Interviu cu Şerban Mărgineanu, autor român contemporan

Şerban Mărgineanu, scriitor contemporan de romane poliţiste dar şi poet, născut la 22 decembrie 1960 în Bucureşti, a început să scrie de pe la vârsta de 15 ani dar prima lui carte publicată s-a realizat în anul 2009, martie aducând la viaţa poeme strânse din mai multe perioade ale vieţii, într-un volum numit „Citadine” – unde lasă să răsune în versuri trăirile sale personale dar şi compasiunea faţă de fiinţele defavorizate de soartă.

Şerban Mărgineanu este tipul de scriitor care îşi lasă amprenta plină de experienţă şi cu inteligenţă şi talent în scrierile cu iz americănesc, într-o vâltoare bogată în acţiuni care sunt învăluite în parfum autentic, captivant şi care îl satisfac pe cititor, potolindu-şi setea de real, de credibil. Aş putea da exemplu un etaj plin de romane poliţiste publicate, cum ar fi: „Beduiunul atomic”, „Legende urbane. Saga lu Mathias Coback”, „În umbra iubirilor secrete”, „Caviarul câinelui de luptă”, „Moartea cu dobândă”, „Natură moartă cu sevraj”, dar şi ultima carte publicată care poate fi găsită atât în format electronic cât şi tipărită „Urma sângelui întunecat” – mesajul romanului, cum spune însuşi autorul „este o privire atentă asupra dezmoşteniţilor soartei, în principal asupra ţiganilor dar nu numai…” Îi mulţumesc domnului Şerban că mi-a răspuns la aceste întrebări atât de sincer şi direct pentru că pot să vă spun că am cunoscut un om fără mască, fără farduri înfumurate, fără fonduri pulbere aruncate în ochii cititorului. Mi-a spus dumnealui că şi-a depăşit condiţia de „Oaia-Neagră” a familiei, citez: „…eu sunt oaia neagră a familiei mele. Provin dintr-o familie eminamente muncitoreasca, şi locul meu ar fi fost într-o fabrică oarecare, ceea ce mie nu mi-a plăcut nici mort… Am fost dintotdeauna un om contemplativ, ca să nu zic leneş de-a dreptul. Ca studii, nici măcar Liceul nu mi l-am terminat, ci am absolvit o onorabilă Şcoala Profesională! Sărmana mea mamă, care m-a crescut singură de la 12 ani, a lucrat toată viaţa ei ca Redactor, dar la o Editură Ştiinţifică şi enciclopedică, unde romanele mele poliţiste n-aveau loc. Locurile mele de muncă au fost întotdeauna la fel de ciudate ca şi mine; curier, paznic de noapte, chelner, dresor de soacre, vânător de vise, plimbător de câini, şi fireşte între timp scriitor nepublicat, sau greu publicat… Pare comic, dar e tragic… Sau invers?? (…) … – Până la urmă, mi-am depăşit condiţia de “Oaia-Neagră” a familiei mele. Ar fi un umil adagio pentru mai bine de 10 ani de întrerupere a oricăror relaţii de familie, din vina exclusivă de-a nu fi lucrat toată viaţa în fabrici şi uzine. În orice scriitor întârzie vagi insatisfacţii, dureri sufleteşti, cuvinte şi acuzaţii pe care nu le uiţi, şi care-ţi rămân în suflet ca o durere care nu trece, oricât ai încerca…”.

1. Cine este Şerban Mărgineanu, pentru cititorii care încă nu vă cunosc? Cine este omul din spatele romanelor poliţiste?

– Omul Mărgineanu Şerban este un individ interiorizat şi retras, trăind într-o lume numai a lui, bântuită de amintiri ce se împletesc cu vise şi cu imaginaţie debordantă!!

2. Dintre romanele dumneavoastră, care este preferată şi de ce?

– Cred că cel mai mult iubesc “Natură moartă cu sevraj”, deoarece am cunoscut persoana care alcătuieşte 50% din personajul principal. Este greu de imaginat ceea ce-a păţit de la viaţă, şi totuşi să mai rămână om…

3. De ce v-aţi axat doar pe romane poliţiste?

– Am scris şi Poezie, am publicat poezie în volumul “Citadine”. Dar în România poezia este ca şi moartă, n-o cumpără şi n-o citeşte nimeni. Şi mâine m-aş reîntoarce la Poezie…

4. Literatura romană este în România o haină veche şi ruptă care nu mai atrage cititorul să o îmbrace? Nu e o întrebare neîntâmplătoare. Tot mai mulţi autori şi avem cu ce să ne mândrim, atât scriitori cât şi poeţi care scot în fiecare an cărţi spectaculoase, inedite şi frumos mirositoare atunci când le citeşti şi mai ales că nu le-ai lăsa din mână, dorindu-ne să le parcurgem de multe ori, nu sunt vânduţi, operele lor sunt prinse în mâini tot mai puţine când ar trebui să le susţinem talentul, munca lor cât şi dragostea lor de a scrie.

– Literatura română din România este ceva excelent, dar la fel ca toate lucrurile din România, este înlăturat, pentru a face loc produselor de export, adică traducerilor…! Este o afacere bănoasă.

5. Care este sursa dumneavoastră de inspiraţie? Ştiu că este o întrebare prea banală dar sunt curioasă.

– Inspiraţia? Strada, Oraşul, Oamenii, Bucureştiul. Absolut toate acţiunile volumelor mele se petrec în România, Bucureşti, în Canale, Şanţuri, Mahalale…

6. Câteva cuvinte despre romanul “Urma sângelui întunecat” dar din perspectiva cititorului Şerban Mărgineanu.

– ”Urma sângelui întunecat” este transpunerea tuturor ţiganilor de cartier care-au fost aruncaţi în mediul infracţional de tragedia vieţii cotidiene. Reprezintă destine, suferinţe, luptă şi abjecţie cotidiană.

7. Dacă aţi fi să o luaţi de la capăt, ce-aţi schimba şi ce nu aţi schimba?

– Nu cred că ceva poate fi schimbat, ci doar continuat, mai bine, mai perfect…

8. Ce lucruri nu vă sunt substanţiale în viaţă?

– Consider că TITLURILE nu-mi sunt substanţiale…

9. Dacă ar fi să vă puneţi o întrebare, care ar fi aceea?

– O întrebare grea: – “Ce vrei să realizezi într-un final, cu ceea ce scrii? Vrei să schimbi ceva sau doar să descrii ceea ce există?”

10. De ce scrie Şerban Mărgineanu?

– Mărgineanu Şerban scrie pentru că-i place acest fascinant proces de creaţie. Familia mea ar spune că Şerban scrie numai şi numai de nebun ce este…!

11. Ce proiecte aveţi în acest moment?

– Ca unic proiect, îmi doresc să scriu în continuare, liber de constrângere …

În încheiere spun doar atât: mi-aş dori să vă avem printre noi, domnule Şerban!!

Comments are closed.