Posted On December 19, 2014 By In Mari români With 705 Views

Să ne cinstim românii – episodul 246: Ioana Bantaş

* Ioana Bantaş (pseudonimul Elenei Mustaţă), poetă româncă 

Ioana Bantaş s-a născut la 10 noiembrie 1937, Clocociov, judeţul Olt. Este fiica Mariei (născută Neaţă), muncitoare, şi a lui Ion Mustaţă, gestionar. După studiile liceale absolvite la Piteşti (1955), urmează Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1955-1960). A funcţionat ca învăţătoare şi profesoară de limba română în provincie, apoi în Bucureşti. A fost soţia poetului Cezar Baltag. Debutează în 1957, cu versuri, în „Tânărul scriitor”. Debutul editorial are loc în 1966, cu volumul de versuri Memorie de iulie, prefaţat de Al. Piru.

În primele poeme a fost identificată influenţa lui Nichita Stănescu, cel din O viziune a sentimentelor, dar se poate susţine şi că acestea sunt rodul sensibilităţii proprii, exprimată ca uimire şi extaz juvenil în faţa miracolelor cosmosului şi ale vieţii. Simbolul cu cea mai mare pondere ce apare aici, soarele (cu o întreagă constelaţie izotopică: cerul, zborul, aripa, părul despletit în vânt), se încarcă de semnificaţii personale: „me­moria de iulie” se va clarifica ulterior ca temă majoră a poeziei spaţiului ancestral al autoarei.

Vertebra lui Yorick (1970) afirmă a doua temă structurantă a universului poeziei scrise de Bantaş, feminitatea, în ipostaza Penelopei şi a Euridicei, exercitând o funcţie apotropaică şi protectoare.

Scrisori către Orfeu (1972)
 dezvoltă aceste ipostaze. Neputincioasă în faţa arcanelor făpturii lui Orfeu, Euridice asumă, magic, misiunea de a-l apropria înglobându-l, „înfăşurat în hrana ochiului meu”. Tot acum, capătă consistenţă cealaltă temă, a memoriei, în care subzistă universul fabulos, mitico-magic al copilăriei: bunica „trecea precum leoaica / bătrână în amurg, / cu un popor de zâne / şi iepuri după ea”, Oltul – mag şi vrăjitor – „cu soare mă ungea, / cu şopârle mă lega” etc.

Acest spaţiu-timp originar reapare în Dimineaţa primigeniei (1980), unde abundă evo­cările de ritualuri: „dimineţile” morţilor, făcutul pâinii sau, pur şi simplu, mersul copilei ţărănci spre câmp, purtând pe cap coşul cu demâncare („Treceam aşa pe dealuri legănând / soarele copt în baniţă”). Totul – fiinţe, obiecte, gesturi – este învăluit într-un aer magic, de incantaţie. Primigenia, o ipostază a poetei-copil, reactualizează spaţiul-timpul auroral: „Jos era cerul verde strălucitor / şi unde călcam se aprindeau / sori minusculi, unde dormeam / se deschideau izvoare”.

Din ace­laşi fond mitico-magic arhetipal se nutresc şi cele câteva povestiri publicate între 1969 şi 1975 în „Luceafărul”: Singură ploaia, Comana şi Duminică, Bunica. Aspiraţia către poezia medi­taţiei abstracte (ciclul Cântece pentru numărul unu din Scrisori către Orfeu) este contrazisă de adevărata vocaţie a poetei, care rămâne lirica feminităţii (în ipostaza de iubită şi mamă) şi a copilăriei în decorul arhaic.

Moare la 7 decembrie 1987, Bucureşti

Opera
Memorie de iulie, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1966;
Poarta spre vid, Bucureşti, 1969;
Vertebra lui Yorick, Bucureşti, 1970;
Scrisori către Orfeu, Bucureşti, 1972;
Dimineaţa primigeniei, Bucureşti, 1980.

Surse:
crispedia

Tags : ,

Maria D (Marie McF)

"Întorci capul şi priveşti la o decadă ce-ţi stă întipărită pe-un zâmbet plăcut - roman fără cuvinte ci doar plin cu garderoba unor sentimente consumate de un ruj roşu aprins !"

One Response

  1. Mereu ma surprinzi cat de naturala pare alegerea adaugarii si acestui nume in lista din dreapta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *