Sub fantasme înflorite…, de Camelia Ardelean

0
387

Sub fantasme înflorite într-un falnic univers,

Am țesut, din nestemate, o atavică Lactee,

Cu apusuri erodate de un astru nou, imers –

Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.

 

Printre ploi înmiresmate, am plantat vechi rugăciuni,

Le-am hrănit cu aforisme recoltate dintre file,

Între visele-mi de humă-mpovărate de tăciuni,

Ridicat-am o cetate din cerințe infantile.

 

(Când tăcerea ți-e prinosul pentru zei abrutizați,

Nu au cum să-mbobocească iarăși mugurii speranței,

Nu putem, cu veșnicia, să redevenim confrați,

Suntem, în continuare, victimele aroganței!)

 

Sub fantasme înflorite, necuprinsul mi-e amic,

Îmi pătrunde, prin tenebre, o felie de lumină,

Ca o aceră, pe aripi, universul îmi ridic,

Degustând, cu lăcomie, porția de-adrenalină…

 

LEAVE A REPLY