Dimitrie Iov

Posted On September 10, 2014 By In Mari români With 723 Views

Să ne cinstim românii – episodul 183: Dimitrie Iov

* Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist

 

 

«Au înflorit castanii la Soroca

Au înflorit castanii la Soroca,
Pe strada mea au înflorit castanii
Şi-n liniştea ce plînge din podgorii
Sub umbra lor se plimbă azi duşmanii…»

Dimitrie Iov s-a născut la 22 martie 1888, Uricani, azi Nicolae Bălcescu, judeţul Botoşani. Este fiul Ecaterinei şi al lui Toader Iov, mici negustori rurali. A absolvit Şcoala Comercială Superioară din Iaşi (1907), apoi a fost o vreme funcţionar bancar în Bucureşti. În această perioadă şi-a câştigat o anume notorietate prin versurile şi proza publicate, mai intens din 1910, în „Universul literar", „Fulgerul", „Freamătul", „Ramuri", „Cosinzeana" „Flacăra", „Drum drept", „Viaţa literară" etc., dar şi ca ziarist, colaborând cu comentarii despre actualitatea politică şi artistică la „Rampa", „Lumina" şi „Steagul". Un amplu reportaj în mai multe episoade a fost retipărit în broşura Moartea regelui Carol (1915).

După războiul din 1916-1918 (la care a participat ca sublocotenent), Iov ajunge la Chişinău, unde se dedică acţiunii de revigorare a conştiinţei româneşti în Basarabia, fie prin intermediul presei - ca redactor la „Sfatul ţării" (1918), ca participant la întemeierea revistelor „Renaşterea Moldovei" (1920-1921), „Biblioteca copiilor şi a tinerimii" (1921) şi ca membru în conducerea ziarelor „Cuvântul nostru" (1920), „Basarabia de Sus" (1921-1922), „Izbânda" (1931-1932), fie organizând o serie de spectacole itinerante, susţinute de un teatru condus de el însuşi şi numit Compania Dramatică Română din Chişinău (1918-1919). A slujit acelaşi scop şi ca inspector general al artelor din Basarabia (1920) şi mai ales ca prefect de Soroca, deputat şi senator, demnităţi deţinute succesiv după 1921.

În răstimpul petrecut în Basarabia, a mai scris şi la alte periodice din zonă („Răsăritul", „Glasul Bucovinei", „Viaţa Basarabiei", „Gazeta Basarabiei", „Pagini basarabene") sau din vechiul Regat („Ţara noastră", „Universul", „Gorjanul", „Curentul magazin", „România literară", „Convorbiri literare" şi multe altele). În 1940 este silit să revină la Bucureşti, unde, ca redactor-şef al „Gazetei refugiaţilor", apoi ca director al revistei „îndrumătorul nostru" (1941-1943), dar mai ales ca asiduu colaborator la „Curentul", „Evenimentul zilei", „Sentinela" şi „Soldatul", militează prin versuri, proză, articole pentru evidenţierea caracterului românesc al etniei şi al spiritului locuitorilor din Basarabia, argument esenţial al luptei pentru redobândirea acestei provincii. De-a lungul carierei sale publicistice, Iov a semnat şi D. Liuba, D. Pădure, D. Iov, Solferino. Între 1941 şi 1944 a fost şi director al Teatrului Naţional din Iaşi, perioadă în care a cunoscut o anumită vogă în postura de autor (şi recitator) de poezii patriotice şi ocazionale. După război a trăit ascuns în Bucureşti, în condiţii grele, dar în 1956 a fost arestat, sfârşindu-şi zilele ca deţinut politic în închisoarea din Aiud.

Cele mai multe dintre versificările publicate de Iov în periodice în primii 25 de ani de activitate sunt lamentaţii afectând incurabile tristeţi autumnale sau nesfârşite suferinţe erotice, într-o rostire convenţională, de multe ori stângace. Deşi se simte pe alocuri vibraţia unor trăiri reale, versurile sunt lipsite de consistenţă, arareori atrăgând atenţia prin vreo metaforă sau vreo imagine mai reuşită. Unele poezii sunt pur descriptive, intenţionând să surprindă specificul anotimpurilor sau al unor peisaje. Titlul comun de Carte poştală, sub care se înscriau diferite grupaje de catrene în multe dintre periodicele vremii, i-a adus autorului o mică faimă. Treptat el se axează pe versificarea unor aspecte privind realităţile basarabene, în strofe sugerând o atmosferă apăsătoare, care vor alcătui ciclul Icoane din Covor basarabean (1943). Ponderea în această culegere o deţin stihurile în care poetul deplânge pierderea Basarabiei în 1940, dând glas durerii pricinuite de ocupaţia străină, în expresii, simboluri şi imagini care, în condiţiile istorice date, aveau darul de a emoţiona.

Mai substanţială este proza lui Iov, în special cea din primele volume - În lunca Trotuşului (1923), Amintiri şi lacrimi (1932), Duduia Adela (1932). Acestea conţin povestiri al căror nucleu erotic, convenţional, sentimental, este învăluit într-o ţesătură de descrieri şi notaţii menite să sugereze intensitatea trăirilor. Alte întâmplări mărunte sunt înseriate în desfăşurarea vieţii de la sat sau din târguri, de multe ori firul epic lăsând locul unui fel de poezie discretă şi cam vetustă a existenţei simple, naturale, netulburată de nostalgii sau de aspiraţii. Se observă grija pentru înscenare, pentru vizualizare prin consemnarea unor amănunte descriptive sau privitoare la modul de viaţă, la atitudinile, obiceiurile specifice unui mediu. Tonul este familiar, înviorat adesea de remarci umoristice. Episoadele triste sunt tratate fără accente dramatice, într-un spirit de acceptare, de resemnare, care estompează suferinţa şi dă o notă de tihnită contemplare relatării.

Continuând o preocupare mai veche şi impulsionat cu deosebire de evenimentele din 1940, Iov devine un cântăreţ al Basarabiei, adunând în volumul Privelişti basarabene (1941; Premiul Academiei Române) note de călătorie, scrise într-un registru poetizat şi idilizat. În viziunea sa, frumuseţea peisajelor este armonios completată de cea (morală) a oamenilor, fie prin aducerea în prim-plan a unor experienţe directe, fie prin rememorarea evlavioasă a unor situaţii din trecut. Teza principală este demonstrarea legitimităţii apartenenţei Basarabiei la România.

Gospodarul din Orhei (1942) continuă în bună măsură „temele" din Privelişti…, accentul căzând însă pe rezistenţa românească din timpul ocupaţiei sovietice, pe denunţarea fărădelegilor comise de ocupanţi. Legate de desfăşurarea evenimentelor din timpul războiului sunt şi povestirile despre vitejia ostaşilor români în luptele pentru eliberarea Basarabiei, din Biruitorii de la Ţiganca (1943). Un opuscul pentru copii – D-aia n-are ursul coadă… (1943) - şi câteva broşuri documentare despre Moldova de dincolo de Prut completează lista scrierilor editate de Iov în corespondenţa din ultima perioadă a vieţii, el îşi „inventaria" opera care urma să fie publicată postum, precizând că are pregătite douăzeci de volume în manuscris (romane, proză scurtă, versuri, piese de teatru).

Opera literară
Moartea regelui Carol. Scrisori către un nepot, Craiova, 1915;
În lunca Trotuşului, Bucureşti, 1923;
Amintiri şi lacrimi, Bucureşti, 1932;
Duduia Adela, Bucureşti, 1932;
Privelişti basarabene, Bucureşti, 1941;
Gospodarul din Orhei, Bucureşti, 1942;
D-aia n-are ursul coadă …, Bucureşti, 1943;
Covor basarabean, cu gravuri de Th. Kiriakoff-Soroceanu, Iaşi, 1943;
Biruitorii de la Ţiganca, Bucureşti, 1943;
Moldova de la Nistru, Bucureşti, 1943.

«Urîtă hartă are ţara mea

Urîtă hartă are ţara mea
Cum au sluţit-o grelele urgii…
Privirea tot de lacrimi plină mi-i
De cîte ori mă uit la ea.
Îmi pare o inimă de bun român,
Cu vîrful spintecat pe marea largă,
În care a intrat adînc, s-o spargă,
Pumnalul ce pîndea -n ascuns, păgîn.
Şi mai spunea în final :
Dar mîine vor doini la stîni ciobanii,
Carpaţii cînd nu vor mai fi hotar,
Căci ziua va sosi s-o facem iar
Cum ne-au lăsat-o Dacii şi Romanii…»

Dimitrie Iov a trecut în eternitate la 20 august 1959, la închisoarea de la Aiud, ca deţinut politic

Sursa:
crispedia.ro
luceafarul.net
astra.iasi.roedu.net
jurnalulbtd.ro
jurnal.md

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Rubrica asta este o provocare a culturii. Big like!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *