Inadaptare IV – Confesiunile unui mizantrop

1
1056
This entry is part 4 of 5 in the series Inadaptare

_ Nu ȋmi place cea pe care am văzut-o ȋn ultimul timp. Dacă o găseṣti pe cea dinainte pe care o ṣtiu eu spune-i că mi-ar confesiuneplăcea să ȋi aud glasul. Celei din prezent poţi să ȋi spui să mă ignore.

_Cea din prezent ar trebui să redevina cea din trecut ṣi ar trebui să fie cum era odinioară cu orice bărbat nu neapărat cu mine.

_Cea din trecut este unică ȋn viaţa fiecărui bărbat, cea din prezent se pierde printre restul femeilor, devine comună ṣi o să aibă parte tot de oameni comuni.

_Cea din trecut nu ṣtia să mintă ṣi să se ascundă. De fapt nici cea din prezent nu ṣtie. Cea din trecut nu ȋncerca – celei din prezent nu ȋi iese.

_Nu. Nu nu sunt franc acum! Şi ȋn trecut eram la fel doar că mintea ta era orbită ṣi ȋndreptată a se concentra pe copilăriile făcute de mine. Te limitai a crede că te mint frumos.

_Sentimentul ce mă ȋncercă acum este cel de câinţă – Iad al coṣtiinţei –  locul unde este  conṣtient de greṣelile făcute ṣi se chinuie.

_Există ṣi o parte bună ȋn toată vâltoarea asta. Sentimentul acesta ne arată că mai avem un grunte de demnitate. Este lucrul la care ne gândim când ne este ruṣine cu noi, este colţisorul de curăţenie de pe sufletul plin de morcilă. Mocirlă groasă ascunsă cu vălul unui trup.

_Nu trebuie să te pună pe ganduri ce ȋţi spun acum. Şi nici să te influenţeze căci nu ȋmi doresc asta. Singurul lucru pe care ȋl vreau este să te gândeṣti că nu trebuie să faci lucrurile doar pentru că aṣa consideri că e bine. Vreau să le faci doar dacă simţi asta. Acum ȋţi vorbeṣte el doar din experienţa lui. El care nu ţi-a vorbit niciodată din experinţă. A fost arbitru. Te-a ascultat. S-a gândit că poate eṣti stângace dar nu a vrut să te corecteze niciodată pentru că a considerat că nu are dreptul. Poate a greṣit că nu te-a corectat. Nu ṣtiu. El nici atât nu știe.

_Nu. Eṣecul este altceva. Nu mai gândi atât! Când gândeṣti prea mult, ȋn minte ȋţi apar scenarii ṣi treci de bariera realului. Eṣecul este una din cărămizile puse la temelia construcţiei noastre ca oameni. Dacă această cărămidă ar lipsi am fi incompleţi – infirmi. Mărimea eṣecului este ȋn raport cu mărimea simţămintelor. Cu cât trăieṣti mai profund cu atât prăpastia eṣecului este mai adâncă.

_ Nu ȋţi mai zic nimic. Te las. Nu vreau să te răscolesc. Poţi să faci ceva totuṣi. Ȋncearcă să o regăseṣti pe cea dinainte – ṣi uit-o pe cea din prezent.

Series Navigation<< Inadaptare IIIInadaptare V – Copilul >>
Previous articleInadaptare III
Next articlePiatra tombală a lui Radu de la Afumaţi
 Am conştientizat  că  poezia  reprezintă o stare de spirit care apare ocazional şi nici decum nu este o formă de manifestare contiunuă. Deşi această stare de spirit, în efemeritatea timpului, are dimensiunea unei singure picături de apă în vâltoarea unei furtuni, ea reuseşte  să dea viaţă unor orizonturi nebănuite

1 COMMENT

LEAVE A REPLY