Posted On July 1, 2016 By In Literatură - recenzie With 1014 Views

Recenzie – Pasărea Paradis, de Mariana Vicky Vârtosu

Recenzie – Pasărea Paradis,de Mariana Vicky VârtosuVolumul de proză Pasărea paradis”, Editura „Armonii culturale”, Adjud, 2016, 144 de pagini, semnat de scriitoarea Mariana Vicky Vârtosu, este un roman de dragoste, de dragoste rănită!, şi nu prea (…vorba cântecului Angelei Similea), construit pe 17 capitole scurte, de doar câteva pagini unele, cu un flux epic şi o structură secţionată pe o logică adeseori capricioasă, ca-ntr-un scenariu cinematografic, cu numeroase digresiuni provocate aleatoriu de asociaţii imprevizibile ale întâmplărilor, cu răsturnări de perspectivă şi alternanţe de scene savuroase, învăluite într-un abur erotic.

O poveste de dragoste, cu un titlu-sugestie mitologică, pe sonorităţile celeste şi tempoul fastuos, impetuos şi sentimental, al baletului „Pasărea de foc” de Igor Stravinski, cu o deschidere epică abruptă, fără menajamente, în limitele unui insinuant… oarecare(!) de toată frumuseţea, deşi parcă „adie un vânt” de Ionel Teodoreanu şi cărţile sale despre adolescenţi frumoşi, naivi, năuci şi de-o puritate angelică.

Prozatoarea… atacă tema erotică în piano forte, în „hainele” excentrice şi la modă ale faptului divers, cu uvertura unei idile condimentată cu ingredientele unui naturalism uşor desuet, la graniţa dintre un roman clasic şi un vocabular cu o ritualică parcă prea actuală, în care a pătruns violent hip-hop-ul şi mârlănia cu ştaif de pe micul ecran, într-un fel de dublă intenţionalitate, pe un libret de… Operetă, pe ritmul năvalnic al sentimentului incipient al dragostei, pe o soluţie narativă tranşantă pentru cei doi protagonişti: „Cum fusese scris să se întâmple, Oana şi Lucian s-au întâlnit în cetatea iubirii, urmând drumul arătat de alţii” (pag. 21).

Şi, mai totdeauna pe parcursul demersului narativ, ca o particularitate stilistică a doamnei Mariana Vicky Vârtosu, surprinzătoare intermezzo socio-programatice, cu situaţii de impact moral: România de azi, pe primul loc în Europa la capitolul naşteri cu mame de doar 12 ani şi cu „revolta”, ca un protest în genunchi, împotriva unei societăţi bezmetică şi năucită de prea multă democraţie a bunului simţ; o fată foarte tânără abuzată sexual de un „fante de Obor”, care-şi permite luxul s-o acuze pe minora naivă şi îndrăgostită de „malpraxis matrimonial”.

Există în romanul „Pasărea paradis” un narativ pur, de-o simplitate aparent căutată, redus la esenţă din perspectiva unei distorsiuni semantice, acoperită de valoarea şi autoritatea metaforei cu potenţial semantic nou, cu nuanţări moderne, salvate de o lingvistică, între tradiţionalul decent şi apetitul pentru etimologia… „fără perdea”, prin care Mariana Vicky Vârtosu menţine aparenţele unei proze cuminţi, ca o replică şi ca un reproş la literatura erotică de ultimă generaţie, care depăşeşte prin vulgaritatea agresivă toate poveştile naive şi pure din timpurile unor tabu-uri şi ale unor rezerve de etică „scorţoasă”.

Deşi, uneori, prozatoarea „scapă frâiele” unei limbi literare în stare pură prin direcţionarea spre un „manierism” rural şi neaoş, povestea de dragoste din romanul său este patetică, singulară şi, în ciuda aparenţelor de… melodramă, rămâne surprinzătoare şi originală, poate şi pentru că se eliberează de toate clişeele literaturii despre satul tradiţional, chiar şi din alternativa pozitivă a „veşniciei” poetului-filosof de la Lancrăm.

Cum spuneam mai sus, romanul de dragoste „Pasărea paradis” este conceput pe un voluptos experiment stilistic, pe alocuri de o violentă expresivitate, ca nişte agasante capricii de vocabular, cu un surplus de vitalitate semantică, care dă frazei doamnei Mariana Vicky Vârtosu o anume amploare şi cadenţă de Revistă de Cabaret parizian de secol 19, cu apariţii fulgurante de can-can şi discrete blitz-uri de grafică à la Henri de Toulouse-Lautrec cu scene de music-hall. Există din această perspectivă un atât de îndrăzneţ şi surprinzător amestec de „registre” epic-narative şi de ipostaze temporar-sugestive, încât parcă nici autoarea nu mai găseşte o cale de echilibru şi de fixare în epocă şi spaţiu, cu finalitatea unui tip de qui-pro-quo de gen literar dramatic, care o protejează de alunecarea spre desuet.

Mariana Vicky Vârtosu excelează şi în arta dialogului, ca mod de expunere, direct şi fără menajamente, cu abateri „controlate” de la regulile gramaticale, cu descrierea scenei erotice, când o fecioară devine femeie… Din câte astfel de momente de sacrificiu feciorelnic am citit, de la Rebreanu încoace, cele mai multe m-au oripilat prin violenţa violului, dar Fecioara din „Pasărea paradis” a salvat de la derizoriu cea mai intimă formă de „sacrificiu feminin” prin puritatea angelică a „Cuminţeniei pământului” brâncuşiene şi prin graţia divină a părinţilor biblici în clipele procreaţiei frenetice.

O pagină de literatură care salvează drama adolescentelor în impas şi preţul virginităţii, când momentul ales este de cele mai multe ori nefericit, sau în afara oricăror previzibile consecinţe, într-o perioadă când „poveştile de amor cu lumina aprinsă”, licenţioase, ca să nu le spun altfel, descriu sexul, ca o obsesie; violul, ca o formă de virilitate agresivă şi ca un… „sport” pe stadioane.

Oana şi Lucian sunt două personaje emblematice, un cuplu erotic, dintre atâtea mii de perechi de îndrăgostiţi, care nu ştiu mai nimic despre legile nescrise ale comportamentului uman în momente de cumpănă. Ca o replică la „Vântul de libertate” de după Revoluţie, cu discotecile „fierbinţi”, drogurile şi dansul fără inhibiţii, pe „scenarii” noi, terifiante, ca-n filmele deocheate, la care tinerii nici n-ar fi visat cu ceva timp în urmă, şi cu idile între promiscuitate, indecenţă şi un tip de… sictir”! mai mult de circumstanţă.

„Pasărea paradis”, un roman de dragoste modern, uşor virusat de excesul unui „poporanism” stilistic şi, din păcate, cu o disciplină gramaticală neglijată de Editura „Armonii culturale”, cu derapaje de ortografie, de morfologie a Vocativului, unde virgula este obligatorie, şi de sintaxa propoziţiei, unde virgula nu are ce căuta între subiect şi predicat.

„Pasărea paradis”, o variantă atipică de „Madame Bovary” de secol 21, între alternative elegante şi picanterii moderne, pe care doar distanţa în timp le separă, fără să le anuleze apartenenţa la o altă estetică din aceeaşi perspectivă morală; un roman de dragoste construit pe cavalcada ideatic-melodică a celebrului „Bolero” de M. Ravel, ca un vis frumos, ca un coşmar şi chiar ca un banal de toată frumuseţea, reunite într-o tulburătoare autenticitate pentru o lume nebună, nebună, nebună…

Tags : , , ,

4 Responses

  1. Am citit cateva serii de recenzii de exceptie. Ar trebui ca “titratii genului” sa se inspire din structura recenziilor de pe aici. Like si sahre din toata inima!

  2. De urmarit!

  3. la buna citire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *