Părere de cititor – Drumul către amintiri, de Alexandru ENE

1
879
This entry is part 4 of 5 in the series Părere de cititor

Volumul de versuri Drumul către amintiri – versuri, fabule, catrene epigramatice –  semnat de Alexandru Ene, licenţiat în sociologie şi debutant în lumea literaturii (o lume în care „Entre qui veut, reste qui peutintră cine vrea, rămâne cine poate”, după cum spunea o veche deviză franceză), este tipărit la Editura Lucas, Brăila, 2016. În cele 170 de pagini cartea adună o inflorescenţă de 35 fabule, 20 catrene umoristice şi 38 poezii care balansează între seninătatea copilăriei şi seriozitatea problemelor sociale, cu o tematică mereu actuală.

În prima parte a volumului, intitulat Versuri, Alexandru Ene, om aflat la o anumită vârstă, porneşte gospodăreşte de la propriile sale sentimente faţă de origini, cu dorul după tot ceea ce a însemnat legătura cu părinţii, cu satul natal: „ Şi azi, indiferent pe unde sunt, nu-mi este nicidecum uşor / Să port mereu cu mine-n gând / Sfâşietorul dor de al meu sat.” (Dor de satul meu, pag. 67), în care aude încă toate colindele de sărbători: „Mi-e dor de pluguşorul iernilor de-atunci, / Când noi, copiii, colindam din casă-n casă, / Iar gospodarii ne dădeau covrigi şi nuci / Şi bucuroşi erau să stea cu noi la masă” (Dor de viaţă, pag. 69), şi-i stăruie în minte maidanul jocurilor: „Ce n-aş da să vin acum / Pe urmele ce le-am lăsat / Să mă întorc pe-acelaşi drum / La maidanul meu din sat!” (Maidanul cu amintiri, pag. 39), ca într-un derdeluş al anilor.

Un dor sfâşietor după tot ceea ce însumează amintirile sale! O nostalgie după timpul atât de îndepărtat şi, totuşi atât de prezent în fiecare din noi. Încercarea de a se reîntarce în universul sigur al copilăriei şi, totodată, o stare de împăcare, recunoştinţă chiar, pentru zilele pe care le trăieşte în anotimpurile vieţii sale. Cu o candoare agonisită şi păstrată din lumea copilăriei, autorul spune duios, de parcă s-ar afla încă în hora celor mici: „Hai, vino iute, primăvară, / Să izgoneşti iarna din munţi, / S-aşterni covor de flori pe ţară / Şi ciripit de păsări să asculţi.” (Odă primăverii, pag. 26) şi încă: „Ce dor ne-a fost de tine, toamnă, / De peisajul arămiu ce-l ai, / Bine-ai venit, frumoasă doamnă, / Pe-al nostru mioritic plai.” (Odă toamnei, pag. 30). Nici celelalte două anotimpuri nu sunt omise. Vara: „Aduc elogiu frumuseţii verii / Când soarele fierbinte luminează / De la ivirea zorilor până la geana serii, / Fără să poposească la amiază.” (Elogiul anotimpurilor, pag. 36). Şi iarna ce vine: „…-mbujorată aducând / Flori de gheaţă cristaline, / Polei, zăpadă, viscol, vânt, / Gheţuri pe văi şi pe coline.” (Idem).

Trecând la temele sociale de actualitate „De ce averea ţării din Epoca de Aur / Se află-n conturi grase, furate din tezaur? (De ce stâmga…de ce dreapta?, pag.54), acestea pot fi desprinse şi din partea a doua a cărţii intitulată Fabule, în care toate titlurile sunt creionate predominant în lumea animalelor: întrajutorarea între melc şi albină, prietenia dintre Azor şi  bibilică, autoapărarea şoricelului în faţa bufniţei răpitoare, trădarea prieteniei dintre cal şi măgar şi chiar disputa electorală dintre un urs şi un măgar, ambii dorind să câştige postul de preşedinte, etc. Cu înţelepciunea unui Alecu Donici sau a unui Grigore Alexandrescu, autorul abordează teme serioase, prinse uneori în haina înţeleptelor proverbe prin fabulele, care, ele, singure, ar putea fi grupate pe viitor într-un volum. „Dacă vrei s-ajungi departe / Să mergi numai înainte. / Să nu uiţi că vii din spate / De la dulcea ta sorginte.” (Melcul şi racul, pag.124). Morala care însoţeşte fiecare fabulă este quintesenţa unei învăţături folositoare.

Cele 20 de catrene umoristice, aşezate sub titlul Catrene epigramatice,  sunt firul de sare şi piper, presărat la sfârşitul volumului, cu nonşalanţa unui om ce-şi ascultă un glas lăuntric: „Că-mbătrânesc mi-o spune / Chelia mea întruna: / Când soarele apune, / Normal: răsare luna.” (Glasul vârstei, pag. 166).

Dorind a vă face cunoştinţă cu un nou poet, am trecut în revistă cele trei genuri de versificaţie ale volumului, scrise pe un ton uşor naiv, uşor ludic, ca într-o hârjoană a vorbelor şi a ideilor în versuri presărate ici şi colo cu mici fracturi de ritm sau rimă (predomină rima încrucişată!), dar cu o punctuaţie corectă şi respectând vechiul canon referitor la majuscula aşezată la începutul fiecărui vers.

Autorul scrie despre tot ceea ce îi însoţeşte amintirile: părinţi, satul natal, natură, copilăria plină de jocuri, zăpadă, Credinţă, Lumină, anotimpuri, Univers, iubire. Teme, care devin motive lirice, încărcate cu o nostalgie tulburătoare şi cu o eternă iubire de viaţă, pe care Alexandru Ene, om cu un suflet de copil le aduce în faţa cititorului. Dacă ieşim din paginile cărţii şi analizăm de la distanţă versurile, vom observa că autorul ne-a plimbat pe treptele anotimpurilor vieţii sale: în primăvarea copilăriei şi a îndrăgostirilor, în vara iubirii coapte şi a realizărilor, în toamna darnică şi sfătoasă, în iarna înţelegerilor şi a resemnării.

O poezie tandră şi duioasă! Şi dacă ne întoarcem la prima parte a volumului intitulat Versuri, constatând că din paginile sale nu lipseşte poezia de dragoste, în care, cu o delicateţe rară, Alexandru Ene se exprimă: „ …Eu când te-am sărutat pe deget, / Sărutul s-a făcut inel / … / Eu când te-am sărutat pe umeri / Sărutul s-a schimbat în aripi / … / Eu când te-am sărutat pe frunte / Sărutul lauri s-a făcut.” (Enigma fericirii, pag. 11), putem spune astfel: Versuri superbe, care, ele însele, ar putea susţine calitatea de poet al lui Alexandru Ene, cel care sigur va recidiva în această patimă creatoare, „Dar dacă, totuşi / S-ar cuveni să scriu…” (Dar dacă, totuşi, pag. 63), spune autorul, chiar dacă Drumul către amintiri este o carte publicată cu nerăbdarea condeierului debutant, după cum singur declară, aflat în delicata stare de a ieşi în lume. Pentru acest motiv, ar fi frumos să nu consideraţi că părerea de cititor pe care o expunem cu referire la aceste versuri face un fel de critică generoasă şi nu muşcă din creaţia autorului. Punând condiţia să dezlege ghemul adesea încâlcit al versurilor pe categorii bine stabilite, în volume diferite (versuri pentru copii, versuri de dragoste, fabule, epigrame…), îl credităm cu calificativul unui condeier care este capabil să creeze versuri brodate pe diferite abordări tematice, pentru a afla reacţia cititorului, care-i va hotărî destinul literar.

Citiţi, îngăduiţi şi aşteptaţi! Cu timpul veţi avea surprize plăcute!

Series Navigation<< Părere de cititor – Cronicile pricopsitului, de Jenică CHIRIAC

1 COMMENT

LEAVE A REPLY