03-gellu-naum_foto-gheorghe-rasovzky

Posted On August 24, 2014 By In Mari români With 1326 Views

Să ne cinstim românii – episodul 166: Gellu Naum

* Gellu Naum, poet, prozator dramaturg şi traducător

 

«Când ne vârâm sub saltele

Când ne vârâm sub saltele
trece un lup departe în noi
se duce până la pod şi se întoarce
e mult de când îl ştim dar să lăsăm
şi nu mai ofta că n-ai nimic de pierdut
lumina moare lipită de zid şi începe
deruta fără motiv fără evenimente
încep obscurele aspiraţii şi spaimele
tresărirea formelor într-o implacabilă geometrie
începe un timp al lucrurilor monoton şi spectral»

Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915, Bucureşti. Fiul poetului Andrei Naum, mort la Mărăşeşti, şi al Mariei (născută Ghica). Familie de origine aromână (bunicul e din Ohrida). Şcoala primară (1922-1926), apoi Liceul „Cantemir” din capitală (1926-1933). Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1933-1937); licenţa în filosofie (1937). După efectuarea stagiului militar (1938) îşi continuă studiile la Paris (Sorbona) pentru doctorat în filosofie (1938-1939). Mobilizat pe front ca ofiţer de cavalerie (1940-1945). După război, lucrează o vreme (1950-1952) la catedra de pedagogie a Institutului Agronomic din Bucureşti.

De la debut (1934) Naum face parte din grupul suprarealiştilor români – alături de Virgil Teodorescu, Paul Păun, Gherasim Luca şi Dolfi Trost. În 1935, redactează împreună cu Virgil Teodorescu, revista „Tânăra generaţie”, colaborând şi la alte publicaţii ale vremii (între care la revista „Meridian”, Craiova, apărută între 1934 şi 1945). Primele volume de versuri: Drumeţul incendiar (1936), Libertatea de a dormi pe o frunte (1937), Vasco de Gama (1940), Culoarul somnului, (1944) se înscriu în direcţie suprarealistă, marcată şi de colaborarea cu Virgil Teodorescu (Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, 1946), sau cu acesta şi Paul Păun (Critica mizeriei, 1945), aparent abandonată în anii ’50 (când Naum publică mai multe cărţi pentru copii, între care Aşa-i Sanda, 1956; Cel mai mare Gulliver, 1958 şi, mai ales, Cartea cu Apolodor, 1959, al cărei succes determină continuarea din A doua carte cu Apolodor, 1964, ambele reeditate în 1979), şi în anii ’60 (Poem despre tinereţea noastră, 1960; Soarele calm, 1961), reluată însă prin seria de volume inaugurată de Athanor, 1968; (Copacul-animal, 1971; Tatăl meu obosit, 1972; Poeme alese, 1974; Descrierea turnului, 1975; Partea cealaltă, 1980).

«Căsătorit cu o pasăre

Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când
venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în odaie
Îmi aduceau apă îmi răcoreau fruntea Odată a venit pasărea-mireasă cu
pleoapele arse de arşiţă

cine eşti tu(mă întreba) cu un ochi mai albastru mai trist Cine eşti tu care zbori
fără aripi gătit cu haine de rândunică Şi ce cauţi aici între ceaţă şi ceaţă
unde ochii mei te privesc ca de safir

corul de păsări cânta se rotea pe deasupra noastră când au năvălit în cameră
veghetoarele cu ciomege Mulţi corişti au căzut ele îi înghiţeau cu pene
cu tot doar oasele încercau să şi le scoată din gură cu degetele

noi doi am scăpat şi de atunci vieţuim tăcuţi
în ungherele cele mai neumblate ale clădirei»

Interesantă proză suprarealistă în Medium (1945), Teribilul interzis (1945) şi Castelul orbilor (1946), urmate (şi parţial reluate) mai târziu de Poetizaţi, poetizaţi (1970). Dramaturgia poetului e adunată în volumul Insula. Ceasornicăria Taus. Poate Eleonora…, 1979. Foarte bogată activitate de traducător din Balzac, Beckett, A. Carpantier, R. Char, Diderot, Alexandre Dumas, J.H. Fabre, Th. Gautier, Victor Hugo, Kafka, G. de Nerval, J. Prevert, M. Şolohov, Stendhal, J. Verne şi mulţi alţii. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1964, 1969, 1980 şi 1995. Premiul Academiei Române pentru poezie pe 1975. Opera lui Naum e o demonstraţie de consecvenţă, de identificare, dincolo de orice modă sau manieră, cu formula poetică suprarealistă, a cărei valabilitate estetică o dovedeşte.

În primele volume de versuri ale lui Naum: Drumeţul incendiar (1936), Libertatea de a dormi pe o frunte (1937), Vasco de Gama (1940) şi Culoarul somnului (1944), violenţa de limbaj şi teribilismul (erotism, invectivă, blasfemie) sunt mai evidente. În crearea efectelor de imprevizibil, tehnica nu e reductibilă la simple mecanisme: ea include paranteza, motto-ul, variaţia caracterelor tipografice, asocierea sferelor contrastante (lexicale, imagistice), citatul, fluxul verbal abundent, fraza acumulativă – şi altele, complexe şi aflate în permanentă interacţiune. Regula fundamentală de constituire a unei lumi imagistice suficiente sieşi – dar lipsite de monotonie, de repetări şi obsesii – este aceea a revoltei, a gestului negator, care pregăteşte eliberarea – depăşirea limitelor realului.

«Câteodată noaptea

Câteodată noaptea întârziam prin localuri
ceream pianiştilor ceva muzică
ziceau că nu există (îmi părea foarte rău)
porneam agale spre casă căram în spate burduful cu apă
două trei pâini înşirate pe o sârmă o carte fără coperţi
intram în curte mă îndreptam spre ţarc
vroiam să văd cum naşte iada cu patru coarne
în prag mă aştepta cineva în giulgiu de cânepă
"şi eu am fost trei" îi spuneam şi el repeta "am fost trei"

Unul din punctele de rezistenţă ale liricii lui Naum va fi dat, de acum înainte, de recursul la mitologii mai mult ori mai puţin subiective, aparţinând subconştientului ori tradiţiei oculte. „Fiinţa cu două aripi”, „vestitoare a comuniunilor extatice”, însoţitorii ei, „Mesagerul care tace”, „Marea Mamă”, „Marea iubită care plutea desperată pe deasupra lumii”, „Paznicul” sunt arhetipuri a căror apariţie e pusă în valoare de o întreagă recuzită simbolică şi care transcriu un substrat metafizic. Erotismul de care sunt impregnate toate poemele lui Naum este unul iniţiatic, fază şi simbol al unei comuniuni de natură superioară. Elementul fluid (multe metafore acvatice), alunecarea lumilor, gesturile liniştite, starea de hipnoză, predominantă aici, ţin de latura gravă a acestei poezii tot mai orientate către esenţe.

«Calul erotic

Femeia se freacă de arbori
pielea îi flutură ca un drapel subţire
prin el trec alizeele şi mâinile arborilor
se răcoresc la ele ca la un tub de răcoare

Dincolo de aceste mâini calul erotic
doarme pe orizont
el e mare cât orizontul
din carnea violacee meduzele închipuiesc coame
coame vii care agită tentacule de jur împrejur
coama prinde oamenii şi-i mănâncă
tentaculele îi sug ca pe o apă
piepturile singure rămân afară şi fug
sînt piepturi goale ca nişte câini
piepturi cu amprente vinete de săruturi
piepturi pe care dinţii mari ai câmpurilor le muşcă
şi amprentele vinete rămân pe câmpuri
ca nişte guri imense fără dinţi
ele muşcă lianele care aleargă
cu o uimitoare repeziciune
lianele tăiate în bucăţi devin verticale
în vârful lor se ridică ameninţătoare ventuza.»

Proza de aparenţă confesivă şi narativă creează un univers suprapopulat – de halucinaţi, nebuni, spiritişti, plictisiţi, demonizaţi, hipnotizatori, femei-păianjen etc. – care poartă şi însemnele melancoliei şi reflexivităţii: „vorbeşte de oglinzi, de meduze, de crepuscule”. Spectaculosul, estetizarea gestului, metamorfoza şi agresivitatea obiectelor („licantropice”, „vampirice”), aventura, umorul negru, întâmplările gratuite, absurdul se combină ingenios într-o proză fantastică- simbolică. Un volum de teatru, publicat în 1979, dezvoltă aceleaşi motive şi tehnici; piesele, greu reprezentabile, cultivă efectele de absurd (automatisme, schimbări de identitate etc.); se remarcă, prin vervă parodică şi vivacitate, în genul aventuros, Insula. Remarcabile sunt Cărţile cu Apolodor (1979), literatură pentru copii de foarte bună calitate; libertatea asociaţiilor, jocul versificaţiei, parodia tonului gnomic, umorul, exotismul şi aventura demonstrează legătura evidentă a acestei forme, deloc minore, cu restul operei lui Naum.

«Memoria frenetică

Pe câmp, trei dintre cele şase personaje rosteau ignorându-se unul pe altul acelaşi cuvânt neînţeles, uitat şi redescoperit de fiecare dată. Al patrulea, cel mai sărac, cel atât de sărac încât îşi purta provizia de apă în palmă, cel atât de sărac încât îşi cultiva grâul pe gură, secera silabele uimit de foşnetul lor.
De fapt, era un câmp de abur şi cei doi îndrăgostiţi, în fardul lor difuz, îi limitau orizontul la marginea albastră a pleoapelor.»

«Călătoria

Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simţuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea. Virtuţile ineficace ale plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite.
Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.»

«Poate Eleonora… (fragment)

TATA : Numele de străzi sunt adrese… Să nu uiţi asta…

MAMA : Da. Da… De ce or fi existând atâtea nume şi adrese pe lume?

TATA : La asta încă nu m-am gândit… Poate fiindcă sunt cuvinte… De exemplu, tu ştii de unde vine numele VATĂ?

(Eleonora plânge)

MAMA : Nu-mi amintesc… Eram tânără. Da, da… Am uitat…

TATA : Numele VATĂ vine de la cuvântul FARMACIE… N-aş putea să-ţi explic exact cum, dar de acolo vine… E o prescurtare… FARMACIE-VATĂ… Observi că e mai scurt?…

MAMA : Da, da… E mai scurt… Toate cuvintele sunt mai scurte…

TATA : Fireşte… Dar oamenii le lungesc… Le lungesc şi atunci sensul lor se prescurtează. De exemplu: VATĂ-FARMACIE. Observi că e mai lung? Adineauri, VATĂ era mai scurt şi acum FARMACIE e mai lung… Ciudat, nu?… Se lungesc şi se golesc…»

Opera literară
Drumeţul incendiar, versuri, Bucureşti, 1936;
Libertatea de a dormi pe o frunte, versuri, Bucureşti, 1937;
Vasco de Gama, versuri, Bucureşti, 1940;
Culoarul somnului, Bucureşti, 1944;
Medium, proză, Bucureşti, 1945;
Critica mizeriei, Bucureşti, 1945 (în colaborare cu P. Păun şi Virgil Teodorescu);
Teribilul interzis, proză, Bucureşti, 1945;
Castelul orbilor, Bucureşti, 1946;
Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, Bucureşti, 1946 (în colaborare cu Virgil Teodorescu);
Filonul, Bucureşti, 1952;
Tabăra din munţi, roman pentru tineret, Bucureşti, 1953;
Aşa-i Sanda, Bucureşti, 1956;
Cel mai mare Gulliver, Bucureşti, 1958;
Cartea cu Apolodor, Bucureşti, 1959;
Poem despre tinereţea noastră, Bucureşti, 1960;
Soarele calm, poeme, Bucureşti, 1961;
A doua carte cu Apolodor, ilustrată de autor, Bucureşti, 1964;
Poeme alese, cuvânt înainte de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1970;
Poetizaţi, poetizaţi…, proză, Bucureşti, 1970;
Copacul-animal, versuri, Bucureşti, 1971;
Tatăl meu obosit, poem, Bucureşti, 1972;
Descrierea turnului, versuri, Bucureşti, 1975;
Cărţile cu Apolodor, poezii pentru copii, Bucureşti, 1979;
Insula. Ceasornicăria Taus. Poate Eleonora…, teatru, Bucureşti, 1979;
Partea cealaltă, Bucureşti, 1980;
Zenobia, roman, Bucureşti, 1985;
Amedeu – cel mai cumsecade leu, povestiri, Bucureşti, 1988;
Apolodor: un pinguin călător, povestiri, Bucureşti, 1988;
Malul albastru, poeme, Bucureşti, 1990.

Traduceri
S. Marşak, Mustăciosul vărgat, Bucureşti, 1955;
V. Rezac, Alarmă în strada fierarilor, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu M. Popp);
J. Verne, 20.000 de lege sub mări, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu L. Donea Sadoveanu; altă ediţie 1989);
S. Marşak, Casa pisicii, Bucureşti, 1956; Şase de unu. Despre un an şcolar, Bucureşti, 1956;
E. Maynial, Viaţa lui J.H. Fabre, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu A. Cărăuşu);
D. Diderot, Opere alese, Bucureşti, 1956-1957;
M. Prişvin, Jen-Sen. Prăvalul, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu L. Pop);
Alexandre Dumas, Contele de Monte-Cristo, Bucureşti, 1957 (altă ediţie 1985);
V. Kataev, Timp, înainte!, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu I. Dumbravă);
Stendhal, Roşu şi negru, Bucureşti, 1959;
B. Gorbatov, Neînfrânţii, Bucureşti, 1960 (în colaborare cu M. Roth);
S. Marşak, Pentru cei mici, Bucureşti, 1960;
M. Şolohov, Ei au luptat pentru patrie, Bucureşti, 1960 (în colaborare cu A. Ivanovschi);
Victor Hugo, Omul care râde, Bucureşti, 1961;
M. Prişvin, Drumul împăratului, Bucureşti, 1961 (în colaborare cu T. Berindei);
I. Andric, E un pod pe Drina, Bucureşti, 1961 (în colaborare cu I.G. Seber);
H. de Balzac, Muza departamentului, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu T. Ioachimescu);
A. Carpantier, Împărăţia lumii acesteia, Bucureşti, 1963 (în colaborare cu R. Nistor);
D. Diderot, Romane. Călugăriţa. Nepotul lui Rameau. Jaques fatalistul, traducere, note şi prezentări de ~, Bucureşti, 1963 (altă ediţie, 1985);
K. Fedin, Rugul, Bucureşti, 1963 (în colaborare cu I. Dumbravă);
D. Gilles, Jetoane de prezenţă. Cuponul 44, Bucureşti, 1963;
P. Naudin, Gloria lui Jacques Fage, Bucureşti, 1963;
J. Verne, Goana după meteor, Bucureşti, 1963;
I. Naghibin, Ecoul, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu T. Berindei);
B. Danielsson, Insulele pierdute, Bucureşti, 1964;
W. Disney, Donald la Polul Sud, Bucureşti, 1965; Iahtul lui Donald, Bucureşti, 1965;
F. Kafka, Procesul, Bucureşti, 1965 (alte ediţie, 1993, 1994);
J. Prevert, Poeme, Bucureşti, 1965;
I. Andric, Povestea cu elefantul vizirului, Bucureşti, 1966 (în colaborare cu V. Stoianovici);
D. Diderot, Scrieri despre artă, Bucureşti, 1967;
D. Rozenzweig, Louise Miche, Bucureşti, 1967 (traducerea versurilor);
J. Verne, Uimitoarea aventură a misiunii Barsac, Bucureşti, 1967;
Victor Hugo, Notre-Dame de Paris, Bucureşti, 1967 (altă ediţie, 1992);
P. Benoît, Atlantida, Bucureşti, 1968;
Stendhal, Despre dragoste, Bucureşti, 1968;
R. Char, Poeme alese, Bucureşti, 1969;
Th. Gautier, Căpitanul Fracasse, Bucureşti, 1969;
M. Krleza, La hotarele raţiunii, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu D. Radimac);
S. Beckett, Aşteptându-l pe Godot, Bucureşti, 1970;
O. Davicco, Poezia, Bucureşti, 1970 (în colaborare cu D. Gămulescu);
J. Gracq, Ţărmul Syrtelor, Bucureşti, 1970;
D. Diderot, Scrieri literare, traducere şi note de ~, Bucureşti, 1972;
G. de Nerval, Fiicele focului, Bucureşti, 1974;
Stendhal, Roşu şi negru, Craiova, 1992;
J. Verne, Întâmplări neobişnuite. Goana după meteor, traducere în colaborare cu A. Ghiţulescu, Bucureşti, 1995.

Moare la 29 septembrie 2001, Comana, judeţul Ilfov

«Buchetul de flori

Lângă o frumoasă gheretă într-o frumoasă miercuri
aveam genele albe ploua ca un câine
sentinelele mă călcau în picioare unu doi unu doi
turna cu găleata era un fel de potop mă mir că nu mi-a albit
părul
stăteam de partea cealaltă într-o zonă uitată
şi mi-a venit pe chelie să revăd strada cu benzinăria
imaginara populată cu o singură gheretă cu un singur templu
cu foarte multe desene zgâriate cu unghia sau cu briceagul
mi-aş fi dorit o flanelă sau măcar o mănuşă dar aceste eminente
obiecte nu sosiseră încă
te întâlneam printre fărâmituri de pâine uscată în şanţ sub limba
monstruoasă a briceagului
într-o frumoasă miercuri cu un buchet de flori»

Surse:
crispedia
poezie.ro
wikipedia
gellunaum.ro
observatorcultural.ro

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Un mare poet, un mare roman!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *