Mi-ar trebui

0
80

 

photo-montage-2710009_640mi-ar trebui o lume în care să nu existe anotimpuri
în care să nu îmbătrnim
să nu fim copii niciodată
să nu avem dușmani sau prieteni
Soarele să strălucească numai în mijlocul cerului
nopțile să fie doar nopți
florile să trăiască veșnic
să nu existe decât un singur drum
cu sens unic

mi-ar trebui o casă cu aripi de lebădă
asemenea gândului
din care să lipsească mobilele
farfuriile de duzină
paharele de șampanie
furculițele de argint
dispozitivele de scos dopuri
toate aceste lucruri abstracte
lipsite de viață
care ne țin locului
la mâna timpului

mi-ar mai trebui și o jumătate translucidă
ordonată după structura simetrică a cristalului
să-i pot vedea și citi gândurile
dispunerea exactă a ideiilor
legăturile covalente dintre emoții
dorințe și sentimente
fețele plane ale adevărului și minciunii
totul

mi-ar trebui neapărat încă doi ochi
așezați în dreptul inimii
să pot privi liniștit de pe marginea prăpăstioasă
a minții
înăuntru-mi…

LEAVE A REPLY