Starea Țării Româneṣti, între Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş (I)

3
4125

1. Clasele sociale

Despre numărul de locuitori din acea perioadă nu avem nici un fel de informaţie, abia ȋn timpul lui Vlad Ţepeṣ se aproximeazăStarea Tării Româneṣti între Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş (I) la aproximativ 500 000 de suflete.  Populaţia era, cu siguranţă, mai densă ȋn zonele fertile ale Dunării, a bălţilor, lângă marile târguri, ṣi mult mai rară ȋn câmpia Bărăganului.

După cum spune cronicarul Chalkokondyl, valahii de la ȋnceputul secolului XV erau majoritari ţărani ce se ocupau cu păstoritul. Oraṣele principale atunci (Argeş, Târgovişte, Severin, Bistriţa, Târgu Jiu, Râmnic, Câmpulung, Piteşti, Giurgiu, Brăila, Turnu) sunt legate ȋntre ele de drumuri pentru cărăuṣi ṣi negustori.  Locuitorii oraṣelor aveau ca principală îndeletnicire agricultura ṣi tot printre orăṣeni se regăseau ṣi negustorii localnici.

Cei care deţineau pănturi moṣtenite sau erau deţinători de sate ṣi oameni ce lucrau pământul  formau clasa socială a boierilor. Aceṣtia aveau ȋndatoriri faţă de voevod ȋn a oferi serviciul militar ṣi tot din rândul lor se alegeau dregătorii. Pământurile lor se transmiteu din generaţie ȋn generaţie dar ȋn anumite situaţii erau ȋnstrăinate prin vânzare. Ȋn cazul vânzării, boierii trebuiau să plătească o taxă către Domn, care uneori ajungea a valora aproape jumătate din cât costa terenul (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000,p. 80 – 86).

Descrescător, următoarea treptă socială era ocupată de moṣneni (cnezi) ce erau oameni liberi care-ṣi lucrau singuri pământul. Ȋn momentul ȋn care  moṣnenii vindeau din pământ, sau trebuia să ȋl lase moṣtenire, aveau datoria de a plăti Domnului o taxă ce se numea darea calului (un cal sau un cal ṣi o cupă), taxă pentru confirmarea vânzării sau a moṣtenirii (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000, p. 80 – 86).

O categorie specială, ce deţineau pământuri era reprezentată de mânăstiri ce primeau danii din partea domnului. O parte din aceste danii purtau numele de ohabă si se caracterizau prin faptul că aveau imuntate din partea dregătorilor ṣi oamenii de pe aceste moṣii erau scutiţi de oaste (ȋn timpul lui Mircea cel Bătrân nu sunt scutiţi) (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000,p.51)

O altă clasă socială este reprezentantă de  ṣerbie. Şerbi erau agricultori datori să muncească pe moṣiile unde se aflau dar aveau dreptul să ȋṣi schimbe stăpânul,bnefiind legaţi de glie.

Cea mai de jos clasă socială era reprezentată de cea a ţiganilor robi. Ei executau munci speciale ṣi foarte grele, cum ar fi extragerea sării din mină. Erau obligaţi să  furnizeze domnului o dajdie (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000p. 93 – 94).

2. Schimburile ȋn natură i monedă

Se cunoaṣte faptul că, ȋn timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, folosirea monedelor erau făcută, ȋn general, de către negustori ṣi străini iar restul  locutorilor făceau schimburi ȋn natură. Un exemplu grăitor ȋn acest sens esta dat de ieromonarhul Dorotei care la 1440 (la două decenii după domnia lui Mircea) cumpărând ṣase vii, plăteṣte cu 3100 vedre de vin. Deasemenea, se ṣtie că pentru cumpărarea moṣiilor se plăteau cu cai, boi , ori cu “caftan de ȋmbrăcăminte” (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000, p. 101).

Monedele ce se foloseau erau ducaţii de argint, care ȋn timpul lui Mircea  se emiteau ȋn cantităţi enorme. Un aspect interesant este legat de faptul că monedele aveau un număr ȋnsemnat de sigilii diferite, pe fiecare monedă era trecută o literă care putea identifica pe cel care care a bătut-o. Ducaţii erau de mai multe feluri: ducaţi de tipul I ce au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se gasea acvila valahă, ducatul de tip II ce are pe avers stema dinastică a lui Mircea iar pe revers se putea vedea reprezentarea domnitorului muntean ce era ȋmbrăcat ȋn costum bizantin ṣi care ţinea ȋn mâna dreaptă lancea, iar ȋn mâna stângă un glob crucifer. Ducatul de tip III era o monedă de valoare mai mică deoarece era făcută dintr-un amestec de aramă ṣi argint. Nu ȋn ultimul rând, se cunoaṣte un al patrulea tip de monedă ce era de dimensiune mai mică ṣi care se numea “ban”  ṣi avea gravată pe avers stema dinastică  iar pe revers o cruce cu braţe egale despicate. Un alt tip de monedă este făcută doar din bronz ṣi se presupune că a fost folosit ȋn Dobrogea ȋn timpul lui Mircea. (Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. 1, Bucureşti, 1997, p. 73).

 3. Agricultura

Ȋn Muntenia se observă, la acea  vreme, o creṣtere ȋnsemnată a producţiei de cereale. Orzul, ovăzul, mei-ul, grâ-ul precum ṣi alte legume erau produse atât pentru consumul intern precum ṣi pentru a fi exportate peste Dunăre. Deasemenea, Ţara Românească importa cantităţi ȋnsemnate de produse agricole din Transilvania iar de cele mai mutle ori erau ȋncheiate ȋntelegeri prin care se făceau scutiri de vamă la tranzitarea produselor dintr-o zonă ȋn alta.

Cerealele erau depozitate ȋn grânare subpământene, izolate astfel ȋncât apa de ploaie să nu poată pătrundă la ele. Existau mori care erau ȋn majoritatea lor de apă ṣi care se găseau ȋn stăpânirea mânăstirilor, boierilor sau a Domnului. Când se înfiinţa o moară nouă aceasta se făcea cu permisiunea domnitorului.

Cea mai mare bogăție agricolă a Munteniei era reprezentată de animale ṣi de produsele rezultate din exploatarea lor.  Pe lângă creṣterea albinelor, se cunoaṣte faptul că, animale crescute erau boi, vaci, cai , oi ṣi porci. Se exportau ȋn cantităţi uriaṣe piei de vită, brânzeturi, miere de albină ṣi ceară. Un alt produs ce se exporta era peṣtele ce se găsea din abundenţă ȋn râurile din ţară precum ṣi ȋn Dunăre.

Mircea cel Bătrân dă voie pastorilor din Ardeal pentru a folosi păṣunile din munţii Ţării Româneṣti, le permite să folosească, deasemenea, ṣi  bălţiile. Ȋn situaţia unui eventual conflict militar ȋntre cele două ţări satele păstorilor români erau protejade de către un boier trimis special (P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000, p. 109).

Series NavigationStarea Țării Româneṣti, între Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş (II) >>

3 COMMENTS

  1. Te salut si ma inclin, o munca care se vede si se citeste constant. Abordari diferite, prin mozaicul temelor, dar mereu se rezuma la…mandria de a fi roman. rara senzatia, recunosc.

  2. Buna ziua,
    Lucruri stiute de acele vremuri, lucruri ne-stiute de memorialul durerii prezente….. si, pentru toate ca-ntr-o continuitate de vieti / istorii / destine…… cerneluri de cuvinte / poeme / imagini de neuitat.
    ISTORIA, un ideal / realitate cu istorii / istorisiri pentru inima / minte / suflet romanesc.
    Numai Bine.

LEAVE A REPLY