Destin

0
685

ladybug-2033088_640Nu-i puțin lucru ca la douăzeci de ani să fii cineva. De regulă, la vârsta aceasta oamenii mai orbecăiesc prin întunericul vieții, căutându-și drumul. Virgil Teodosie părea că sărise peste această etapă, dedicându-se muzicii (de mic copil), lucru care-l ajutase enorm în devenirea sa profesională, dacă meseria de cântăreț de muzică populară putea fi considerată o profesie.Unii susțineau că era foarte greu să trăiești din muzică, alții dimpotrivă, luând în calcul carierele fulminante ale unor maneliști sau cântăreți celebri. Virgil Teodosie se încadra undeva pe la mijloc, fiind pre tânăr ca „să rupă gura târgului”, și prea modest ca să încerce eclipsarea altora. Cânta la nunți și boteze, doar dacă era solicitat, apăruse chiar și la câteva posturi de televiziune, cu destul succes, altfel spus, reușise cât de cât să se bage în seamă. Ca om era un băiat simpatic, subțirel, delicat, poate un pic cam urecheat,ceea ce însă îl făcea mai interesant și mai ușor de ținut minte. Iubita sa, Mărioara Alui Gutâi, o fată frumoasă din sat, nu scăpa niciodată prilejul să-l tachineze pe chestia asta, fără a depăși o limită rezonabilă,  poate cu o singură excepție. În ziua de Crăciun îl invitase acasă la ea, ca să-i cunoască familia, și din vorbă în vorbă îi mărturisise  că nu s-ar mărita cu dânsul dacă nu-și facea o operație estetică, în condițiile în care invitarea lui acolo, în sânul familiei, echivala cu o petrecere de logodnă. Nu zise nimic, deși își dădea seama că nu era doar o vorbă în vânt, încerca să-i spună ceva într-un mod subtil, dând mesajului o formă hazlie. Cu luni în urmă, prin septembrie, auzise întâmplător că Mărioara umbla și cu Costică Argint, fiul morarului, dar nu dăduse crezare bârfei, fiind, la un moment dat, și el subiectul unei astfel de bârfe.

 

A doua zi de Crăciun se văzură din nou la biserică.

– N-aș vrea să te supăr, îi spuse el, mă tem însă că „operația” despre care vorbeai este imposibilă! Nimeni nu s-ar încumeta să „umble” într-o zonă atât de sensibilă, puternic vascularizată, decât cu încuviințarea familiei, care, după câte știu, nici nu vrea să audă! Cu toate acestea eu nu renunț la ideea de a te lua de soție înainte de Anul nou, numai că mai trebuie să vrei și tu!

Femeia își lăsă ochii în jos.

– Știi bine că a fost o glumă, dragul meu! Mie îmi placi așa cum ești, problema e alta! Te-ai gândit vreodată ce sacrificii presupune viața de cântăreț? Eu am avut pe cineva în familie ca tine. Tot timpul era plecat pe drumuri, de la o nuntă la alta, s-a despărțit de nevastă și de copii, s-a apucat apoi de băut și de alte lucruri, despre care mi-e greu să-ți povestesc, până l-a strâns Dumnezeu! Asta vrei să-mi oferi și tu?

– Nu am altceva.

– Eu zic să te mai gândești! Oricum, de mâine nu te mai văd până la anul, așa că las-o mai moale cu pețitul! Unchiul Grigore mi-a spus că deja ți-ai cumpărat biletul pentru Bucureești, bravo ție, însă nu poți fi prezent simultan și la nuntă și la spectacol! Îmi pare foarte rău, să știi! adăugă ea și plecă de lângă el ca din pușcă.

 

Câteva ore mai târziu se îmbarcă în acceleratul de București cu inima grea. Cei de la telviziune îi puseseră la dispoziție o limuzină, din care coborâse direct în platoul de filmare. Cântase de câteva ori și fusese aplaudat la scenă deschisă, cunoscuse pe cei mai renumiți cântăreți de muzică populară, pe impresarii acestora, semnând mai multe contracte bănoase și acceptănd toate invitațiile de participare la emisiuni televizate. În tot acest timp nu se mai gândise la cuvintele Mărioarei, dar nici nu le uitase. Evenimentele prin care trecuse în cele două zile îi confirmau temerile. Da, nu-și mai aparținea sieși, nu mai avea viața sa personală, nu mai avea alte aspirații în afară de muzică și bani.

– Ca să reziști în lumea aceasta strălucitoare, îl sfătuise un solist bătrân, trebuie să știi ce vrei! Să alegi. Nu le poți avea pe toate, băiete, nu-ți mai spun că gloria este ca un balon de săpun! Ai grijă!

Drumul înapoi îl petrecuse în vagonul de dormit. Dăduse mai multe telefoane, însă în locul femeii îi răspundea casuța vocală. În zorii ultimei zile din an avea să ajungă acasă, unde viața își urma cursul ei glacial, implacabil.

 

În jurul amiezii sunase telefonul și se repezise să răspundă, crezând că era ea. Din păcate, la celălalt capăt al firului, se afla un prieten de-al său, șef de restaurant, care-l chema să cânte la o petrecere organizată ad hoc. Nu prea avea chef de cântat, însă nu-l putea refuza, fiind unul dintre cei care îl chemau cel mai des și se simțea obligat. Când ajunsese acolo, destul de repede, de altfel, petrecerea era în toi. Cineva îi spusese că era vorba despre o logodnă. La masa principală o zărise pe Mărioara alături de Argint, care erau logodnicii, judecând după îmbrățișările și sărutările lor tandre, poate și un pic deplasate. Dacă ar fi știut din timp sau dacă i-ar fi spus Varga, n-ar fi venit. Asta mai lipsea să-i cânte taman iubitei sale care se logodea cu altul. Ceruse iertare prietenului său și părăsise localul întors pe dos. Nu-și mai amintea cum ajunsese acasă, cum își luase rucsacul și coarda de alpinist, nici cum ajunsese la Ochiul Dracului, un loc extrem de periculos de trecere peste prăpastia cu același nume. Era preocupat doar să arunce coarda după o creangă de stejar, să facă un laț la capătul liber și să se arunce în abis. Ceea ce și făcuse…

 

 

Previous articleFerestre sparte
Next articleKafka
Sunt din Piatra Neamț, scriu poezie, proză, eseu, am publicat volume în format digital sau pe hârtie, colaborez și cu alte site-uri literare..

LEAVE A REPLY