La Chicharra, un zumzet al celei mai bune arhitecturi rationaliste de pe coasta Alicante

Cicadale sunt insecte urate a caror contributie principala este de a produce un bazait monoton, mai ales in zilele si orele cele mai fierbinti ale verii.

Asa este asocierea sa cu temperaturile ridicate si cat de enervant este sunetul sau, incat a dat nastere verbului friptura. RAE il defineste in unele dintre semnificatiile sale ca „experimentati caldura excesiva” sau „deranjati excesiv”.

Daca la aceasta adaugam aspectul acestor insecte, nu se pare ca numele lor evoca ceva placut. Totusi, ceea ce pentru multi este un zgomot insuportabil, este pentru mine coloana sonora a verii. Ma transporta intr-un pui de somn intr-o dupa-amiaza de vara, jaluzelele la jumatatea locului unde se strecoara razele soarelui, fereastra deschisa pentru a lasa sa intre putina adiere si, gaghioduind pe fundal, toarcerea cicadelor. Prin urmare, nu pot gasi un nume mai bun pentru o dezvoltare de apartamente pe plaja.

Urbanizarea La Chicharra a fost construita dupa proiectul lui Juan Guardiola in 1972 pe plaja Albufereta din Alicante si se afla langa alte constructii rationaliste levantine semnificative, cum ar fi urbanizarea Las Torres si cladirea Vistamar. Se remarca de majoritatea vecinilor sai deoarece este construit pe varful unui mic promontoriu. In aceasta cladire, Guardiola revine sa foloseasca resursa planului curbat (usor in acest caz) pe care a folosit-o cu cativa ani mai devreme in Club del Mar. Desi dimensiunea acelei constructii a fost disproportionata, in La Chicharra arhitectul preia izolarea si elimina tot ce este mai bun din arhitectura sa. 

Cladirea urmeaza modelul traditional al constructiilor de coasta, cu o fatada frontala orientata spre mare plina de terase, iar spatele dedicat galeriilor si scarilor. Este necesar sa se evidentieze lucrarea pe care arhitectul a facut-o in aceasta portiune din spate, alternand panouri verticale din caramida aparenta unde sunt amplasate ferestrele, cu altele din zabrele albe pentru galerii. Utilizarea simetriei si a proportiilor corecte creeaza o fatada care ar putea fi fata multor cladiri bune. Acesta este un alt exemplu de grija pe care arhitectul a pus-o acestei constructii.

Revenind la fata din fata, este alcatuita din jardiniere cu sectiune de un sfert de sfera care parcurg fatada dintr-o parte in alta si separa diferitele etaje, este deci un design total orizontal care contrasteaza cu verticalitatea fatadei posterioare. Aceasta parte are vedere spre zona comunitara a urbanizarii, dotata cu gradini si piscina. Munca lui Guardiola este din nou de remarcat, dar in acest caz in amenajare si gradinarit, comparabila cu cea desfasurata in La Rotonda. Privita de la distanta, se pare ca cladirea a iesit din copaci, realizand o integrare foarte buna cu mediul.

Cladirea a suferit recent o renovare, iar proprietarii au respectat cu intelepciune designul original. Singurul dar pe care il putem pune, ca intotdeauna, este inchiderea multora dintre terasele sale. Desi, in acest caz, intrucat sunt incadrate de jardinierele si stalpii care despart casele, pagubele nu sunt la fel de dramatice ca in alte cazuri. 

Ca o anecdota curioasa, as dori sa subliniez ca La Chicharra impartaseste, alaturi de multe alte urbanizari ale vremii, folosirea numelui unui animal ca denumire a urbanizarii. Numarul de constructii realizate in acei ani a fost atat de mare incat a fost nevoie de multa imaginatie pentru a gasi nume atractive pentru toate, iar lumea animala era o resursa foarte extinsa si utila. Astfel, situate foarte aproape putem gasi si alte exemple precum urbanizarea La Jirafa cu sculptura sa caracteristica, sau urbanizarea El Grillo cu un design foarte bun al scarilor exterioare.

In sfarsit, trebuie sa recunosc ca La Chicharra nu este una dintre urbanizarile pe care le pastrez cele mai multe amintiri din copilarie si adolescenta si ca interesul meu pentru ea a venit atunci cand am inceput sa investighez rationalismul levantin si am descoperit ca era de Guardiola. Singura anecdota pe care o am este ca un iubit sora mea locuise acolo cu parintii si fratii sai si ca am fost odata in casa. Era spatios, mare si luminos, dar, desigur, terasa era inchisa.