Posted On July 20, 2016 By In Ciorne With 554 Views

Ieri cred c-am comis cele mai bune paste din viață!

Nu mă-ntrebați de ce, că habar n-am. Nici măcar n-am băut cu surplus mai-nainte, să dau vina pe invenții născute din aburii bahiei. Că, sincer să fiu, de cum am intrat în casă, soacră-mea m-a orosit să bat un covor. Ori eu i-am zis că sunt un pacifist și, decât să bat așa, degeaba pe cineva (ori ceva), mai bine tai gâtul unei sticle de vin din pivniță, ori decupez din peisaj niscaiva bucăți de afumătură rămasă de cu iarnă. Ieri cred c-am comis cele mai bune paste din viață!
Soacra a dat a lehamite din mână, ca și cum ”habar n-am ce-o fi găsit schie-mea la tine”, dar nu m-a abrutizat cu insistențe. Și nici eu nu mi-am călcat pe inimă, să oropsesc bietul covor cu ”j” de mii de bătăi de bătător, dar am rezolvat mica deviație a unui asteroid pe traiectul ce intersecta gravitația conjugată a lui Marte, Terra și Lună, deviație cauzată de minusculul eveniment al turnării apei minerale peste siropul de căpșuni, confecționat, desigur, de soacră, în zilele bune. Ale căpșunilor zile bune…
Dincolo de asteroizi, de căpșuni, de vulcanii de pe Tritonul neptunian, chiar și de, Doamne, omiprezenta soacră, dincolo de alte domestice întrebuințări ale unui om în propria-i curte, cu gândul la cea mai iubită dintre iubite, qu’elle s’appelle Antonia, ființa aceea dragă de care vă tot vorbesc, care m-a transformat din holtei în om responsabil și n-am avut regrete, iaca am gândit să-i gătesc ceva.
Cititorii mei știu că nu-s virgin în bucătărie, că, pe cât am dezvirginat eu varii feluri de mâncare, pe atât m-am fript/ ars/ pârlit în încercări multiple, una peste alta, bunicel fiind, am zis să-mi hrănesc mândrețea de nevastă, ce urma să vină ostenită dinspre ”Drept” și dinpre micuții pretendenți ce se înscriau înspre concursul de-a deveni viitori mici ori mari Titulesci, Năstași, Stoici, CiuliBuli ori NeicaNimeni cu patalama de Universitate ”dă” București, că e mai bună ”dăcât” toate alea!
Cum nu mai aveam vlagă de mărețe de-ale gurii, am trimis o ceapă la nudiști, am mai dezbrăcat niște căței de usturoi, că ăștia n-au jena goliciunii, și am mărunțit niște ardei capia, roșu foc să-mi poarte noroc. Le-am călit dimpreună, la foc domol.
Dinspre masa duminicală mi-au rămas ciosvârte de pui, mai precis o pulpă, o aripă și cam o treime din chiept. De la cina de luni mi-au rămas trei cârnăcior oltenești, de-ăia subțiri și aromați, că de-aia poartă numele sudului românesc. Le-am mărunțit pe toate și le-am adăugat la călit. Când s-au maronit nițel, am adăugat o lingură mare de Edel Ana (amestecul ăla mirific de ardei dulce) și o linguriță de Eroș Pista (mirificul amestec de ardei iute), nițică boia de-aia dulce, de Arad, un praf de sare, o adiere de piper și roșii cuburi de Lidl, cu generozitate. Între timp am dat pastele la fiert. De la prieteni italieni știu că pastele nu trebuie să fiarbă mai mult de 9 minute, așa că, într-al zecelea le-am luat de pe foc, le-am strecurat de apa sărată în care s-au zbenguit și le-am aruncat peste sosul roșu bolborosind descântece de bine. Le-am incorporat, am mai turnat un strop de ulei de măsline și, ciugulite din ghiveciele de pe pervaz, am aruncat peste amestec cimbru vrede, busuioc și pătrunjel, toate viu mirositoare. Experiența m-a îndemnat să mai adaug un cățel de usturoi înainte de-a pune capacul, spre bună odihnă și amestec al aromelor.
Na, c-am uitat…
Cred că, pe când mărunțeam puiul, am dat cep la o glajă de pălincă și mi-am turnat cât de-un deget în pahar. Apoi, încă unul. Dacă mai zic că încă unul, nu greșesc. Ș-apoi ce? Că n-am băut mai mult de cinci, c-a apărut nevasta.
Ș-am pus în farfurie. Ș-am degustat. Adică, nu, am mâncat de-a dreptul, că bune mai erau! După, ce să vă spun? Am băut un vin onctuos, făcut de soacră-mea din poamele neiubite ale curții. Că cică:
- Beți sirop de vișine?
- Niet! I s-a răspuns, pe motiv de acreală.
- Vreți vișinată?
- Vai, nu! i s-a răspuns cu afect, că noi nu bem dulcegării.
- Vreți…
Nici n-a apucat femeia să ducă la bun sfârșit întrebarea, că i-am retezat intenția de a ne face dulceață de vișine. Și ea s-a conformat…
A pus la transpirat toate vișinele coborâte de terți din pomi, le-a descântat cum a știut `mneaei, și a rezultat o interesantă licoare sprințară.
- Ăsta-i de-ăla… mi-am avertizat nevasta, clipind ca semaforul din ochiul drept, ori ea, fără să pară impresionată (că aproape m-am indingnat), mi-a replicat (de m-am îmbujorat de plăcere):
- De parcă ai mai avea nevoie…
Na, vezi, să mai zică cineva că dragostea nu prin stomac trece!

About

Mr.Nick

Un OM nenormal de NORMAL, născut prea devreme sau prea târziu, etern căutător, adeseori nemulţumit, fericit când fericesc şi degrabă stătător la vorbă! Am tot scris şi am fost răsplătit cu ceva premii. Ele nu ţin de cald. de foame ori de sete și de-aceea nu vă obosesc cu enumerarea lor. Acum şi aici caut doar să vă bucur pe voi şi răsplata mi-e mai binele vostru... Altfel, cineva, înainte de vreme m-a povățuit așa: ”Să nu strivești corola de minuni a lumii să nu ucizi cu mintea tainele, ce le-ntâlnești în calea ta în flori, în ochi, pe buze ori morminte.” Și de-aceea, urmând povața, cât pot de mult IUBESC, VISEZ și SCRIU!

2 Responses

  1. Imi faci pofte :)) Ai stofa de scriitor, fac pariu ca esti moldovean

  2. Mr.Nick

    Luna, grijă mare cu poftele…
    Și, da, sunt moldovean. Prin contaminare. Îmi plac mult moldovencele! :-)
    Altfel am stofă de ardelean. Nițică și de scriitor…
    No, mulțam fain de apreciere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *