Scrisoare catre ea

0
341
This entry is part 9 of 23 in the series Fragmente

Aştept tramvaiul. În jurul meu, siluete obosite îşi plâng cu ochii umflaţi de somn, soarta. O doamnă cu o sacoşă în mâna povesteşte unei alte doamne cum se trezeşte la 5 ca să ajungă la muncă. “Măcar tu lucrezi, bărbată-miu de doi ani îşi caută!” Un adevăr trist. O ţară tristă, plină de oameni trişti şi mult prea încovoiaţi sub greutăţile vieţii pentru a se bucura de o floare sau râsul unui copil. Mă urc în tramvai şi mă aşez tacticos pe scaun, atent să nu îmi sparg gândurile. Sunt fragile, la fel ca sentimentele mele. Dacă ai călcat pe ele se sparg în o mie de cioburi şi nu le mai pui decât cu greu la loc.
Privind pe geamul murdar observ aceleaşi siluete triste. Aceleaşi dar totuşi altele. Mă gândesc că suntem ca nişte furnici.
Mereu cu treabă, mereu ocupaţi, dând vina pe secolul vitezei pentru incapacitatea noastră de-a mai simţi. Ai dracu americani! Nu ştiu dacă au vreo legătură dar simt nevoia să îi înjur.
Astăzi sunt melancolic. Nu mă întrebaţi de ce fiindcă nu ştiu. Poate am băut puţin mai mult vin aseară şi am permis sentimentelor mele să mă atace prin învăluire. Poate nu mi-am băut cafeaua sau poate pur şi simplu simt şi eu nevoia să mă exprim.
Fiindcă nu am mai făcut-o de cam multişor. De ce? Sunt ocupat… iubesc! Şi asta chiar îmi cam ocupă tot timpul, vorbă lui Mircea Badea. Ce treabă e frate şi cu iubirea asta. Ştiţi… iubirea e de două feluri: pură, atunci când o faci pentru prima dată şi tulbure, atunci când unul dintre voi vine după multe dezamăgiri. Cum e la mine? Cred că ştiţi deja. Cum putea să fie dacă nu tulbure? Iubesc o fată minunată, o femeie al cărui zâmbet este de ajuns pentru a face orice grijă să treacă. Doar că nu sunt primul îndrăgostit de ea…nu sunt nici măcar al doilea. După greutăţi şi dezamăgiri, am apărut şi eu… cică să o fac fericită. Cine sunt eu să aspir la aşa ceva? Un actor destul de fad, vorbă lui Horaţiu Malaele. Ajuns în cel din urmă grad… de prostie. Am ajuns să aspir la fericirea altei persoane când eu nu sunt în stare viaţa mea să o pun în ordine. Of, tu de-ai şti că încă simt parfumul tău pe piele, că gura mea încă are gustul tău, că degetele mele îţi simt pielea la fiecare atingere. De-ai şti cât te iubesc de tare, cât îmi doresc să am măcar câteva momente alături de tine, în fiecare zi. Nu sex… momente de tandreţe, în care cuibărită la pieptul meu să îmi spui cât mă iubeşti de mult sau cum eu sunt viaţa ta. Ştiu că sunt conştient de asta dar e aşa frumos să o auzi. Tu spui că eşti mai rece iar eu mai cald, că firile noastre sunt diferite. Permite-mi să te contrazic, faţă de care m-am îndrăgostit eu avea foc în loc de sânge şi ştia să iubească. Dar poate… ea ştia să iubească doar la început. La început e uşor, un potop de dorinţe şi sentimente de neoprit, potolite doar cu sărutul jumătăţii tale. După aceea însă, intervine viaţa, societatea, familia şi bineînţeles barierele create în urma altor relaţii, dinaintea celei curente. Oare ştiau cei dinaintea mea că prostia lor îmi va dăuna mie? Dar oare tu…tu ştii că răceala aceasta îmi este fatală? Că mor la fiecare cuvânt mai dur sau întâmplare mai nefericită, pentru a mă renaşte în urma sărutului tău?
Tramvaiul soseşte în staţie, iar gândurile mele se risipesc, ajutate de câteva zeci de bătrâni care se îngrămădesc spre a obţine un loc. Dar despre asta, altă dată!

Series Navigation<< Fragment din filmul meuCalatorie cu trenul >>
Next articleÎnțeleg că nu înțeleg
"dupa cate-am tras ca boii suntem iarasi fii ploii, numai buni de dus cu vorba, sa-ti manance altul ciorba, numai buni de dusi cu sacul si-o sa dam cu toti de dracul, cu stilul nostru fistichiu de-a scoate din rahat rachiu"

LEAVE A REPLY