Magie in camera de hotel

0
441
This entry is part 17 of 23 in the series Fragmente

Camera 501. Luați liftul și la etajul 5, prima cameră pe stânga! Sper să aveți o ședere plăcută!”

Alex luă cheia și se îndreptă spre scări cu pași repezi. Camera, cu mobilier masiv din lemn și un aer de film vechi era parcă din altă eră. Iar el, un scriitor îndrăgostit, părăsit de inspirație, în căutarea muzei sale! Întins pe pat, trase însetat din țigară. La dracu în sfârșit sunt în același oraș cu ea și trebuie să aștept pentru a o suna! 5 țigări mai târziu, îi auzi vocea:

“Buna iubitule, ai sosit? Îmi cer scuze însă am lucrat până târziu și nu am auzit ceasul! Vroiam să te întâmpin…”

“Eh, nu e nimic! Am avut ce să fac! Este un oraș foarte frumos!”, minți acesta pentru a nu-i răni sentimentele femeii pe care o iubea. De fapt, tot timpul până la telefonul ei, îl petrecuse în pat, fumând și imaginându-și acest moment. Orașul? Avea să vadă mai în colo dacă era întradevăr frumos.

“Ma bucur că îți place, este mic însă avem și noi plusurile noastre! Uite, eu acum mă îmbrac! Ce zici dacă ne vedem în centru peste 10 minute?” Vocea sa îi trăda nerăbdarea.

“Sigur că da, sincer aș veni oriunde pentru tine! Mi-a fost așa dor…!”

“Si mie iubitule! Dar a trecut, ne vedem curând și îmi poți spune totul despre ce ai făcut zilele astea fără mine! Hai, că trece timpul și vreau să te sărut!”, spuse aceasta în cel mai senzual mod posibil.

“Mereu ai știut cum să mă inspiri! Ne vedem în centru, la revedere iubito!”

[…]

Cu pași grăbiți, Alex se îndrepta spre centrul orașului. M-aș putea obișnui să locuiesc aici! Case vechi, străzi înguste, eu și ea! Visul acestuia fu întrerupt de realitate: Ar trebui să las muncă, bani nu avem foarte mulți și în perioada asta e foarte greu să îți găsești un loc stabil. De ce nu e viața ca în cărți? Un sărut pătimaș îi tulbură gândurile.

“Ce face scriitorul meu? Ai trecut pe lângă mine fără să mă observi! Așa neimportantă sunt pentru tine?” spuse aceasta, imbufnindu-se ca o școlăriță.

“Nu, iubito, normal că nu! Mă gândeam… atâta tot! Este un oraș tare frumos! Mi-a… stimulat spiritul creativ! Mă rog, spune-mi te rog, superb ghid al meu, unde mergem? Mi-e foame, mi-e sete și mai ales mi-e poftă să stăm la taclale.” Cu un zâmbet șmecheresc pe buze, acesta o luă de braț și simulă mersul pe jos.

“Ha ha ha! Ești nebun! Nebun de legat! Și îmi place la nebunie asta la tine! Știu eu un local! E foarte aproape!”

[…]

Seara târziu, doi îndrăgostiți se plimbă pe stradă!

“Nu vreau să pleci acasă!”

Oprindu-se brusc, Mihaela îl îmbrățișează, șoptindu-i în ureche:

“Nici eu! Mă… primești la tine?” Ochii ei mari îl priveau rugător!

“Desigur iubito! Toată noaptea am vrut să te invit însă mi-a fost teamă…desigur că vreau!”

Series Navigation<< Un nou capitolRevedere >>
Previous articleUn nou capitol
Next articleRevedere
"dupa cate-am tras ca boii suntem iarasi fii ploii, numai buni de dus cu vorba, sa-ti manance altul ciorba, numai buni de dusi cu sacul si-o sa dam cu toti de dracul, cu stilul nostru fistichiu de-a scoate din rahat rachiu"

LEAVE A REPLY