Obiceiuri valahe în Evul Mediu

1
1735

Ȋncepând cu secolul XV, ȋn Ţara Românească, apar unele obiceiuri “importate”de la Otomani (lucru care atestă că influenţa lor ȋn această perioadă este una destul deFragment din lucrarea  “Istorie uitată” (Lucrare în pregătire) Autori: Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel ȋnsemnată), obiceiuri care se adaugă peste cele pământeṣti.
Ȋmbrăcămintea celor bogaţi din Muntenia era una foarte elegantă, din stofe de lână, mătase ṣi fir de aur. Bărbaţii erau de statură ȋnaltă ṣi purtau barbă. Atât bărbaţii cât ṣi femeile erau văzuţi de către cei care călcau ȋn Valahia a fi oameni foarte frumoṣi. La fel ca Ungurii, Polonezii ṣi Turcii purtau haină lungă, dar erau mult mai aranjaţi decât aceṣtia. Pe cap purtau pălării “alla schiavona”(Sivori, Memoriul). Doamnele se ȋmbrăcau după influenţa otomană purtând rochii lungi, iar pe cap legături de pânză de bumbac ce se asemuiau cu turbanele turceṣti. Boierii aveau mulţi servitori care erau ṣi ei de asemenea bine ȋmbrăcaţi. Otomanii ajung ȋn a-ṣi pune peceta până ṣi ȋn modul de viaţă al boierilor. De pildă, au deprins obiceiul de a dormi“pe jumătate ȋmbrăcaţi, culcaţi pe covoare aṣternute pe jos”( Ştefan Pascu,”Petru Cercel ṣi Ţara Românească”, p.130), puse peste saltele umplute cu bumbac. Obiceiurile de fapt erau ȋmprumutate de boieri de la domnii care ȋn marea majoritate au trăit ȋn Imperiul Otoman o bucată de timp. Putem aminti aici pe Mircea Ciobanul ce ṣi-a dus existenţa pe teritoriul otomanilor din 1508 până ȋn 1545 când ajunge la domnie, Alexandru al II-lea Mircea care după cum ȋnsuṣi mărturiseṣte a stat ȋn Imperiul Otoman 25 de ani ṣi Mihnea Turcitul, fiul lui Alexandru care a fost educat după “canoanele” vieţii din Orient de către mama sa, Ecaterina Salvaresso. După numirea la Constantinopol, domnii veneau ȋn ţară cu un alai numeros din care făceau parte mulţi stăini care au trăit printre otomani. Ȋn toată perioada 1529-1593 au existat ṣi situaţii de excepție cu ar fi perioada domniei lui Petru Cercel, care avea la curte străini, ȋn majoritate, din vestul Europei cu ajutorul cărora a reuṣit să dea un suflu nou modului de desfăṣurare a vieţii cotidiene după ṣabloane renascentiste.
Poporul din clasa de mijloc purtau haine de lână ṣi de “carisca”, iar poporul din clasa de jos care formau majoritatea erau imbrăcaţi ȋn pantaloni albi.

Ospeţele și banchetele date de domn sau de boieri erau ȋntr-o totală contradicţie cu “starea socială a naţiunii”. “Obiṣnuiesc muntenii a banchetui foarte des, bând ṣi mâncând foarte mult, banchetele sau ospeţele sunt ȋnsoţite de multe muzici după obiceiul lor, mai degrabă barbare decât altfel (pământeṣti); prânzurile lor sunt delicate ṣi bine preparate, dar cu toate acestea principele obiṣnuia ṣi pe mai departe preparate italieneṣti pentru c are scop ţinea servitori itelieni ṣi francezi foarte ȋndemânatici” (Franco Sivori, ”Memoriul, LXII-LXIII”). La ȋnceputul deceniului VII al secolului XVI francezul Lescalopier ne vorbeṣte de ambudenţa bucatelor ṣi vinurilor felurite ṣi de asemenea remarcă urăturile ce se fac ȋn timpul petrecerilor. Se ridica paharul ȋn cinstea lui Dumnezeu, ȋn cinstea principelui ṣi uneori chiar ȋn cinstea sultanului. Se făceau, de asemenea, urări ȋn cinstea bunilor creṣtini (nu erau cuprinṣi catolici ȋn urări), pentru pace ṣi pentru sănătatea mesenilor. Se stătea ȋn picioare ţinându-se paharul sus (E. Claray , ”Revue d’histoire diplomatique”, XXXV, 1921, p. 47).

Legat de obiceiurile de sărbători, ȋnaintea Crăciunului ṣi Paṣtelui, locuitorii făceau o pregătire spirituală prin postirea a aproximativ 40 de zile, post ce era respectat cu stricteţe ȋncât “s-ar lăsa mai bine să moară decât să calce o zi de post” (Franco Sivori, ”Memoriul”, LXVI). Ȋn ajun de Crăciun ṣi de Paṣte oamenii se duceau la biserică ṣi cântau ȋmpreună cu preotul ȋn timpul liturghiei. Ȋn zilele de Crăciun ṣi de Paṣte se mergea din nou la biserică, iar după slujbă exista datina de a merge pe la cei cu care erau certaţi pentru a se ȋmpăca cu ei (conform ”Condica lui Ghorghe” de D. Simionescu, p. 136 – obiceiul se numea “sărutarea cea frăţească, cea obiṣnuită”). Boierii ṣi chiar cei din clasa mijlocie mergeau la Curtea Domnească pentru a face urări ṣi daruri principelui. Principele la rândul lui făcea daruri celor care ȋl “colindau”. De asemenea, din partea domnului primeau cadouri (stofe de brocard, mătase, catifea, lână, etc. ) curtenii, funcţionarii, ofiţerii ṣi soldaţii (numărul celor care primeau daruri de la domn depăṣea 1500 de persoane). Ȋn a doua zi de Crăciun ṣi Paṣte principele dădea un ospăţ ṣi dăruia haine tuturor săracilor ṣi cerṣetorilor din oraṣ, ȋn timp ce poporul o ducea ȋntr-o sărbătoare continuă.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY