Mihai Viteazul în preajma domniei (III)

3
1522
This entry is part 3 of 3 in the series Mihai Viteazul

sursa: marianbataiosu.wordpress.com/ Portret realizat de Marian BataiosuCel de-al doilea pretendent, ce îşi încearcă norocul, este Radu, fiul Chiajnei şi al lui Mircea Ciobanu care se turceşte la o fragedă vârstă (1570). După acest eveniment, Radu se găseşte în anturajul lui Selim, apoi în cel al cumnatului său Murad (viitorul sultan care are ca primă soţie una din fiicele Chaijnei), ducând o viață liniştită şi plină de beţii. Gustul pentru domnie îi vine abia la 19 de ani distanță după turcire, când în anul 1589 încearcă să ajungă voievod în locul lui Mihnea. Cu toate acestea, Iane banul, despre care ştim că trăgea sforile domnilor la Poartă, nu îi acordă, pentru început, importanţă, nevăzând în el un pretendent puternic. Totuşi, acesta fiind susţinut de Sinan-Paşa despre care ştim că avea o oarecare afinitate pentru Mirceşti (pentru banii lor mai degrabă) reuseşte, în luna martie a anului 1591, să ia scaunul Munteniei, făgăduind aceeaşi sumă ca şi Iancu Blănarul. El trimite în Ţara Românească o locotenenţă domnească formată din  foşti membrii ai anturajului lui Petru Cercel, de  locuitorii au ajuns a crede că Radu–Vodă este de fapt tot Petru Cercel (Hurmuzakir III, p. 146). ,Fiul Mircioaiei urma a ajunge în ţară după Paşte (după luna aprilie), deoarece nu reuşise să strângă încă suma făgăduită. În momentul în care turcii şi-au dat seama că nu are de unde să adune această sumă, peste care se adaugă şi intrigile lui Iane banul, Radu este mazilit. Pentru că era deja numit domn şi era greu să fie detronat, trebuia găsit un motiv plauzibil. Lui Radu i se pun în cârcă câteva fapte izvorâte din meteahna beţiei de care suferea, este considerat nebun şi întemniţat în închisorea Şapte Turnuri din Istanbul (Hurmuzaki, p. 148).

semn pt carte

La ajungerea pe tron a lui Alexandru cel Rău (1592), Mihai era ispravnic al băniei din Craiova şi cel mai bogat şi influent boier dintre toți boierii ţării. Deasemenea, el era în relaţii foarte bune cu majoritatea boierilor, boieri care îşi puneau nădejdea în el, mai ales că Alexandru “i-a tăiat ca vitele <pe boieri> şi a domnit ca un tiran şi păgân”.

În anul 1593 apare un complot boieresc împotriva lui Alexandru, iar solii acestuia se înfăţişează la Poartă unde aduc plângeri din cauza nelegiuirilor făcute de satrapul conducător. Pentru început, turcii nu apleacă urechile la spusele boierilor, deoarece mizau pe faptul că Alexandru le poate aduce un venit consistent (Hurmuzaki, ”Documente, III-1”, p.457). Conform unei tradiţii, Alexandru ar fi “detectat” complotul boieresc şi l-ar fi adus pe Mihai la Bucureşti pentru a-l ucide. Tot în această tradiţie se spune că, în momentul în care Mihai l-a privit în ochi pe călău (un ţigan), acesta a scăpat securea din mână, iar ulterior după ce acesta a ajuns domn Mihai, călăul a fost iertat (Crăciun, ”Cronicarul Szamoskozy”, p. 99 şi ”Istoriile Ţării Româneşti”, p. 83). Totuşi această ipostază a unei eventuale prinderi a lui Mihai este improbabilă, chiar el o dezminte  într-un document din anul 1594 “Când s-au întâmplat domniei mele pribegie de la Craiova, am trimis domnia mea de am chemat călugării de la acea mănăstire (Coşuna), de am adăugat aceste vii (…) ca să stăpânească aceste vii până voi veni domnia mea din pribegie”. Deasemenea, o cronică săsească confirmă faptul că în momentul chemării lui Mihai de către Alexandru,  acesta fuge în Transilvania, iar apoi la Constantinopol însoţit fiind de Stroie Buzescu şi comisul Radu Florescu.

La Poartă, plângerile boierilor se intensifică fiind întreţinute, bineînteles, de către Iane banul, iar în cele din urmă Alexandru îşi pierde domnia, în septembrie 1593. În eventualitatea unei fugi a lui Alexandru în Ardeal, sultanul îi porunceşte lui  Sigismund Bathorysă să îl rețină, lucru care însă nu se întâmplă. Alexandru se înfăţişează încrezător la Poartă în anul 1597 cu scopul de a-şi recăpăta tronul, dar localnicii îl găsesc pe acesta spânzurat,  îmbrăcat în haine scumpe de brocart ţesute cu aur (Hurmuzaki, ”Documente, III-1”, p. 593).

semn pt carte

După înlăturarea lui Alexandru, Mihai este ridicat în scaun în foarte scurt timp fără prea multe negocieri. Unul din motive ar fi acela că îi avea de partea lui pe toţi boierii, iar altul are legătură cu unchiul său  care era susţinut de toţi negustorii din Fanar care “ au plătit, nu numai pentru protejatul lui Iane banul, dar pentru că un vânt de răscoală sufla în inimile creştinilor din Turcia şi ei, conducătorii lor, voiau să aibă un om sigur al lor în Ţara Românească” (Panaitescu, p.15). Andronic Cantacuzino (fiul lui Mihail Şeitan Oglu) îi relata lui într-o scrisoare lui Petru Şchiopul, fost domn în Moldova (aflat în Austria): “Am făcut pe banul Mihai domn al Ţării Româneşti, am judecat că e mai bun decât ceilalţi păcătoşi bei, care nu arată nici un semn, nici de la tata, nici de la mama, numai păcătoşi, neciopliţi şi mincinoşi şi argaţi şi nevrednici din toate punctele de vedere, însă prin banul Mihai s-a mulţumit nenorocita ţară şi au mulţumit lui Dumnezeu, care i-a învrednicit şi le-a dat un asftel de pastor bun şi creştin şi iubitor de săraci şi cu frica lui Dumnezeu (…) şi l-am făcut domn, care ţara îmi mulţumeşte mult pentru dânsul (Hurmuzaki, ”Documente, XI”, p. 374) (sursa foto: marianbataiosu.wordpress.com/ Portret realizat de Marian Bataiosu)

Series Navigation<< Mihai Viteazul în preajma domniei (II)

3 COMMENTS

  1. Cand vad ca ai mai scris ceva, imi iau un pahar de vin rosu alaturi si ma asez tacticos sa citesc. Faci seriale care te definesc.
    PS a mai aparut cartea voastra?

LEAVE A REPLY