Ba chiar mă feream de femeile ca tine

0
534
This entry is part 7 of 23 in the series Fragmente

Atmosfera este electrică. Îi simt mirosul parfumului: o promisiune dulce de “mai bine” ce mă face să lăcrimez. O strâng în braţe şi o simt acordată simţurilor mele, precum o chitară făcută la comandă, special pentru mine. O iubesc. Îi spun asta în timp ce o ţin în braţe, conştient că nu va mai exista o a doua oară. Din mrejele ei nu există scăpare. Nu are milă. Mă predau.
–    Nu ştiu de ce te-am întâlnit. Nu ştiu de ce, nu ştiu cum. Ba chiar mă feream de femeile ca tine.
–    Ca mine?
–    Ştii foarte bine. Cele care nu aparţin unui singur bărbat.
–    Dar…
–    Dar ce? Nu mă minţi, te rog. Mă mint destul singur.
–    Ok…
Vroia să o apuce de mâini şi să o scuture tare, să îi reproşeze că o iubeşte. Să ţipe, să plece. Dar nu reuşea decât să tacă şi să rămână lângă ea. O tăcere grea, o linişte apăsătoare. Două personaje dintr-un roman prost, de dragoste, citit de o fată bătrână în tren către nepoata ei.
–    Spune ceva, îl rugă aceasta, cu lacrimi în ochi.
–    Hai să nu degenerăm. Asta eşti, asta sunt. Nu ne vom schimba. De ce m-am minţit crezând că pot fi al tău, sau că poţi să fii doar a mea, nu ştiu.
–    Dar…
–    Dar, nimic! Te-am văzut aseară când te plimbai cu el prin parc. Erai aşa fericită… pentru câteva clipe am crezut că mi se pare, că retrăiesc un moment al nostru. Dar nu, era momentul tău!
–    Îmi pare rău.
–    Mie nu. Am aflat acum de ce ne obligau profesorii să învăţăm pe de rost Eminescu: Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Dar mă scuzi, vroiai să spui ceva!
–    Te iubesc! Te iubesc din tot sufletul meu!
–    Ştiu!
Îşi desprinse mâinile din jurul acesteia, se înclină uşor şi plecă. În spatele său, ea plângea. În interiorul său, nici el nu era mai bine. La un moment dat, cineva îl poreclise Superman. El salva pe toată lumea. “Dar pe Superman cine îl salvează?” Îşi înăbuşi un scâncet de copil pierdut şi îşi continuă plimbarea.

Dormitorul său era luminat doar de culorile monitorului. Luminiţa virtuală de la capătul răbdărilor lui. Paharul de whiskey cerea să fie umplut. Scrumiera, cerea o nouă ţigară. Cititorii cereau un articol nou. Pe birou se puteau observa fragmente de scrieri începute ce probabil nu îşi vor găsi finalul niciodată. Îşi aprinse o ţigară, luă o gură din lichidul de culoare gălbuie, iar degetele sale începură să se mişte aproape singure pe tastatură:

“În urechile lui se auziră mii de cioburi sparte. Doar o iluzie auditivă sau chiar inima sa? De data aceasta nu avea răspunsul pregătit…”

Series Navigation<< Eu, iau un taxiFragment din filmul meu >>
Previous articleCalatorie cu trenul
Next articleFragment din filmul meu
"dupa cate-am tras ca boii suntem iarasi fii ploii, numai buni de dus cu vorba, sa-ti manance altul ciorba, numai buni de dusi cu sacul si-o sa dam cu toti de dracul, cu stilul nostru fistichiu de-a scoate din rahat rachiu"

LEAVE A REPLY