Crampeie de fericire

0
184

  Ce este fericirea? 

Ne-o dorim cu toţii cu ardoare şi spunem  am face orice pentru a ajunge la ea, dar de câte ori ne-am îndreptat atenţia spre ce este fericirea? Fericirea care nu ţinede ceva sau cineva…sentimentul ăla  lumea pentru o secundă atinge perfecţiunea

21765329_1675660272505574_7596814825796765481_n

  Am crezut până de curând  ştiu prea bine definiţia fericii mele şi unde mi dori  ajung dar viaţă mi-a dat o palmă peste faţă şi a urlat la mineTrezeştete ! M-am trezit brutal, căzută pe podeaua iluziilor mele stupide şi a unei imagini despre lume care reflectă dependenţă mea uluitoare de tot ce  înconjoară   fiu fericită. A fi fericită cu mine era un concept bine ascuns în sertarele mele prăfuite unde stăteau frică de abandon, dorinţa de a fi plăcut, nevoie de acceptare, subminarea şi în final devalorizarea totală. Dar iată  viaţăprietenă mea m-a lovit dur dar m-a trezit dintr-o realitate cu prinţi şi prinţese şi finaluri fericite. 

  Acum gândind la rece cred  marea problema e  mereu căutăm finalul fericit…dar drumul spre destinaţie aparţine altor sentimente de cele mai multe ori antonime cu fericirea. Aşadarsingură acum mi-am dat seama  defapt fericirea era simplă...era întoarcerea la mine. E uşor de spus dar procesul e nasol şi idiotic presărat de momente de căcat când inima îţi bate înpiept, cu atacuri de panică cu lacrimi multe, dar în final încununate cu un zâmbet de supravieţuitor care îţi spune…ai reuşitcontinuă

  Cum vedeam eu fericirea? O vedeam cu o familie, alături de fetiţa mea minunată care a ales  numai vină pe lume şi mi-a sfâşiat sufletul, dândumi o lecţie atât de crudă şi urâtă, iar apoi, apoi am pierdut şi omul pe care îl credeam jumătatea mea. Primele zile  fi vrut   ascund în casă şi  stau acolo, dar partea sănătoasă din mine mi-a tras pătură de pe cap şi m-a făcut  fac ceva atipic mie, total atipic dar atat de natural şi de normal. Aşa m-am văzut eu cu mine, doar eu, cu toate defectele pe care le aveam, faţă în faţă cu monstrul din mine pe care l-am îmbrăţişat şi i-am spus eşti ok. 

   Nu  înţelegi greşitîncă îmi doresc  am o familie, dar am renunţat la poveşti cu happy ending. Visez la o viaţă simplăîn care  fiu alături de persoană potrivită şi  găsim cumva un drum prin imperfecţiunile vieţii…visez la acea privire care  va susţine în liniştefără  scoată o vorbala îmbrăţişarea care va face timpul  stea pe loc…şi visez la aceea persoană care  va acceptă pentru ceea ce sunt eu nu pentru ceea ce vrea el  fiu. Persoana care va avea curajul  îmi spună cine este, visez la onestitate şi loialitate reciprocă. Dar numai visez la rochii de prinţese şi nunţi cu mii de invitaţi…visez la o dragoste cu iz privat şi boem. Visez la romantism şi la pasiune. Dar  întâi de toate visez la o relaţie matură şi onestă cu mine, o relaţie în care  pot comunica cu mine, pentru  tristul adevăr pe care îl negăm este…cum putem cere  fim iubiţi aşa cum suntem dacă noi nu ne iubim pentru ceea ce suntem? Pare cumva ceva paradoxal şi lipsit de logică

  Ce cred acum? Cred  fericirea e în jurul nostru la fiecare pas, doar  noi trecem pe lângă ea căutând scopuri şi vise măreţecând defapt ne-am împiedica la propriu de fericire. Cineva zicea  cei proşti sunt mai fericiţitind  spun  defapt oamenii simpli sunt fericiţi. Fericirea e simplă: e în îmbrăţişarea unui copil, într-o privire plină de subînţeles între doi oameni, într-o conversaţie bunăîntr-o cană de ceai, într-o plimbare prin parc, într-o carte…fericirea este o alegere pe care o putem face. Da pare foarte uşor…dar e foarte greu să alegi fericirea…cel puţin pentru mine a fost mult timp. Dar de acum  vrea  las crâmpeiele de fericire  îmi invadeze fiinţă imperfectă în ce fel va dori.

LEAVE A REPLY