Timp nebun…

0
394

Timp nebun, unde zbori așa iute cu mine

Laolaltă prin vremuri și simțiri reci, străine?

Stai ușor, domolește-ți curgerea cea nebună,

Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de mână;

 

Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un poem,

Despre-a noastră plimbare, de-al iubirii blestem

Ce răceala  absurdă a adus între noi

Și în suflet durere ne-a turnat – suntem goi.

 

Am ajuns doi străini – cât de mult ne-am iubit!

Timp nebun, numai tu soarta ne-ai urgisit

Și din trupul ce-am fost – astăzi doi singurateci,

Despărțiți, suferim precum caii zănateci

 

Ce-au scăpat dintr-un țarc – al iubirii ocol,

Și se-nvârt lângă dânsul făr’ să aibă potol;Timp nebun...

Libertatea e grea fără gram de iubire…

Timp nebun, poți să-mi legi dreptul la fericire!

 

Adu-mi draga-napoi, cu iubirea ei caldă,

Să mă-mbăt de amor care sufletu-mi scaldă –

Să fim iar amândoi doar un cuget și-un trup

Simțământul iubirii să-mi dea har să erup!

LEAVE A REPLY