Lucia Demetrius

Posted On August 21, 2014 By In Mari români With 718 Views

Să ne cinstim românii – episodul 163: Lucia Demetrius

* Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, autoare dramatică şi traducă­toare

Lucia Demetrius s-a născut la 16 februarie 1910, Bucureşti. Este fiica Antigonei (născută Rabinovici) şi a lui Vasile Demetrius, scriitor. În 1928 termină cursurile Şcolii Centrale „Maria Brâncoveanu" din Bucureşti, în 1931 îşi ia licenţa în litere, iar în 1932 în filosofie. Concomitent, studiază şi la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, clasa Ion Manolescu (1928-1931). O perioadă scurtă de timp este actriţă la Compania dramatică „Treisprezece şi unu" din capitală şi la Teatrul Naţional din Cernăuţi.

În 1934 pleacă în Franţa şi studiază estetica la Paris. Întoarsă în ţară, va fi o vreme funcţionară, apoi profesoară la Conservatorul Muncitoresc (1944-1949) şi, din 1946 prim-secretar de presă la Ministerul Informaţiilor. Între 1950 şi 1952 este regizoare la Sibiu, Braşov şi Bacău.

Debutează cu poezii în revista „Universul literar" (1933). În 1936 îi apare romanul Tinereţe, iar prima ei piesă, Turneu în provincie, este jucată în stagiunea 1945-1946. Devine membră a Societăţii Scriitorilor Români în 1937. Colaborează la numeroase publicaţii: „Vremea", „Cuvântul liber", „Eve­nimentul", „Revista Fundaţiilor Regale", „Viaţa românească", „Rampa" (cu cronici dramatice), „Adevărul literar şi artistic", „Timpul", „Familia", „Muguri", „Cuvântul femeilor", „Scân­teia", „Contemporanul" etc.

Citit mai întâi în cenaclul Sburătorul, romanul Tinereţe va prilejui lui E. Lovinescu o nouă încurajare a prozei feminine de analiză psihologică, tinerei autoare prezicându-i-se „un mare destin literar". Demetrius va publica în continuare numeroase volume de nuvele şi multe romane, o proză realistă de analiză modernă, între psihism şi erotism, scrieri elaborate ca nişte „albume de familie", cu „destine" omeneşti obişnuite şi medii diverse, într-un stil totdeauna supravegheat, cu coloraturi lirice şi tonalităţi confesive.

Aceeaşi atmosferă se află în nostal­gicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) şi Flori de hârtie (1947). Dar reacţiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului prozatoarei, iar G. Călinescu, în replică polemică, va ironiza „vaporozitatea" şi „lirismul" ca inadecvate analizei psihologice, considerând că aceasta sfârşeşte uneori în „trivialitate".

În fapt, proza scrisă de Demetrius este mai degrabă una de tip naturalist în sens superior, adică o analiză sufletească a individului, îndeosebi a femeii, fiinţă aspirând la mai mult decât îi oferă mediul social citadin şi, uneori, ereditatea tulbure. Este o imagine ieşită din realitatea cotidiană cunoscută direct de autoare, comentată, interpretată cu noi modalităţi de investigaţie. Un fel de variante feminine ale eroilor lui Camil Petrescu, personajele trăiesc drame, nefericiri, căutând absolutul în iubire, imposibil de realizat în luptă cu adversităţile exterioare şi, mai ales, cu „laşitatea bărbaţilor".

Scriitoarea valorifică astfel o bogată experienţă de viaţă, câştigată prin mediile so­ciale pe care le frecventează ca ziaristă, actriţă, regizoare, prin călătorii în ţară şi străinătate. Un ambiţios ciclu romanesc, Primăvara pe Târnave (1960-1963), foloseşte „documentarea" din reportajele cuprinse în Cetatea de pe Târnave (1955). De altfel, autoarea înţelege să „rescrie", fără complexe estetice, întâmplări, relatări din ziare sau de la prieteni, ca „poveşti adevărate", preocupată să înfăţişeze, cu accent pe morală, realitatea, în evoluţia ei socială contradictorie, de la o epocă la alta, prin generaţii succesive.

După 1944, transformările social-politice bruşte şi dramatice o determină să revină la teatru, de data aceasta ca autoare extrem de prolifică. După piesa Turneu în provincie, inspirată din viaţa culiselor şi concentrată asupra psihologiei duble a actorilor, va trece în actualitatea imediată, ţintind, după cum va declara, să trans­pună dramatic „dezvoltarea deplină a capacităţii intelectuale şi morale a femeii în noile condiţii de viaţă".

Aliniată ideologic, Demetrius propune, într-un moment istoric tulbure, un „mesaj" optimist, ca în Cumpăna (1949), Vadul nou (1951), Oameni de azi (1952)ultimele două încununate cu Premiul de Stat. Piesele cumulează toate convenţiile şi directivele oficiale referitoare la naţionalizare, colectivizare etc., încercând uneori să depă­şească normele realismului socialist prin atmosfera poetică a acţiunii sau prin proiecţia simbolică a unor eroi.

Intenţiile de răspuns la „comanda socială" conduc şi mai acuzat la schematism în piesele într-un act pentru „teatrul de amatori", în competiţie cu dramaturgia lui Horia Lovinescu – Citadela sfărâmată, Surorile Boga etc. -, Demetrius vine cu o tematică obsesivă asupra transformării omului de-a lungul timpului, personajele fiind, mai toate, femei din generaţii şi epoci istorice diferite, eroine care se înfruntă dramatic: Trei generaţii (1956), Arborele genealogic (1957).

O confruntare asemănătoare este plasată, cu accente vădit conjuncturale, şi în sat, ca în Vlaicu şi feciorii săi (1959). Şi totuşi, în Răscrucea fără fântână (1972), cu un moto din Jules Laforgue („Dragoste absolută, răscruce fără fântână"), autoarea dovedeşte un lirism funciar, cu rezonanţe folclorice, traseul dramatic vizând căutarea fericirii dincolo de timp şi loc.

Opera
 Tinereţe, Bucureşti, 1936;
 Marea fugă, Bucureşti, 1938;
 Destine, Bucureşti, 1939;
 Intermezzo, Braşov, 1939;
Album de familie, Bucureşti, 1945;
 Flori de hârtie, Bucureşti, 1947;
 Cumpăna, Bucureşti, 1949;
 Premiera, Bucureşti, 1952;
 Teatru, Bucureşti, 1952;
 Egală în drepturi şi datorii, Bucureşti, 1954;
 Marea noastră prietenă, Bucureşti, 1954;
 O noapte grea, Bucureşti, 1954;
 Cetatea de pe Târnave, Bucureşti, 1955;
 Cei de mâine (Atenţiune, copii!), Bucureşti, 1956;
 Oameni şi jivine, Bucureşti, 1956;
 Primăvara în noiembrie, Bucureşti, 1956;
 Trei generaţii, Bucureşti, 1956;
 Ultima Tauber, Bucureşti, 1956;
 Arborele genealogic, Bucureşti, 1957;
Oglinda, Bucureşti, 1957;
 Şi tu hotărăşti!, Bucureşti, 1957;
 Cei de mâine. Trei generaţii. Arborele genealogic, Bucureşti, 1958;
 Cei care rămân singuri, Bucureşti, 1959;
 O să fie nuntă mare, Bucureşti, 1959;
 Vlaicu şi feciorii lui, Bucureşti, 1959;
 Nunta Ilonei, Bucureşti, 1960;
 Primăvara pe Târnave, I-II, Bucureşti, 1960-1963;
 Întâmplare de la târg, Bucureşti, 1962;
 Limpezire, Bucureşti, 1962;
 Pădurea de sălcii, Bucureşti, 1963;
 Făgăduielile, Bucureşti, 1964;
Teatru, Bucureşti, 1964;
 O călătorie ciudată, Bucureşti, 1965;
Drumul izvoarelor, Bucureşti, 1965;
 Album de familie, Bucureşti, 1967;
 Colocviu sentimental, Bucureşti, 1967;
 Ce aduc zorile. Bucureşti, 1968;
 După prăpăd, Bucureşti, 1968;
 Lumea începe cu mine, Bucureşti, 1968;
 Anotimpuri, Bucureşti, 1970;
 La ora ceaiului, Bucureşti, 1970;
 Acuarele, Bucureşti, 1971;
 Scrisoare către fetele tinere, Bucureşti, 1971;
Tinereţe, Bucureşti, 1971;
 O femeie ca multe altele, Bucureşti, 1972;
 Teatru (Răscrucea fără fântână), Bucureşti, 1972;
 O poveste adevărată, Bucureşti, 1973;
 Sunt un pământean, Bucureşti, 1973;
Întoarcerea la miracol, Bucureşti, 1974;
 Răspântiile, Bucureşti, 1976;
Întâlnire cu tinereţea, Bucureşti, 1977;
 Trei generaţii, Bucureşti, 1977;
 Fericita călătorie, Bucureşti, 1979;
 Itinerariul iubirii, Bucureşti, 1981;
 Triptic, vol. I: Oglinzi aburite, vol. II: Portretele au coborât din rame, vol. III: Ultimul vlăstar, Bucureşti, 1981-1984;
Te iubesc, viaţă!, Bucureşti, 1984;
 Plimbare în parcul liniştit, Bucureşti, 1987.

Traduceri
 Ivan Bunin, Nuvele, Bucureşti, 1936;
 Louis Frederic Rouquette, Împărăţia tăcerii albe, Bucureşti, 1937;
 Al. Dumas, Acuzatul, Bucureşti, 1938;
 Louis Bromfield, Vin ploile, I-II, Bucureşti, 1941 (în colaborare cu Vasile Demetrius); Thomas Raucat, Aventură în Japonia, Bucureşti, 1942;
 B. Giambattista, Povestea poveştilor, Bucureşti, 1943;
Charles Perrault, Poveşti, Bucureşti, 1943;
 J.H. Louwyck, Insula de ceaţă, Bucureşti, 1946;
 Marcel Achard, Corsarul, Bucureşti;
 Lev Tolstoi, Învierea, Bucureşti, 1948, Povestiri din campanie, Bucureşti, 1949 (în colaborare cu Elena Culacov);
 Ivan Turgheniev, Nuvele, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
Vera Bianki, Notăriţa, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
 W. Shakespeare, Cum vă place, Bucureşti, 1949;
 K.A. Treniov, Liubov Iarovaia, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
 A. Ulianinski, Piese într-un act, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
 Victor Hugo, Mizerabilii, I-II, Bucureşti, 1954-1955 (în colaborare cu Teodor Măinescu);
K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu Sonia Filip);
 Guy de Maupassant, Nuvele şi schiţe, Bucureşti, 1956, Bulgăre de seu, Bucureşti, 1960, Mont-Oriol, Bucureşti, 1971;
 N.V. Gogol, Căsătoria, Bucureşti, 1957;
 A.S. Makarenko, Povestiri şi schiţe. Articole despre literatură. Corespondenţa cu Maxim Gorki, Bucureşti, 1959 (în colaborare cu Radu Donici);
 H. de Balzac, Crinul din vale, Bucureşti, 1967, O fiică a Evei, Bucureşti, 1969;
Julien Green, Miezul nopţii, Bucureşti, 1970, Manuel, prefaţă de Laurentiu Ulici, Bucureşti, 1972;
 Rene Barjavel, Tarendol, Bucureşti, 1974;
G. Flaubert, Educaţia sentimentală, prefaţă de Irina Mavrodin, Bucureşti, 1976.

Moare la 29 iulie 1992, Bucureşti

Surse:
crispedia
cotidianul.ro
observatorcultural.ro

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Uite un nume pa care il stiam. Cu stima iti multumesc pentru ce faci.aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *