Demitizarea ṣi adevărul istoric despre Banul Mărăcine

2
3855

Fragment din Istorie Pierdută  Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu 

Demitizarea ṣi adevărul istoric despre Banul MărăcineUn lucru foarte interesant ce trebuie amintit ȋn ceea ce ȋl priveṣte pe Barbu al III-lea Craiovescu este legat de faptul că ȋn tradiţia populară românească, transmisă prin viu grai secole la rând, el se regăseṣte cu numele de “Barbu Mărăcine, Domnul ţării”. Aṣadar putem afirma că este una ṣi aceaṣi persoană cu mitizatul ṣi controversatul Ban Mărăcine pe care Vasile Alecsandri, la jumătatea secolului XIX , ȋl pune ȋntr-o lumină nouă transformându-l ȋntr-un  personaj ce a făcut furori atât ȋn România cât ṣi ȋn Franţa. Mai pe scurt, despre ce este vorba? Acest Ban Mărăcine  a fost “identificat” de către Vasile Alecsandri, ȋntr-una din baladele sale, cu strămoṣul ilustrului poet francez Pierre  de Ronsard.

Pentru a restabili firul normal al evenimentelor, ȋn continuare o să punctăm următoarele lucruri:

  Dovezi care atestă că Barbu Basarab este una si aceaṣi perosnă cu Banul Mărăcine;

  Care este legătura ȋntre Pierre de Ronsard ṣi Ţara Românească?

 ▪ Cum a făcut Vasile Alecsandri legătura dintre Banul Măracine ṣi  Pierre de Ronsard.

Dovezi care atestă că Barbu Basarab este una si aceaṣi persoană cu Banul Mărăcine

Despre existenţa banului Mărăcine nu cred că se mai pote pune semne de ȋntrebare, singurele lucruri ce trebuiesc lămurite sunt legate de perioada exactă ȋn care a trăit ṣi dacă ȋntr-adevăr este sau nu strâbunicul lui Pierre de Ronsard.

 Primele consemnări scrise despre ceea ce s-a transmis prin viu grai despre Banul Mărăcine le avem din secolul XIX când ȋn tradiţiile olteneṣti se vorbeṣte despre viteazul Ban Mărăcine care ȋṣi are curtea ȋn Coṣoveni de Jos, lângă Craiova, ȋn vecinătatea pădurii Lumaṣu. Această pâdure a aparţinut Banului Mărăcine iar apoi mânăstirii Sadova (conform Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Ţara Românească ṣi Moldova  p.202).

O tradiţie locală din Ghindeni, un  sat vecin al Coṣăveniului, ne arată că ȋntr-una din casele din zonă a locuit fata vornicului Drăghici ce a fost “iubita” Banului Mărăcine. Cine este acest Draghici vornic? Ȋn studiul efectuat am reuṣit a identifica doi vornici din zona Olteniei, din perioada secolelor XIV-XVII, ce au purtat numele de Drăghicii. Ceea ce este important este reprezentat de faptul că ambii au fost contemporani cu Barbu Mărăcine. Primul dintre aceṣtia este Drăgichici al lui Stoica (Drăghici Vintilescu??) ce a fost vornic ȋn timpul voievodului Radu cel Mare (membru ȋn sfatul domnesc alături de Preda Craiovescu, tatăl lui Barbu Neagoe). Acesta are doi fii, pe Nagoe ṣi pe  Drgăhici ce ajung deasemenea dregători ṣi cinci fete: Maria, Neacṣa., Chera, Slavna ṣi  Boba (DIR, XVI/1, p. 59 V, 13. 354 355 si XIIIXV, p. 252. V).

Dintre fetele lui Drăghici cunoaṣtem că Maria a fost mama lui Radu Florescu (frate vitreg cu Mihai Viteazul) una din “cele 12 concubine” ale lui Pătraṣcu cel Bun (Pătraṣcu a mai avut 10 sau 12 concubine- Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Bucureşti, 1886, p. 49 ), Slavsna a fost căsătorită cu Hamza din Oblislav (pe care Radu de la Afumaţi ȋl omoară pentru viclenie) iar Neacṣa ia de soţ pe Radu din Drăgoieṣti, sfetnic apropiat al lui Pătraṣcu cel Bun. Luând prin eliminare, putem concluziona că “iubita” lui Barbu Basarab Mărăcine a fost Chira sau Boba.

Un alt personaj  este Drăghici vornicul Craiovescu, văr cu Pârvu al II-lea Craiovescu (Hurmuzaki, XI, p. 848) ce se găsea ȋn componenţa locotenenţei domneṣti din timpul absenţei de pe tron a lui Radu de la Afumaţi (14 noiembrie 1524 – 1 februarie 1525). Se cunoaṣte că acest Draghici este rudă prin alianţă cu Craioveṣti. Chiar dacă nu cunoaṣtem (momentan!?) nici un document scris ȋn acest sens, este posibil ca Drăghici Vornicul să fie una ṣi aceaṣi persoană cu acel dregător a lui Radu cel Mare, să ȋṣi fi luat numele de Craiovescu după ce fica lui se căsătoreṣte cu Barbu al II-lea Craiovescu (????). Oricum ar sta lucrurile, trebuie sublinat că singurii doi (sau unu ṣi aceaṣi persoană) vornici ce poartă numele de Drăghici sunt contemporani cu Barbu al III-lea Craivescu ṣi se ȋnvârt “ȋn aceleaṣi cercuri” cu acesta.

Argumentul cel mai important ne este dat de o altă informaţie, culeasă de pe la 1830,  ȋn care se arată că ruinele din vecinătatea pădurii Lumaṣu sunt ale palatului lui Banului Barbu Mărăcine, Domnul ţării, care a trecut în Craiova, stabilindu-se în mahalaua sfintei biserici cu patronajul Sf. Dumitru, sau în curtea bisericii” (Ion Donat, Cine este Banul Mărăcine?, în „AO", XIII (1934, nr. 71-73, p. 31-32). Nu trebuie să mai amintim faptul că această biserică este ctitoria boierilor Crioveṣti. Aṣadar, cunoscându-se faptul că ȋn toată istoria noastră a existat un sigur Barbu din nemul Craioveṣtilor ce a fost ban ṣi domn iată că acesta nu poate fi nimeni altul decăt Banul Mărăcine.

Ȋn cercetările ȋntreprinse de istorici se afirmă că mormântul lui Barbu Mărăcine se găseṣte ȋn biserica mânăstirii Sadova, lucru care este ȋnsă incorect deoarece, după cum am văzut, decedează la Constantinopol, trupul fiindu-I aruncat ȋn mare iar cel mai probabil aici este ȋnmormântat vreunul din urmaṣii familie sale ce a purtat acelaṣi nume (mai mulţi membrii ai familiei Craiovescu postumi lui Barbu al III-lea au purtat acelaṣi nume).

Care este legătura ȋntre Pierre de Ronsard ṣi Ţara Românească?

Pierre de Rossard (11 septembrie 1524 – 28 decembrie 1585), a fost considerat cel mai mare poet al secolului XVI ȋn Franţa (poate ṣi al Europei) ṣi a fost poetul Curţii Regal din vremea lui Henric al III-lea, fiind foarte apreciat de acesta. Un amânut ce trebuie amintit este legat de faptul că ȋn perioada 1579-1581 ȋl cunoaṣte pe vitorul voievod Petru Dimitrie Cercel (influneţându-i de altfel ṣi stilul literar – a se vedea singura operă păstrată a lui Dimitrie Cercel). Este de notorietate faptul că cei doi au avut interminabile “dialoguri de idei”, lucru obiṣnuit al minţilor luminate ce se găseau la curtea regelui francez ȋn acea perioadă.

Lucrul interesant legat de Pierre, ce a făcut să curga multă cerneală mai multe secole la rând, este legat de scrierea Elegie à Remi Belleau  unde acesta descrie locurile de unde a venit străbunul lui: dintr-un ţinut boreal ṣi friguros, din jos de Ungaria unde Tracia se ȋnvecinează cu Dunărea.  Deṣi ȋn mai multe studii s-a ȋncercat a plasa acel loc ȋn Moravia, Ungaria sau chiar Bulgaria, ȋn momentul de faţă toată lumea este de acrod că ţinutul despre care vorbeṣte Ronsard este Ţara Românească.

Ȋn acea perioadă, exista tendinţa ca unele personaliţăţi ale vremii să ȋncerce a-ṣi găsi  rădăcinile ȋn trecutul glorios al unor personaje pline de eroism (de multe ori inventate). Tindem a crede că ȋn momentul ȋn care Pierre de Ronsard a scris aceste rânduri avea o bază reală ṣi nu a fost pură ficţiune. Ȋn sprijinul lui vin, după câteva secole, ṣi câţiva cercetători români care au ȋncercat să găsescă originea lui Pierre ȋn  spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic (Nicolaie Iorga, Barbu Brezeanu, Mircea Eliade ṣi Radu Coculescu).

Ȋntr-un articol publicat ȋn anul 1936 intitulat “Ronsard sau Mărăcine?” Barbu Brezeanu, pe lângă opiniile legate de ceea ce afirmă Ronsard, aduce la cunoṣtinţa publicului amânuntele unui document ce se păstrează la Biblioteca Naţională Franceză. Ȋn acel document se vorbeṣte despre un anume Baudoin Ronsard ce ȋṣi avea tatăl ȋn Franţa dar care ar fi trăit prin aceste locuri (ȋn zona românilor sud dunăreni din vreme lui Petru ṣi Asan sau ȋn Banatul Severinului din timpul suzeranităţii maghiare) ṣi care ȋn momntul ȋn care a aflat că regele Franţei se afla ȋntr-o situaţie militară critică s-a arătat dornic de a-i oferi ajutor. Acesta, ȋnpreună cu 500 de cavaleri, traversează Ungaria ṣi sudul Germaniei ṣi vine ȋn ajutorul regelui Franţei (Mircea Popa,  Eseu- Cazul Pierre Ronsard p. 73).

Probabil aceasta este “suportul” pe care Pierre ȋṣi construieṣte respectiva operă mai ales că informaţiile pe care le redă sunt din aceaṣi eră cu menţiunea din respectivul document:

“Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă

Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaþă.

De unguri mai la vale, sta în ţării vecine (…)

Străbătu ungurimea ṣi  ţara nemţilor

Străbătu  Burgundia ṣi ţara Franciei mai jos

Şi lui Filip Valois duse al său prinos,

Care tocmai purtând război cu neamul englez

Primi solia în slujba steagului francez

Io răsplăti cu bunuri peste trebuinţă(…)”

Se poate observa din aceste versuri că Pierre de Ronsard plasează acţiunea ȋn timpul regelui Filip al VI-lea De Valois (1328-1350) ṣi consideră că străbunul său s-a angrenat ȋn lupta din războiul de 100 de ani contra englezilor (1337-1453). Ȋn ȋntreaga sa operă, Ronsard are mai multe scrieri unde descrie amănunţit ţărmurile Mării Negre ṣi Dunării, vorbeṣte despre Transilvania, munţii Carpaţi, geti, sciţi, ȋmpăratul Traian (ibidem p.74):

“Puis approchant du grand Danube large

Qui par sept huiz en mer se decharge,

Viendras a l’isle a laquelle les Pins

Donnet le nom: la scauras tes destins

L’un apres l’autre, hoste de la riviere

De qui la corne est si brave et si fiere.

Ce fleuve ayant sur la teste un rouzzeau,

Et sons l’aisselle un vas remply d’eau.

Et du menton versant une fontaine”

(Epoeea Franciada).

Legat de interesul lui Rosard pentru istoria ṣi geografia Muntenie, Charles Drouhet (titular al catedrei de limba franceză din cadrul Universităţii Bucureṣti) afirmă că regăsirea identităţii sale pe melegurile noastre reprezintă o extravaganţă a acestiua, o licenţă poetică menită să ȋl apropie de locul naṣteri lui Orfeu pentru a-ṣi putea revenidca titulatură de “Orfeu Galic”.

Nicolae Iorga ȋncearcă să demostreză perezenţa lui Baudoin Ronsard ȋn zona Dobrogei iar Mircea Eliade ȋntr-un articol din “Universul Literar” explică faptul că I. Dumitrescu a ţinut o conferinţă prin care a ȋncercat să argumenteză că Pierre Rosnsard ar fi avut originiea ȋn zona Bârladului aducând ca argumenter asemănarea dintre stemele oraṣului Bârlad ṣi blazonul familiei lui Pierre (ibidem p.75).

▪ Cum a făcut Vasile Alecsandri legătura dintre Banul Măracine ṣi  Pierre Ronsard?

Stând o bună perioadă la Paris, Vasile Alecsandri ȋṣi ȋnsuseṣte ideea, de la “colegii de breaslă” din Franţa, de a culege versuri, balade ṣi cântece populare. Culegând mai multe balade din zona Olteniei află de faptele de vitejie ale Banului Mărăcine. Deasemenea, el cunoaṣte foarte bine opera lui Pierre Ronsard ṣi fapul că acesta ȋṣi atribuie originile ȋn spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Astfel că, ȋntr-o baladă dedicată Banului Mărăcine ȋl identifică pe acesta cu strămoṣul lui Pierre de Ronsard. Nu cunoaṣtem exact pe ce s-a bazat când a făcut această legătură dar ṣtim că ȋn spatele idei exista un substrat politic prin care dorea să redea ţării noastre o carte de vizită cât mai bună ȋn Europa. Publicată la Paris (editura Dentu) ȋn anul 1855 scrierea face furorii ȋn Franţa dar ṣi apoi ȋn ţară. Ȋn urma ei au apărut mulţi cercetători francezi ṣi români ce au reluat studiul descendentei lui Ronsard. Ȋn strânsă legătură cu “ideea cauzei politice ce se găsea ȋn spate” a lui Alecsandri, Nicolaie Iorga Afirma: ”trebuie să se ţină socoteală că acestea se petreceau în epoca de «La Guezia» de Merimée i că exista interesul să se întreţină sentimentul de prietenie pentru români, a căror cauză cerea, chiar după tratatul i convenţia din Paris, să fie pledată în Franţa”.

Concluzie

 Punând cap la cap toate lucrurile menţionate mai sus, noi, autorii acestei lucrări am ajuns la următoarele concluzii:

_ Banul Mărăcine nu este un personaj fictiv ci a fost chiar Barbu al III-lea Craiovescu, ban al Craiovei ṣi Voievod al Ţării Româneṣti ce ȋṣi ia numele de domn Barbu Neagoe sau Barbu Basarab.

_ Există documente care să ateste faptul că Baudoin Ronsard, strămoṣii lui Pierre de Ronsard, ar fi trăit pe aceste meleaguri o perioadă de timp ṣi acesta este unul din motivele pentru care Ronsard ȋṣi revendică originea ȋn această zonă (peste care se adaugă ṣi motivul obţinerii licenţei poetice de Orfeu al Galiei).

_Banul Mărăcine, ȋn realitate, nu este una ṣi aceaṣi personă cu stămoṣul lui Pierre Ronsard doar că Vasile Alecsandri ȋn dorinţa de a pune ţara noastră (principatele) ȋntr-o lumină favorabilă ȋn acea epocă a marilor schimbări  “intersectează” cele două personaje.

 Ȋn loc de ȋncheiere o să redăm cuvintele lui Nicolaie Iorga: „Dacă ipoteza tinerească i înflăcărată a lui Alecsandri nu mai găsete încrederea, valoarea literară nu-i scade cu nimic i acel Ban Mărăcine va rămâne mereu ca un viu simbol al geniului Ţării Româneti”.

 

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY