Posted On October 19, 2014 By In Mari români With 1229 Views

Să ne cinstim românii – episodul 197: Camil Baltazar

* Camil Baltazar, poet, publicist, memorialist şi traducător

«Tristan şi Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbară,
Azi ţi-am simţit, întâia oară,
Trupul, ca un destin şi ca un scut
Pe trupul meu aşternut.

Albă ardeai în calma noastră-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ţi-au fost încins,
Iar toamna când pojarul şi-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tăcută învâlvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Albă; toamna, printre lacrime filtrată
Punea-ntre noi a lui Tristan jurată sabie
De înălţare şi de puritate.»

Camil Baltazar (pseudonim al lui Leibu Goldstein) s-a născut la 25 august 1902, Mera, judeţul Vrancea. Este fiul chiristigiului Herman Fischer Goldstein. Absolvent a patru clase de liceu în particular, probabil la Brăila şi Focşani, Baltazar prestează diferite meserii pentru a-şi câştiga existenţa. Gazetăria îi oferă şansa de a-şi descoperi adevărata vocaţie. Debutează în 1921, la „Sburătorul”, în a cărui redacţie va lucra un timp.

Împreună cu Petru Comarnescu scoate în octombrie 1928 revista „Tiparniţa literară”, pe care în scurt timp o conduce singur, până în 1931. Va fi, de asemenea, secretar de redacţie sau redactor la mai multe periodice: „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice”, suplimentul „Vremea literară” (1929-1930) al gazetei „Vre­mea”, „România literară” (1932-1934), „Călăuza artelor”, „Albina”, „Reporter”. Colaborează la „Rampa”, „Flacăra”, „Revista română”, „Adevărul literar şi artistic”, „Mişcarea literară”, „Capricorn”, „Familia”, „Revista Fundaţiilor Re­gale”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Viaţa românească” etc. Mai semnează cu pseudonimele C. Balt., Bal, B. Camil, Lacremony, Luca Luminiţă, Luca G. Luminiţă.

A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români, calitate ce i-a fost retrasă în 1940 din motive rasiale. După 1944 a funcţionat ca inspector general în Ministerul Artelor şi, din 1952, responsabil al Serviciului de Presă şi Propagandă din Ministerul Industriei Alimentare. În anii ’60 era redactor la „Gazeta literară”.

În 1923 lui Baltazar îi apare prima carte de versuri, intitulată Vecernii. Atmosfera imaginată este aceea a unui târg prăfuit şi deprimant, cu bolnavi de ftizie, a căror suferinţă se află, de cele mai multe ori, în vecinătatea morţii. Oraşul este „o fată bolnavă în agonie”, casele par „femei tăcute”, poetul se închipuie într-un sanatoriu, unde moartea face parte din cotidian. Thanatos nu înspăimântă, ci izbăveşte de osânda suferinţei, prezenţa iubitei dispărute dăinuie, totul fiind transpus într-un filigran de culoare şi sunet, în care nota simbolistă domină. Dimineaţa are aparenţa unei picturi „cu tonuri fragede şi crude”, soarele transformă amintirile în „bănuţi strălucitori”, parcă aşezaţi pe ochii fetei.

«Tristeţi de ftizic

Vecinule de pat,
În astă seară să faci lampa mai mică,
Şi când va fi de-a binelea înnoptat

Îţi va spune glasul meu pe de-a-ntreg
Tot ce în nopţi de chin înceţoşate
Te-au lăsat să bănui
Cuvinte frânte de jale şi printre dinţi zdrumicate.

Eu văd, prietene, tu eşti de pe-acum trist
Şi la masă ai stat tot cu ochii plecaţi,
Încât sora Ioana, cea rea,
A spus să ne mute, că suntem certaţi.

Ci în noaptea asta vom sta de veghe
Cu paturile mai mult alăturate,
Şi ca să ne simţim mai bine
Vom împleti mâinile în chip de frăţinătate.

Şi cu cât vorbele vor fi de tristeţi mai îngeruite,
Cu-atât mâinile s-or prinde mai în căldură.
Şi aşa de frăţesc le vom strânge
Că sufletele amândurora vor pluti, sincere, pe gură.

Şi dacă va fi prea dureros spusă povestea-mi,
Iar noi ca un singur trup, subt plăpumi, ne vom strânge,
Va fi aşa de mult noapte şi-n noi aşa de mult tristeţe
Că lampa se va stinge…»

«Lied de dragoste

Tu n-ai parfume-mbătătoare
Să lase dîre-n urma ta,
Ci răspândești suava boare
A omeniei, – ca o za,

Abia simțit, te împresoară.
Ochii șăgalnici și serioși,
Au strălucire și ardoare,
Sînt și senini, sînt și umbroși.

Cum te încrezi deplin în oameni,
Arzînd în freamătul simțirii,
Ești, mladă albă între semeni,-

O-ntruchipare a iubirii.
Dă-mi ochii tăi, mușcatei gemeni,
Icoană vie-a dăruirii.»

«Noemi

Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Şi-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei şi a vremii.

Ţi-i trupul lemn de cedru şi migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă şi migală.

Desculţă mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii paşii-ţi întârzii;
Te-apleci şi te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Aşa precum s-ar apleca un heruvim.

Seara te-ajunge limpede, şi-ţi suie
De fiecare braţ o aripă, apoi,
Adormi pe uliţe de veche cetăţuie,
Luna dezvelindu-ţi nevinovaţii umeri goi.»

Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiaşi recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii şi „melodii albe”, în care „liniştea e de mătase brumată”, şi evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescenţa trăirii. Într-o viziune originală, uşor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet şi lin / trupul tău: ninsoare”, „Ţi-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase”. Aglomerarea jocurilor de lumină şi de culoare, nu o dată forţate, micşorează autenticitatea acestui cântec nostalgic al iubirii.

Aceleiaşi imagistici i se subsumează în placheta Reculegeri în nemurirea ta (1925) un discurs poetic eliberat de stângăcii, de unele preţiozităţi şi excese, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să-şi exprime fără rezerve aprecierea. Odată cu Biblice (1926) şi Strigări trupeşti lângă glezne (1926), din poezia erotică a lui Baltazar dispar elementele diafane. Inflexiunile „blânde” fac loc unei expresivităţi care se vrea de tip arghezian, ca în Flori de mucigai. Ebreea, Miryam, Ruth, Esthera, Sulamita, Tamar, Noemi sunt câteva dintre personajele ciclului sugestiv intitulat Biblice. Schimbarea de ton este evidentă: „Neagră sunt şi pulpa mea de smoală, / şoldul, cald caval şi umerii lăute; / m-aş da ţie toată goală, / fericită în simţirea coapselor durute.”

În volumul Întoarcerea poetului la uneltele sale (1934), Baltazar fie mimează dezinteresul faţă de inefabilul poeziei simboliste, fie chiar alunecă în prozaism: „Mă bântuie trepidaţia cotidiană”, „Adun material de la colaboratori / Pentru «România lite­rară», / Mai scriu un cursiv de circumstanţă” etc. Notaţiile de fals jurnal care acaparaseră interesul poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă Baltazar nu mai are forţa de a crea imagini originale şi recurge la clişee, la alăturări nefericite de vocabule: „mizeria cotidiană, suava mea brâncă”, „dureroasa mea tribulaţie”, „ineluctabila mea tristeţe”, „gâlgâitoare [...] vie”, „să-mi redea elevaţia” etc.

«Rustica plimbare

Azi am mers, desculţi, prin ierburile nalte
ale câmpului din marginea oraşului.
E o toamnă târzie, ca o primăvară galeşă,
zăbovind într-un aşternut jilav,
în care,
totul ia transparenţe de argint filtrat.

Soarele, neverosimil, ne-nsoţea, prieteneşte,
punând pe frunze o umbră de zâmbet,
repede fugărit de răcoarea din aer.

Într-un târziu prin ierburile-ncâlcite,
ţi-ai sumes rochia, ţinând-o-ntre degete
şi pulpele tale, cu pieliţa palidă,
de brună şi-aromitoare piersică,
pulpele pe care netezeşti, pe furiş, rochia

de câte ori ţi le conturează prea tare,
pulpele tale au apărut,
în dimineaţa însorită,
ca nişte trunchiuri rotunde de tineri copăcei,
firavi încă în izbucnirea lor de viaţă,
dar purtând în crengile lor, virtual,
podoaba mugurilor şi-a cărnii vegetale.

În atmosfera de junglă potolită,
aş fi vrut să-ţi sărut genunchii,
mai puri fiindcă mai ascunşi privirilor,
dar mi-ai surprins gândurile
şi degetele tale au încremenit pe rochie.

În poziţia asta stângace
în toamna care le jilăvea pieliţa,
genunchii tăi erau mai palizi
şi tu întreagă parcă mai-naltă.»

«Filigran

Din umeri trupul unduit,-nuia,
Pe şold o linie se tălmăcea, unică.
Şi carnea ta pieziş mocnea
Cum jar dungat prin ochii de pisică.

Din lespezi se-ncercau răcori,
Lumina cerului era nubilă,
Şi tu ardeai în trup, cum ard comori
Sub straturi groase de argilă.»

Acela în care mulţi critici literari vedeau o speranţă a poeziei vremii va scrie după 1947 versificări de circumstanţă închinate „clasei muncitoare” şi noii puteri politice ori îşi va reedita în antologii versurile din creaţia anterioară. Rămân documente pentru istoria literară volumele de amintiri Scriitor şi om (1946), Contemporan cu ei (1962), Evocări şi dialoguri literare (1974). Ca traducător, Baltazar a desfăşurat o impresionantă activitate, ce dăi­nuie în timp prin reeditări (un exemplu este Vrăjitorul din Oz de F.L. Baum).

«Munții Caraimanul

Profilul vostru-i scris pe cer
În clar contur de-omăt și piatră,
E calmă, – odihnitoare vatră,
Și omul nu mai e stingher

În strașnica tovărășie
A piscurilor ce, etern,
Pe ziua naltă își aștern
Neprihănita poezie.

Și în amestecul de reverie
Cu farmec veșnic schimbător,
Simți infinita măreție
A creștetului gînditor.»

Opera
Vecernii, Craiova, 1923;
Flaute de mătase, Brăila, 1923;
Reculegeri în nemurirea ta, Bucureşti, 1925;
Biblice, Bucureşti, 1926;
Strigări trupeşti lângă glezne, Bucureşti, 1926;
Cina cea de taină, Bucureşti, 1929;
Poeme vechi şi noi, Bucureşti, 1931;
Întoarcerea poetului la uneltele sale, Bucureşti, 1934;
Tărâm transcendent. Bucureşti, 1939;
Magda Isanos, poeta luptătoare, Bucureşti, 1946;
Scriitor şi om, Bucureşti, 1946;
Poeme de zodie nouă, Bucureşti, 1947;
Nespus mi-i dragă fiinţa omenească, Bucureşti, 1956;
Versuri, Bucureşti, 1957;
Contemporan cu ei, Bucureşti, 1962;
Austria, Bucureşti, 1963;
Soare pe zăpezi, Bucureşti, 1965;
Soare pe culmi, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1972;
Violoncel solar, Bucureşti, 1972;
Glorie iubirii, Bucureşti, 1973;
Evocări şi dialoguri literare, Bucureşti, 1974;
Ghirlanda iubirii, Bucureşti, 1975;
Nobleţea plaiului natal, Bucureşti, 1976.

Traduceri
Antologia prozatorilor ruşi contemporani, Bucureşti, 1930;
Th. Mann, Moartea la Veneţia, Bucureşti, 1930, Pătimirile şi măreţia maeştrilor, Bucureşti, 1946 (în colaborare cu Iozefina Baltazar);
Jacob Wassermann, Cazul Maurizius, I-II, Bucureşti, 1930;
Selma Lagerlof, Jerusalem, Bucureşti, 1931;
Ludwig Renn, Măcelul, Bucureşti, 1931;
Franz Werfel, Cazul judecătorului Sebastian, Bucureşti, 1931;
Else Jerusalem, Felinarul roşu. Cărăbuşul sfânt, I-II, Bucureşti, 1934;
D.H. Lawrence, Fir şi amanţi, Bucureşti, 1935;
H. Mann, Ura, Bucureşti, 1935, Vânătoarea dragostei, Bucureşti, 1935 (în colaborare cu Isaiia Răcăciuni);
Alia Rachmanova, Fabrica de oameni noi, Bucureşti, 1936;
Pearl S. Buck, Mama, Bucureşti, 1937, Ultima datorie, Bucureşti, 1944;
F.L. Baum, Vrăjitorul din Oz, Bucureşti, 1940 (în colaborare cu Jozefina Baltazar);
Fannie Hurst, În marginea vieţii, Bucureşti, 1940;
E.M. Remarque, Iubeşte pe aproapele tău, Bucureşti, 1945;
John Knittel, Via Mala, Bucureşti, 1946, Therese Etienne, Bucureşti, 1947;
Bernard Shaw, Cezar şi Cleopatra, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Mary Lăzărescu);
Octave Aubry, Maria Walewska, Bucureşti;
V. Grossmann, Stepan Colciughin, I-III, Bucureşti, 1949-1950 (în colaborare cu Ştefania Brătulescu);
A. Iacobson, O noapte hotărâtoare, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Victor Botvinic);
Evgheni Permjak, Ultimele îngheţuri, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Lidia Bimbulov);
Christa Wolf, Cerul dragostei, Bucureşti, 1965;
Wolf Schneider, Omniprezentul Babilon, prefaţă de Em. Condurachi, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Iozefina Baltazar).

Moare la 27 aprilie 1977, Bucureşti

Surse:
crispedia
wikipedia
poezie.ro
artline.ro
cerculpoetilor.net

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

2 Responses

  1. O rubrica care are greutate. O munca excelenta!!!!

  2. Cu stima, multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *