Lansare de carte Dumitru Anghel – Note de lector

0
272

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită marți, 28 martie 2017, ora 17.00, la lansarea volumului „Note de lector”, semnat de Dumitru Anghel. Invitați să prezinte cartea sunt scriitorii Lucia Pătrașcu, Mihai Vintilă și prof. Valentin Popa. Evenimentul este moderat de dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef birou în cadrul Bibliotecii și se desfășoară la Sala „Fănuș Neagu”, et.3.

Dumitru Anghel, profesor, scriitor și critic literar, este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala de Sud-Est, fiind o personalitate bine-cunoscută în viața culturală a urbei (literară și muzicală) pentru întreaga sa activitate didactică, publicistică și editorială. A scris peste 1.400 de articole, cronici muzicale, de film și teatru, recenzii de carte și eseuri pentru ziarele și revistele brăilene, din țară și de peste hotare.

A publicat cărțile: „Portrete în aquaforte” (2004), „Cetățeni de onoare ai Brăilei” și „Brăila muzicală” (2005), „Portrete cu variațiuni pe contrapunct” și „Jurământul Euterpei” (2006), „Portrete în clarobscur” (2007), „Reverențe critice” (2008), „Recensa rediviva” (2010), „Critică literară și muzicală” (2012), „O samă de scriitori” (2014), „Anamorfozele lui Narcis” (2015).Cartea „Note de lector” cuprinde o serie de recenzii de carte și critică literară, autorul declarând că nu este nici pe departe “un critic literar intolerant și demolator” și că are intenția de a-l face pe cititor „să asculte de îndemnul bătrânului cronicar… că nu este mai plăcută și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților, mai ales acum, în vremurile asaltului agresiv al calculatorului și al televizorului”.

LEAVE A REPLY