Nu sunt poet…, de Camelia Ardelean

0
102

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

 

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul prea devreme.

 

Sunt un golumb ori poate-un albatros,

Când zborul mi-e votiv, ce mai contează?

În orologiul meu de vânturi ros,

Tic-tacul se apropie de-amiază.

 

Cu astrolabul vechi la purtător

Și mintea împânzită de menhire,

Mi-am semănat noi vise pe ogor,

Sperând cândva să recoltez safire.

 

Nu sunt poet, de patimă exult,

Din paradigme mi-am făcut un cult…

DSC04232

 

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY