Petru Cercel “abasador cultural al Ţării Româneṣti”

1
1492

poza pt scrieliber

Comaprativ cu ceialalti voevozi, Petru Cercel, nu s-a limitat ȋn a uneltii politic, săpânduṣ-si adversarii,  ci a avut preocupări cu totul deosebite ajungând a-ṣi  ȋnsuṣit o cultură vastă fiind unic ȋn acest sens ȋn răndul domnilor munteni.  Spre deosebire de celialţi principi români are meritul de a fi cel dintâi  ce  face cunoscut nemul său ȋn rândul străinilor. Calitatea ce mai mare a lui Cercel este acea  ca stie a daruii din cunoṣtintelle sale făcându-i pe cei cu care intra ȋn contact a face acelaṣi lucru iar el reuseṣte să ȋnsuṣească cu uṣurinţă  cunoṣtinţe din domenii diferite  ȋncât ajunge a fi considerat drept model de principe chiar ṣi ȋn Italia unde exista vărful culturii europenie ȋn acea periadă. Ȋn Constantinopol se pregăteṣte cu profesori de seama, ȋn rodos ȋnvaţă limba gracă ṣi turcă, ajungand ȋn Transilvania ȋnvaţă ungureṣte , ȋn Germania ȋnvaţă nemţeṣte, la curtea regelui Franţei ȋsi perfecţioneaza limba franceză ṣi asa mai deprte ȋnvaţă  limba  fiecărei  ţări pe unde merge, ajungând la performanţa de a cunoaṣte 12 limbi străine.

Actvitatea ṣi creaţia literară ṣi-o ȋncepe ȋn timpul primii ṣederi ȋn  Italia, creindu-ṣi ȋntr-un timp foarte scurt faima de “ȋnvăţat mărinimos ṣi valoros” (Franco Sivori, Memoriul) ȋn cerucrile de intelectuali genovezi unde se afla. Ajungând apoi ȋn Franţa se ȋnvârte printre  multe persoane literare cu care discuta ore ȋntregi “pentru a ȋnvăţa ṣi alte lucri ṣtiinţifice”(ibidem). Tot ȋn Franţa compune ṣi singura lui creaţie ce se mai cunoaṣte astăzi “Imn inchinat lui Dumnezeu”  din care reiese vasta sa cultură literară ce  ȋṣi pune amprenata asupra coţinutului versurilor. Petru Dimitrie cunoṣtea foste bine poezia marilor poeţi contemporani cum ar fi Ariosto ṣi  Pierre de  Ronsard pe care l-a cunoscut ṣi care a avut rolulul  de a-i deschide alte orizonturi literare. Totuṣi cel care l-a influnţat cel mai mult a fost scritorul Desportes, favorit al regelui Henric al III-lea.(G. Larson, Gistoire de la literature francaise, p.29).

Imnul lui Petru este scris ȋn terţete, având rimă obiṣunuită ṣi foarte simplă, versuri care au foarte puţine retorisme, ceea ce denotă faptul că scrierea lui  este plină de substanţă neavând nevoie de alt lucrui pentru a comena lipsa de talent asa cu se ȋntâmplă ȋn cazul poeţilor mai puţin talentaţi. Despre această poezie, diplomatul ṣi eruditul Stefano Guazzo(fondator al “Accademia degli Illustrati in Casale Monferrat”)  spunea “Cu adevărt capitolul acesta slăveṣte pe pământ ṣi ȋn cer pe autorul lui, căci e plin de suflare, pe căt de evlavioasă pe atăt de poetică ṣi mă gândesc că lungile ṣi tristele rătăciri i-au câṣtigat acestui principe , pe lângă alte daruri ṣi această mare cinste de a fi numărati printre poeţii toscani, care fericire abia de se găseṣte la vreun principe italian din ziua de azi ” (St Guazzo, dialoghi piacevoli, p.27).

Odată ce ajunge pe tornul Ţării Româneṣti, Petru Cercel nu se debarasează de preocupările  artistice. Cea mai bună dovadă este dată de realizările sale: biserica, palataul, grădinile, fântânile ṣi portretele comandate de la artiṣti. Deasmena ṣi ȋn timpul domniei ȋṣi desăvăṣte o operă poetică despre care din păcate nu mai ṣtim nimic astăzi.

Aflat ȋn inchisoarea din Hust  “studiază ȋntr-o carte de istoriile ȋntregi lumi ce i-a fost trimisă ȋn fortăreaţa din Chioar de către părinţi iezuiţi de la Cluj (…)” ṣi “compune versuri, o oarecare istorie ṣi se delectează cu  mult cu poezie ”(mărtuire a servitorului din timpul ȋntemniţării reprodusă de Franco Sivori ȋn Memoriu). Din păcate nici una din aceste scrieri nu se mai păstrează  iar acest lucru reprezită o adevărată pierdere pentru literatura noastră, scrierile lui ar fi putut reprezenta un pumct de plecare ȋn poezia românească ȋn paralel cu  apariţia limbii literare române scrise ce se iveṣte ȋn aceeasi epocă.

Toti contemporanii lui europeni ce ȋl cunosc rămân profund impresionaţi de calităţile sale intelectuale. Francesco Puggiella ( legiuitor ṣi poet toscan) ne spune despre el că are “o anume abilitate plină de graţie ṣi de dragoste, la care se adaugă o ȋnfăţiṣare binevoitoare că nu poţi judeca de unde primeṣti mai multă satisfacţie: din vorbirea sau din privirea lui cu care subjugă ca ṣi cu niṣte lanţuri ṣi strange ȋn veṣnica supunere inima altora…El poartă imprimată , pe suferana sa frunte , imaginea vie a mărinimiei, din pieptul căruia ies comori ” (St. Guazzo, dialoghi piacevoli, p.22).

Despre impresi pe care o lasă Petru Cercel papei Sixtus al V-lea Sivorii spune următoarele “Printre altele avu să spună Sfinţia Sa, vorbind cu unii cardinali, că a cunoscut muţi oameni dar n-a găsit niciunul atăt de cunoscător al tuturor lucrurilor din lume ca Principele Valachiei”(Franco Sivorii, memorial, p. CCIII)

Ȋn cronica Fuchsia-Lupio-Oltarodium se arată cum “toţi se miră de ȋnfăţiṣarea lui cea maiestuasă, de vorbirea lui cea curată aproape ȋn toate limbile europene ṣi de ȋnalta lui ȋnţelepciune “. (Chronicon  Fuchsia -Lupio –Oltarodium-p.77).

Concluzionând, putem afirma că prin  ȋntraga activitate acest principe ȋṣi găseṣte un  locul de frunte  atât ȋn culturea românească cât ṣi ȋn cea apuseană .

Fragment din volumul Istorie Furată,  Istoria Valahiei (partea a III- a ,1386-1719, lucrare în pregătire)

Autori: Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Adrian Anghel

1 COMMENT

LEAVE A REPLY