoare de inceput

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *