Posted On December 14, 2014 By In Mari români With 1066 Views

Să ne cinstim românii – episodul 241: Radu Tudoran (pseudonim al lui Nicolae Bogza)

* Radu Tudoran (pseudonim al lui Nicolae Bogza), prozator şi traducător

«Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor -, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti.»
Radu Tudoran în Fiul risipitor (1970)

Radu Tudoran (pseudonim al lui Nicolae Bogza) s-a născut la 8 martie 1910, Blejoi, judeţul Prahova. Frate cu Geo Bogza, e al cincilea şi ultimul fiu al Elenei Rhea Silvia (născută Georgescu) şi al lui Alexandru Bogza, funcţionar în marina comercială, apoi antreprenor, ambii părinţi fiind moldoveni de origine. A absolvit Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu (1930) şi a mai urmat alte şcoli militare, precum cea de aviaţie de la Sibiu (1930-1932), fiind apoi ofiţer (1932-1938). Debutează în 1938, cu un reportaj în „Lumea românească” şi colaborează la „Azi”, „Evenimentul zilei” (unde este redactor), „Curentul literar”, „Curentul magazin”, „Universul literar”, „Preocupări literare”, „Chemarea vremii”, „Fapta”, „Timpul”, iar în perioada postbelică la „Tomis”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu” etc.

Prima carte, culegerea de nuvele Oraşul cu fete sărace, îi apare în 1940, iar în 1941 romanul de mare succes Un port la Răsărit (interzis după 1944, reeditat abia în 1991), după publicarea căruia se consacră în întregime scrisului. În 1943 iese de sub tipar al doilea roman, Anotimpuri, iar după război se editează romanele Flăcări (1945) şi întoarcerea fiului risipitor (1947), povestirile pentru copii Purcelul care-a ajuns boier (1945) şi Ferma „Coţofana veselă” (1946). Urmează, după 1950, romanele Toate pânzele sus! (1954), Dunărea revărsată (1961; Premiul Academiei Române), Maria şi marea (1973), Acea fată frumoasă (1975), romanele pentru tineret Ultima poveste (1956), O lume întreagă (1964), Al treilea pol al pământului (1971), cărţile de călătorie Al optzeci şi doilea (1966), Oglinda retrovizoare (1970), La nord de noi înşine (1979), Frumoasa adormită (1981).

Aproape toate cărţile au fost reeditate în mai multe rânduri, cu modificări. Sub genericul Sfârşit de mileniu, Tudoran a publicat un roman-cronică în şapte volume - Casa domnului Alcibiade (1978), Retragerea fără torţe (1982), Ieşirea la mare (1984), Victoria neînaripată (1985), Privighetoarea de ziuă (1986), O sută una lovituri de tun (1989), Sub 0 grade (1994) - ce acoperă istoria secolului al XX-lea până la sfârşitul lui august 1944. A tradus şi stilizat traduceri din Charles Darwin (Călătoria unui naturalist în jurul lumii), I.A. Goncearov, Jules Verne, Lev Tolstoi, A.N. Tolstoi, A.A. Fadeev, N.N. Nikitin, A.N. Rîbakov, T.Z. Semuşkin, Boleslaw Prus etc. I s-a acordat Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe 1980.

«Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nmic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.»
Radu Tudoran în Fiul risipitor, capitolul 30

Naraţiunile din Oraşul cu fete sărace prefigurează unele scrieri ale lui Tudoran consacrate spaţiului închis. Nuvela titulară conţine în schiţă cadrul romanului Un port la Răsărit: un oraş „strâns între stepă şi limanul Nistrului”, fără păduri înjur, cu ierni cumplite şi suprapopulat de fete: Cetatea Albă. Instantanee de viaţă, unele cu pronunţat specific rusesc, aduc majoritatea prozelor: în peisaj urban (Mamocica, Şase monede albe, Ospăţ cu oameni buni) sau rural (Gâscă lui Ivan Colesniciuc, Un Crăciun în satul cazacilor), în timp ce Aerodromul de la Şura Mică duce în Ardeal, iar Amintiri de acum o mie de ani se plasează pe Valea Prahovei. Amplificând descripţia de mediu la dimensiuni de roman, Un port la Răsărit are un mult mai opulent climat basarabean, dar integrabil şi celui din literatura provinciei şi a periferiei bucureştene (Mihail Sadoveanu, V. Demetrius, Cezar Petrescu, I. Peltz, G.M. Zamfirescu, Ion Călugăru etc.), pictat în culori pe alocuri mai apăsate. Oraşul de la vărsarea Nistrului, de tip oriental, multietnic, promiscuu, trăieşte parcă în afara timpului.

După 1948 Tudoran a reuşit să se sustragă, în cele mai multe romane – o singură excepţie: Dunărea revărsată - rigorilor realismului socialist, prin ocolirea „temelor majore”, a căror abordare implica, prin definiţie, asumarea unei ideologii. Cea mai cunoscută scriere a sa, Toate pânzele sus!, e o aventură nautică, plasată la intersecţia ultimelor două decenii ale secolului al XIX-lea. Plecată din Sulina, goeleta „Speranţa”, al cărei căpitan e Anton Lupan, pluteşte fără dificultăţi până la insulele Sporade, unde e atacată de piraţi, care o împing pe coasta Africii; reuşeşte să se înapoieze în Marea Egee, porneşte, de bună voie, spre sud, prin Mediterana, până la capătul lumii, în Ţara de Foc.

«Pe la jumătatea lui martie 1881, corabia grecească “Penelopa”, încărcată virtuos cu cereale, grâu de Bărăgan, dulce, cu bobul greu, cobora gâfâind pe braţul de mijloc al Dunării, către Sulina, ca să iasă în mare şi să ia drumul Patridei, la Pireu.»
Radu Tudoran în Toate pânzele sus!

Traversarea Atlanticului, trecerea în Pacific prin strâmtoarea Magellan se soldează cu tot soiul de peripeţii, cu întâmplări uluitoare, cu suspansuri, nu fără preluarea unor clişee ale literaturii cu piraţi. Ceea ce procură însă încântare e călătoria, parcă nesfârşită, şi aventura cunoaşterii. Echipajul cunoaşte pe viu locuri ştiute din cărţi, de pe hărţi şi, descoperă tărâmuri ignorate, peisaje doar bănuite, populaţii primitive, cu obiceiuri ciudate, realităţi ce par din altă eră, dacă nu din altă lume. Dacă pitorescul unui Istanbul cu frizerii, cafenele şi chioşcuri cu bacşiş instituţionalizat, cu bazar, palate şi minarete nu mai surprinde, priveliştile din Ţara de Foc se detaşează prin ineditul vieţii primitive.

Toate pânzele sus! se situează deasupra întregii proze româneşti de aventuri, numărându-se, totodată, printre puţin numeroasele scrieri viabile ale „obsedantului deceniu”. Următoarele romane ale lui Tudoran par a fi scrise, într-o măsură decisivă, fie sub dictatul „comenzii sociale”, fie sub constrângerea tentaţiei de a obţine succes de public. Ele nu coboară în subliteratură, dar literaturizează convenţional, reduc la manieră modul seducător al scriiturii autorului din primele sale cărţi.

Spre a satisface „normele” ideologice şi spre a-şi menţine totodată formula proprie, Tudoran înfăţişează, în Dunărea revărsată, un şantier naval, însă nu într-o viziune concordantă cu estetica de partid, ci – cum observa S. Damian – urmărind „conflictul social [...] mai ales pe latura sa pitorească”, „înecând [...] tabloul muncii în valuri de reverie, nostalgică, desuetă”. „Regenerarea” morală a unei tinere de origine burgheză se produce în contextul unei activităţi colective desfăşurate în conformitate cu schema literaturii „noi”, totul petrecându-se în condiţiile „ascuţirii luptei de clasă”. Gustul romancierului pentru ce iese din obişnuit, ca şi propensiunea spre lirism nasc, cu sau fără motivaţie, situaţii idilice, episoade romanţioase sau proprii epicului de senzaţie, monologuri dulcege, scene de violenţă.

Recuzita poetizantă, sentimentală, romantică operează defavorizant şi în scrieri de alt caracter, precum Maria şi marea, un roman de dragoste, unde atmosfera, poezia mării, pitorescul unor personaje amintesc de romanele precedente. Însuşiri analoage dau caracter proeminent şi literaturii memorialistice a lui Tudoran. Cărţile lui de călătorie sunt jurnale, datate sau nu, ale străbaterii unor imense teritorii planetare, terestre sau acvatice, publicate aşa cum au fost scrise iniţial, cu ulterioare adnotări pe alocuri, menite să precizeze, să explice uneori anumite situaţii şi să rectifice afirmaţii greşite sau insuficient fondate. Însemnările nu fac decât să comunice o experienţă de călător, direct şi spontan, să înregistreze trasee, să descrie locuri, peisaje, forme de civilizaţie, monumente, să menţioneze opere de artă, să nareze păţanii, peripeţii, să comenteze lecturi şi audiţii, să transmită impresii despre cele văzute, fără preocuparea de a le armoniza cu judecăţi de valoare consacrate.

În cea mai mare parte a lor, notaţiile din Oglinda retrovizoare privesc Italia, iar călătorul se pronunţă admirativ, şi nu fără competenţă, asupra splendorilor din Roma, Veneţia, Florenţa, Milano, Padova, Napoli, Arezzo, Perugia, Verona, Palermo, Catania, Siracuza etc., dar nu ezită să semnaleze şi realităţi consternante sau aspecte violent contradictorii. Călătorul laudă şi critică, fără trac, destăinuie satisfacţii şi dezamăgiri, entuziasme şi revolte, se interesează de felurite comportamente umane, vrednice de admiraţie sau detestabile.

Oricine citeşte La nord de noi înşine, de pildă, obţine şi cunoştinţe noi referitoare la lumea rusă, baltică, scandinavă şi nord-vest-europeană, se edifică temeinic asupra peisajului finlandez, lapon, norvegian, suedez, asupra tipurilor umane de acolo, obiceiuri şi mentalităţi. Călătoriilor europene le succedă cea întreprinsă în Statele Unite ale Americii. O lume străbătută în lung şi în lat, de la New York la San Francisco, de la Seattle la Huston, survolând podişuri şi canioane, examinând, de la mari înălţimi, fluviul Mississippi, cascada Niagara, rulând pe imense autostrăzi, poposind în numeroase oraşe. Nu e ocolit Las Vegas, călătorul zăboveşte şi la Hollywood, şi în Disney Land, vizitează rampele de lansare a zborurilor astronautice, zboară şi în insula Hawaii, spre a-l întâlni, la Honolulu, pe Ştefan Baciu.

Literaturii de călătorie îi aparţine esenţial, deşi se subintitulează „roman”, şi Acea fată frumoasă, memorial al cutreierării unor întinse spaţii occidentale (Anglia, Franţa, Spania, Elveţia, Belgia, Italia, Austria) şi nord-africane. „Romanul”, cât există, e pus, aşa-zicând, în filigran. Naratorul însoţeşte un cuplu idilic, după ce trăieşte el însuşi o poveste de dragoste, sub stânca Loreley, în lumina lunii. El nu o mai întâlneşte pe „acea fată frumoasă”, dar, în mai multe rânduri, primeşte, din diferite oraşe ale Europei, telegrame nesemnate prin care e anunţat că în acel loc e lună.

Ultima poveste e aventura unor copii în timpul celui de-al doilea război mondial, O lume întreagă depozitează în visele unui copil o veritabilă enciclopedie. în romanul Al treilea pol al pământului miraculosul e plasat în realitatea obiectivă, într-o combinaţie de basm şi SF. Naratorul e un globe-trotter care, trăgând la un han, descoperă în jur tot felul de duhuri malefice. Sinistrele personaje se încumetă să concureze, în scopuri nocive, pregătirile unor zboruri spaţiale, în toi la un centru asemănător celui numit, în Frumoasa adormită, „un pol al pământului”, dar uneltirile lor sunt dejucate de trei tineri.

«Odată tăiaţi, lăsaţi copacii să-şi urmeze soarta; nu încercaţi să-i duceţi înapoi, în pădure.»
Radu Tudoran în Fiul risipitor (1970)

Opera literară
Oraşul cu fete sărace, Bucureşti, 1940;
Germania, octombrie 1939 (Aspecte din toamna războiului), Bucureşti, 1939;
Un port la Răsărit, Bucureşti, 1941; ediţia cu ilustraţii de Lucia Dem. Bălăcescu, Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1998;
Anotimpuri, Bucureşti, 1943; ediţia Bucureşti, 1972;
Flăcări, Bucureşti, 1945; ediţia (Flăcările), Bucureşti, 1987;
Purcelul care-a ajuns boier, cu desene de Florica Cordescu, Bucureşti, 1945;
Ferma „Coţofana veselă”, Bucureşti, 1946; ediţia Bucureşti, 1991;
Întoarcerea fiului risipitor, Bucureşti, 1947; ediţia (Fiul risipitor), Bucureşti, 1970;
Toate pânzele sus!, Bucureşti, 1954; ediţia I-II, postfaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1993; Ultima poveste, Bucureşti, 1956;
Dunărea revărsată, Bucureşti, 1961;
O lume întreagă, Bucureşti, 1964;
Al optzeci şi doilea, Bucureşti, 1966;
Regiunea Galaţi, Bucureşti, 1967;
Oglinda retrovizoare, Bucureşti, 1970;
Constanţa, Bucureşti, 1970;
Al treilea pol al pământului, Bucureşti, 1971;
Maria şi marea, Bucureşti, 1973; ediţia Bucureşti, 1992;
Acea fată frumoasă, Bucureşti, 1975;
Sfârşit de mileniu, volumul I: Casa domnului Alcibiade, Bucureşti, 1978, vol. II: Retragerea fără torţe, Bucureşti, 1982, vol. III: Ieşirea la mare, Bucureşti, 1984, vol. IV: Victoria neînaripată, Bucureşti, 1985, vol. V: Privighetoarea de ziuă, Bucureşti, 1986, vol. VI: O sută una lovituri de tun, Bucureşti, 1989, vol. VII: Sub 0 grade, Bucureşti, 1994;
La nord de noi înşine, Bucureşti, 1979;
Frumoasa adormită, Bucureşti, 1981.

Traduceri
T.Z. Semuşkin, Alitet pleacă în munţi, I-II, prefaţă de Silvian Iosifescu, Bucureşti, 1949 (în colaborare cu Elena Sepeliova), Ciucotca, Bucureşti, 1953 (în colaborare cu I. Georgevici);
Manaf Suleimanov, Tainele adâncurilor, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Igor Gherlakov);
V.A. Zakrutkin, Staniţa plutitoare, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Ştefania Brătulescu);
A.A. Fadeev, Ultimul din Udeghe, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Maria Vlad);
N.N. Nikitin, Aurora boreală, prefaţă de Zamfir Brumam, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Igor Gherlakov);
L. Platov, Arhipelagul care dispare, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Igor Gherlakov);
A.N. Râbakov, Oameni la volan, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Valentina Gaidoş);
A.A. Bek, Grăuntele de oţel, Bucureşti, 1952 (în colaborare cu Irina Burlenco);
Antonin Zapotocky, Se ridică noi luptători, Bucureşti, 1952 (în colaborare cu Petre Buga);
I.I. Likstanov, Aventurile unui mic marinar, Bucureşti, 1953 (în colaborare cu G. Antonescu);
Boleslaw Prus, Păpuşa, I-II, prefaţă de I.C. Chiţimia, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu T. Dan [Dan Telemac]);
Jules Verne, Cinci săptămâni în balon, Bucureşti, 1955, Ocolul pământului în optzeci de zile, Bucureşti, 1956, Arhipelagul în flăcări, Bucureşti, 1957;
I.A. Goncearov, Fregata „Pallada”, I-II, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu M. Mihail);
Charles Darwin, Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu Dinu Bondi);
A.N. Tolstoi, Aelita, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Andrei Ivanovski).

Moare la 19 noiembrie 1992, Bucureşti

Surse:
crispedia
wikipedia
jurnalul.ro
autori.citatepedia.ro

Tags : , ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

2 Responses

  1. Cine nu a citit Toate panzele sus sau nu a vazut filmul..inca are timp, fe o pierdere.

  2. Romanul Intoarcerea fiului risipitor este foarte frumos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *