Părere de cititor – Sfere de vis, de Valentina Balaban

2
712
This entry is part 2 of 5 in the series Părere de cititor

Volumul de versuri “Sfere de vis” , semnat de Valentina Balaban, tipărit la Editura Lucas, Brăila 2016, 135 de pagini, este noua creaţie lirică în care poeta se arată lumii, ieşind (voit sau împinsă de resorturi tainice, numai de ea ştiute!) din carapacea trăirilor interioare. Şi atunci, cu aceeaşi dezinvoltură cu care ne-a obişnuit deja în celelalte patru volume de versuri (Filozofia vieţii, 2010; Lumea ta…, 2011; Pe-o clipocire, 2014 şi Plămadă stelară, 2015), fără să omitem  primele două cărţi de poezii pentru copii (Copilul ca o primăvară, 2007 şi Salvaţi copilăria, 2009), verbul poetei irumpe bogat, într-o declaraţie tranşantă, hotărâtă să ne atragă atenţia tuturor: “Sunt aici, acum…Şi mă povestesc / Lumină pe drum / Sunt aici, acum” (Aici…acum, pag 10).

Chiar dacă versurile sale au aparenţa unui joc lejer, în care mărgelele cuvintelor se înşiră: “…pe-un ghem de aţă / Ce m-atrage-n focul viu” (Viaţa ştie…,pag. 13), de fapt, ele exprimă o necesitate intrinsecă de a se dezvălui într-o poezie scrisă pe fond confesiv: “Dezlănţuind cuvântul / Ce rodeşte gândul / Printr-un vis erou / Timpului halou” (Din cuvânt…, pag.15), atunci când clipele de răgaz şi cugetare îi aştern: “Revelaţii în tăcere / Dialog divin din sfere / Căutând misterul” (Se-ntâmplă…, pag. 14). Sunt sfere magice în care poeta Valentina Balaban, o entitate cu respiraţie lirică proprie, “Adăpată-n cofa vieţii / Stoarsă în clepsidra sorţii” (Din sfârşit…, pag. 41), este conştientă de trăirile sale şi îşi recunoaşte stările existenţiale dominate de un sentimentalism autentic: ”Din sfârşit spre începuturi / Timpul mă rulează-n scuturi / Scuturi temporale-n spaţii “ (ibidem).

Sigur că versurile poetei Valentina Balaban nu sunt o noutate!

În sensul că poate fi recunoscută matricea lirică în care a ales să se exprime. O exprimare nuanţată, învăluită, ca de fiecare dată, într-o sinceritate ce pendulează interior-exterior, într-o psihologie individuală sensibilă, ca între rai şi iad, pentru a afla originea emoţiilor proprii şi cărarea pe care acestea vor porni către lume, fapt ce o singularizează, aducând o certă nuanţă de individualitate. Versurile sale se constituie într-o oglindă în care se descoperă, se recunoaşte şi se acceptă. Nu pot afirma cu certitudine că ceea ce scrie poeta Valentina Balaban este un act de cultură, în sensul educaţional pe care l-ar presupune acesta, dar este sigur un act de creaţie proprie, ieşit dintr-o nevoie de exprimare neconsumată total, ca o analiză a regresiei şi progresiei sufleteşti. De aceea, versurile sale conduc spre o lume a simţirilor împletite într-un adevărat complex al căderii şi al înălţării, pe traseul unei sinusoide ce îi conduce călătoria spirituală prin lumea poeziei, în onoarea căreia s-a învăluit în vorbele aşternute în acest volum ca într-o haină de dragoste necondiţionată.

Un sentimentalism nostalgic după orizonturile create de naşterea sa: “Răsărită pe un surâs de-april” (Răsărită spre amurg, pag 61), de peregrinările sale prin viaţă: “Ard, mă zbat şi hoinăresc / Amprentez, trăiesc, iubesc,” (Hoinăresc…pag. 40), o viaţă trăită ca un pion pe o tablă de şah, într-o “ordine descătuşată” (Alb şi negru, pag. 44), însoţită de conştientizarea unui inevitabil sfârşit: “Frig…Bătrâneţe, vii haină, / Templu-a-mi nărui în vină / Plumbuieşti cărarea vieţii / Prin uitarea frumuseţii” (Frig…, pag.63), un sfârşit mângâiat numai de gândul devenirii sale ulterioare: “Voi, urmaşii stingerii mele, / Mă găsiţi privind spre stele / Prin poeme…” (Licăr, pag.53).

O poezie reală şi fecundă, dintr-o viaţă ca o “sferă de vis”, în care: “Joci trecut spre viitor” (Demiurg, pag. 60) şi “Prinzi eternul în măiastră / Gând aşterni urmaşilor” (Toc cu inimă albastră, pag. 54). În acelaşi timp, o poezie care te obligă la un raţionament propriu, deoarece foloseşte anumite procedee gramaticale în care, cel mai frecvent, apar propoziţiile eliptice de predicat, cele ce dau o alură sprinţară, jucăuşă chiar, deşi temele abordate sunt deosebit de serioase şi unele au o tematică gravă,. de inspiraţie patriotică: “Treziţi-vă, sculaţi şi vă spălaţi pe faţă / Învioraţi, voinicilor ce-aţi adormit în viaţă / …/ Treziţi-vă, ce v-a secat scânteia cea divină, / Sunteţi orbiţi şi surzi, la marea voastră vină?” (Descântec!, pag. 33), Versuri în care elementul de coeziune a fost şi rămâne iubirea. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de ţară, iubirea de viaţă, de oameni.

Ce conştientizează poeta? Faptul că pentru dânsa verbul „a fi” nu înseamnă doar o existenţă cotidiană. Fiind o căutătoare asiduă, Valentina Balaban iese din stereotipia fixistă şi doreşte să desluşească toate valenţele temporale din spaţiul său creator, interior şi exterior, într-o adevărată triadă: ce-am fost, pentru a se înţelege pe sine, ce sunt, pentru a se recunoaşte în noua dimensiune de creator liric şi ce voi fi, pentru a-şi continua devenirea, împlinindu-şi astfel sensul existenţial îmbogăţit, înnobilat cu dorinţa de a lăsa după… o dâră de frumos pe spinoasa cărare a scrisului.

Volumul “Sfere de vis”, semnat de poeta Valentina Balaban, este modelul liric pe care ni-l propune autoarea, un model învăluit într-un limbaj poetic cu tonalităţi de cântec popular, de baladă, într-un reper geografic sentimental propriu: “Pe-un fluviu de rai / Aripă de plai” (Pe-o gură de rai, pag.64),. Este o poezie scrisă pe un fond confesiv de o mare densitate, dublată de un realism autentic, model cu care ne-a obişnuit deja poeta Valentina Balaban, cea care cutreieră cu asiduitate potecile nebătătorite ale versului, căutând mereu floarea rară de exprimare valorică a sensibilităţii şi experienţei umane proprii, încearcând să fixeze cauza şi momentul trăirilor sale într-un univers liric armonios, în care îi invită cu drag pe toţi cititorii, cărora le produce o puternică impresie.

Series Navigation<< Părere de cititor – PROEZIE, de Alexandru HanganuPărere de cititor – Cronicile pricopsitului, de Jenică CHIRIAC >>

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY