Ingenua Yumi și matricea minunilor

3
746

Săpatul gropilor a părut vecinilor ca altă bizarerie din șirul celor cu care i-a obișnuit Yumi de-a lungul vremii, că fata făcea ce făcea și le servea câte-o surpriză la intervale aproape regulate de timp. Prima data i-a surprins cu plantarea unui șir de flori alternând perfect albastrul, galbenul și roșul pe o distanță de treizecișitrei de yarzi, adică de la colțul străzii unde avea bătrânul Marcus prăvălia și până la limita terenului pe care pastorul Glensdale îl cumpărase cu gând să ridice casa visată, pentru el și Usaghi, mama lui Yumi.

De-atunci au trecut mulți ani, dar casa imaginată de pastor abia de-a apucat să prindă contur, fiindcă Usaghi a dat bir cu fugiții la nici trei ani de la primul scâncet al lui Yumi și omului nu i-a mai ars de construit. Abia câteva încăperi apucase pastorul să ridice, practic jumătate din casa visată.

Din depărtare imobilul părea un cub mare de zahăr, constructorii reușind să bată calciu pe fațada principală și s-o vopsească în alb, așa, ca o promisiune a frumuseții viitoare a căminului pastorului urbei; la interior casa era simplă și funcțională, cu un hol imens ce ținea loc și de living, din care se deschideau șase uși. Prima, cea mai mare dintre ele era cea prin care se intra în casă dinspre stradă iar diametral opus, cea care acum se deschidea către curtea din spate. Pe peretele din stânga erau două uși înspre dormitoare și alte două pe cel din dreapta, către baie și bucătarie. Planul inițial prevedea ca din living să se treacă în sufragerie, încăpere prevăzută în proiect cu șemineu, cu candelabre și oglinzi din cristal, cu un perete în mare parte vitrat prin care să se vadă grădina din spatele casei. Candelabrele și oglinzile fuseseră plătite cu bani grei iar acum zăceau sprijinite de-un perete în bucătărie, în colțul unde ar fi trebuit să fie ușa de trecere către camera servitoarei. Din sufrageria care n-a mai fost construită, pe peretele din stânga trebuiau să se deschidă uși către alte două dormitoare, gândite pentru oaspeți și tot două uși pe dreapta, una către birou, cameră mare cu ferestre către grădină, în care pastorul să-și scrie în liniște predicile și alta către o încăpere mai micuță, cât să încapă un pat, o masă cu un scaun și un șifonier, în care să locuiască fata-n casă. Această cămăruță trebuia să aibă ușă și către bucătărie, prezența servitoarei în living fiind astfel restricționată doar la orele de servire a mesei. 

O altă dată Yumi a trasat modele stranii pe campul cu lucernă din stânga casei, dreptunghiuri, cercuri și romburi cu o precizie numai de ea știută.

Pesemne că măsurase zona cu piciorul, a bătut țăruși, a legat sfori, s-a răsucit în jurul țărușilor până ce picioarele ei micuțe au culcat spicele uniform în geometria anticipată, cert e că localnicii s-au închinat a spaimă în dimineața când le-au descoperit și au chemat autoritățile. Îngrijorările oamenilor erau îndreptățite, că apropierea de New Mexico și evenimentele ce au avut loc acolo în vara lui `47[1] încă le dădeau frisoane.

În acea zi ”The Valley Explorer”[2] s-a grăbit să scoată un supliment de prânz în care anunța cu litere îngroșate că micuțul Oro Valley[3] fusese vizitat de marțieni. Până spre seară toți localnicii s-au dumirit că niciun extraterestru nu poposise în zonă, dar ziarul local n-a mai catadicsit să dea dezmințire. Și, se pare, bine a făcut, că încă de-a doua zi au început să vină oamenii din împrejurimi să vadă minunea. Întâi au venit cei din Tucson, după cum era și firesc, că erau doar la câteva mile distanță și vestea s-a răspândit repede până la ei, dar în zilele următoare au început să apară curioși din Dudleyville, Casa Grande, Maricopa și tocmai din Phoenix[4]. Poate vizitatorii ar fi continuat să vină multă vreme dacă secretul ar fi fost păstrat și dacă furtuna nu s-ar fi abătut asupra orașului cu așa furie, încât desenul imaginat de Yumi a fost șters în mai puțin de o oră.

Pentru agitația creată, șeriful Wilson s-a văzut nevoit s-o amendeze pe Yumi cu douăzeci și doi de dolari și cincizeci de centime și fiindcă n-avea bani să plătească, fata era cât pe ce să ajungă la zdup.

Bătrânul Marcus ar fi ajutat-o, dar cum Emily, nevastă-sa, care văzând atâta lume venită în oraș, l-a îndemnat să comande suplimentar două sute de galoane de vin californian și treizeci de butelcuțe de Evan Williams[5], cât să astâmpere setea vizitatorilor și cum a plătit furnizorul în avans, rămăsese fără niciun cent.

Pastorul Glensdale, care dăduse în patima beției de la fuga nevestei și era mai mult plecat din oraș, nici atât n-avea cum să plătească amenda pentru năzdrăvănia fiicei lui. Altfel, nici habar n-avea, drumurile ducându-l înspre Peralta Canyon, în partea de nord-est a munților Superstition, unde predica cuvântul Domnului aventurierilor plecați în căutarea minei pierdute a olandezului[6].

În fapt, pastorul ajunsese aici dând crezare ziselor unor actori ambulanți care ar fi văzut-o pe Usaghi în Payson, împreună cu apașul cu care fugise de lângă familie. Se pare că aceștia locuiseră o vreme în oraș, el lucrând la asfaltarea drumului către Phoenix și, din când în când mai concura la rodeo local. Mulți din oraș îi văzuseră, că nu putea trece neobservat un cuplu format dintr-un apaș și o japoneză, însă puțini erau cei care să fi schimbat câteva vorbe cu ei. Doar un angajat al oficiul poștal i-a spus că a vorbit în repetate rânduri cu indianul, fiindcă acesta venea regulat să-și ridice corespondența și să trimită la rându-i scrisori unor rude din Las Vegas. Omul l-a asigurat că într-acolo ar fi plecat cei doi, la câțiva ani după ce lucrările de asfaltare a drumului s-au încheiat[7].

Pastorul însă n-a mai plecat. De fapt pleca mereu, dar tot așa se întorcea. Apucase să se lipească de văduva unui miner, o nemțoaică harnică și aprigă precum torenții ce porneau dinspre creste în zilele ploioase. Aceasta l-a adus ușor pe linia de plutire, îl hrănea cumsecade, îl îmbrăca mereu curat, îl scotea la plimbare să vadă lumea ce om făcuse din el, dar pastorul scăpa uneori în câte-o beție și pleca hai-hui prin munți. De fiecare dată când se întorcea, femeia îl alunga de la ușa ei, iar el pleca spășit înspre Buffalo Bar & Grill, să mai bea ceva. Nemțoaica știa unde să-l găsească și, aproape ritualic, se înființa lângă pastor, se așeza la masă, îl privea lung, uneori minute în șir îl privea fără să-i adreseze un cuvânt și când ostenea privind îi striga barmanului:

– Tequila!

Dădea două, trei shot-uri peste cap, apoi îl înșfăca pe pastor de-o mână și-l târa în casa unde mai deunăzi nu-l primise. Acolo și atunci începea un nou ciclu de aducere a omului pe calea cea dreaptă… y4.4

Norocul lui Yumi a venit de la un necunoscut. Acesta poposise în oraș imediat după furtună și cum nu mai avea ce să vadă, s-a apucat să cumpere de la localnici foi de ziar cu fotografia desenelor din lucernă. Era atât de interesat de subiect încât dădea de băut oricui avea ceva nou de spus despre strania geometrie. Localnicii l-au citit că e mare bogătan, de altfel omul nici nu ascundea acest lucru, câtă vreme era mereu îmbrăcat elegant, cu costum din tercot crem, la două rânduri, cămaşă de in galben pai cu dunguliţe albe, rămas deschisă la ultimii doi nasturi cât să se vadă ascotul înfăşurat impecabil pe gât, cu pălărie cu boruri largi tot crem la culoare şi cu o minunăţie de cizme în picioare, galben-maronii, din piele de şarpe. Nu-i vorbă, faptul că mereu cobora de la volanul unui Cadillac Sixty Special, ce părea abia ieşit din fabrică, era primul indiciu de bogăţie.

Omul căuta un loc pe terasa vreunui restaurant şi-i făcea semn chelenrului să vină.

– Bună, sunt Ed Robson, i se adresa el simplu. Astăzi vreau să ai ochi doar pentru mine şi oamenii care vor veni să mi se aşeze la masă, îi spunea chelnerului şi-i îndesa o bancnotă de cinci dolari în buzunarul vestei. Şi oamenii veneau, îi arătau diverse lucruri, consumau ceva şi unii plecau şi cu câţiva dolari în buzunar. Cel mai mult a câştigat John, un nepot de-al lui Marcus, care avea cameră Polaroid[8] şi fiindcă avusese inspiraţia să consume trei cartoane pe lucerna tăvălită de Yumi, acum a primit de la Ed nu mai puţin de o sută de dolari. Văzându-l atât de generos, John l-a întrebat de ce nu plăteşte amenda, s-o scape pe Yumi de belele.

Când a aflat cum stă treaba, n-a mai stat pe gânduri, a dat fuga la şerif, a plătit amenda, apoi a căutat-o pe Yumi să-i dea vestea cea bună. Fata era în bucătaria lui Marcus, o ajuta pe nevasta acestuia să frământe un aluat. Nu părea deloc surprinsă de venirea lui Ed și nici de generozitatea lui. Omul s-a fâstâcit văzând-o atât de pasivă, ba chiar iritată parcă de faptul că o găsise în bucătărie, învelită toată într-un șorț al lui Emily. Totuși, când i s-a adresat, tonul vocii ei a fost amabil, amical de-a dreptul:

– Te așteptam domnule Robson, i-a spus ea de parcă s-ar fi cunoscut de când lumea și acum s-ar fi revăzut după o scurtă despărțire.

Afirmația fetei a consternat pe toată lumea aflată în bucătărie. Emily s-a oprit cu tava de plăcinte în mâini, lăsând căldura să iasă din cuptorul rămas cu ușa deschisă, slujnica familiei a scăpat un bol din mâini iar Ed s-a fâstâcit o dată-n plus. Doar bătrânul Marcus n-a părut prea surpins, a clătinat ușor din cap ca și cum ar fi spus ”deh, bizarerii de-ale lui Yumi”.

Ed s-a apropiat de fată și a văzut cum întindea o foaie de aluat cu sucitorul, uniformizând-o să aibă cam două degete grosime. Cu un cuțit a tăiat marginile neregulate și a obținut astfel un dreptunghi alb-gălbui. Apoi a început să înfigă arătătorul mâini drepte în aluat aparent haotic. Ed o privea atent, dar fata nu-l lua deloc în seamă. După alte câteva împunsături a luat cuțitul și a tăiat o fâșie cam cât o treime din partea stângă a aluatului, așa încât în partea dreaptă a rămas un pătrat aproape perfect. Cu o tăietură paralelă celei de adineauri a înjumătățit pătratul în două dreptunghiuri egale, apoi dreptunghiul din dreapta a fost înjumătățit cu o tăietură transversală de-au rezultat două pătrate mai mici.  A tăiat în aluat de șapte ori, mereu înjumătățind figura rezultată din tăierea anterioară, până când a ajuns la două pătrate mici, identice. Atunci Ed a observat că amândouă pătratele aveau câte o singură împunsătură de deget, dreptunghiul din stânga lor avea două împunsături iar pătratul de deasupra avea patru împunsături. A înțeles modelul matematic urmat și a rostit ca pentru sine: 

– Fibonacci?!

Yumi parcă a ieșit din transă și supărată că i-au fost studiate mișcările a luat bucățile de aluat și le-a turtit, cu gând să le frământe iar.

Ed a îndepărtat-o blând de masă și privind prima treime tăiată a observat că avea treizecișitrei de împunsături, dispuse echidistant pe unsprezece linii și trei coloane. Cum nu avea nicio noimă, nicio legătură cu logica tăieturilor din dreapta, Ed a privit-o întrebător.

Yumi a strâns din umeri, a acceptare a nepotrivirii, apoi a șoptit: y3.3

– E o matrice…

A oftat adânc și a continuat:

– Totul este o matrice…

Emily și-a revenit, a trimis tava cu plăcinte unde-i era locul, a închis capacul și a mărit flacăra gazului în cuptor cu două unități. Slujnica strângea cioburile bolului spart. Marcus a clătinat iar din cap.

– Să ieșim în curte, a zis el și era clar că invitația le era adresată fetei pastorului și lui Ed. Vă aduc imediat o limonadă cu gheață.

Yumi însă nu s-a oprit la măsuța de pe verendă; i-a făcut semn cu mâna de rămas bun lui Marcus, iar pe Ed l-a invitat s-o urmeze. A ieșit în stradă pe portița mică din stânga magazinului și s-a îndreptat spre casă. Pe drum Ed a întrebat-o despre celelalte năzbâtii pe care auzise că le-a făcut Yumi de-a lungul timpului. Fata a zâmbit, a dus un deget la buze în semn de taină și i-a făcut cu ochiul. Ed nu știa ce să mai creadă. O urma pe fată fără reacție pe drumul către casă, pe treptele casei, în holul mare cu șase uși. Yumi i-a făcut semn s-o urmeze într-o cameră, dar Ed a refuzat. El era un bărbat în toată firea trecut deja de patruzeci de ani, iar ea abia o fetișcană.

Ed Robson prosperase cinstit vânzând case în Sun Lakes[9] și era un om respectat în comunitate. Era căsătorit și un om devotat familiei. Ori scopul venirii lui în Oro Valley era doar să afle cum și dacă i-ar fi de folos să transpună desenele fetei în marele proiect imobiliar pe care dorea să-l înceapă, nicdecum să aibă o aventură cu Yumi.

Fata i-a zâmbit, văzându-l iar fâstâcit și i-a alungat teama:

– Ajută-mă, domnule Robson, să ducem două scaune pe verandă.

Ed a zâmbit la rându-i și a luat scaunele din ratan din camera fetei, apoi împreună au dus și o masă micuță din bucătărie. Veranda era de fapt platforma pe care pastorul Glensdale visa să se ridice sufrageria și celelalte încăperi din jumătatea neterminată a casei, platformă pe care erau aruncate fel de fel de lucruri. Într-o parte Ed a zărit trei maldăre de flori din plastic, unul cu flori albastre, altul cu galbene și cel din urmă cu flori roșii ca focul. Văzând că privirea i s-a oprit pe ele, Yumi și-a început destăinurea spunând că în ziua aceea s-a simțit româncă. Practic sentimentul i s-a cuibărit în suflet cu o zi înainte, când a auzit la radioul din magazinul bătrânului Marcus că președintele Nixon se află în vizită în România și că a găsit acolo un om de încredere, care este prietenul americanilor și-i ține la respect pe ruși. Deîndată a dat fuga la magazinul cu ustensile și decorațiuni și a cumpărat nouăzeci și nouă de flori, câte treizecișitrei din fiecare culoare. S-a trezit înainte de ivirea zorilor și le-a înfipt coada de sârmă adâng în pământul reavăn.

– De ce treizecișitrei? a întrebat-o Ed curios.

– Offf, s-a răstit fata deranjată că a întrerupt-o. E vorba de aceleași lucruri! Ș-apoi, distanța de la casa lui Marcus până la a noastră este de treizeci și trei de yarzi…

Apoi fata i-a povestit amuzată cum a pliat din hartie colorată nouăsutenouăzecișinouă de păsări pe care le-a agățat în pomul din fața magazinului lui Marcus, chiar de ziua lui.

– O săptămână întreagă am tot lucrat la ele, a spus ea mândră.

Ed era surprins o dată-n plus de îndemânarea fetei.

– Cine te-a învățat origami[10]?

Fata l-a privit curioasă. Nu înțelegea întrebarea. Nu cunoștea cuvântul. Ca să depășească momentul a schimbat firul poveștii precizând că ea s-a născut pe data de 2 aprilie 1950, adică la exact trei cicluri a câte treisutetreizecișitrei de zile de la evenimentul Roswell, că Usaghi a părăsit-o după alte trei cicluri similare de când o născuse, că au trecut douăzecișitrei de cicluri a câte treisutetreizecișitrei de zile de la nașterea ei până astăzi.

– De-asta am zis că te așteptam.

Ed Robson era mut de uimire. Fata intrase în casă cât să-și ia o haină pe umeri, că se lăsa răcoare. Bărbatului nu-i venea să creadă ce auzise și încerca să dea rost ciclurilor care marcau viața lui Yumi. Însă povestea fetei l-a afectat și personal. Familial, mai degrabă. Părea că e pe cale să afle sensul unor evenimente pe care le luase ca atare, ca lovituri haotice ale sorții.

Se plimba de colo colo pe verandă printre felurite ciudățenii: piramide din lemn, globuri de sticlă, figurine voodoo, piese lego, saci cu compost din care își făceau curaj niște floricele mici gălbui, cabluri electrice și sfori de grosimi diferite, scripeți, o placă cu rotile, o roabă, un topor, o sapă și câteva lopeți de varii forme. Dădea să se însereze, dar nu-i venea să plece. A coborât treptele verandei  și s-a îndreptat către câmpul de lucernă din stânga casei. La câțiva yarzi depărtare a deslușit o prelată  verde fixată pe niște cadre metalice înalte de aproape șase picioare și care acoperea o bună bucată de teren. A îndepărtat-o curios, dar n-a apucat să vadă ceva, că soarele scăpătase de minute bune. Dinspre verandă venea Yumi cu o lanternă în mână.

– Știi, eu am un frate mai mic… e născut în aceeași zi cu tine… y5.5

Yumi n-a părut surprinsă.

– Și mama a murit exact în ziua când Usaghi te-a părăsit…

De această dată Yumi a tresărit; mișcarea involuntară a trecut însă neobservată fiindcă tocmai se apleca să apuce prelata de-un colț. Bărbatul a tras și el de un colț și prelata s-a mișcat ușor, ca draperia în camera de zi. La lumina lanternei Ed a văzut o bucată de pământ gol, fără nici un fir de lucernă. În stânga lui era un dreptunghi mare ce avea săpat în el treizecișitrei de gropi adânci cam de-un picior, distribuite pe unsprezece linii și trei coloane. În dreapta era un pătrat în care a descoperit  modelul Fibonacii, trasat mai devreme de Yumi în aluat, atât doar că în loc de împunsăturile de deget, modelul de acum avea o sumedenie de mingi de baschet pe care erau lipite bucățele de oglindă, așa, ca la globurile de discotecă. Doar cele mai mici două pătrate, cele de bază, cu care începe ori se termină șirul, aveau câte un scaun cu trei picioare  înfipte bine în pământ în loc de globuri.

– Ia loc, Ed! l-a invitat Yumi și i-a indicat unul din scaune.

Bărbatul s-a așezat și o privea pe Yumi cum trage prelata peste ei. Lumina lanternei scânteia în fărâmele de oglindă cu fiece mișcare a fetei.

– Spune-mi, a revenit el, care e rostul dreptunghiului din stânga?

Yumi nu i-a răspuns imediat. Avea încă puțin de întins prelata peste ei. Prelata verde peste câmpul verde cu lucernă.

– Iată, de-acum vezi cu ochii tăi… e o matrice…

____________________________

[1] La data de 8 iulie 1947 se presupune că armata SUA a doborât și capturat un OZN în regiunea Roswell, pe teritoriul statului New Mexico, eveniment cunoscut în întreaga lume sub numele de ”cazul Roswell”

[2] Ziar local inventat de autor, fără corespondent în realitate

[3] Localitate situată în sudul statului Arizona, la Nord de Tucson

[4] Capitala statului Arizona

[5] Bourbon whiskey fabricat în Kentucky, atestat din 1783

[6] Conform unei legende locale, undeva în anii 1800, un bărbat pe nume Jacob Waltz, ar fi descoperit o gigantică mină de aur în aceşti munţi şi, de atunci, a căpătat numele de “Mina de aur pierdută a olandezului” (Lost Dutchman’s Gold Mine). Bun… denumirea nu e chiar corectă, ar fi trebuit să se numească “mina de aur pierdută a neamțului”, întrucât Waltz era originar din Germania, dar, nu mai contează… ”Olandezul”, pe patul de moarte a spus unui singur om cum să ajungă la mină și secretul s-a pierdut în negura timpului. De atunci, pe parcursul veacurilor, mii și mii de aventurieri și-au încercat norocul pe potecile munților Superstition

[7] Lucrarea s-a finalizat în 1958. În prezent, drumul a fost extins la 4 benzi și este cunoscut sub numele de Arizona State Route 87 sau “Beeline Highway”

[8]              Aparatul foto Polaroid, inventat în 1947 de americanul Edwin Land, realizează fotografii “la minut”. Acesta utilizează plicuri subțiri din plastic în locul rolelor de film. În interiorul lor se găsesc o bucată de film și un pachet cu substanțe chimice de developare, care sunt împrăștiate în momentul în care fotografia este realizată. Astfel, poza se developează în aproximativ un minut

[9] Sun Lakes este o așezare în Maricopa County, Arizona, ce a devenit cunoscută și datorită lui Ed Robson, care, după o carieră fructuoasă în imobiliare alături de Coldwell Banker a început să cumpere terenuri în zonă și să construiască după reguli clare de aliniament. A se vedea: https://www.google.ro/maps/@33.216176,-111.8703356,15.25z și http://www.lonelyplanet.com/news/2016/09/13/see-stunning-satellite-imagery-new-book-offers-new-perspective-earth/13-sun-lakes/

[10] Artă a plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsuflețite sau forme decorative abstracte

3 COMMENTS

  1. Mă înclin în fața voastră, Olga și Rodiana, cititoare vorbitoare, care m-ați mototolit (cu sens de măgulit) cu aprecierile voastre.
    Săr`na, vouă, așadar! 🙂

LEAVE A REPLY