Posted On October 17, 2014 By In Mari români With 1000 Views

Să ne cinstim românii – episodul 195: Dumitru Ichim

* Dumitru Ichim, poet, prozator şi eseist

 

«Cele 10 Fecioare

Toate zece stăteau la poartă
pe banca bătrânului tei ;
cinci înţelepte și cinci nebune,
dar toate aveau în candela lor
galben amurg de ulei.
A mea era spartă.
Am zis uneia :
‘’Spune-mi și mie de unde ia
omul târziu Mirelui semnul
de mugur ursitor
ce-aprinde slovei sacre untdelemnul ?
La punţi și pripoare
cuvintelor fecioare
le-am fost cerșetor.
Cu vorbele pe năsălie :
‘’Uscat răspuns mă văduie ;
Daţi-mi și mie
o creangă din luceafăr
adâncul să-mi tămăduie. ‘’
‘’Ti-e candela plesnită lângă toart㒒,
cele nebune îmi grăiră.
‘’Nu vezi că faţa ei e spartă?’’
Iar cele înţelepte
răspunsu-mi-au privindu-mă sus,
ca niște ciori pe care ciocul le
toacă din meliţa de os:
‘’Sărăntocule,
pleacă!”, dar nu am plecat.
Tineam candela uite așa
ca vârful de munte un schit,
ca steaua cu norul în taler,
privind candela
ca pe-o covată de pâine,
trebuie să fie și vreun mâine
care nu mă știe,
parcă simt miezul nopţii
pe inima’mi toiagă,
cum hematie cu hematie
se leagă
în candela crăpată.

Când a venit Mirele
stăteam deoparte
și candela de lacrimi
aproape se umpluse.
Si nu mai știu, dar parcă îmi păru
că Mirele turnă
dintr’un luceafăr untdelemn,
iar întorcându-se din nou îmi face semn:
“Hai, intră și tu “»

Dumitru Ichim s-a născut la 14 august 1944, comuna Dărmăneşti, judeţul Bacău. Fiul lui Dumitru Ichim, cântăreţ bisericesc, şi al Elenei (născută Cămară). Căsătorit cu poeta Florica Baţu. Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţu (1959-1964); liceul teoretic, fără frecvenţă, la Moineşti; licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1968). Teza de licenţă e susţinută cu profesor Petru Rezuş.

Între 1968 şi 1970 urmează cursuri pentru doctorat, secţia teologie sistematică, la catedra de teologie dogmatică, sub îndrumarea profesor Dumitru Stăniloaie. Studiază la Seabury – Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, şi la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois (1970-1972); continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumătorul tezei de doctorat, intitulată The Orthodox Liturgy and the World, e teologul american James McCord (1973)

«În locul străzii a venit oceanul la fereastră

A venit oceanul la fereastră
şi ce furtună a fost toată noaptea!

Dimineaţa
geamul care murise alături de mine
era acoperit
cu-o pânză de corabie albă.»

 

În 1974 este hirotonit preot al parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Kitchener, Ontario (Canada). În 1978 se transferă la parohia Sfântul Ioan Botezătorul din acelaşi oraş. Desfăşoară o susţinută şi rodnică activitate în rândurile comunităţii româneşti din Kitchener, contribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la zidirea unei noi biserici ortodoxe române. Începând cu 1979, face parte din colegiul redacţional al revistei „Cuvântul românesc” din Hamilton (Ontario). Colaborează la „Amfiteatru”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Studii teologice”, „Telegraful român”, „Revista scriitorilor români” (Germania), „Micromagazin”, „Drum”, „Solia” (Statele Unite), „Luceafărul” (Canada) etc. Editează revista literară „Orpheus” (1988), buletinul parohial „Rădăcini” şi colecţia „Vestitorul român canadian”.

Debut editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970), urmat de Sub umbra Sfinxului (1975, în colaborare cu Petru Rezuş)Valea nisipului de aur (1977), Urmele (1977), Constantin Brâncoveanu (1981), Melcul (1981), Vinerea Mare (1981) şi Agape (1982În colaborare cu Nicolae Novac şi Florica Baţu), Biserică şi religie la români (1985, în colaborare cu Horia Stamatu), Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier, poeme tanka (1987) şi Apariţiile Maicii Domnului la Mejdugorje (1989).

«Gnosă

Doar până-aici pot să văd -
mai multe degete decât culorile,
dar cum or fi și celelaltele,
înaltele,
ce ochiului scapă?
Se zice că doar îngerii,
în zi de sărbătoare,
din nuanțele lor se adapă.

Doar până aici pot să aud,
ne-ngăduit e dincolo țărmul,
dar sunt coloratele sunete,
dincolo de șoapte,
dincolo de tunete…
Cum o fi graiul bradului crud
fulguit în vocală de nea,
sau cum o fi gângurind
prima stea
sub alintul de noapte?
Cum de nu pot și eu să aud?

Doar până aici…
Mai mult
nici n-ași putea să mai mor
și nici în plus – mai viu decât viu…
De-ajuns mi-s toate, Limpezirea mea,
că milostiv, precum te știu,
eu cred
că pana sentinței ai s-o moi,
la Judecata de Apoi,
în călimara Muntelui Tabor.»

Volumul de debut, De unde începe omul (1970), anunţa un poet bântuit de nelinişti existenţiale şi de blagiene suspine lăuntrice, puse toate sub semnul luminii. Fiinţa divizată între pământ şi cer („vis şi lut” ar fi spus Tudor Arghezi) dobândeşte identitatea în transcendent prin participare şi vocaţie la divin. Îndoiala carteziană e doar punct de plecare şi prilej de a gândi o suprarealitate spirituală, ilustrată metaforic prin dumbrava purităţii paradisiace. Căutarea, tăgada, întrebările privesc regăsirea de sine în veşnica esenţă a omului ca templu (Sfânt Duh).

Volumele următoare, epistolarul Sub umbra Sfinxului (1975), poemul istoric Constantin Brâncoveanu (1981), scenele în versuri din Melcul (1981), prozele din Agape (1982) ori eseurile din Biserică şi religie la români (1985), sunt meditaţii pe tema lui „a fi” în eternitate şi „a sta” concomitent într-o lume reală a binelui şi a frumosului. Bucuria trăirii în zariştea Logosului este întotdeauna exprimată prin cuvinte cu valoare apoftegmatică.

«Pomul lui Lazăr

iar Lazăr ‘naintea dis-de-dimineții,
( când roza pădureață în rouă era crudă)
după rânduiala talmudă
a mers și el să-și scrie în pământ
un copac
numit Pomul Vieții
ca legământ al nașterii.

Legenda spune că Adam
după ce a mușcat
din frupta cunoașterii
s-’a îndreptat cu fuga măruntă
spre Pomul Vieții cu frunza de nuntă,
dar n’-a mai ajuns că îngerii
către seară i-au fugărit
până în valea plângerii.
Se spune în cartea Bereșit
că’-ntoarcerea spre raiul pierdut
e să plantezi un pom anume
al nunții sau vieții
care-ți va fi podeț cerut
spre cealălaltă lume.
Așa făcu și Lazăr,
un cedru zvelt plantă printre știubeie;
credeai că-i o fecioară
care se roagă
lângă-al stâncii chivot,
acolo lângă șipot,
unde se-oprește luna
isopului aghiazma să i-o beie.»

Opera literară
De unde începe omul, versuri, Bucureşti, 1970;
Planeta Ichtys, Canada, 1974;
Sub umbra Sfinxului. Epistolariu, proză, în colaborare cu P. Rezuş, Kitchener, 1975;
Valea nisipului de aur, poeme haiku, Kitchener, 1977;
Urmele, poeme haiku, Kitchener, 1977;
Constantin Brâncoveanu, poem istoric, Kitchener, 1981;
Melcul. Şase scene în versuri, Kitchener, 1981;
Vinerea Mare, proză, Kitchener, l981;
Agape, versuri şi proză, în colaborare cu N. Novac şi Florica Baţu, Kitchener, 1982;
Biserică şi religie la români, eseuri, în colaborare cu Horia Stamatu, Hamilton, 1985;
Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier, poeme tanka, Munchen, 1987;
Apariţiile Maicii Domnului la Mejdugorje, Kitchener, 1989.

Surse:
crispedia
poezii.citatepedia.ro
poezie.ro

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Esti o sursa inepuizabila de energie. Aprecire de nota 10 pt toata munca ta. Cu stima, te salut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *