IMG_20160902_111026

Posted On September 4, 2016 By In Ciorne With 255 Views

Pâinea copilăriei

Uneori mi se declanșează nostalgia și pășesc cu gândul pe tărâmul copilăriei – ani ce se depărtează de prezent parcă din ce în ce mai repede – și mă regăsesc acolo în ipostaze amuzante, candide ori belicoase, căci, băiat fiind și decrețel în puzderia de decreței, să fii cumințenia pământului nu era o opțiune de succes.
Alteori traversez copilăria doar cu amintirea simțurilor, ochii-mi revăd ochii mari, curioși și puțin speriați, ai fetei pe care am sărutat-o întâia oară, nasul îmi freamătă la parfumul tufelor cu flori albe și violacee ce mărgineau gazonul din fața blocului când porneam la prins de bondari în borcane de muștar, arareori (din păcate) retrăiesc inimaginabila splendoare a ținerii primului sân în căușul palmei, sfințenie a atingerii nemișcate, că fata a început să se miște ușor, să-mi dea de înțeles că nu e bibelou și că mi-e permis să explorez…  IMG_20160902_111026
Nu de puține ori îmi amintesc gustul apei băute din ulciorul vecinei de la parter, Bambi îi spuneam noi și care umplea cu regularitate vasul de lut și-l punea pe pervaz pentru noi, copiii blocului.
Îmi amintesc desigur și gusturi ale copilăriei, deși mâncatul nu era o mare bucurie a vârstei, era cel mult o necesitate. Nu de puține ori o zbugheam pe ușă cu un colț de pâine în mână și molfăiam din el în timp ce dădeam cu picorul în minge, ne duelam cu săbii făcute din tulpina brazilor deveniți inutili după sărbătorile de iarnă ori ne băteam cu pietre cu copiii din blocurile vecine. Și mai mereu colțul de pâine era frânt în multe bucățele, cât să satisfacă pofta de ”așa bunătate” a celor cu care mă însoțeam.prietenii copilăriei mele.
Dar bucata de pâine putea fi înnobilată! Cu untură…
Nu știu cine a inventat-o (dacă se poate spune că cineva a inventat-o!), probabil un băiat singur acasă și care n-a avut chef să-și încălzească mâncarea lăsat de mama strategic pe aragaz, dar delicatesa a prins. Și era suficient ca unul să apară cu o felie de pâine cu untură că toți dădeam fuga în case și ne pregăteam ceva similar. Mie îmi plăcea să presar peste untură sare, nițel piper măcinat și boia dulce de ardei și să mănânc cu gogoșar roșu alături. Alții mâncau cu ceapă verde sau usturoi și cei mai mulți cu roșii, din care mușcau direct, de li se scurgea zeama roșie pe la colțurile gurii. Ca la un semn ieșeam toți din case și mâncam cu așa poftă, de vecinii se închinau la sfinți de apetitul nostru.
Ori ieri, iar m-am nostalgizat. Am întins pios niște untură pe două felii de pâine, am presărat vegeta, nițel piper măcinat și din belșug boia dulce de ardei, de-aia bună, adusă de cumnatu` de la Nădlac și cum n-am avut gogoșar în casă, m-am mulțumit cu o roșie tăiată felii.
Plăcerea a fost mare, dar fără prietenii copilăriei mele alături, departe de satisfacția de atunci…

About

Mr.Nick

Un OM nenormal de NORMAL, născut prea devreme sau prea târziu, etern căutător, adeseori nemulţumit, fericit când fericesc şi degrabă stătător la vorbă! Am tot scris şi am fost răsplătit cu ceva premii. Ele nu ţin de cald. de foame ori de sete și de-aceea nu vă obosesc cu enumerarea lor. Acum şi aici caut doar să vă bucur pe voi şi răsplata mi-e mai binele vostru... Altfel, cineva, înainte de vreme m-a povățuit așa: ”Să nu strivești corola de minuni a lumii să nu ucizi cu mintea tainele, ce le-ntâlnești în calea ta în flori, în ochi, pe buze ori morminte.” Și de-aceea, urmând povața, cât pot de mult IUBESC, VISEZ și SCRIU!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *