Ofițerul (5)

0
667
This entry is part 5 of 10 in the series Ofițerul

III – LA GERMANI…

Se făcuse, deja, noaptea de 22 spre 23 august 1944.

În latura germanilor, din aeroportul sediului Flotilei X, toate luminile, de la toate ferestrele micului block-house, erau aprinse – şi se auzea o vânzoleală surdă, de stup de albine. Cu vreo două ceasuri în urmă sosiseră, de la Bucureşti, în maşini blindate, închise şi cu perdelele trase, câţiva ofiţeri germani cu grade înalte şi, mai cu seamă, având roluri şi importanţă foarte ridicate, în angrenajul frontului româno-german, din Muntenia-Sudul Moldovei.

Barierele de la intrarea aeroportului se ridicară, infinit respectuoase…

…Toţi ofiţerii germani (vreo 20 – aviatori şi musafiri), fără nicio excepţie, se strânseseră în sala de şedinţe (folosită, ca şi la ofieţerii români, când nu erau întruniri, ca birou al şefului lor de flotilă, un Hauptmann – Herr Georg Schindler, care lucrase, toată după amiaza zilei de 22 August 1944, cu un Oberst, venit ca „musafir”, la nişte seifuri cu informaţii secrete şi la un radar Telefunken…[1]– iar acum, sala cu pricina era folosită de unul dintre ofiţerii sosiţi de la Cartierul General din Bucureşti, care-i şi convocase: Oberstleutnant-ul[2] Wehrmacht, Kurt Schörner – vărul Mareşalului Ferdinand Schörner). Disciplina domnea, cu severitate maximă, de tip călugăresco-cavaleresc (specific teutonilor!), în zona germană a aerodromului.

Se primiseră, pe linii telefonice secrete, ştiri îngrijorătoare, pe care Oberstleutnant-ul se simţea obligat să le împărtăşească ofiţerilor săi aviatori, din subordine, cu maximă urgenţă (toate discuţiile care urmează se poartă în limba germană, fireşte – iar noi nu facem altceva decât să încercăm a traduce, din ceea ce s-a spus acolo, esenţialul – …şi asta, cât mai fidel posibil…):

-Domnilor, v-am chemat să vă anunţ că am primit ştiri alarmante despre aliaţii noştri, românii. Ca să n-o lungim, inutil şi periculos pentru existenţa noastră şi a Reich-ului, România, prin regişorul ei, încrezut şi cam retardat, prizonier al propriei prostii îngâmfate şi al camarilei sale alogene, se pregăteşte să ne întoarcă spatele – ba, mai mult şi mai grav: se pregăteşte să ne trădeze, înfigându-ne cuţitul în spinare…

Oberst-ul, care luase loc, de la început, la masa improvizatului prezidiu (se numea Hans Ritter von Greim, şi era, şi el, rudenie cu un mareşal… Mareşalul Robert Ritter von Greim, care conducea chiar Forţele Aeriene Germane, alături de Mareşalul Hermann Göring!), se ridică, nemulţumit:

-Herr Oberstleutnant, eu nu cred în balivernele serviciilor noastre de informaţii care, când vor să-şi acopere incompetenţa, stârnesc alarme false, fantazând enorm! Chiar azi am verificat prietenia sinceră şi loialitatea exemplare, atât ale generalului român Gheorghe Şutac, cât  şi ale colonelului Tudor Dealmare, care au ajutat enorm Wehrmacht-ul, prin informaţii şi fotografii luate de la faţa locului, din Moldova! – …dar, mai mult decât atât, ofiţerii aviatori români s-au încăierat, în aer, azi, ca şi-n fiecare zi, cu ruşii, producându-le acestora din urmă, pagube deosebit de importante…zeci de aparate ruseşti şi americane, prăbuşite sau incendiate…în lupte aeriene de o înverşunare şi temeritate eroice, da, cu adevărat eroice…numai de către ofiţerii aviatori români de la această flotilă…dar socotiţi şi celelalte flot…

– Herr Oberst, se îndârji, întrerupându-l, vărul mareşalului (nu-i stătea în obicei să-şi întrerupă vreun camarad de arme, nu era cavalereşte – dar acum era, trebuia să fie ceva de excepţie, şi-n lume, după cum fusese informat, chiar de Mareşalul German al Aerului, Göring,  deci şi-n comportamentul lui, în frazele şi-n glasul lui…!), eu nu vă vorbesc din vânt, eu îmi bazez afirmaţiile  pe informaţii luate chiar din cea mai înaltă zonă de conducere şi informare a Germaniei! Aici, eu nu-i acuz de lipsă de loialitate pe ofiţerii români aviatori ai Flotilei X, ci pe regişorul acestei ţări! Şi, după cum se ştie, un ordin regal va fi îndeplinit, de orişicare ofiţer român, cu tot atâta promptitudine, cu care am reacţiona  şi îndeplini, şi noi, germanii, un ordin al Führerului! Eu ştiu totul despre eroismul ofiţerului român, mai ales al acestei elite, elita aviatorilor! – am făcut şcoala militară cu ofiţeri aviatori din Armata Română! –  dar, foarte curând, înţelegeţi-mă, vă rog, domnilor! – ei, ofiţerii aceştia români, atât de demni, admirabili! – vor primi, dacă nu l-au şi primit, între timp! –  un ordin ticălos, de la cel mai înalt nivel…din păcate, de la nivelul regişorului ăstuia caraghios! Se pregăteşte, încă de mult, arestarea singurului cavaler adevărat şi exemplar, cu putere supremă de decizie militară…- …cavaler exemplar, pe care l-am aflat eu, aici, în România – cavaler cu spirit de onoare, adevărat ostaş, ca şi Führer-ul nostru… – …dar, din păcate, Mareşalul Ion Antonescu a rămas singur, printre românii cu putere de decizie militară: se pregăteşte, deci, domnilor, arestarea Mareşalului Ion Antonescu, singura piedică reală a regişorului român, în calea trădării sale şi a cârdăşiei cu bolşevicii lui Stalin, cu paraliticul de la Washington şi cu buldogul englez…Churchill…[3]

-Încă o dată, se încăpăţână Oberst-ul, dacă ar fi fost ceva adevărat în chestiunea asta, sunt convins că ofiţerii superiori ai Armatei Române ar fi ştiut!

-Nu-i adevărat ce spuneţi, cu toate scuzele! – se întunecă îngrijoratul şi lucidul văr de mareşal: regişorul ăsta cu bigudiuri, Mihai, nu-i spune nimic nici Mareşalului, ca prim-ministru şi adevărat Führer al României, d-apoi ofiţerilor de rang inferior!!! Să luăm măsuri, domnilor, să fim pregătiţi pentru orice şi, mai cu seamă, să fim atenţi şi precauţi, cu orişicine ni se dă, în aceste zile, prieten, în România asta – o ţară atât de labilă, în toată istoria ei…

Se stârni rumoare şi se văzură, pe feţele celor douăzeci de ofiţeri germani, cum se luptă neîncrederea cu îngrijorarea şi chiar cu spaima…

-Domnilor, continuă, netulburat, Oberstleutnant-ul Wehrmacht, Kurt Schörner, serviciile noastre au aflat că Roosevelt susţine capitularea necondiţionată a României. Politicienii, şefii partidelor aşa-zis “istorice”, Maniu şi Brătianu, trădează şi ei, mai în surdină, e drept, dar trădează cu spor, alături de regişor…iar ruşii, în speţă, generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin şi ministrul Afacerilor Externe, Veaceslav Mihailovici Molotov, îi dispreţuiesc profund pe  regişorul de carton şi pe trădătorii din jurul regişorului cu bigudiuri…dar au nevoie, şi ei, pentru a-şi justifica jaful extins al ţării şi ocupaţia deplină a României, de o capitulare necondiţionată a României…![4] Mareşalul României, domnul Ion Antonescu, ştiind că a rămas desăvârşit singur, în România, dar voind să rămână cavaler şi om de onoare, până în ultima clipă – în seara de 22 august, adică chiar în seara asta, l-a convocat pe ministrul nostru german la Bucureşti, pe Herr Clodius, şi mi s-a transmis de la serviciile noastre, chiar cu cinci minute înainte de a vă convoca aici, că, în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război al României, i-a adus la cunoştinţă lui Herr Clodius, oficial, că România a cerut armistiţiul.

Murmurele ofiţerilor germani atinseseră paroxismul. Ofiţerii germani nu mai negau, nu mai cârteau – pur şi simplu, erau total derutaţi, de această situaţie absolut surprinzătoare, monstruoasă, pentru ei, pentru cavalerismul german, teutonic…

Discutau, între ei, grupuri-grupuri, aproape în şoaptă, despre posibilităţile, atât de diverse, ale manifestării răului cel mai rău… – …şi, chit că erau, de şase ani, obişnuiţi cu toate chipurile monstruoase ale catastrofalului şi demoniacului din război, acum, parcă, se trezeau, uluiţi, în faţa unei noi şi încă mai teribile forme de manifestare a Satanei…

Până şi Herr Oberst Hans Ritter von Greim, care se reaşezase la masă, de mult –  căzu cu faţa între palme…

_________________

[1] – Principalele firme producătoare de sisteme radar (ele au fost cu mult mai multe, dar de mai mica importanţă), componente şi echipamente specifice, erau:

-GEMA –Ges. fur Elektroakustische u. Mechanische Apparate, cu fabrica la Berlin-Kopenick, aveau în fabricaţie şi dezvoltare radarele tip: Freya, Seetakt, Jagdschloss;

-LORENTZ AG –cu fabrica la Stuttgart, fabricând radare aeropurtate, din gama Lichtenstein;

-TELEFUNKEN – în fabricile de la Ulm, Bremen şi Berlin, fabricând radare tip: Wurzburg, Wurzburg-Riese, console radar şi alte componente electrice, mecanice şi electronice.

-SIEMENS&HALSKE AG –în fabricile din Berlin si Munich, realizând radare (Wasserman I/II/III), componente electrice şi electronice, destinate acestora;

-AEG, fabrica echipamente radio speciale şi antene radar, ocupându-se, cel mai probabil, de implementarea sistemelor pe submarinele Kriegsmarine.

[2] – Oberstleutnant – echivalentul locotenent-colonelului, din Armata Română. Oberst – colonel. Hauptmann – căpitan – cf. Forum – Asociația Tradiția Militară, Grade militare diverse IIRM, de Agent Griff , 31 Aug 2010.

[3] – “În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta răspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistiţiul cu URSS. În aşteptarea răspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică, la propunerile românesti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu – Grigore Niculescu-Buzeşti, participant la conjuraţie, o înmânează Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot,  alături de comunişti, le comunică, lui Maniu şi Brătianu, că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers, totuşi, la Palat, şi acolo… a fost arestat. Că Antonescu era hotărât să încheie armistiţiul cu URSS rezultă şi din faptul că, în seara de 22 august, l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi, în prezenta generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România a cerut armistiţiul.

Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa, în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat – linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi – prezenta pericolul transformării României într-un teatru de război. De aceea, toti factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din război, prin încheierea unui armistiţiu” – sursă ibidem.

[4] – Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura, la Moscova, Mareşalul Antonescu  – este şi răspunsul dat de Molotov, lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova, cu delegaţia română “regală”, pentru semnarea armistitiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistiţiu impuse de către URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: “ANTONESCU REPREZENTA ROMÂNIA, IAR VOI NU REPREZENTAŢI PE NIMENI” – sursa: Historia.ro.

Series Navigation<< Ofițerul (4)Ofițerul (6) >>

LEAVE A REPLY