Să ne cinstim românii – episodul 47: Mihai Eminescu

”Neguri albe,strălucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De păinjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă .

Lângă lac,pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-si trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată ,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată. “ (Crăiasa din poveşti)

*Mihai Eminescu , poet, prozator şi jurnalist .

Cel mai mare poet român, sinteză a spiritualităţii poporului din care s-a născut , cântăreţ al naturii , iubirii . Nu este nici o exagerare în a spune că Eminescu s-a născut din limba română . Modul în care a înţeles-o şi a modulat-o în creaţia sa , dovedeşte o apartenenţă totală la aceasta nepreţuită valoare spirituală care defineşte un popor şi care , în cazul lui Eminescu , a fost limba română .

“De-aş avea şi eu o floare
Mândră , dulce ,răpitoare,
Ca şi florile din mai ,
Fiice dulci a unui plai ,
Plai râzând de iarbă verde ,
Ce se leagănă , se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor ;

(De-aş avea o floricică
Gingasa şi tinerica ,
Ca şi floarea crinului ,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie ,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;)” (De-aş avea…)

Biografia

1. Familia Eminovici

1736 – Anul probabil al naşterii lui Petrea Eminovici (străbunicul dinspre tată al poetului).
1780 – Se naşte Vasile Eminovici (bunicul dinspre tată al lui Mihai Eminescu), singurul fiu al familiei Petrea şi Agafia Eminovici. Va avea 8 copii: Maria (1807-1875), Elena (1809-1887), Gheorghe (tatăl poetului, 1812-1884), Ioan (1816-1877), Ştefan (1819-1848), Ana (1821-1907), Catrina(1824-1897), Iordachie (1827-1827) .
1785 – Se naşte Paraschiva Brihuescu Donţu din Băneşti, bunica dinspre mamă a poetului. Va avea 9 copii, printre care: Raluca, Safta, Olimpiada,Fevronia, Sofia, Iachint ( 1819 – 1886, arhimandrit, numele său de botez Iancu/Iorgu), Calinic (numele de botez Costache).
10 Februarie 1812 – Se naşte la Călineşti (Suceava) Gheorghe Eminovici,fiul mai mare al dascălului Vasile Eminovici şi al Ioanei Sărghei. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă şi administrator al moşiei Dumbrăveni, ce aparţinea boierului Balş. Boierul Balş îl ajută pe Gh.Eminovici să obţină titlul de sluger. La Dumbrăveni: conac cu 9 odăi, beciuri si terasă. De jur-împrejur un parc. În spate un pavilion de cărămidă, unde a locuit Gh. Eminovici. Hambare, grajduri pentru animale, cişmele de piatră şialte acareturi. Biserică din piatră cu două clopote.
1816 – Se naşte la Joldeşti mama poetului, Raluca Iuraşcu. Este fiica stolnicului Vasile Iuraşcu (Juraşcu) şi a Paraschivei Iuraşcu, născută Donţu.
3 Decembrie 1819 – Se naşte Iancu, fratele Ralucăi Iuraşcu, viitor arhimandrit cu numele Iachint.
27 Decembrie 1836 – Moare Paraschiva Iurascu (Donţu). Iarna, pe gheţuşul podului, trăsura în care ea se afla s-a prăbuşit cu cai cu tot, Paraschiva murind în acest accident. A fost înmormântată în cimitirul de pe lângă Biserica de lemn din Băneşti, cu hramul Sf. Nicolae.
29 Ianuarie 1840 – Gheorghe Eminovici se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu.

1841 – Se naşte Serban, primul copil al familiei Eminovici.
12 Mai 1841 – Gh. Eminovici primeste de la Mihail Sturza, domnitorul Moldovei, rangul de căminar.
2 Ianuarie 1842 – Familia Eminovici cumpără un rând de case lânga biserica Uspenia, Botoşani; casele ramân în proprietatea familiei pâna în 1855.
2 Februarie 1843 – Se naşte Nicolae (Nicu), al doilea copil al familiei Eminovici.
20 Februarie 1844 – Moare Vasile Eminovici, tatăl lui Gheorghe Eminovici.
16 Aprilie 1844 – Se naşte George (lorgu), al treilea copil al familiei Eminovici.
5 Mai 1845 – Se naşte Ruxandra, al patrulea copil. Va trăi doar câteva zile.
1 Iulie 1846 – Se naşte Ilie, al cincilea copil, fratele de care probabil Mihai a fost cel mai apropiat.
1848 – Se naşte Maria (Marghioala), al şaselea copil. Trăieşte doar până la 7 ani şi jumătate.
Martie 1848 – Gheorghe Eminovici cumpără două părţi din moşia Ipoteşti de la Eufrosina Petrino. Achită doar parţial suma convenită cu fosta proprietară. Moare, în epidemia de holeră de la Dumbrăveni, Ştefan Eminovici la 29 de ani , fratele lui Gheorghe Eminovici, „mai cărturar” decât acesta, după cum ne încredinţează mai târziu nepotul său, Matei.
1849 – Căminarul Gheorghe Eminovici s-a mutat cu familia de la Dumbrăveni la Botoşani, în imobilul de pe Calea Naţională, proprietatea sa.
11 Octombrie 1849 – Satul Durneşti, Ocolul Ştefăneşti, Ţinutul Botoşani – Gh. Eminovici arendează pentru o perioadă de şase ani moşia Cleopatrei Caţichi, prin contract semnat la Iaşi de ambele părţi şi înregistrat sub nr. 630 la Divanul Apelativ din Iaşi. Contractul intră în vigoare de la 23 aprilie 1850.Despre Gheorghe Eminovici se mai ştie că învaţase franceza, germana şi mai ştia ruseşte, ruteneşte, leşeşte şi evreieşte. Avea în bibliotecă multe cărţi,traduceri, cronici şi tipăriturile vremii. Chiar Mihai Eminescu scria despre familia sa : “Regret amarnic că n-am invăţat muzica, căci din copilarie, mama, care avea un glas fermecător întrecându-se cu tata, care cânta ca un adevarat artist din flaut, descoperise în mine şi o ureche remarcabilă de muzician”.

“A nopţii gigantică umbra uşoară,
Purtată în vânt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă , zboară
Din aripi bătând .

Roz-alb-aurora, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsa din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-a florilor sân ; “ (O călătorie în zori )

2.Copilăria lui Mihai Eminescu

20 Decembrie 1849 – Dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu, aflată şi în registrul Junimii. Susţinută şi de Matei Eminovici (mezinul familiei Eminovici) şi însemnată de Gheorghe Eminovici pe o Psaltire: “astazi, 20decembrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropinesti, s-au născut fiul nostru Mihail”. Aceasta este şi data trecută de Mihai , mai târziu, într-un registru la Junimea, cu mâna lui. Este, prin urmare, data la care Mihai îşi sărbătorea ziua de naştere.
24 Decembrie 1849 – Altă dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu,susţinută de Aglaia Drogli.
15 ianuarie 1850 – Se naşte la Botoşani Mihail Eminovici, al 7-lea copil al familiei Gheorghe şi Raluca Eminovici. Data este consemnată în Registrul de naşteri si botezuri pe anul 1850 al oraşului Botoşani. Există două copii ale actului de naştere al lui Eminescu. Ambele sunt autentificate, una păstrându-se la Iaşi şi alta la Bucureşti.
21 ianuarie 1850 – Data botezului lui Mihai la Biserica Uspenia. În registru sunt consemnate următoarele:
data naşterii: ziua: Cinci-spre-zece
luna: Ghenari
data botezului: ziua: Două-zeci şi una
luna: Ghenari
sexul: Fiu
Numele carele s-au dat pruncului la botez: Mihail

Numele şi prenumele, stare sau meseria părinţilor pruncului: D.Gheorghe Iminovici căminar, cu soţia sa Ralu, proprietari
Poliţia sau satul unde s-a născut pruncul: În oraşul Botoşani
Numele şi prenumele naşului sau a naşei: D.Vasile Juraşcu, stolnic
Iscăliturile: a preotului, a naşului şi a părinţilor: (ss) Ioan Iconom*(ss) Vasile Juraşcu stolnic, am fost naş (ss) G.Iminovici,căminar (ss) Raluca Iminovici căminăreasă.
Explicaţii:Vasile Juraşcu – bunicul dinspre mamă

21 ianuarie 1850 – Mihai a fost botezat de preotul Ion Stamate. Acesta e probabil iconomul Ioan. Era secondat de fiul său, diaconul Dimitrie.

George Călinescu menţionează că mai era de faţă la botez şi sora Ralucăi Juraşcu, cea care va fi ulterior cunoscută cu numele maica Fevronia Juraşcu,de la schitul Agafton.
Registrul în care e consemnată naşterea a fost dus de Nicolae Iorga, in 1925, la Academia Română.
În zona veche a oraşului Botoşani, pe peretele unei prăvălii există o plăcuţă memorială care marchează locul în care s-a născut Eminescu: “Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Andriescu, în care s-a născut Mihai Eminescu.” Erau acolo casele cumpărate de Raluca Eminovici, în Calea Naţională, lângă biserica Uspenia.
(Se ştie că, pe 3 iunie 1887, într-un incendiu a ars o mare parte din centrul Botoşanilor, mistuind sute de case şi prăvălii, printre care şi casa în care s-a născut Mihai Eminescu, biserica Uspenia scăpând doar cu distrugerea acoperişului)
Vara familia se mută la Ipoteşti. Casa era veche şi nu aveau condiţii de locuit peste iarnă. Pereţii erau albi, iar în odaia Ralucăi Eminovici se aflau dulapuri din lemn de trandafir şi o scoarţă cu dungi în culorile tricolorului. (S-a ţesut la Agafton: scoarţă de perete , ţesută în două iţe, urzeală de cânepă, băteală de lână vopsită ; decor cu motivul tricolorului, cu frunze de stejar şi ghinde pe decor negru.)
16 noiembrie 1850 – Moşia din Durneşti este cumpărată de către Iancu Brănişteanu, cu preţul de 10 mii de galbeni, dar Gh. Eminovici rămâne în continuare arendaş până în 1853.
Dupa Sf. Gheorghe (23 aprilie) , în anul 1850, familia Eminovici se mută la Durnesti.

5 noiembrie 1850 – Prin zapisca nr. 255, comandantul companiei de jandarmi din Botoşani dă ordin subofiţerului Ioan Ambrozie, ca să execute pe Gh. Eminovici, pentru o datorie la moşia de la Durneşti. Suma de 1465 lei şi 31 parale este luată de la Raluca Eminovici. Banii erau datoraţi evreului Moişă Mihel.
1850 – Maica Fevronia, sora Ralucăi Eminovici, se călugăreşte la mănăstirea Agafton.
30 martie 1851 – Gh Eminovici face plângere la Departamentul din Lăuntru, pentru nerespectarea contractului de către fostul arendaş de la Durneşti: Neculai Pascu nu eliberase casele şi hambarele de cereale.
23 Apr. 1851 – Eminovici îşi mută familia la Ipoteşti.
27 octombrie 1851 – Familia merge la Botosani, dar casele nu fuseseră eliberate de chiriaşă: erau închiriate spătăresei Smaranda Varlaam.
3 noiembrie 1851 – Se mută familia Eminovici la Botoşani.
Iarna 1852, Botoşani – Raluca este însărcinată cu Aglaia, ce avea să se nască în mai. Se afla în grija medicului D. Heynic “pătimind de slăbiciune”. Locuiesc la Maria Mavrodin (mătuşă a lui Mihai), în două odăi destul de modeste, de pe strada Ruset.
Drumul de la Botoşani la Durneşti (40 km) era făcut des de Gh. Eminovici în perioada cât a fost arendaş la Durneşti (până în 1853). Mergea cu trăsură cu cai şi îi lua 4-5 ore. Drumul Botoşani-Gorbăneşti-Durneşti, nu putea fi făcut fără un popas. Se presupune că la Gorbăneşti se oprea la moşia lui Constantin Stamatopol. Aici se odihneau drumeţii înainte de a pleca din nou mai departe. Îl însoţea uneori Raluca Eminovici cu pruncul Mihai, dar şi fraţii mai mari ai poetului (Şerban, Iorgu, Nicolae, Ilie), în timpul vacanţelor de vară. În această perioadă, fetele lui Stamatopol aveau 10 şi 12 ani. Legenda (în urma acestei legende cătunul Odaia-Tomeşti / Varnavoaia, a primit numele poetului, având în prezent doar câţiva locuitori) spune că unul din băieţii Eminovici (poate că Şerban; putem să îl excludem pe Mihai, fiind foarte mic) se îndrăgostise de una din fetele lui Stamatopol. Mai târziu, aceste fete se călugăresc la Agafton şi probabil chiar Mihai Eminescu le va întâlni, când îşi vizita mătuşile.
1852 – maica Sofia, sora Ralucăi Eminovici se călugăreşte.
7 Mai 1852 – Se naşte Aglaia, al optulea copil al familiei Eminovici.
22 mai 1852 – Familia se află la Ipoteşti.
1853 – Gh. Eminovici renunţă a arenda moşiei Durneşti şi se stabileşte la Ipoteşti. Aici va copilări Eminescu. În apropiere se află pădurea Baisa, prin care copilul va cutreiera deseori. La numai 2 km, se află un lac. În camera lui Gh Eminovici se aflau dulapuri cu zeci de cărţi şi fete de domnitori pictate pe pereţi de batrânul neamţ Anton Zigri, pripăşit pe la moşia lui Balş şi care zugrăvise şi pe Raluca.

“Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin. “ ( Fiind băiet păduri cutreieram)

1854 – Se naşte Harieta, al nouălea copil al familiei Eminovici.
1854 – Olimpiada, sora Ralucăi Eminovici se călugăreşte. Sofia, Fevronia şi Olimpiada au fost călugăriţe la mănăstirea Agafton.
1855 – Gheorghe Eminovici vinde casele din Botoşani pentru a achita suma datorată Eufrosinei Petrino, fosta proprietară a Ipoteştilor.
Moare Maria (Marghioala), sora lui Mihai.
Primele două clase primare, după cum se presupune, Mihai le face în Botoşani, la pensionul lui Ladislav Ferderber cu predarea în limba germană,unde este înscris probabil din toamna anului 1856.

“N-oi uita vreodată, dulce Bucovina,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,

Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori. ” ( La Bucovina)

20 Noiembrie 1856 – Se naşte Matei, al zecelea copil al familie, fratele mai mic al lui Mihai.
Nu se cunoaşte anul naşterii lui Vasile, al unsprezecelea copil.
1857- Gh Eminovici către Postelnicia din Iaşi, pentru a obţine paşaportul de trecere a hotarului în Bucovina: “Totodată rog să se înscrie în acel paşaport peal cincelea fiu al meu , Mihail, care este în versta de 7 ani. Statul crescătoriu, părul negru , ochii negri, nasul potrivit, faţă smolită , avînd şi aceasta a urma studiile.”
7/29 octombrie 1858 – data emiterii paşaportului
Septembrie 1858 – trece cu tatăl său graniţa Moldovei de Sus, mergând la şcoală la Cernăuţi pentru clasa a II-a.
1858 -1860 – Eminescu a urmat clasele a III a si a IV a la National Hauptschule, Cernăuţi. Va fi al 5-lea dintre 82 de elevi.
1859 – Harieta se îmbolnăveşte şi rămâne infirmă, neputând umbla tot restul vieţii decât ajutată de nişte foarte rudimentare proteze din fier.
1859 – Unirea Principatelor. Sursele citează rândurile lui Nicolae Eminovici dintr-un memoriu: «Cumult înainte de Unirea Principatelor vânjolelile politice schimbase cu totul pe toţi oamenii din satul nostru. Veştile veneau rar de tot. Cine drumuia la Eşi aducea fel de fel de parascovenii despre întâmplările din capitala Moldovei. Noi, copiii, nu ştiam ce o să se întâmple, nici nu îndrăzneam să întrebăm pe tata care de la o vreme era veşnic posomorât, şi parcă mă făcea să cred că ştie multe lucruri tainice”.
Apoi „oamenii se adunară în faţa casei popei Vasile, fratele lui Ioan Iconomu [cel care îl botezase] de la Biserica Uspenia din Botuşeni. Mihai era în mijlocul lor şi pesemne auzise ce s’a petrecut, căci venind acasă începu să strige prin ogradă de bucurie: «Ura! Trăiască Unirea!». Şi, fără să mai aştepte,începu de cu noapte să împodobească gardul şi pridvorul casei noastre cu brad verde şi să ghirlăndească ferestrele cu steguleţe şi flori de hârtie colorată. De unde le scotocise, nimeni n’a ştiut»”.

28 iunie 1860 – Eminescu şi-a scos certificat pentru cursul primar,semestrul 2 din clasa a IV-a.
septembrie 1860 -Gh Eminovici trece cu băieţii prin vama Mihaileni,în drum spre Cernăuţi.
Începând cu 1860, Mihai a învăţat la Ober-Gymnasium din Cernăuţi.
A avut printre colegi pe: Emanuil Logotheti, Karl Emil Franzos ( 1848 -1904) prozator german, Eugen Elias Ehrlich ( 1862 – 1922 ), I. Ieremievici, St. Stefureac ( 1845-1893, viitor profesor de greacă şi latină la Suceava ),Alexandru Chibici Râvneanu, Teodor V. Ştefanelli (1848-1920).
1861 – 1862 – urmează clasa a II-a de gimnaziu. O repetă in 1862-1863: primul semestru, anul şcolar şi-a promovat toate materiile, a înregistrat 17 absenţe, dintre care 13 motivate. În anul în care repetă îl are profesor pe Ion G. Sbiera ( 1836 – 1916 ). Acesta i-a dat la româna calificativul vorzüglich(eminent).
toamna 1861 – duminica şi de sărbătorile religioase, Eminescu participa(lipsind des) la „exhortele” (exhortae) religioase ,,ce le ţinea batrânul nostru catehet Veniamin Iliuţ cu toti elevii români, în o sala mare a liceului”. (Teodor V. Stefanelli – Amintiri despre Eminescu, Ed. ,,Junimea”, Iasi, 1983, p.61). Iliuţ e apoi suplinit de Mihail Călinescu.
16 aprilie 1863 – după vacanţa de Paşti Mihai n-a revenit să-şi continue studiile. O menţiune din catalog la această dată arată că s-a retras ca privatist.
28 decembrie 1863 – Bolnav de tifos, Ilie Eminovici moare la Bucureşti. Studia medicina şi a contactat boala de la bolnavii pe care îi îngrijea.

“Cum mângâie dulce , alina uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeta, durere şi lacrimi , amor
Azilul îşi află în sanu-i de dor
Şi pier , cu de boare pier norii .

Precum calatoriul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumina ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese :

Aşa şi speranţa – cu-un licur uşor,
Cu slaba-i lumina palidă –
Anima-nc-o dată tremândul picior,
De uita de sarcini, de uita de nori,
Şi unde o vede s-avânta .” (Speranţă)

3.Adolescenţa lui Eminescu

februarie – martie, 1864, Botoşani- Mihai solicită (suplica nr 11041 ) Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. Cererea se refuză “nefiind nici un loc vacant de bursier”. Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botoşani, se precizează că va fi primit “negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului”. Răspunsul primit de Mihai la cerere este semnat p. Ministru Al. Zanne (1821-1880). (acesta era Director în MinisterulCulturii şi Instrucţiei publice în perioada 1863-1864). La cârma ţării se aflaguvernul Kogălniceanu, Ministrul cultelor fiind Dimitrie Bolintineanu. (11octombrie 1863 – 19 iulie 1864)
Martie 1864 – Au loc reprezentaţii ale trupei Fanny Tardini – Vlădicescu la Cernăuţi .
Sfârşitul lunii mai 1864 – Eminescu pleacă împreună cu trupa Fanny Tardini – Vlădicescu.
– – Fanny Tardini (1823-1902)
– – Alexandru Vlădicescu (1842-1903)
– – Ion Vlădicescu (1831 – 1895)
Scrisoarea lui Al Vlădicescu către Nicolae Petraşcu- Galaţi, 12 decembrie,1919 : “În adevăr la 63/64 când am fost în Bucovina cu Theatrul Român…Eminescu se afla atunci la Botoşani şi pornit de acest entuziasm a mers cu noi numai de mulţumire nu însă ca sufleur, ci ca simplu admirator şi când am părăsit Cernăuţii pentru a merge în Transilvania am trecut iar prin Botoşani şi Eminescu a rămas în familie”
15 mai 1864 – trupa de teatru îşi încheie turneul la Cernăuţi
1864 – Gh. Eminovici cunoscând bine moşiile lui Balş, a fost numit în comisia de împroprietărire a ţăranilor din Dumbrăveni şi Vlădeni. (comisia de delimitare).
Matei, scrisoare către Corneliu Botez, în 1909, povesteşte: “vro 8 luni a stat tata mai mult în Dumbrăveni şi atunci ne-a luat şi pe noi, pe mine şi pe Mihaiu, cari eram în vacanţă acasă” – Probabil Matei exagerează numărul de luni, altminteri nu se poate spune când a stat Mihai 8 luni acolo, dacă în luna mai era cu trupa Tardini şi în octombrie se angaja la Tribunal. Matei avea doar 8 ani în vremea de care povesteşte.
Cam despre această perioadă Mihai îi va povesti mai târziu Veronicăi Micle: ,,Îmi amintesc că stăteam ceasuri întregi sub fereastra M-me Heller, soţia administratorului moşiei Balş, care cânta la piano. Tata de multe ori m-a descoperit acolo şi era vorba în casă, văzând pasiunea mea pentru muzică, ca dânsa să-mi deie lecţii”.
Tot la Dumbrăveni aude Mihai povestea de dragoste dintre nepoata Bălăşoaiei (Bălăşoaia i se spunea soţiei lui C. Balş), nepoată venită de laViena, şi băiatul lui Gheorghe Hodoroabă din Vereşti, ce lucra la velniţa din Dumbrăveni : ,,Spunea tata că acest flăcău ţăran era de o frumuseţe parcă eraun cadru”. Fata a furat vreo 300 de galbeni de la stăpână, a încălecat pe-un armăsar a plecat la Vereşti. Împreună cu Hodoroabă a trecut Siretul şi a plecat la Viena. Balş a intervenit prin ambasada rusă şi Hodoroabă a fost extrădat.
Se zice că Eminescu şi-a completat studiile la Sibiu, în 1864, la Gimnaziul de stat cu limba de predare germană.
5 octombrie 1864- Mihai e angajat practicant la Tribunalul din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună . E coleg cu Grigore Lazu . În clădirea unde a lucrat îşi aveau sediul mai multe instituţii în acel moment: Prefectura,Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri (Arh. StatBotoşani – Ds. 252/1864). În prezent clădirea respectivă e sediul Primăriei.Angajarea sa s-a făcut la recomandarea lui Emanoil Vasilievici, preşedintele tribunalului.
7 noiembrie 1864 – Eminescu devine secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani. A lucrat aici ca practicant şi mai apoi ca scriitor al cancelariei.În această perioadă, Mihai a  locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor,Maria Mavrodin. Aglaia era elevă la Pensionul Zielionski.
5 martie 1865 – Mihai a demisionat, cerând ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”.
11 martie 1865 – A solicitat paşaport pentru trecere în Bucovina.
Arhimandritul Iachint Iuraşcu, moşul lui Eminescu, era vânător pasionat şi venea uneori la Ipoteşti unde organiza partide de vânătoare, după cum spune Matei Eminescu: „A venit odată toamna pe când se duc cocorii la Ipoteşti,cam prin anul 1865, şi cât a stat la noi, mai în toate zilele mergea la vânătoare,aducea prepeliţe, iepuri, raţe sălbatice. La plecare, mi-a dat mie zece galbeni,Harietei 15 şi Aglaiei 20″.
Matei spune despre unchiul său: „…se ocupa cu agricultura (arendaş în tovărăşie cu un anume Mândrea din Iaşi) umbla mai mult civil, nu călugăreşte îmbrăcat, vânător pasionat ca şi bătrânul Iuraşcă, nu eşea la câmp fără puşcă.Foarte inteligent şi suflet nobil”.
Se ştie că şi Gheorghe Eminovici avea puşcă de vânătoare, pe care o folosea şi pentru apărarea moşiei sale.
octombrie – noiembrie, 1865, Cernăuţi – Eminescu este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde “se afla şi o mică bibliotecă a studenţilor români, ferită de ochii profesorilor străini (după legile şcolare, studenţii nu aveau voie să întreţină biblioteci şi ar fi fost confiscată şi această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut drept proprietate a lui Pumnul) […] Bibliotecar era totdeauna un student găzduit de Pumnul, care locuia în camera în care se aflaşi biblioteca.” (Teodor V. Ştefanelli – Amintiri despre Eminescu, 1914) Astfel, Eminescu “începu să trăiască, să doarmă şi să viseze printre cărţi”. (G.Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu). Se pregăteşte pentru examenul necesar re-înscrierii în învăţământul public.
Aron Pumnul fusese până la Revoluţie profesor la seminarul din Blaj. E de presupus că el l-a determinat pe Mihai să îşi dorească să vadă acele locuri.Poate chiar, văzându-l că vrea să viziteze Blajul, l-a sfătuit pe unde să meargă, pentru a găsi foşti elevi ai săi, care să îi ofere adăpost.
12/24 ianuarie 1866 – Moare Aron Pumnul.
Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), revistă în care apare şi poezia “La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminoviciu, privatist.
Ne-a rămas scris despre acea zi: “Acum îl văzui pe Eminescu întâia şi dată vărsând lacrimi de durere”. “Imi povesti despre ultimele momente ale acestui mare apostol al Romanilor din Bucovina”. “Seara m-am dus iaraşi la Eminescu şi l-am aflat scriind o poezie”. “Imi arătă poezia şi-mi spuse ca mai mulţi colegi vor scrie poezii la moartea lui Pumnul cari se vor tipari. Mi-a cetit apoi intreaga poezie”.
25 ianuarie 1866 – Eminescu dispare, fără să lase vreo vorbă. “N-a ştiut nimeni dintre colegi când a plecat şi încotro a apucat-o, dar în urma se lăţi vestea că se afla in Transilvania.”
– Aglae Drogli, sora poetului, afirma ca Eminescu a părăsit Cernăuţiul indurerat de moartea lui Pumnul: “După inmormântarea lui Pumnul, Eminescu ş`au depus carţile sub un scaun din grădina publică ş`au plecat spre casa părintească. Intrebat de parinţi de ce au fugit de la şcoală, el plângând răspunse: mai mult n-am ce face în Cernăuţi. Pumnul nu mai este. Au murit”.
– Ion Sbiera, fostul profesor de limba română al poetului, afirma ca teatrul l-a abătut pe Eminescu de la studiile gimnaziale: “Motivul părăsirii studiilor gimnaziale din Cernăuţi nu a fost moartea lui Pumnul, ci altă împrejurare…Teatrul l-a abătut de la studiile sale gimnaziale, voia să fie şi el actor şi autor dramatic! Şi aşa a părăsit gimnaziul. Poate ca la părinţi să fi spus alt motiv decât cel adevărat, deşi mă îndoiesc”
25 februarie/9 martie 1866 – Eminescu debutează în revista Familia a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aş avea” (scrisă în septembrie 1865). Iosif Vulcan, redactorul revistei, o însoţeşte cu o notă redacţională. “Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele încercari poetice ne-a surprins placut.” Tot Iosif Vulcan îi schimbă cu această ocazie numele de familie din Eminovici în Eminescu, schimbare acceptată de Mihai.
Iunie 1866, de Sânziene – Mihai ajunge să vadă mica Romă (Blajul), după un drum lung .

“Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!…” (Aron Pumnul)

Intra in Transilvania prin pasul Tihuţa, ajunge la Vatra Dornei, apoi Năsăud, coboară pe Valea Someşului şi ajunge la Dej. Mihai Eminescu s-a oprit la Dej pentru a-i scrie lui Iosif Vulcan de la revista Familia din Oradea.De la Gherla s-a îndreptat către Ţaga. Există dovezi că a fost la Reghin. La sfârsitul lunii mai ajunge la Târgu-Mureş (pe atunci numit Mureş-Oşorhei). Se crede că aici şi-a găsit adăpost peste noapte tocmai în pridvorul şi clopotniţa bisericuţei de lemn, “găzduit” de protopopul Partenie Trâmbiţaş ( Trombiţaş). Hrisovul bisericii de lemn, la rândul sau, face referiri la trecerea lui Eminescu prin acel loc. Se crede ca un pasaj din romanul Geniu pustiu “evocă” acest moment: “M-am covrigat in clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi; mânuţele mele albe şi reci lebăgam în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea”.
Apoi a stat la “La calul alb” din actuala stradă Călăraşi 13, unde a cunoscut doi studenţi la teologie din Blaj, Ion Cotta, din Bicaz, şi Teodor Cojocaru, din Corbu. Ei lasă mărturii scrise despre Eminescu. De la Tg Mureş la Blaj a călătorit cu trăsura cu aceştia, trecând pe la Târnăveni (Dicio-Sînmartin), unde s-au oprit la hanul lui Mănase. Pe atunci, hanul avea acoperiş de paie, cu o straşină lată.
3 iunie 1866 – La han Mihai ar fi spus : “Domnilor, eu sunt poet si vreau sa-mi adun material!”
Se spune că în drumul de la Cernăuţi spre Blaj, Eminescu a trecut prin Deda , pentru a-l întâlni pe Teodor Ceontea (1847-1906), un coleg de şcoală al său . De asemeni o legenda spune ca Mihai Eminescu ar fi stat cateva zile la Cluj, în casa profesorului Grigore Silasi, de pe str. Bisericii Ortodoxe nr. 5. Adevărate sau nu, aceste legende merită menţionate aici, ele arătân dataşamentul oamenilor faţă de cel mai mare poet al românilor.
La vederea de pe hulă (drum care urcă pe o coastă foarte piezişă) a Blajului,s-a ridicat în picioare şi a rostit: “Te salut din inimă, Roma-Mică… îţimulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea…”
Cunoaşte la Blaj pe Nicolae Petra Petrescu, Filimon Ilea / Ilia, fiu de ţăran din Ciugudel (Ciuguzel), Iacob Onea şi prof. Ion Micu Moldovan. Se pare că intenţiona să îşi reia studiile aici. Blajul era numit în acea vreme”un orăşel de şcoale” (Al. Odobescu).
iunie 1866-15 iulie 1866 Blaj – locuieşte cu Ştefan Cacoveanu
Stefan Cacoveanu notează: “Toată casa consta din trei apartamente: unul către uliţă, ocupat de mine,Georgiu Bucşa, Teodor Totu,… şi de Ioan Paul, nepot al meu, atunci abia de şase ani, astăzi profesor la Iaşi … Odaia noastră era mică şi avea numai două paturi, iar lui Eminescu îi improvizam în toată sara patul separat, căci noi ăştialalţi dormeam câte doi într-un pat. ”
Aşteptând bani de la tatăl său, el rămâne în Blaj şi atunci când Cacoveanu pleacă în vacanţă. Astfel, stă la seminarul teologic până toamna.
27 – 28 august 1866 – Participă la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. La Alba Iulia, el a fost văzut, în prima zi a adunării (27 august), în biserică,asistând la prelegeri şi dezbateri. Seara teologul Elie Damian Domşa îl găseşte odihnindu-se întins pe o bancă din parcul oraşului şi îl invită să doarmă peste noapte împreună cu el în chilioara închiriată la hanul “La Istrătoaie”.
Elie Damian Domşa: „L-am văzut apoi în biserică (la Alba Iulia, unde se ţinea şedinţa Astrei n.n) unde asista la şedinţă şi asculta cu mult interes la dezbateri. După şedinţă nu l-am văzut până seara. Eu aveam cvartir într-o cârciumă, de-i zicea „La cocoana din Ighiu”. Era o cârciumă mare, de cărăuşi, tocmai în locul unde-s astăzi casele unui avocat (Reiner, mi se pare), pe uliţa cea mare (drumul ţării) vis-a-vis cu colţul est-sudic al promenăzii.„La Istrătoaie”, aşa-i zicea. Cum mergeam către casă, îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă. Îl întreb că unde-i în cvartir, unde va dormi! Zice că aici în promenadă.
– D-apoi că te vor închide la poliţie!…
– De abia mă voi odihni mai bine…
Atunci îl chem să vie cu mine; şi a venit. L-am adus „La cocoana”, care mi-a fost dat o chiliuţă, şi l-am prezentat. A mai întins şi apoi o rogojină pe jos şi i-a dat o perină de s-a culcat şi el acolo”.
Este posibil să fi ascultat discursurile lui Andrei Şaguna, Timotei Cipariu(despre unificarea ortografiei limbii române), I. Hodoşiu, poate şi unele dezbateri, sau concertul de vioară al domnişoarei Eliza Circa.
Se ştie că după după dezbaterile de pe 28, Eminescu este aflat la podul umblător peste apa Mureşului, la Mihalţ. Recunoscut de către doi seminarişti,teologi la Blaj, Ion Oargă şi Mărculeţ, pe când aştepta trecerea cu brudina de pe malul drept pe malul stâng al apei, este chemat de către aceştia, într-o tovărăşie ad-hoc.
De aici un drum în trei, parcurs pe jos: Ion Oargă, pe atunci student şi ulterior vicerector al Seminarului din Blaj, Mărculeţ, teolog absolvent, şi evident Eminescu, tânărul nostru poet. În faţă vedeau satul Cistei, iar mai îndepărtare comuna Bucerdea Grânoasă (locul de unde se trăgea paşoptistul Ioan Maiorescu). Crăciunelul se vedea undeva în dreapta, jos. În spatele călătorilor au rămas Mihalţul şi Obreja , pe una dintre extremele sale fiind Podişul Secaşelor.
Era drumul târgoveţilor când se întorceau de la Bălgărad (nume vechi al oraşului Alba Iulia ) .
Ion Oargă, povestea despre acestea: „Era seară când am sosit; mama ne-a dat de cină. După masă eu şi Mărculeţ ne-am dus în priveghi, căci murise o femeie de frunte din sat. Eminescu a rămas acasă şi s-a culcat. Noi ne-am reîntors înspre ziuă; el dormea. După ce ne-am sculat şi noi, am prânzit, cum se prânzeşte pe la sate. După prânz el a dispărut fără să zică ceva… Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu…”
Eminescu revine la Blaj, unde mai stă încă vreo trei săptămâni. Un cunoscut ne povesteşte: “Pentru ultima oară când a venit la mine l-am văzut  plângând. Ce-a avut, ce n-a avut, nu stiu. Dupa trei săptămâni, fără a-şi lua adio de la noi, ne-am pomenit ca Eminescu nu mai este în Blaj”.
Se vorbeşte că în răstimpul petrecut la Blaj (iunie-septembrie 1866), tânărul poet se descoperea de câte ori trecea prin faţa casei în care a locuit Gheorghe Şincai.
Cartea “Elemente de poetică…” de Timotei Cipariu, ajunge în posesia unui elev blăjean, devenit medic în districtul Chivarului, iar mai târziu medicarhidiecezan la Blaj. Pe acest exemplar avem semnătura “M. Eminescu, Bl(aj)1866″. Exemplarul a intrat în patrimoniul Bibliotecii Judeţene Mureş în anul1987 ” (v. Dimitrie Postămaş, Philobiblon mureşean, Târgu-Mureş, 2003, p.45).
De asemenea , tot în perioada cât a stat la Blaj, se presupune că printre cei ce au avut ocazia să îl vadă pe Eminescu a fost şi un băiat de aceeaşi vârstă cu el, pe nume Alexandru Grama. Nu menţionez întâmplător acest nume: este primul care, după moartea lui Eminescu, critică furibund poeziile lui Eminescu.
Se ştie că un alt cunoscut al său din această perioadă a fost Ioniţă Scipione Bădescu, cu care mai târziu va lucra alături la ziarul „Timpul”. (Alte surse dau ca posibilă întâlnirea celor doi abia în 1870, când Ioniţă Scipione Bădescu lucra la Iaşi, ca gazetar. Scipione Bădescu era membru al Junimii încă din1867, carnetul său având nr 31)
Toamna, părăseşte Blajul şi merge la Sibiu. Fratele său, Nicolae, învăţa la Sibiu. Mihai obţine aici certificatul de clasa a III-a, eliberat de gimnaziul catolic din acest oraş cu nota generală “prima clasă”.
În toamna lui 1866, aflat într-o vizită prin Avrig se revedea (îl cunoscuse prin 1864, se pare) cu Ioan Al. Lăpedatu (1844-1878) şi cu Nicolae Densuşianu (1846 – 1911; în 1866 era student la Rechtsakademie, probabil coleg cu Nicolae Eminovici), şi depune flori la mormântul lui Gheorghe Lazăr, iar mai apoi trece pe la Gura Râului pentru a culege o baladă veche.
Este prezentat lui N. Desusianu. Acesta îl ajută să iese din starea de mizerie în care se afla, îl trimite la popa Ion Bratu din Răşinari, (bunicul dinspre mamă al lui O. Goga). În amintirile Aureliei Goga (consemnate de Ilie Haşeganu), fata preotului Bratu, copil pe atunci, ne-a rămas scris că ea care a trebuit să renunţe la culcuşul ei de deasupra sobei în favoarea tânărului oaspete. Aurelia îşi aminteşte că părintele Bratu i-a luat ghetele şi i le-a dus la cizmar să i le repare. A doua zi dimineaţa s-au dus spre Coasta Boacii – un deal la marginea Răşinariului, deal de pe care răşinărenii spun că se vede  România Mare – iar seara s-au dus la o nuntă. Pe urmă i-a dat o călăuză care l-a trecut munţii. (Pasaportul său era expirat şi Mihai este ajutat de popa Bratu, probabil la rugămintea lui N. Desusianu, să treacă clandestin graniţa austro-ungară spre Romania, furişându-se prin munţi, prin Cârţişoara-Vama Cucului-Bâlea. )
Trece munţii şi ajunge la Bucureşti.
1867, portul Ramadan – Giurgiu – Lucrează ca hamal în port cam 6 luni de zile, şi ca rândaş intr-un grajd, la un hotel.
2 Aprilie 1867 – Apare în revista Familia poezia “Ce-ti doresc eu ţie, dulce Românie!”
Octombrie 1867 – Mihai devine sufleur în trupa ambulantă a lui Iorgu Caragiali . Trupa face turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti.

“De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!” (Doină)

Din repertoriul trupei: Zmeul nopţii, comedie într-un act de Hippolite Lucas, tradusă de P.I. Georgescu; Margot contesa, vodevil într-un act, tradus din franceză de T. Profiriu; O palmă sau Voinicos, dar fricos, comedie într-un act tradusă de D. Profiriu.
Trupa actorului Iorgu Caragiale dădea reprezentaţiile de la la Ploieşti în„Grădina Lipănescului, pe Calea Oilor, colţ cu strada Calomfirescu, în apropiere de barira Bucov” (I. Massoff)
Se pare că actorii au stat aici mai mult, patronul lor a încercat să contracteze mai multe spectacole (vezi Ioan Massoff – „Eminescu şi teatrul”, 1964, p. 48-103).
1867 – Nicolae Eminovici, fratele lui Mihai, învăţase la Sibiu dreptul, dar nu a obţinut o diplomă. După aceea a lucrat la Timişoara în biroul avocatului Emmerich Christian, pentru o perioadă. Aici a fost vizitat de Mihai. (O ciornă a unei scrisori din 1969, din Viena, adresată unui destinatar notat C. are în conţinutul ei: „În Timişoara trebuie să fi trăit un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emerich Cristian”. Mihai dorea atunci detalii despre fratele său.)
mai-august 1868 – Mihai însoţeste trupa lui Mihail Pascaly în turne în Transilvania : Braşov, Lugoj, Sibiu, Arad, Timişoara, Oraviţa, Buziaş.Trupa avea în componenţă pe: Matilda şi Mihail Pascaly, Maria şi Ion Gestianu, Ion Săpeanu, S Bălănescu, Petre Vellescu, Victor Freiwald, Catinca Dumitrescu, Maria Vasilescu (de care se îndrăgosteşte Mihai Eminescu).
15 mai-16 iunie 1868 – Spectacolele de la Braşov s-au ţinut în Casa Reduta,clădire demolată mai târziu şi reconstruită pe vechiul amplasament.
4 – 26 iulie 1868 – Eminescu se află la Lugoj cu trupa de teatru a lui Pascaly.
14 iulie 1868 – Data unui afiş al Teatrului Vechi din Arad care anunţă o reprezentaţie.
iulie 1868 – Eminescu ia parte la un botez în oraşul Timişoara.Spectacolele de la Timişoara ale trupei s-au ţinut pe locul unde acum se află liceul Lenau.
31 iulie 1868, vineri – Mihai participă la masa de adio oferită trupei de teatru de către primăria Timişoarei

1 august – Prima reprezentaţie a trupei la Arad: Un poet romantic (M.Millo) şi Doi profesori procopsiţi-neprocopsiţi (E.Scribe).
9/21 August 1868, vineri, Arad – Un afiş anunţă că va avea loc spectacolul “Voinicos, dar fricos”. Spectacolul e anunţat ca fiind ultima reprezentaţie a trupei la Arad.

“La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele.” (La mijloc de codru)

Trupa rămâne însă până pe 28 august 1868 în Arad, deoarece Matilda Pascaly naşte o fetiţă, Marta. Se pare că e momentul în care Eminescu se întâlneşte cu cel care îi schimbase numele, Iosif Vulcan. În repertoriu trupei existau:
– Comedii: Strengariul de Paris, Femei limbute, Domnia slugilor,Fanfaronul timid, Nevasta trebuie să îşi urmeze bărbatul, Un pahar de ceai,Femeile care Plâng, Pianul Bertei, Bărbatul văduvei, Uită-te dar nu atinge, Nu e fum fără foc, Pricopsiţii, Noaptea unei stele, Boala romanţelor, Orbul şi nebuna, Gărgăunii
– Drame: Idiotul, Prizonierul din Bastilia, Ea este nebună, Sărmanul muzicant, Dalila, Martorul familiei, Fericire în nebunie, Tata moşu,Cerşetorul, Copilul Greciei, Visul unui român murind.
31 august, 1 septembrie 1868 – Au spectacole la Oraviţa. Acestea au fost ţinute acolo unde acum este Centrul Social Sf Iosif.
18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie 1868 – Apar în revista Familia poeziile „La o artistă” şi „Amorul unei marmure”. Gheorghe Eminovici i-a cerut lui Iosif Vulcan ştiri despre fiului său. Este probabil perioada când Eminescu îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale. (Alte surse afirmă că s-ar fi cunoscut încă de la Giurgiu, adică din 1867, sau încă din vremea când Mihai era în trupa lui Pascaly, 1868)
29 septembrie 1868 – La recomandarea lui Pascaly, Eminescu e angajat”sufleur II şi copist” la Teatrul National din Bucuresti.
“…om al literaturii şi bun român… este un străin român din Moldova, cu studiile terminate la Cernăuţi, foarte cult, foarte studios, , cu cunoştinţe minunate de literatură germană şi română. Este sărac şi pe drumuri. L-am avut sufleur la mine. Pe lângă ştiinţă este laborios, activ, exact şi foarte cumsecade. Dacă vei putea să îi acorzi locul al II-lea sufler cu toate că poate fi foarte bun şi pentru locul întâi, ai face lui un mare serviciu, un mare bine,care ar fi pe drept acordat unui tânăr inteligent, capabil şi care vă va datori mult, căutând a se face demn de susţinerea ce-i veţi acorda.”
(arh. stat. buc.,fond. T. Naţional, dosar 274/1868, p.82)
Mihai va funcţiona pe acest post până în martie 1869. Director al teatrului era atunci G. Bengescu.
Va locui în acest timp în aceeaşi casă cu Pascaly, în apropierea teatrului, în spatele fostului hotel Hugues .
Joacă şi un rol în piesa “Razvan si Vidra” de Haşdeu. Traduce pentru Pascaly “Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată ştiinţific şi în legătura eiorganică” de Enric Theodor Rotscher.
Se întâlneşte în Cişmigiu întâmplător cu fratele său Iorgu, dar respinge sugestia lui de a relua legăturile cu familia.
16 martie 1869, duminica – Asistă cu Ioniţă Scipione Bădescu şi Vasile Demetrescu-Păun la reprezentarea piesei “Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul.
3 iulie-20 august 1869 – însoteste trupa de teatru a lui M. Pascaly în turneul prin Moldova (Galaţi, Iaşi, Botoşani, Cernăuţi, Botoşani). Trupa s-a deplasat în chervane pe ,,Drumul mare al Ţării de Jos”.
vara 1869 – Gh Eminovici îi promite lui Mihai o subvenţie regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena.

august 1869 – Mihai se află la Botoşani.

“Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl desmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.” (Misterele nopţii)

 4.Studenţia

Praga
septembrie 1869 – Eminescu pleacă spre Viena însoţit de tată, mamă, sora Aglae şi frăţiorul Matei.
Toamna anului 1869: locuieşte scurt timp pe strada Lípová nr. 471- strada Teiului, aproape de Piaţa Vaclavske
Şerban Eminovici se înscrie la facultatea de Medicină

Viena
Salutul studenţilor români în Viena, când era Eminescu student:
„- Trăiască Naţia!
-Sus cu dânsa!”
2 octombrie 1869 – la Viena, Eminescu se înscrie la Facultatea de filosofieca student extraordinar, auditor, lipsindu-i bacalaureatul.
Semestrul de iarnă 1869-1870 – A urmat cu oarecare regularitate cursurile.După aceea nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când urmează două semestre consecutive.
20 octombrie 1869 – Se înscrie în Societatea Literară Socială “România”
23 octombrie 1869 – Se înscrie în Societatea Literară Ştiintifică a românilor din Viena
1 ianuarie 1870 – Viena, Döbling, actuala Billrothstrasse (nume vechiKlosterstrasse) nr. 26 – Împreună cu alţi colegi îl vizitează pe Al I Cuza(Constantin C. Giurescu, în “Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” )
Profesori ale căror cursuri le frecventează:
–Adolf Mussafia -(1835-1905), profesor de filologie romanică între anii1860-1905
–Robert V. Zimmermann (1824-1898), – între era 1861-1896 profesor universitar de istoria filosofiei
–Heinrich Siegel (1830-1899), profesor de drept roman şi de istoriadreptului între 1857-1898
–Ludwig Arndt, cavaler de Arnesberg (1803-1878), profesor de dreptroman între 1835-1874
–Lorenz von Stein, profesor de filosofia dreptului, economie politică,ştiinţe financiare şi administrative între 1853-1888

Clădiri din acea vreme: cafeneaua Troidl, farmacia La împăratul roman ,crâşma Zum grünen Baum (La copacul verde)

 Locuinţe unde stă în gazdă:
– Dianagasse 8
– Gärtnergasse 5- pe faţadă cu o mare frescă înfăţişând un copac şi numeleunei crâşme vechi de secole: Zum grünen Baum (La copacul verde).
– Kollergrasse 3 – are – placă memorială care aminteşte că aici a locuitEminescu din aprilie şi până în octombrie 1871 .
– Landstraßer Hauptstraße
– Radetzkistraße
– Porzellangasse 9
– Orangenstrasse, 6

Colegi:
Ion Hozan: medic în Lipova, jud Arad. Biografii lui Ion Hozan menţioneazăcă acesta a ajuns să studieze la Viena ca urmare a unei Colecte băneşti înfavoarea ţăranilor alungaţi de către moşierul din Tofăleni. Colecta s-a făcut şi printre studenţii din Viena, aceştia având în general contriibuţii de un florinfiecare. Printre aceştia se afla şi Mihai Eminescu.
Cunoaşte în Veneţia alţi români veniţi la studii: Pandele Dima, StefanDracinschi, Ieronim Muntean, Aurel Mureşianu, Sterie Ciurcu, Ieronim Bariţ,Pamfil Dan, Teodor Nica, Aurel Victor Mureşianu, Stefan Dracinschi, VasileMorariu (nepotul mitropolitului Silvestru), Iancu Cocinschi, Ioan Luţă, C.Mandicevschi, A. Daschevici.
Teodor V. Ştefanelli (1848-1920) spunea  : ” Eminescu, cât timp a petrecut in Viena, arăta de regula foarte bine şi eradeplin sănătos. Prin pieliţa curată a feţii sale străbatea o rumeneală  sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau pe jumatate atunci cand Eminescu râdea. Şi râdeaadesea, cu o naivitate de copil, de făcea să râză şi pe ceilalţi din societatealui, iar cand vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton dulce,molatic, ce ţi se lipea de inima…”

,,Când scria, poetul se închidea în casă şi consuma multă cafea, umplând locul cu mirosul cafelei, al spirtului de la maşină şi al tutunului (…). Adese l-am văzut (…) îmblând neîntrerupt prin casă şi cântând. Dacă îl întrebam cecugetă când cântă, îmi răspundea:«Măi! Să ştii când cânt melodiile vesele gândesc poezie, iar dacă cânt marşuri atunci gândesc istorie». Sau renunţa lamâncare dacă avea numai cafea neagră. Lucrul principal ce-l făcea când  primea banii de acasă era să-şi cumpere cafea şi tutun pentru oarecare timp.Când îl vedeam că mergea pe stradă cu o faţă sinistră, smolit la faţă, ştiam că nu are cafea şi nici bani.”

Samuil Isopescu (1842-1914) ” “Eminescu locuia la mine, pe Adamg[asse] 5, et. II din toamna anului[18]71 pe la finele lui octombrie pâna la mai 1872 (…). Din literatura si filozofia indica îmi citea dânsul Sakuntala, eposuri vechi ale inzilor, siVedele, toate în traducere germana.”

Se vorbeşte despre o fotografie făcuta în atelierul Lovy de pe Mariahilferstrasse vis-a-vis de Garten baumgesellschaft. Iacob Negruzzi: “Mă aşezai la masă deoparte lângă fereastră, de unde, fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toţi tinerii ce vorbeau între dânşii româneşte. Eraumulţi adunaţi în ziua aceea, unii păreau mai inteligenţi, alţii mai puţin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânşii.Deodată se deschide uşa şi văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii şivisători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri,cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat înhaine negre, vechi şi cam roase. Cum l-am văzut, şi fără un moment deîndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, şi întinzându-i mâna,i-am zis: ,Bună ziua, domnule Eminescu!” Tânărul îmi dădu mâna şi privindu-mă cu surprindere: ,Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.- Vedeţi ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.- Poate nu sunteţi din Viena?- Nu.- După vorbă sunteţi din Moldova… poate din Iaşi?- Chiar de acolo.- Poate sunteţi domnul… Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.- Chiar el.- Vedeţi că şi eu v-am recunoscut.”

La Viena îl cunoaşte Eminescu pe Slavici. Acesta păstrează în amintire: ” Un tinar oaches, cu fata curata si rasa peste tot, cu un lung ” clăbăţ” banatesc peste pletele negre, cu ochii marunti si visatori si intodeauna cu un zimbet oarecum batjocoritor pe buze ; un albanez – imi ziceam – poate chiar un persian”.” In timpul care l-a petrecut la Viena , el tinea mult sa aiba locuintacomoda , larga ,curata, linistita si luminoasa, sa se imbrace curat si bine , sa- si aleaga mincarile dupa plac, sa fumeze tigari fine , sa-si gateasca el insusicafeaua de Mocca si bea numai vinuri de calitate superioara ori apa curata . Era un om cu trebuinte putine, dar cu apucaturi boieresti care stia sa sufere si sa rabde fara ca sa se plinga si respingea cu un fel de oroare tot ceea ce i se parea vulgar… “

Eminescu publică în Federaţiunea, cu pseudonimul Varro , articolele
– Să facem un congres – 5/17 aprilie 1870
– “In unire e taria”(10/22 aprilie)
– “Echilibrul” (22 aprilie/4 mai, 29 aprilie/11 iunie);

Judele de instrucţiune din Pesta îi intentează proces de presă redactoruluişef  Ioan Poruţiu, pentru articolul Echilibrul publicat de Eminescu sub pseudonimul Varro. Începe o anchetă judiciară. Judele de instrucţiune îi intentează lui Eminescu procesul de presă. I se ia un interogatoriu la Budapesta. Nu se cunoaşte însă desfăşurarea procesului.
31 mai 1870 – Curierul de Iaşi – Alături de N. Teclu (1839-1916) şi Petru Pitei, Eminescu semnează un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna
1870 – Banii adunaţi de studenţii români vienezi, destinaţi sărbătoririi domnitorului Ştefan cel Mare, la Putna, s-au pierdut în urma falimentului firmei comerciale de la Viena a lui Iacob Mureşianu.
29 iunie 1870 – Raluca şi Aglae treceau graniţa, urmate la 30 august şi de Gh. Eminovici…. (Călinescu)
8 august 1870 – În România, la Ploieşti, avea loc o tentativă nereuşită de lovitură de stat condusă de Candiano Popescu şi cunoscută sub numele “Republica de la Ploieşti”. Procesul autorilor loviturii a rămas celebru în istorie, aceştia fiind declaraţi nevinovaţi. Amintim această lovitură întrucât mai târziu autorul loviturii devine un apropiat al regelui pe care tocmai încerca să îl detroneze, fapt dezaprobat public la 1880 de către Eminescu. Grefier al judecătorilor de instrucţie a fost I.L. Caragiale, proaspăt angajat al tribunalului Prahova, unde tatăl său, Luca, funcţiona ca magistrat.
6 noiembrie 1870 – Eminescu este în Viena. Are loc o realegere a conducerii societăţii România Jună: sunt aleşi Ioniţă Bumbac, Slavici şiEminescu. Bumbac îi contestă pe ceilalţi doi, acuzându-i de cosmopolitism(care venea în contradicţie cu cerinţele de naţionalism ale societăţii). Urmeazăo scrisoare de demisie a lui Eminescu din funcţia de bibliotecar şi din comitetul de conducere al Societăţii România Jună, scrisoare trimisă lui Ion(Ioniţă) Bumbac.
“Domnule Preşedinte!Pentru că d-ta, aducând prin ţinuta d-tale personală neparlamentarismul în dezbaterea comitetului prin o revenire asupra votului – pe care eu ca persoană o privesc ca o neconsecinţă; pentru că o neconsecinţă e necompatibilă cu ideile ce le am eu despre consecinţa parlamentară a unui corp, vă rog ca să binevoiţi a primi demisiunea mea.Primiţi asigurarea stimei mele M. Eminescu”

Ioniţă Bumbac e ales preşedinte. Locul de bibliotecar al lui Eminescu e luat de Alexandru Grama.
Programată pentru august 1870, serbarea dedicată sărbătoririi a 400 de anide la ridicarea mănăstirii Putna se amână pentru anul 1871, din cauza izbucnirii razboiului franco-german: “Însă generaţiunea ce creşte are şi ea datorii de împlinit, precum le are fiecare generaţiune ce se înţelege pe sine însăşi, şi e lesne de presupus că membrii ei, îndată ce au cunoscut răul, au cugetat şi la remedii contra lui.
Serbarea la mormântul lui Ştefan cel Mare, deşi pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate cătră trecutul nostru pe cât glorios, pe atâta nefericit,totuşi cu vremea ideea a început a prinde un interes mai bogat decum puteam presupune din început. S-a născut conştiinţa că o întrunire a studenţilor români din toate părţile ar putea să constituie şi altceva decât numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru şi că, cu o ocaziune atât de favorabilă în feliul său, am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ne le impune cu atâta necesitate. Viitorul însă e continuarea, în cazul cel mai bun rectificarea trecutului. Ca el să fie o simplă continuare a trecutului, cu toate calităţile acestuia, a fost o idee ce trebuiaesclusă a priori. Pentru o rectificare a greşalelor şi lipselor prezentului, care mâne fireşte va fi pentru toţi trecut.
Însă unul din cele mai mari defecte ale prezentului e tocmai starea delucruri ce am caracterizat-o în liniile prime ale acestei notiţe, şi trebuinţa cea mai mare ne s-a părut nouă că ar fi o singură direcţiune a spiritului pentru generaţiunea ce creşte.
Rezumându – ne , putem spune că, dacă esteriorul acestei festivităţi are să  fie de un caracter istoric şi religios, interiorul ei – dacă junimea va fidispusă pentru aceasta – are să cuprindă germenii unei dezvoltări organice, pe care spiritele bune o vroiesc din toată inima.
Ca lucrarea noastră în viitor să constituie un singur organism, normal şi fără abatere, e, se ‘nţelege de sine, un ideal a cărui împlinire nu e decât  problematică; însă puţinul bine ce ar putea rezulta dintr-o încercare de a organiza viaţa viitorului însemnează totuşi mai mult decât nici o încercare spre aceasta.
Asta-i espunerea scurtă a scopului serbărei de la Putna.
Credem însă că n-ar fi neinteresantă o analizare a motivelor ce-au cauzat amânarea ei.Prin războiul de faţă, la care participează cu spiritul toată lumeacivilizată, s-a creat un curent al zilei care înăduşă orice mişcare de uncaracter mai pacific. Dacă serbarea se ţinea în anul acesta, nu-i rămâneadecât alegerea între două consecinţe egal de rele. Sau că curentul zilei, îiimprima fără voie, o nuanţă politică pe care n-o are şi nici intenţionează de-ao avea, şi astfeli am fi dat naştere la zgomote şi păreri cu totul neidentice cu scopul şi fiinţa ei, ba poate că în cazul cel mai rău realizarea ei ar fi fost oprită prin măsuri guvernamentale; sau, dacă lumea ar fi fost priceput-obine, fiind însă în contradicţiune cu curentul zilei, nimene nu s-ar fi interesat de ea ş-ar fi trecut nebăgată în samă şi fără de-a lăsa vreo urmă morală, precum s-au mai întâmplat şi cu alte serbări de natura acesteia. Iată răleleîntre care trebuia să aleagă; – şi de aceea Comitetul pentru serbare a găsit de bine a o amâna pe anul viitor, când spiritele vor fi mai liniştite şi participarea neoprită de nici un fel de consideraţiune.”

27 decembrie 1870/7 ianuarie 1871 – Mihai revine la Ipoteşti la nunta Aglaiei cu Drogli Ion.
Ioan Drogli a fost profesor si inspector districtual zece ani (1872-1882) peste Suceava si Câmpulung Moldovenesc. În această perioadă a locuit cu soţia sa în Suceava.
8 aprilie 1871 , la Viena, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, societăţile studenţeşti “România” şi “Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor dinViena” se contopesc în “România jună” (care avea ca deviză versul lui Andrei Mureşanu “uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”). În şedinţa de înfiinţare a noii societăţi, “Eminescu, membru ordinariu, cu 30 de voturi, se alege bibliotecar”.(Augustin Z. N. Pop – Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, 1969)
Ales bibliotecar al Societăţii ,România Jună” de la Viena, Eminescu a dăruit opera lui Şincai bibliotecii acestei societăţi.Din această perioadă se păstrează în caietele lui transcrisă o scrisoare pentru CLARISSA VERNETZ. Nu se ştie dacă persoana a existat sau este un simplu exerciţiu de limbă franceză făcut de Mihai.
“Chere amie
Pourquoi ne reponds tu pas a mes lettres. C’est trčs mechant de ta part.Moi, je suis faché sur toi pour 
il a le męme amour que vous connaissait.
Bon soir, mon etoil et mon ange !
Bon soir, bon soir !
Eminescu
iunie 1871 – Adunarea generală a studenţilor români din Viena alege comitetul central al serbării de la Putna. Se crede că Eminescu e ales secretar al comitetului central şi în această calitate avea obligaţia să redacteze textul actelor oficiale şi să ţină legătura cu comitetele filiale.
Comitetul central de organizare a serbării hotărâse, încă la jumătatea lui iulie, ca îndată ce studenţii vor sosi în Bucovina, să aleagă un comitet pentru buna desfăşurare a lucrărilor. Nicolae Teclu, preşedintele comitetului central şi V. Bumbac, vicepreşedinte, rămân la Viena. Eminescu pleacă în ţară să conducă „campania de presă”.
iunie 1871 – T. Maiorescu se întâlneşte cu Mihai Eminescu la Botoşani, se pare că este prima lor întâlnire.
19 iulie/1 august 1871 – Şedinţa de constituire a noului comitet, la Cernăuţi .I. Slavici este ales preşedinte, M. Eminescu secretar, Pamfil Dan casier.Eminescu nu participă la această şedinţă întrucît era încă în ,,ţară”.Documentul precizează că funcţia de secretar: ,,completîndu-se prin Vasile Morariu”.
24 iulie/6 august – Eminescu se afla la Ipoteşti, de unde îi scrie lui Maiorescu
3/15 august 1871- Trimite din Cernăuţi, împreună cu Pamfil Dan,scrisoarea către Dumitru Brătianu.
 ”DOMNULUI DUMITRU BRĂTIANU 
Stimate domnule,
Prin articolul d-voastră publicat în no. din 23 iuliu a.c. al jurnalului Românul aţi împrumutat serbării de la Putna acea strălucire pe care prestigiul unui nume ş-a unei inteligenţe însemnate i-o dă unei fapteneînsemnate chiar.
Dacă însă serbarea s-ar întîmpla într-adevăr să aibă acea însemnătateistorică pe care i-o doriţi d-voastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra dehotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos,atunci trebue să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei, nu ni se cuvine nouă. Dacă o generaţiune poateavea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta arcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuirea timpilor.Şi istoria lumii cugetă – deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii edesfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai espresiunea esterioară, numai formularea cugetării şi-a faptei constituiesc meritul individului ori al  generaţiunii, ideea internă a amîndurora e latentă în timp, e rezultatul unuilanţ întreg de cauze, rezultatul ce atîrnă mult mai puţin de voinţa celor  prezenţi decît de a celor trecuţi.
Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidirimonumentale care e menită d-a ajunge la o culme, astfel în viaţa unui popor munca generaţiunilor trecute, cari pun fundamentul, conţine deja în ea ideeaîntregului. Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complesul decugetări cari formează idealului lui, cum în sîmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Şi oare oamenii cei mari ai României nu-i vedemurmărind cu toţii, cu mai multă ori mai puţină claritate, un vis al lor de aur,în esinţă acelaşi la toţi şi toţi timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă  prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase şi noi aginţii unei lumiviitoare nu suntem decît reflesul său.
De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ştefan va avea însemnătate,aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporuluiromânesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze; dacă însă va treceneînsemnată, atunci va fi o dovadă cum că a fost espresiunea unor voinţeindividuale necrescute din sîmburele ideilor prezintului. E o axiomă a istoriecă tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale şi tot ce e rău e productul celei individuale. De aceea meritul nostru va consista numai în formulareaideilor şi trebuinţelor esistente ale poporului, nu în crearea unor altora; nevom lăsa îndreptaţi de cugetarea şi trebuinţele poporului nostru, nu d-alenoastre proprii, recerute poate de la străini, ne vom lăsa conduşi de curentul ideilor naţiunii şi nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastreindividuale.
Prin numele şi inteligenţa d-voastră aţi aruncat asupră-ne razele cele maicurate ale generaţiunii căreia îi aparţineţi; de aceea primiţi mulţămitanoastră – nu pentru noi, a cărora nu-i nici ideea, nici condiţiunile derealizare – ci pentru sfinţirea cauzei, a cărei flamură o urmăm cu toţii şi acărei un monument e şi serbarea aceasta.În Putna comitetul conducătoriu îşi are biroul său într-un loc acomodat aproape de cuartire, cătră care onoratul public va avea să se adreseze cuorice dorinţă; el se va nizui a satisface dorinţelor şi a îndestula pre onoratul public român carele a ştiut îmbrăţişa ideia şi a sprijini junimea academică cu sacrificie în întreprinderea ei.
Comitetul conducătoriu roagă pre onoratul public român de încrederea sa,dorindu-i ferecită întîlnire la mormîntul lui Ştefan cel Mare.
Cernăuţi, 11 august/29 iuliu 1871
Ioan Slavici, m. p. M. Eminescu,preşedinte secret[ar]“
Documentul este întocmit de I. Slavici şi semnat, tot de el, în numele lui Eminescu.

În primele zile ale lunii august întregul comitet care se ocupa de organizarea serbărilor, format din Ioan Slavici – preşedinte, Mihai Eminescu -secretar, Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschişi Elie Luţia, se afla la Cernăuţi.
3/15 august 1871 – În ziarul Românul explică împreună cu Pamfil Dan,membru în comitetul serbării, semnificaţia întâlnirii tineretului român lamormântul lui Ştefan cel Mare
De la Cernăuţi, Mihai Eminescu şi o parte din organizatori călătoresc cu trenul la Dorneşti (Hadikfalva), atunci cea mai apropiată staţie a liniei ferate Cernăuţi – Iţcani de orăşelul Rădăuţi. De aici, cu o trăsură, au venit la Rădăuţi,la 5 august, unde s-au întâlnit cu prefectul Oreste Renney, de la care au primit sprijinul necesar, ca şi din partea egumenului Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici (ultimul a devenit mai târziu mitropolitul Bucovinei, 1896 -1902).
Ioan Slavici ne spune că „Eminescu, venit cu vreo opt zile înainte deserbare, a luat şi el parte la toate mulţumirile noastre”. Aceasta înseamnă că Eminescu a rămas la Rădăuţi şi în împrejurimi timp de două zile. Se spune că a fost găzduit de preotul Ioan Mândrilă.
14-16 august 1871 – Mihai participă la serbarea de la Putna alături de Slavici, A.D.Xenopol, Epaminonda Bucevski , Ciprian Porumbescu şi Mihail Kogalniceanu, Aurel Belesiu, D. Gusti, Christian Cerchez. Se spune că au fost 3000 de participanţi. S-a depus pe mormântul lui Ştefan cel Mare o urnă de argint cu pământ din toate teritoriile româneşti. Pe urna votivă depusă atunci pe mormântul Sfântului Voievod Stefan se află inscripţia: “Eroului,invingatorului, aparatorului existentei romane, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Romana Academica, MDCCCLXX”.
Serbarea a început în seara zilei de sâmbătă 14/26 august şi a ţinut până luni după amiază, iar congresul şi-a deschis dezbaterile luni seara şi a continuat cu un număr redus de participanţi, marţi 17/29 august 1871.
A spus atunci: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul lui Ştefan altar al conştiinţei naţionale” Împreună cu Slavici, a înnoptat într-o încăpere la etaj, într-un turn al mănăstirii numit acum ” Turnul lui Eminescu”.
Se spune că în această perioadă a fost găzduit şi la Gălăneşti în casa părintească a lui Samson Bodnărescu. Împreună cu un alt coleg, el a mers în comuna Crasna, cu mai mulţi saci de făină pentru ca preoteasa de acolo să le facă cozonaci.
Se zice chiar că Eminescu ar fi copt, cu mâna lui,colaci. Casa în care Eminescu a dormit o noapte, în drum spre manifestărilede la Putna, e acum muzeu, dar în acele vremuri era casă parohială, preot fiind Samuil Piotrovschi.

septembrie 1871- După serbare se întoarce la Suceava, apoi la Iaşi, la Societatea ,,Junimea”. Aici va consemna în registrul ,,Junimii” datele sale personale, la nr 49: ,,Mihail Eminescu, născut la 20 decembrie 1849 – Sf.Ignat – la Botoşani”. Se pare că a făcut drumul cu diligenţa, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi de trei ori pe săptămână. Diligenţa oprea şi la Hârlău,unde se schimbau caii.
Toamna 1871 -Mihai “era în Bucuresti. Locuia într-o odaie subsol pe Calea Victoriei, o casa cu igrasie si fara lumina. Mihai venea în fiecare zi la Matei. Mihai era bine, spunea glume chiar, era în deplinatatea mintii. Era cam neglijent, lenes si senzual, ca făgăduia ceva, dar nu făcea si asa nu doar că n-ar fi voit, dar asa …” (Scrisoarea lui Victor Eminescu din 13 aprilie 1909 catre Corneliu Botez – în Augustin Z.N.Pop – Întregiri documentare …, Ed.Eminescu, Bucuresti, 1983, p.179)
Octombrie 1871, Viena – Eminescu se reîntoarce pentru continuarea studiilor Samoil Isopescul: “Eminescu locuia la mine, pe Adamg[asse] 5, et. II din toamna anului [18]71 pe la finele lui octombrie pâna la mai 1872″
1 noiembrie 1871 – linia ferată Botoşani -Vereşti e dată în funcţiune. Mihai probabil a circulat, ulterior, cu trenul între Botoşani şi Iaşi.

16 decembrie 1871- îi scrie lui Şerban, care se află în ţară, că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea”
ianuarie-februarie 1872 – Eminescu s-a ales cu „gălbinare”, fiind se spune îngrijit de colegii de la medicină.
Martie 1872, Viena – Eminescu o cunoaşte pe Veronica Micle (născută Câmpeanu), soţia profesorului Ştefan Micle, de care se îndrăgosteşte. Era deaceeaşi vârstă cu el şi avea deja 2 fetiţe. Veronica se afla la Viena pentru un tratament.
Mai – Iunie 1872 – Se întoarce în ţară de la Viena.
1 septembrie 1872- Participă la o şedinţă a Junimii din Iaşi. Citeşte fragmente din Panorama deşertăciunilor ,Egipetul şi începutul Evului de mijloc, apoi nuvela Sărmanul Dionis.

“Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc şi aur;
Pe-al lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări îmblânzite-n cuiburi distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvoară,
Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Către marea liniştită ce îneacă al lui dor. ” (Egipetul)
7 septembrie – Eminescu citeşte în şedinţa Junimii două poezii:Înger şi Demon şi Floare albastră .

“Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare –
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în perete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.” (Înger şi Demon)

“- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.’ (Floarea-albastra)
Septembrie 1872 – Se află la Iaşi.Matei Eminescu, în scrisorile sale către Corneliu Botez, în 1909, afirmă :„Când venea vara de vacanţe de la Wiena, mergeam amândoi la vânătoare de raţe selbatice la un iaz de pe moşia Cucoreni, proprietatea unui boier autochton tot de Ia ordine ca şi Balş, Hatmanul Anastasie Başotă (cel cu institutul de la Pomârla), el cu puşca adusă lui Iuraşcă de Jeltuchin, şi pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcă şi o transformase la un armurier din Iaşi din cu cremene cu capse, şi eu una mai mică pe care o avea tata de la Balş” (Scrisoare din 20 aprilie 1909).Curând Mihai Eminescu pleacă la Berlin.

  Berlin
30 noiembrie 1872 – O scrisoare a lui Şerban dă amănuntul ca poetul era plecat cu mai multe săptămâni înainte de aceasta data.
18 decembrie 1872 – 1874 – Mihai Eminescu este student la Berlin, la Universitatea Humboldt .
Are o subventie lunara de 10 galbeni, din partea “Junimii” . Locuieşte la Charlottenburg, la sculptorul Wolgast. Era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botoşani. Înscrierea laUniversitatea din Berlin , fiind înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani.
Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.
Cursuri în primul semestru 1872-1873:Logica şi principiile filozofiei,Concepţia istoriei la istorici renumiţi (prof. Diihring); Istoria generală afilozofiei (prof. Zeller); Istoria Egiptului şi Monumentele Egiptului (prof.Lepsius)
Cursuri în 1873:Istoria modernă (prof. Droysen), Obiceiurile şi moravurileegiptenilor (prof. Lepsius), Dezvoltarea şi critica filozofiei hegeliene (prof.Althaus) şi Despre optimismul şi pesimismul filozofic şi politic (prof.Diihring)
1 ianuarie 1873 – Aflat la Berlin, Eminescu îsi petrece ziua în compania colegilor. T.V. Stefanelli le propune ca ei să se întâlneasca o data la 5 ani, îndata de 15 august, într-un loc dinainte ales, pe toata durata vietii lor. (Teodor V. Stefanelli – Amintiri despre Eminescu, Ed. ,,Junimea”, Iasi, 1983, p. 12)
18 iunie 1873- Le scrie de la Berlin părinţilor: ,,Pe la finea lui august sau începutul lui septemvrie gândesc ca mi-oi ispravi examenele şi m-oi intoarce in tara. Astept cu nerăbdare capătul vietii mele de student, care desigur că pentru mine numai plăcută n-a fost. Pe Şerban il vad rar, căci şade foarte departe de mine.”
1873 – Prelucreaza folclor: începe primele versiuni la Călin şi Luceafărul.
1873 – Primeşte un post de secretar de legaţie la consulatul român de la Berlin, condus de Teodor Rosetti.
14 iulie 1873 – Cere exmatricularea de la universitate şi eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat doua semestre.
La 26 iulie i se eliberează acest certificat.
Iunie 1873, Berlin -Th. Rosetti i-a înlesnit rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului primit ca secretar la Agentia diplomatică română,salariu care ajungea astfel la 10 napoleoni pe lună.
21 septembrie 1873 – Unele surse spun că Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarată abia la 2 noiembrie. Alte surse spun că a murit după ce a zăcut 2 ani în urma unei căzături de pe un cal. A fost înmormântat la Ipoteşti, fara autorizaţie şi fără declaraţie de deces.
8 decembrie 1873 – Eminescu se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen.
Tot 1873 e datată şi o scrioare neexpediată a lui Eminescu către Samson Bodnărescu: „Am deci o rugă către tine. Ştiu că-i supărătoare – şi numai eu ştiu cât m-acostat pân’ m-am decis a lua condeiul ca să-ţi scriu. Caută-mi o ocupaţiune în Iaşi – ea poate fi foarte modestă şi neînsemnată, căci nu sunt pretenţios şi ştiu a trăi cu puţin”

1873 – Fratele său mai mic, Matei Eminovici, fuge de la şcoală şi se înrolează în armată, în urma unui conflict cu un profesor din Botoşani,Tocarschi. (episodul e amintit de Gh Eminovici într-o scrisoare din 1875 adresată lui Maiorescu).
ianuarie 1874 – Nicolae Creţulescu ia locul lui Theodor Rosetti, iar salariul lui Eminescu scade la 30 de taleri.Se zice că în sarcina lui Eminescu se afla pe atunci şi investigarea unor arhive secrete aflate în Berlin, căutând documente privitoare la istoria României.
februarie 1874, Berlin – Îi scrie lui Th Rosetti. Locuia la Charlottenburg,Berlin Orangestr. 6. Agent diplomatic al româniei la Berlin era în această vreme Gheorghe Costaforu.
Aprilie 1874 – Eminescu demisionează de la agenţia diplomatică.
Efectuează o călătorie de studii la Koenigsberg, unde stă 5 zile. Locuieşte la un fost coleg de facultate.
7 Aprilie 1874 – Maiorescu devine Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii.
vara 1874 – Lui Eminescu i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg
august 1874 Cracovia, Lemberg – Eminescu face un ocol de studii prin aceste oraşe, în drumul spre ţară. Se presupune că studia de fapt alte documente de arhivă: „în critica documentelor nu e permis a visa”, ne va spune şi cuvintele sale vor rămâne, aspre, în memoria posterităţii.

1874 – Despre Mihai ştim că: “Masa o lua la un neamţ, Leopold sau Ferdinand, care avea un restaurant “La Cerdac” şi care era om foarte detreabă, la nevoie le mai da şi pe credit. După masă luau cafeaua la “Chateau-aux-fleures”, cafeneaua en vogue pe acea vreme unde-şi făceau regulat  partida de şah A. D. Xenopol, Burlă, Bodnărescu, Paicu şi alţi membri ai elitei intelectuale” (Augustin B. Sânceleanu în “Amintiri despre Eminescu”, în1909).
vara 1874 – Se ştie că Mihai a închiriat o casă la Văratec, de la MaicaAsinefta Ermoghin. Maicile povesteau că Mihai mânca la maica Stefanida,tocmai in capătul celălalt al mănăstirii. Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni.Aici, în verile lui 1874 şi 1875 Eminescu închiriase casa probabil pentru a-i fi aproape. La Văratec va mai sta Eminescu şi peste câţiva ani, în gazdă la maica Străinescu.
Titu Maiorescu îi cedează lui Samson Bodnărescu în 1874 postul său de director la Şcoala normală de la Trei Ierarhi. Eminescu venit din străinătate,ocupă postul de bibliotecar rămas liber.
30 august 1874 – M. Eminescu este numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi prin decret domnesc, la propunerea lui T. Maiorescu. Depune jurământul în Aula Universităţii din Iaşi în faţa rectorului Ştefan Micle.
” Un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare ” îi scrie poetul Veronicăi Micle, în 14 septembrie 1874.
15-24 septembrie 1874 – Mihai face parte, numit fiind delegat alministerului de către ministrul Titu Maiorescu, din comisia de examinare pentru ocuparea catedrei vacante la Liceul din Botosani, alături de Samson Bodnarescu, Stefan Micle, N. Culianu, N. Quintescu, Ioan D. Caragiani(1841-1921), Zaharia Columb (director al colegiului Naţional Iaşi în perioada 6.iulie.1878-31.octombrie.1874) . (Augustin Z.N. Pop – Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1983, p. 60)- de menţionat că pe 15 proba nu a avut loc, datorită absenţei lui N. Anintescu.

19 septembrie 1874 – Eminescu scrie secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motivează de ce a abandonat această sarcină, şi de ce a luat drumul către tară, urmând ca în noiembrie să se întoarcă la Berlin pentru examene.
Îşi îndreaptă atenţia spre fondul de carte pentru completarea căruia cere aprobarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
15 octombrie 1874 – propune achiziţionarea de la anticariatul din Iaşi a unor manuscrise şi tipărituri vechi, între care scrierile lui Dosoftei şi Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea …(1698). Teodor Nica, director în minister, prieten cu Eminescu (se cunoşteau din Viena) aprobă solicitarea la 2 noiembrie 1874 .
octombrie-noiembrie 1874 – Slavici poposeşte la Iaşi pentru un scurt timp.Este găzduit impreună cu Eminescu si Miron Pompiliu de către Samson Bodnărescu, directorul Scolii Normale.
1874 – Mihai începe să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului.
1874 – Gheorghe Eminovici îşi caută la Praga fetele bolnave plecate din Teplitz.
8 noiembrie 1874 – Promitea ca va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor.
28 noiembrie 1874 – Berlinul anunţă moartea lui Şerban Eminovici, de tuberculoză.
22 decembrie 1874 – Eminescu este delegat la “examenele sem. I al anului şcolar curent pe la şcoalele secundare”, la Institutul „Vasile Lupu”, împreună cu George Buţureanu, Dr. Criste Buicliu.
17 ianuarie 1875 Iaşi – două adrese făcute către Titu Maiorescu, una cu referire la achiziţionarea unor cărţi, alta referitoare la manuscriptul vocabular slavono-român al lui Iancu Codrescu
1 martie 1875 – apare, articolul Poesiele D-lui Eminescu, în Revista contimporană  din Bucureşti, sub semnătura eventual pseudonim G. Gellianu.Se presupune că autorul articolului era Petre Grădişteanu sau Anghel Demetriescu. Gh. Panu relatează că la prima şedinţă a Junimii, în care s-a discutat articolul denigrator, Maiorescu era vesel, Iacob Negruzzi căuta să pară vesel, în timp ce Eminescu rîdea cu indiferenţă, ştia de articol, dar nu-şi dăduse osteneala să-l citească.

1875 – Mihai predă germană la Institutul Academic din Iaşi, ca profesor suplinitor în locul lui Samson Bodnăresu, care ocupa şi funcţia de director şi profesor de pedagogie la Şcoala normală „Vasile Lupu” din Iaşi. Era coleg cu profesorii junimişti: N. Culiano, P. Poni, Gr. Cobălcescu, Şt. Vîrcolici, A. D.Xenopol, avându-l pe I. M. Melik ca director. Eminescu intră în conflict cu elevii săi care fac o „grevă” şi nu se prezintă la ore. Aceasta a făcut ca Eminescu să fie înlocuit cu P. Paicu. Printre elevi se afla şi viitorul ministru Vasile G. Morţun, care relatează mulţi ani mai târziu episodul.
1875 – Mihai lucrează şi ca profesor la Liceul ,,Oltea Doamna”,actualmente Liceul ,,Mihai Eminescu”.
3 iunie 1875 – Perioada de directorat se încheie (este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013).
15 iunie 1875- Data de pe scrisoarea lui Maiorescu prin care i-a propus funcţia de revizor şcolar (districtele Iaşi şi Vaslui).
16 iunie 1875 – Mihai e propus în comisia de examinare a cărţilor didactice,la Iaşi. Numirea propriu-zisă poartă data 5 iulie şi se face prin înaltul decret domnesc N-o 1221.
21 iunie 1875, Iaşi – două adrese către Maiorescu referitoare achiziţionare de cărţi şi la manuscrisul vocabular slavono-român al lui Iancu Codrescu(adrese care au legătură cu cele din 17 ianuarie).
1 iulie 1875 – Eminescu este numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şiVaslui, în locul lui Agură. În acelaşi timp în locul lui e numit D. Petrino laBiblioteca Iaşi. Eminescu îl cunoaste pe Ion Creangă (n. 1839), învăţător la Scoala nr. 2 din Păcurari.
1875 – trece prin satul Mărăşeni (judeţul Vaslui) cu scopul declarat de înfiinţare a cât mai multor şcoli rurale în judeţ. Avea de inspectat 157 de şcoli.Se ştie că a fost în şcolile din satele: Bârzeşti, Tansa, Dumesti, Laza.
19 iulie 1875- Trimite Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice raportul”Tabloul general de organizare a scoalelor rurale din judetul Iasi “.
23 iulie 1875 – apare în Curierul de Iaşi anunţul: ,,în virtutea înaltului decret domnesc d-nii N. Culianu, Şt. Vârgolici( 1843 – 1897 ) şi M. Eminescu se numesc membri în Comisiunea pentru esaminarea cărţilor didactice din Iaşi şi aceasta pentru completarea locurilor rămase vacante prin retragerea d-lor C.Catargi, Al. Lambrior şi G. Panu”.
31 iulie 1975 – Domniei sale, domnului învăţător din Cotuna Cotnari,
Domnule învăţător,
Vă fac cunoscut că ministrul ţi-a acordat concediul cerut de d-ta până la 1august.
Revizor şcolar,
Mihai Eminescu
24 aug. 1875 – Data la care Eminescu a întocmit proces verbal în urma inspecţiei la şcoala din comuna Tansa, jud. Vaslui

5 septembrie 1875- Tabloul general pentru organizarea şcoalelor rurale din judetul Vaslui . Il însoţeşte cu mai multe anexe, o mica monografie a situaţiei şcolilor rurale din judetul Vaslui, raport cu propuneri de reorganizare aşcolilor din judeţul Vaslui.
septembrie 1875 – iunie 1876 – Participă la întrunirile junimistilor
septembrie 1875 -Societatea ,,România jună” îl alege „membru emeritat”
noiembrie 1875- Eminescu ajunge în zona Hîrlăului, inspectând câteva şcoli din plasa Bahlui.
octombrie 1875 – în Bucovina au loc “festivităţile seculare”, la care asistă şi Eminescu. Se spune că a trecut graniţa ducând pe ascuns broşura “Răpirea Bucovinei după documente autentice”tipărită la Bucureşti în acelaşi an, broşură în care sunt reproduse textele mai importante din documentele Hurmuzaki. Atunci a locuit cu colegul lui de şcoală T.V. Stefanelli, împreună cu care a difuzat broşura autorităţilor din oraşul Cernauti, tocmai când austriecii pregăteau Sărbătoarea centenarului stăpânirii acestei provincii.Teodor V. Ştefanelli : “… Locuiam in Strada Lumii nouă. Seara, inaintea serbării, mă trezesc deodată cu Eminescu, care sosise din Iaşi, aducând cu sine in birjă un cogemite lădoi de lemn de o greutate foarte mare…”.
A trecut pe la mormântul profesorului Aron Pumnul şi la casa unde a stat când a invăţat la Cernăuţi. Ajungănd acolo i-a zis lui Ştefanelli: “Uite, acolo am locuit eu şi in căsuţa cea mică era şi biblioteca studenţilor români, la care am fost şi eu bibliotecar un timp…”
noiembrie şi decembrie 1875- aflăm din raportul făcut către ministru asupra inspecţiilor că a trecut pe la Erbiceni, Totoieşti, Şipote, Andrieşeni.
11 decembrie 1875- nou raport, pentru a lămuri problema organizăriişcolilor din Cârjoaia, com. Cotnari şi Andrieşeni. Încheie raportul cu: ,,Lămurind aceste două ultime confruntări ce s-au putut întâmpla cu ocaziareorganizării şi pe care eu le-am constatat abia la faţa locului, amonoarea…”
15 decembrie 1875 – Propune ca învăţător la Bârzeşti pe Nicolae Habar  “normalistul cel mai bun care a ieşit din anul şcolar 874/875″ .
În 18 aprilie1876, datorită transferării acestui învăţător în alt sat, Eminescu va propune pe Gheorghe Arbore. Consemnează că:
– La Minjesti, timp de şapte ani, a fost un singur absolvent şi socoteşte câtăleafă a luat învăţătorul.
-La Vaslui, Şcoala de fete avea şapte încăperi, în şase încăperi locuiadirectoarea, iar două erau săli de clasă.
“Mai adaug că repartiţia încăperilor localului de şcoală arată – indulgentvorbind-o prea mare îngrijire a doamnei directoare pentru propria sa persoană.Lucrul principal în localul unei şcoli sunt clasele, iar nu locuinţa particulară adirectoarei. Afară de o cameră mai mare pentru clasa I-a şi a II-a şi una pentruclasa a III-a, toate celelalte încăperi, în număr de 6, sunt în seama directoarei.”
Ianuarie 1876 – Maiorescu încetează a mai fi ministru al Cultelor şiInstrucţiunii. A demisionat, nemulţumit de neacceptarea legii învăţământului pe care o propusese. A devenit apoi agent diplomatic la Berlin.
5 ianuarie 1876,Colectorul literar pentru ambele sexe: subliniază importanţa publicaţiilor de provincie în valorificarea creaţiei populare.
ianuarie 1876 – Mihai petrece câteva zile de concediu la Ipoteşti, având mama bolnavă

4/16 februarie 1876 – se află cu Veronica, consemnat fiind într-un caiet al său : “A fost cea mai fericita a vietii mele. Eu am ţinut pe Veronica in braţe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi darui flori albastre pe care le voi tine toata viata mea.”
14 martie 1876, Iaşi – Eminescu prezintă la Junimea prelegerea “Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”, reprodusă şi în numarul din august al Convorbirilor literare.La muzeul din Argeş se află în prezent un baston al lui Eminescu, de 83,5cm, din fildes si bambus , argint si piele. A fost produs intr-un atelier romanesc de la mijlocul secolului al XIX-lea. Bastonul i-a fost dăruit de către Societatea Junimea lui Eminescu, in anul 1876.
26 martie 1876 – Mihai Eminescu inspectează Şcoala de Fete nr. 1 din Roman (deşi revizor era A. Simionescu în districtul Roman !?)
3 aprilie 1876- Partidului conservator sub conducerea lui Lascăr Catargiu se retrage de la conducerea ţării.
27 aprilie 1876 – Mihai inspectează şcoala din satul Laza : „Inspectând astăzi şcoala din comuna Laza, am aflat prezenţi 15 elevi din 41 înscrişi.Cetirea şi scrierea merg bine. Frecventaţia slabă se esplică prin începerea muncilor agricole, la cari şi copiii sunt luaţi. Localul şi instrucţia fac o impresie destul de mulţămitoare….Revizor şcolar, M. Eminescu.”
27 aprilie 1876 – Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice devine liberalul Gheorghe Chiţu
3 aprilie 1876- Partidul Conservator, de sub conducerea lui Lascăr Catargiuse retrage de la conducerea ţării . Îi ia locul un guvern de tranziţie condus de I.Em. Florescu (4/16 aprilie – 26 aprilie/8 mai 1876) căruia îi urmează guvernul Emanoil Costache Epureanu de coaliţie liberală (27 aprilie/9 mai – 23 iulie/4august 1876).
29 aprilie – Eminescu scrie despre bombardarea Calafatului de către artileria turcească, act pe care îl consideră o agresiune.
2 mai 1876 – Eminescu adresează un raport scris despre situaţia găsită pe teren în timpul inspecţiilor. Se poate observa faptul că nu prezintă doar situaţia, dar caută soluţii: „În cotuna Laza se află un ratuş (rateş) decărămidă, cu patru odăi încăpătoare, proprietatea statului, care neîngrijit şi neîntrebuinţat de nimeni, se va ruina din ce în ce. Dacă statul ar conveni să dăruiască acest han comunei, aceasta i-ar face reparaţiile necesare şi ar  preface-o în local de şcoală…Iar localul provisoriu de vălătuci, pe care l-au clădit comuna pentru şcoală s-ar putea vinde şi cu banii să se construiască un local în cotuna Hârsova, aceeaşi comună.”

11, 13 mai 1876 – Scrie despre declararea independenţei
19 mai 1876 – Eminescu devine corector şi redactor al parţii neoficiale laCurierul de Iaşi ( îl numeşte “foaia vitelor de pripas”).
În clădirea fostului hotel Binder (lipit de blocul Expres), intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului, el redactând ştirile externe ale ziarului.
20 mai 1876 – Somaţie de la Dimitrie Petrino către Eminescu şi Bodnărescusă restituie un dulap şi nişte cărţi împrumutate, plus “153 volume care s-au pierdut sub direcţiunile domnielor voastre”
3 iunie 1876 – Eminescu îşi încetează activitatea de revizor şcolar, fiind destituit de ministrul liberal Gheorghe Chiţu. Succesorul său se numeşte Al Dârzău (Darzeu), directorul Şcolii Trei-Ierarhi.
16 iunie 1876 – Înalta Curte de Compturi îi cere printr-o adresă “a justifica motivul nedepunerii comptului…de gestiune ca bibliotecar central din Iaşi peanul 1875″. La 28 iunie 1876 Eminescu semnează de primirea adresei.
18 iunie 1876 – În calitate de revizor scolar pentru judetele Iaşi si Vaslui,,fu invitat sa asiste la examinarile publice (…) la Pensionatul normal dedomnisoare”. (Augustin Z.N. Pop – Întregiri documentare la biografia luiEminescu, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1983, p. 60) Este vorba despre pensionulEmiliei Humpel, sora lui Maiorescu.
21-23 iunie 1876 – Asistent la examene.
iunie 1876- Partidul liberal obţine o majoritate covârşitoare şi în 24 iulie/5 august 1876 se formează guvernul liberal, care rămâne la conducerea ţării până în martie 1888.
 Eminescu despre învăţământul românesc: „Studiul principal al unei scoale rurale este limba românească…”„D-nul învăţător însă să-şi deie silinţa şi mai cu seamă să caute, ca copii sănu înveţe nimic în mod mort şi mecanic, ci totdeauna să poată povesti cucuvinte proprii ceea ce au citit ” . „În şcoală se stăruie îndeosebi asupra scrierii corecte şi asupra exprimăriiliterare, dar se neglijează ortoepia, adică pronunţia corectă, şcoala şi teatrulsunt factori prin care se poate ajunge la o pronunţie corectă” .

1876 – Eminescu locuia la Iaşi, pe undeva, prin spatele Mitropoliei, in casa lui Samson Bodnărescu. Certându-se cu gazda lui, Eminescu işi ia cele două lăzi pline cu cărţi şi manuscrise şi, la invitaţia lui Creangă, se mutat in bojdeuca din Ţicău, rămânând aici aproape 6 luni de zile. Căsuţa are două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu.Au rămas mărturie rândurile lui Ion Creangă din scrisori : “Nu pot să uit acele nopti albe cand hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gândurirele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toti. Si dimineaţa când ne intorceam la cuibar, blagoscoviţi de aghiasma cea fara de prihană şi atât de iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi”.
15 august 1876 – Moare Raluca Eminovici. Pe actul de deces apar martori Ioan Razanu şi Const. Leancă
16 august 1876- Eminescu răspunde în scris Înaltei Curţi de Conturi.
17 august 1876 – Solicită printr-o cerere scrisă, adresată lui Dimitrie Petrino, permisiunea de a consulta dosarele gestiunii sale (în prezenţa unui funcţionar al bibliotecii).
19 august 1876, Iaşi, gradina de vara “Pomul verde” – Artistul şi scriitorul Avram Goldfaden (1840-1908) a pus bazele celui dintâi teatru evreiesc profesionist din lume. Una din primele cronici privind reprezentaţiile acestui teatru, favorabilă, poartă semnătura lui Mihai Eminescu. Se pare că a urmărit 4 spectacole: The World and Paradise, Father-in-law and Son-in-Law, Fishelthe Junkman and His Servant Sider.Avram Goldfaden îşi recrutează actoriidin lumea evreimii ieşene. Trupa se forma, numai din bărbaţi, deoarece religia interzicea femeilor să urce pe scenă. Rolurile feminine le interpreta Suhăr Goldstein.
28 august 1876- Înalta Curte de Conturi îi acordă două luni pentru lămurirea problemelor şi pentru a depune inventarul de cărţile şi mobilierul bibliotecei pe intervalul cât a funcţionat ca bibliotecar.
28 august 1876 – Aflat la bojdeuca lui Creangă, Eminescu îşi notează: Ciudat izvor e omul, / Ca vremea-i ţesătură.
3 septembrie 1876- Prim-procurorul T. Mândru, încheie în sala de lectură a bibliotecii centrale, în prezenţa lui Dimitrie Petrino şi Teodor Aroneanu(subbibliotecar), un proces verbal unde se consemnează o serie de nereguli privind gestionarea bibliotecii de către Samson Bodnărescu şi Mihai Eminescu.
13 septembrie 1876 – Interogatoriul luat de procurorul T. Mîndru este numai semnat de Eminescu, pe toate paginile. Conţine precizările poetului privind gestiunea sa şi faptul că rămâne în post două luni după numirea lui D.Petrino, plecat în concediu.
14 septembrie 1876 – T. Mândru dă ordin, ca inculpatul M. Eminescu să se prezinte la parchet, pentru un interogatoriu
15 septembrie 1876 – Eminescu se prezintă, declarând : “În timpul cât am servit, nu s-a pierdut nici un volum. Nu cred că e sinceră reclamaţiunea făcută ministerului”; “Am luat două scaune, 1 masă, 1 dulap nou şi altul vechi. Cauza pentru care am luat dulapurile este că bibliotecii nu-i trebuiau şi eu fiind revizor şcolar nu aveam unde conserva arhiva”.
Petrino descrie aceste obiecte:
1. Un dulap boit galbăn, cu geamuri.
2. Un dulap boit cenuşiu.
3. Două foteluri îmbrăcate cu piele verde şi muşama.
4. O masă de frasin, formă eliptică.

19 septembrie 1876- Eminescu se prezintă la Înalta Curte de Conturi cu documentele cerute, depune la Grefa Curţii inventarul cărţilor şi mobilierului bibliotecii pe anul 1875.
12 octombrie 1876 – Eminescu laudă eroismul armatei române în luptelede la Grivita si Plevna: pe front în Balcani se află şi Matei, fratele sau,locotenent în armata română.
octombrie 1876- Aniversarea Junimii, la care Eminescu a fost prezent.
20 octombrie 1876 – Prim-procurorul Tribunalului din Iaşi înaintează dosarul 6567 judecătorului de instrucţie. Trimite şi o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii : “Domnule Ministru, Prin rechizitoriul nostru nr.6222, din 20 octombrie curent, s-a dat în judecată pe d. Mihai Eminescu, fost bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, pentru faptul prevăzut de art. 204c.p.
25 octombrie 1876 – P. Stoica, judecătorul de instrucţie, emite în un mandat de punere sub învinuire a inculpatului M. Eminescu; îl cheamă la interogatoriu în 9 noiembrie 1976.
Urmează interogarea lui Bodnărescu. Eminescu îi zice: “Când vei fiinterogat, te rog spune adevărul. Nu evaziv, nu incurcat, căci toată responsabilitatea civilă e o copilărie alături cu urmările ce le-ar avea pentru mine un singur neadevăr ce l-ai spune. Un neadevăr ar fi in stare să mă nenorocească pe toata viaţa şi să-mi răpeasca onoarea.”
În timpul procesului e audiat şi Cezar Cătănescu, fost bibliotecar înaintealui S Bodnărescu. Acesta confirmă faptul că existau lipsuri din anii anteriori direcţiunii lui Bodnărescu.

9 noiembrie 1876 – Interogatoriul luat de Jude instr. Stoica, la Iaşi. Eminescu scrie toate răspunsurile şi semnează documentul . Se considera îndreptăţit să susţină că lipsurile semnalate nu erau reale.
17 decembrie 1976- P. Stoica emite o ordonanţă prin care clasează ca nefondată acţiunea împotriva poetului pentru presupusa sustragere de cărţi:”nu este loc de urmărire contra numitului pentru fapta ce i s-a imputat” .“Domnule ministru, în urma ordinului primit de la d-voastră cu K-o 6567,din 16 iulie, anul espirat, şi din mai multe constatări la faţa locului, s-a dat  judecăţei penale pe fostul bibliotecar Mihail Eminescu, însă această acţiune n-a reuşit şi dosarul s-a închis în instrucţie încă de la 17 decembrie, anul espirat.
Iar motivele pentru care această acţiune n-a putut izbuti sunt următoarele :din instrucţiunea ce s-a făcut în această afacere, s-a constatat lipsă dinbibliotecă ca vreo 71 volume, însă nu s-a putut şti când anume a avut locaceastă dispariţiune, de unde urmează că M. Eminescu, neputând fi tras larăspundere, a trebuit să fie achitat, după cum ar fi trebuit să fie achitat ţioricare alt bibliotecariu fost înaintea lui.
Şi aceasta provine, domnule ministru, din cauză că la schimbareabibliotecarilor nu s-a făcut niciodată o predare a averei bibliotecei, astfel încât este imposibil la un moment dat de a se proba daca lipsurile ce s-auconstatat în bibliotecă esistă din timpul cutărui sau cutărui bibliotecariu.
S-a văzut într-adevăr din instrucţie că M. Eminescu, în timpul funcţiunei sale, luase de la bibliotecă mai multe cărţi şi mobile, pentru uzul său personal, însă biblioteca a reintrat în posesiunea acestor obiecte înaintechiar de a se acţiona pe M. Eminescu, după cum se constată din lucrărileaflătoare la dosarul cauzei. […]
Primul-procuror 
D. Alexandresco”

14 iunie 1877 – Data de pe o cerere scrisă de Eminescu şi numai semnată de tatăl său. Poartă următoarea rezoluţie: „Anul una mie opt sute şaptezeci şi şepte, iunie, în patrusprezece, s-a înfăţoşat acest apel, care fiind însoţit de ţidula nr, 1283 pentru plata taxei, se primeşte şi se îndreaptă la secţia II.”
august 1877 – România intră în Războiul de Independenţă.
12 octombrie 1877- Eminescu îi scrie lui Slavici că era pregătit să vină la Bucureşti, dar că nu avea bani de drum. „ Dacă m-ar hotărî cineva să viu la Bucureşti – scrie Eminescu – ai fi tocmai tu […]. Dar n-am cu ce veni. Astam-a făcut să-mi ţiu gura pân-acuma – 100 de fr. am pe lună ; din ce dracu să plec ? Am şi bagaje cărţi, manuscripte, cioboate vechi, lăzi cu şoareci şimolii, populate la-cheieturi cu deosebite naţionalităţi de ploşniţe. Cu ce să transport aceste roiuri de avere mobilă în sens larg al cuvântului?`(I. Slavici,Amintiri, Bucureşti, „Cultura Naţională”, 1924)
„Dar tu ştii c-am fost totdeauna caracter melancolic şi n-am avut niciodată destul curaj de viaţă; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte. N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici latine, nici la lume, nici la mine însumi. Singura deosebire e c-am devenit  susceptibil, că orice atac, cel mai nevinovat, mă irită încât am o adevărată  Berserkerwut (furie sălbatecă, germ.), că s-au înmulţit oamenii cu care numai vorbesc nici un cuvânt şi c-am s-ajung să nu mai vorbesc chiar cunimeni, nici cu mine însumi.”
15 octombrie 1877 – Mihai îi scrie şi lui Maiorescu, în germană, şi face o prezentare critică a Junimii ieşene.
25-26 octombrie 1877 – Eminescu părăseste redactia Curierului de Iaşi în urma unui conflict cu directorul Tipografiei Naţionale şi cu primarul Iaşului,Pastia, căruia nu vrea să-i ia apărarea şi să semneze un articol împotriva celor ce-l criticaseră în „Steaua României”.

27 oct/4 nov 1877 – iunie 1883 – Eminescu este redactor al ziarului conservator Timpul. Slavici susţine Sf. Dumitru ca data sosirii lui Eminescu în Bucureşti.
octombrie 1876 – încep să aibă loc şedinţe şi la Junimea bucureşteană.Eminescu va scrie, enumerând locurile sale de muncă, mai târziu: „D. Mihalis Eminescu, vecinic doctorand în multe stiinti nefolositoare,criminalist în sensul prost al cuvântului, fost bibliotecar, când a si pradat biblioteca, fost revizor la scoalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas si al altor jurnale necitite colaborator”
Prima sa locuinţă este pe strada Speranţei, nr 4. Se pare că aici primeşte vizita lui Ion Creangă.

noiembrie 1877 – Eminescu locuieşte în curtea Mânăstirii Caimata . Se presupune că este perioada în care o cunoaşte pe Mite Kremnitz 1852-1916 [ Marie Charlotte von Bardeleben Kremnitz].
1878 – Ion Drogli l-a dat în judecată pe Gheorghe Eminovici pentru că socrul încă nu-i dăduse zestrea promisă şi nici procentele de 10% pe ultimii doi ani, la cei 2000 de galbeni.
Despre locuinţele ulterioare ale lui Eminescu se ştie că a stat o vreme in casa lui Titu Maiorescu din Strada Herastraului nr. 27 (azi strada G. Enescu),apoi, tot la Titu Maiorescu, pe Mercur nr. 1 (actualmente magazinul Eva), de unde se întoarce pe Herăstrăului în mansarda clădirii de la nr. 11 A.
9-23 februarie 1878, Bucureşti- Scrisoare a lui Eminescu către Iacob Negruzzi. Aflăm din ea că s-au rărit şedinţele Junimii. Îi trimite cu această ocazie poezii, insistând să nu fie modificată forma lor.
18 feb. 1878 – Înalta Curte de Conturi: “D-l Eminescu se va chema la bară spre a justifica motivul nedepunerei comptului său [pentru anul 1874,Biblioteca Centrală Iaşi]. Iar citaţia se va publica, deoarece nu se cunoaşte domiciliul, după cum arată Ministeriul Cultelor.”
Actele deja depuse de Eminescu nu justificau primirea şi cheltuirea unor  bani. El precizase că actele necesare justificării erau depuse la MinisterulCultelor.

30 martie 1878 – Consilierul raportor G. Văleanu sugerează Curţii de Conturi “fiindcă la 31 decembre anul 1874 nu rezultă nici un ban asupra d-luiM. Eminescu din operaţiunele sale pe anul 1874, să se declare achitat degestiunea sa pe menţionatul an.”
27 aprilie 1878 – Se adoptă ca soluţie la Curtea de conturi sugestia consilierului raportor.
10 februarie 1878 – Toată averea lui Gh. Eminovici s-a vândut silit la mezat: pământul (circa 412 hectare), pădurea şi toate acaretele „fără nici orezervă pentru vânzător”.
10 aprilie 1878 – Moare Dimitrie Petrino (1838-1878), cel ce urmase după Eminescu la conducerea Bibliotecii Iaşi, dându-l în judecată pentru furt din bunurile bibliotecii.
“Cât de trist e a vedea un poet mort şi a-i asculta panegiricul, în carenumai despre poet nu se vorbeşte!?” 
(Mihai Eminescu – Necrolog DimitriePetrino, publicat în Timpul, în 4 mai 1878)
6 mai 1878 – Eminescu făcea o rectificare: „Războiul” şi „Presa” atribuiserăo poezie a lui C. Bălăcescu lui Ion Heliade Rădulescu: „Ion Heliad … a fost într-adevăr un om însemnat, dar poezia aceasta n-a făcut-o el. Ea e din panalui C. Bălăcescu, scriitor cu mai puţin renume, dar cu mai mult talent decât Eliad.” „Poezia în original se numea Progresul şi se află în biblioteca portativă editată de Eliad. E caracteristic pentru multe din reputaţiunile noastre literare că toţi îi citează dar nimeni nu-i citeşte”.
26 mai 1878 – Mihai se afla la o serată a lui Maiorescu. Citeşte poezii, prezent fiind şi Alecsandri. Se ştie că începând cu această zi şi Caragiale frecventează şedinţele (seratele) Junimii bucureştene care au loc acasă la Maiorescu.
iunie-iulie 1878 – Urmează vizita sa la Floreşti , Dolj, la Nicolae şi Zoe Mândrea, vizită despre care aflăm din scrisori şi din relatările celor ce l-au vizitat (Vasile Conta şi Slavici). Până la Filiaşi, a călătorit cu trenul pe linia Bucureşti-Piteşti-Vârciorova, cu o oprire la Craiova, unde-i vizitează pe fraţii Feraru, amici din perioada vieneză. La Filiaşi era aşteptat de Sandu Pătru,administratorul moşiei Mândrea.  „Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate” (Slavici)
(În 1888 Mihai va zice, amintindu-şi: „ In peretele camerei mele era ocrăpătură adâncă. Acum a fost astupată. Ce păcat, domnule Mândrea! Încâte nopţi de-a rândul n-am privit eu luna pe acolo”!)

Eminescu descrie locul impresionat: «Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirilecu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mândrea îndeosebi deîngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate»
Traduce la Floreşti Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente zur Geschichte der Rumänen, tomul I, lucrare ce i-a fost încredinţată de Academia Română, înurma insistenţelor lui Theodor Rosetti.
1 iulie 1878 – Eminescu îi scrie de la Floreşti lui Gheorghe Feraru (Craiova)întrebând de fratele său, Matei.
13 iulie 1878 – Eminescu scrie prietenilor de la Timpul, Caraieli (Caragiale) şi Ronetti-Roman ( 1853 – 1908)
«… veţi şti că tot mă ustură piciorul şi vă duc dorul şi vă trimit ciorilor încrucea hotarelor pentru că nu-mi scriţi»
Cere să i se scrie pe adresa: „M. Eminescu, Filiaşi, Poste-restante”.
23 iulie 1878 – îi scrie lui Rosetti . Se spune că la Floreşti se îndrăgosteşte de fata preotul Dumitri Popescu din Bulbuceni, Elena, pe care o va descrie în Freamăt de codru. Despre Elena îi povesteşte Mihai lui Slavici: “fata popii cea oacheşe, cu care vara a fost nespus de frumoasă, adică a trecut mai uşor”.

“Cucul cântă, mierle, presuri –
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
– Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?” (Freamăt de codru)
august 1878 – Eminescu revine în Bucureşti.
14 august 1878 – Eminescu, redactor la ,,Timpul”, este vizitat la redacţia ce functiona în hotelul ,,Dacia”, de către foştii colegi de la Cernauţi si Viena : Teodor V. Stefanelli, Vasile Morariu şi Al. Chibici- Revneanu, conform înţelegerii lor din timpul studenţiei.
19 octombrie 1878- I.A. Cantacuzino – Zizine ( 1829 – 1897 ) i se plânge lui Maiorescu că Eminescu a transformat Timpul în ziarul său personal: „Ce jeune homme est tellemente imbu de sa haine contre les russes que malgrétoutes mes recommandations et qui plus est, malgré les vôtres, il persiste fairedu «Timpul» l’organe personnel de ses antipathies”

12 (11-13) noiembrie 1878 – Aniversarea Junimii la Iaşi, unde participă şi Eminescu , sosit din Bucureşti cu Titu Maiorescu, Ioan Slavici şi I. L.Caragiale. Întrunirea a avut loc la Hotelul Binder.
Maiorescu îşi notează: „Sâmbătă 11/23 noiembrie 1878, plecat cu Eminescu, Caragiali, Slavici şi Olănescu [Constantin 1849-1908] la Iaşi, la a 5-a? Aniversare a Junimii (cei dintâi 3 pe socoteala mea). Duminecă 12/24, sărbătorit această Aniversare (eu cu grozave dureri de gât şi catar). Slavici a citit Gura Satului, Caragiale via lui comedie O noapte furtunoasă de la no. 9, apoi o humorească de tânărul Beldiman. Apoi banchet, ca de obicei, până pe la ora 4 dimineaţa. Laora 3 cu aceiaşi domni îndărăt şi marţi ora 10 dimineaţa sosit iarăşi aici.”
25 decembrie, 1878, Bucureşti – La îndemnul lui Constantin Creangă, fiul lui Ion Creangă, Mihai îi scrie prietenului său: «Dragă Creangă, nu ştiu dacă ai cauze deosebite de nemulţămire împotriva fiu-tău, dar oricare ar fi aceea,te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentrutrebuinţele lui estraordinare; mai cu samă însă acuma de sărbători. I-ar trebui, de pildă, o păreche de încălţăminte mai cuviincioasă, căci având acum câteva zile libere şi putând să fie invitat în familie la d. Maiorescu, de pildă, sau într-alt loc trebuie să se prezinte în mod convenabil. Dorindu-ţi sărbători fericite şi mulţi ani în pace şi bine, rămân al tău, M. Eminescu.»”
4 ianuarie 1879 – De ziua lui Mite Kremnitz Mihai îi dăruieşte un “caiet roşu” care conţine transcrierea câtorva poezii ale sale („Cu mâne zilele-ţi adaogi”, „Despărţire”, „Foaie veştedă”, „Rugăciunea unui dac” şi „Atât de fragedă”).

“Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?” (Despărţire)
ianuarie 1879 – S-a prezentat spectacolul cu piesa reginei Carmen Sylva,Virful cu dor , traducerea piesei fiind facută de Eminescu.

februarie 1879 – La insistenţele lui Mihai Eminescu, Caragiale începe să lucreze la Timpul.
18 februarie 1879 – se inaugurează la Pomârla (Botoşani), Institutul Liceal„Anastasie Başotă”. Vasile Pogor şi Ioan Ianov îndeplineau funcţia de epitropi administratori ai institutului. Samson Bodnărescu acceptă funcţia de director al acestei şcoli pe care o va conduce până la moartea sa, în anul 1902.
Eminescu va încerca, în 1883, să-şi găsească aici un post de profesor, dorind să plece din Bucureşti.
18 aprilie 1879 – Campanie de presă susţinută de Eminescu privind afacerea Warszawsky. În vederea aprovizionării trupelor ruse angajate în războiul din 1877, deplasate în Bulgaria, intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mită pentru a obtine dreptul de a cumpara la preţuri mici alimente din România şi de a le vinde mai departe armatei ţariste, la preţuri mult mai mari. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română. Titu Maiorescudevenise avocatul lui Warszawsky.
Mihai publica studiul “Cestiunea evreiasca” în 24 mai si 12, 13 si 21 iunie

“Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau de faţă,
Dovedite de minciună
Cer să sting a lor viaţă.

Dulcea lor zădărnicie
Nu mă-ndur s-o pun pe foc,
Deşi-mi stau atât de triste
Că nu pot muri pe loc.

Voi păstra întreg amarul
Şi norocul ăstor foi,
În durerea vechii pierderi
Recitindu-mă-napoi;

Numai vestea blând-a morţii,
Foaia tristă le-am adaos:
Moartea vindec-orice rană,
Dând la patime repaos.” (Foaia veştedă)

1/13 iunie 1879 – „Grea epocă Eminescu”, notează Maiorescu în jurnal.”Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”
28 aprilie 1879 – Mihai Eminescu a fost invitat de prietenul său Ion Marcu,ca împreună cu I. L. Caragiale, să petreacă Sărbătorile de Paşti la Ploieşti:slujba de Înviere de la Biserica „Maica Precista”, unde era preot paroh Grigore Marcu, căsătorit cu Maria Popescu, sora de tată a lui Candiano-Popescu.
4 august 1879 – Moare Ştefan Micle in urma unei congestii pulmonare sau aunei răceli grave contractate la o partida de vânătoare de raţe sălbatice.Veronica se afla la Ungheni, lângă Iaşi. Eminescu îi va scrie acesteia o scrisoare la aflarea veştii.
august 1879 – Veronica vine în Bucureşti, încercând să obţină pensie în urma soţiului mort. Eminescu o prezintă cunoscuţilor drept “logodnică”. Ea rămâne o lună şi jumătate în Bucureşti.
decembrie 1879 – Mihai rămâne de sărbători în Bucureşti.
28 decembrie 1879, 30 ianuarie şi 19 februarie 1880 – Certuri cu Veronica,în scrisori. Se spune chiar că în acest timp Veronica a fost însărcinată, în mai 1880 născând un copil mort.
3 februarie 1880 – Se înfiinţează Partidul Conservator, cu Manolache Costache Epureanu preşedinte.
februarie 1880 – Mihai face un drum la Iaşi, la Veronica.
17-24 februarie 1880, Eminescu publică în paginile ziarului Timpul articole având ca teme: programul Partidului Conservator, independenta română,statul monarhic, partidele politice.
februarie 1880 – Eminescu devine redactor şef la Timpul. Face şi gazetărie cotidiană în perioada cât va lucra aici: comentarii operative pe diferite teme laordinea zilei, note redacţionale, introduceri la materialele reproduse din alte publicaţii, traduceri din presa străină, cu precădere cea germană.
7 aprilie 1880 – scrie Veronicăi: „Sau rămân jurnalist şi atunci cată să mai aşteptăm ce-o ieşi din suplica ta la Cameră, sau la Pomârla. Şi atunci nu maia ştept nimic, ci te iau pur şi simplu şi ne ducem cu toţii la ţară”
aprilie 1880 – Ruptură în relaţia sa cu Veronica Micle. Va dura această ruptură până în decembrie 1881
2 mai 1880- Eminescu a primit ultimii bani din vânzarea moşiei părinţilor săi. Gh Eminovici rămâne administratorul moşiei, după vânzarea ei. (Grigore Chiriţă şi Dumitreanu sunt noii proprietari.)
3 Mai 1880 – Scrie Veronicăi despre nişte scrisori pe care aceasta i le ceruse: “Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veţi binevoi a îngădui una sau două zile ca să le caut în vravul meu de cărţi, nearanjate încă din lipsă detimp şi legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile de Paşti, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp şi pe care le-am întrebuinţat lalegarea în teancuri a cărţilor.”
mai 1880 – Veronica pierde sarcina, un copil despre care se spune că era al lui Eminescu.
1880 – Mihai se îndrăgosteşte de Cleopatra Poenaru-Lecca “Eşti o mizerabilă cochetă, Cleopatra. Tu m’ai ucis moraliceşte. Mi-ai rupt  şira spinării, m’ai deşălat moraliceşte încât nu mai pot avea nicio bucurie în viaţă. Mi-e atât de frig înlăuntrul inimei, sunt atât de bătrân Dalilo [şters apăsat, cu cerneală], ai făcut să cază toată primăvara vieţii mele la pământ încât nu se alege nimic de ea… Şi de ce ? Ce rău ţi-am făcut eu, ca să mă ….”

Să ne cinstim românii   episodul 47: Mihai Eminescu

“Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!” (Rugăciunea unui dac)
1880- Se ştie că în acest an velocipedul începe să devină una dintre atracţiile bucureştenilor.
5 august 1880 – Deschide campania de presă în chestiunea dunăreană.
 12 Octombrie 1880 – o nouă scrisoare către Veronica Micle: “m-am mulţumit cu visul unei fericiri trecute, ştiind bine că alta viitoare nu mai e cu putinţă”
3 decembrie 1880 – Ioan Cârlova, G. Pietraru (profesor) atentează la viaţa lui I. C. Brătianu (uşor rănit de atentatorul înarmat cu un cuţit, la ieşirea dinCamera Deputaţilor). Sunt arestaţi şi poliţia vrea să îi facă scăpaţi. Campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligă poliţia să îşi facă datoria.
3 ianuarie 1881- Campanie de presă furibundă a lui Mihai Eminescu:  Nimic mai original decât articolele apocaliptice pe care ,,Românul” le consacră de câteva săptămâni atentatului comis în contra d-lui Brătianu.Toată lumea a uitat această faptă a unui maniac nenorocit, care avea de complici pe nişte mizerabili ce nu aparţineau nici unui partid, nici unei opinii politice din ţară. Nimeni n-a crezut că poate profita de un eveniment izolat,reprobat de toţi oamenii oneşti. Numai ,,Românul” singur continuă a căuta înel tot soiul de lucruri. El se ‘ntreabă cine a încurajat pe Pietraru şi pe complicii lui la complotarea şi executarea atentatului. El apelează la toate partidele, la toţi cetăţenii, pentru a-l descoperi pe acel cineva, căci, ziceel, societatea toată e ‘n primejdie. Ce straniu spectacol! D.C.A. Rosetti, mareleagitator, devenit om al ordinei. Când dracu ‘mbătrâneşte se face sihastru .Cum, d-le prezident al Camerei, d-ta, care ai organizat atâtea comploturi şirevoluţii de cari te mândreşti , chemi lumea în ajutor pentru a descoperi pe instigatorii crimei Pietrarului? Dar n-ai nevoie să-ţi dai atâta osteneală;daca mergi să-i cauţi aşa de departe e pentru că te-ai obicinuit aşa de mult a trăi într-o atmosferă de agitaţie încât nu ‘nţelegi că ideile subversive ce le-ai favorizat toată viaţa s-ar fi putut cândva întoarce contra dumitale.

“Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.”(Cu mâine zilele-ti adaogi)

9 martie 1881 – procesul Pietraru ajunge înaintea Curţii cu Juraţi şi se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani munca silnică şi a lui Cârlova la nouă ani de recluziune.
18 Martie 1881 – Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi despre obligaţiile gazetăreşti impuse de proclamarea Regatului. Aminteşte despre Scrisoarea III( numerotată atunci IV ): « scrisoarea a IV-a o are Maiorescu şi va aduce-o cu sine la Iaşi. Dacă treceai atunci seara pe la Club, ţi-o dădeam, căci era deja pusă în plic. Dar a mai intervenit o Joi, am mai trebuit s’o citesc în Junimea locală şi aşa a rămas în mâinile lui Maiorescu».
În aceeaşi zi îi scrie tatălui său, spunând că suferise în acele de “friguri de primăvară”.
29 Martie 1881, duminică – Titu Maiorescu îşi notează: « Eu la Iaşi, ţinut pentru Societatea de binefaceri a Doamnelor, conferenţă despre Trecutul şi viitorul. Sala plină. Peste 1.000 de lei câştig net. Cu o seară înainte «Junimea»la Pogor şi lectura «Satirei» lui Eminescu cu Mircea şi actualul «liberal».Panu contra. Marţi îndărăt la Bucureşti»

Maiorescu descrie această şedinţă a Junimii:«In aducerea aminte a tutulor celor ce erau de faţă la întrunirea « Junimii»din seara de Sâmbătă 28 Martie 1881 în casa lui Vasile Pogor va fi rămas neuitată scena provocată de Panu. Autorul volumului de faţă (Maiorescu însuşi), sosit la laşi pentru o conferinţă de binefacere ţinută a doua zi,adusese cu sine dela Bucureşti Satira III a lui Eminescu, «un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vre-o limbă», scrisă cu câteva zile mai nainte, celebra satiră cu versurile amare în partea a doua : « De-aşa vremi se ‘nvredniciră cronicarii şi rapsozii, Işi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.»
La cetirea acestor din urmă versuri cu aluziile transparente la Ion Ghica şi la prezidentul Camerei C. A. Rosetti, Panu întrerupe şi strigă cu un fel de aer  procurorial: «Nădăjduiesc că poezia aceasta nu se va publica în Convorbiri Literare». Râsul homeric trezit de această cerere l-a făcut pe Panu să  părăsească adunarea, şi de atunci nici n’a mai asistat la vreo întrunire a«Junimii». Radicalii, când ajung în funcţii de ale Statului, devin uşor despoţi»
Iacob Negruzzi adaogă descrierii făcute de Maiorescu: S’a făcut atunci o mare şi lungă tăcere, apoi ca şi când Panu n’ar fi zis nimic, s’a cerut ca poezia să se citească din nou .
G. Panu însuşi descrie momentul, dar el susţine că Eminescu însuşi a citit poezia: «Intr’o seară se ceti de Eminescu faimoasa satiră din care o parte nu era decât un pamflet contra liberalilor şi în special contra lui Costache Rosetti…Când însă Eminescu a început a citi … când am auzit rostindu-se cuvinte ca «hidoasa pocitură», etc. m’am sculat indignat şi am strigat: « Aceasta nu mai e satiră, este o murdărie».

“Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
– Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.(…)

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! “ (Scrisoarea III)

10 mai 1881 – ziua încoronării regelui Carol I. Eminescu publică în Timpul Scrisoarea III.
21 iunie 1881 – participă Eminescu la dezvelirea Statuii Libertăţii, ridicată în cinstea „libertăţilor publice” la Ploieşti. Se spune că s-a fotografiat împreună cu I. Slavici şi Candiano-Popescu, iniţiatorul Republicii de la Ploieşti.( Aşa reiese dintr-o scrisoare a lui Slavici trimisă în mai 1909 către Valeria Micle -Sturza, întâia fiică a Veronicăi Micle ). „Mărturisesc şi nu mă dau înapoi că am primit (…) de la sora dvs.(Virginia Micle – Gruber, a doua fiică a Veronicăi Micle), un număr de cinci fotografii care mă leagă de M. Eminescu (…). Având şi astăzi aceste daruri preţioase, îmi fac datoria să le amintesc: o fotografie din 1881 în care mă aflu eu, Candiano-Popescu şi Eminescu la Ploieşti, un bust Eminescu tânăr,un alt bust Eminescu (din 1878), o fotografie din 1888 a mamei dvs. cu Eminescu la Botoşani şi ultima poză l-a prins pe Eminescu cu dr. Iachimovici( recte Iahimovici), la Odesa, în anul 1885″

Alte surse spun că Eminescu a fost mereu în dezacord cu Candiano -Popescu, netolerând să se afle în acelaşi loc cu acesta.  Este straniu că s-a fotografiat cu acesta, deşi nu îl suporta.
1881 – A locuit la Ioan Slavici, in apropiere de Biserca Alba, de unde s-a mutat impreună cu acesta intr-o clădire din Piaţa Amzei. Tot în acest an se spune că a stat pe strazile Şipotul fântanilor, langa intrarea spre Cişmigiu, indreptul izvorului care poartă azi numele poetului, şi in Enei, la nr. 1, intr-o casă aparţinând familiei Szatmari.
18 martie 1881 – Mihai îi scrie tatălui său că nu-i putea îndeplini rugămintea să vină acasă, fie şi numai pentru câteva zile. ,,Aş dori din toată inima să vin acasă, să văd dac-aş găsi vr-un om de încredere, care să-mi ţie locul, căci negustoria asta, pe lângă că n-aduce nimic, nici nu te ingăduie să închizi o zi dugheana şi să mai iei lumea în cap, ci toate zilele trebuie omul să-şi bată capul ca să afle minciuni nouă”
iunie 1881 – Caragiale încetează a mai lucra la Timpul, fiind numit revizor şcolar în judeţele Neamţ şi Suceava (începând cu 1882 va fi revizor pe Argeşşi Vâlcea până în ianuarie 1883).
19 iunie şi 20 septembrie 1881 – datele unor scrisori ale Veronicăi adresatelui Iuliu I. Roşca ( acesta o ceruse în căsătorie), din care reiese că singurul care o interesează rămâne Eminescu (acea fiinţă care-mi poate da şi moarte şi viaţă, pe care aş vrea să-l uit şi nu pot ).
29 iunie 1881 – La Grădina Jitniţa, trupa lui A. Goldfaden prezintă o piesă a acestuia, Învierea morţilor. Printre spectatori se află Titu Maiorescu şi familia, precum şi Mite Kremnitz.
iulie 1881 – Gheorghe Eminovici îi cumpără lui Eminescu un ceas de buzunar, de aur, plătind 40 de galbeni. Mihai îl va amaneta şi răscumpăra de multe ori în anii următori, printre altele la Strul Avrum.
1881, Leipzig – apare volumul Poezii românesti, tradus în limba germană de Carmen Sylva, completat de Mite Kremnitz. Conţine 11 poezii ale luiEminescu.
1881 -„Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung repaos, ca să-mi vin în fire. Şi cu toate astea, ca lucrătorii ceide rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni.Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc. Aştept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şin-aş mai fi ajuns să trăiesc “
Este momentul când Samson Bodnărescu insista pe lângă Titu Maiorescu,fără succes însă:  „Ştiu că mă aflu astăzi aice la Pomârla numai prin bunăvoinţa d-voastre recomandaţie şi mulţumindu-vă, vă rog puneţi-l şi pe Eminescu la Pomârla… Eminescu va fi un profesor de istoria universală, mai târziu va putea preda filosofia şi în clasele inferioare latina, chiar acum. Fiţi d-voastre bun şi interveniţi pe lângă Pogor, Ianov şi Şuţu, căci sînt sigur că astfeliu va fi Eminescu în Pomârla”

Eminescu a vizitat din când în când Pomârla. Există şi o legendă care spune că a făcut-o şi pentru că la şcoala de acolo învăţa Mihai I. Lăzărescu(Lăzăreanu, copilul paznicului), socotind fiind fiul său natural, fapt neverificat prin documente . [Casa în care a stat Eminescu se păstrează pînă astăzi, însă,în momentul de faţă, e doar o faţadă în ruine, singura care face notă discordantă cu restul parcului îngrijit: în 1998 a fost un accident şi a luat foc.Bustul lui Samson Bodnărescu tronează însă în parc, în faţa liceului.]
4, 9 septembrie 1881 – Datele unor scrisori primite de Mihai de la Veronica Micle.noiembrie 1881 – Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului , noiembrie 1881 – Mihai Eminescu nu poate participa la întâlnirea Junimii,dar trimite lui Iacob Negruzzi această telegramă: ,,Rog pe părintele Creangă
Ca să sune din talangă
Din talanga cea de boi
Ca să auzim şi noi.
Doresc să petreceţi bine
Să nu mă uitaţi pe mine.” Eminescu
[Talanga de care aminteşte poetul este descrisă şi în alte surse ca fiind o talangă adevărată, cu o bucata de curea, care fusese adusă la şedinţele,,Junimii” de către Vasile Pogor. Cu ea anunţa începerea programului.Maiorescu prezida întrunirile şi după ce suna talanga, începea cu formula,,onorat auditoriu”.Se zice că talanga a fost cumpărată de V. Pogor de la un vânzător care l-a întrebat: ,,«Ce fel de talangă doriţi, pentru oi sau pentru boi?» I-am răspuns,fireşte, pentru boi, căci mă gândeam la voi!”, consemna junimistul Meissner.
Memorialistica vorbeste de existenţa talăngii la sărbatorirea Junimii din 1936, arătând ca ea a fost daruită, atunci, în cadru festiv, primarului de Iaşi,Oswald Racoviţă. În timpul razboiului s-a pierdut.
Alte surse spun însă că talanga s-a aflat o vreme în podul casei unde locuia o rudă a lui Vasile Pogor. Fiica acestei rude a donat talanga lui Constantin Meissner. „Acesta a găsit de cuviinţă să-i rememoreze povestea şi să odoneze, la rându-i, Muzeului Municipal Iaşi, de cîţiva ani talanga aflându-sela Muzeul Literaturii Române.]
decembrie 1881 – La serbarea pomului de Crăciun, la Maiorescu, Eminescu se ceartă cu Caragiale datorită bârfelor legate de relaţia acestuia cu Veronica.
Veronica vine la Bucureşti cu una dintre fiice, dar îl evită pe Eminescu.
8 decembrie 1881 – În această zi fiecare din ei scrie celuilalt luând asupra sa întreaga vină
La sfârşitul lui ianuarie 1882 ea revine la Bucureşti pentru câteva zile,vizitându-l de această dată.
ianuarie 1882 – Mihai devine prim-redactor pentru partea politică la ziarul Timpul.

24 ianuarie 1882 – “Societatea Carpaţii” se înfiinţează, la iniţiativa studenţilor Gheorghe Secăşanu şi Gheorghe Ocăşanu. Societatea va avea un rol important în viaţa lui Eminescu, care va fi membru al societăţii.
5 februarie 1882 – Matei, fratele mai mic, se căsătoreste cu Matilda Ilian, profesoară de istorie din Brăila.
15, 19 februarie 1882 – concerte ale lui Pablo de Sarasate la care se află şiEminescu în public. (pe 15 a fost şi ziua lui Maiorescu)
primăvara 1882- Există menţionat pe o placă comemorativă că Eminescu a locuit în această perioadă împreună cu Veronica în Bucureşti, pe actuala stradă Buzeşti nr 5.
17 martie 1882 – scrisoare către Veronica: Când ai să vii tu la Bucureşti, or  să-nflorească teii şi am să te plimb sub tei, ceea ce am visat de atâtea ori, fără să se fi împlinit vreodată.
24 martie 1882 – încercări ale liberalilor de a-l atrage de partea lor„…Urechia iar mi-a propus o functie. Am pus pe Teodor Nica sa-i spuie ca n-as primi decât cu o conditie: sa am libertatea deplina de a face oricând o declaratie în public ca primind un post de profesor nu devin de loc liberal sica ramân ceea ce am fost, adversar al partidului rosu si al ideilor lor.”
1882 – Nicolae D. Xenopol (1858-1917), redactor la Românul, fratele lui AD Xenopol îl atacă: „bulgar” cu „capul pătrat”, „flaşnetar”…
Eminescu îi răspunde pe 8 aprilie.
17/29 Aprilie 1882, sâmbătă, Bucuresti, după o zi ploioasă – Eminescu citeşte la o şedinţă a Junimii prima variantă a Luceafărului. Va mai fi citit şi pe 24 aprilie şi 1 mai.Notează Maiorescu: «Junimea» la mine. Puţină lume, numai 12.

Sâmbătă 24 Aprilie – nouă şedinţă a Junimii, care tine “până la 12 3/4 noaptea”. Eminescu reciteşte Luceafărul. Printre participanţii menţionaţi de Maiorescu în jurnal: Prinţul Ştirbey, Carp, I. Cerchez, Mandrea, D. R. Rosetti, Nica, Frollo, Popescu (Hermes) , Slavici, Eminescu, [Nicolae] Densuşianu şi Iacovachi.
Sâmbătă 1/13 Mai 1882 – şedinţă Junimea. Maiorescu menţionează în jurnal participanţii: Hasdeu, Carp, Cerchez, Th. Rosetti, Gane, Frollo,[Nicolae] Densusianu, Eminescu, Slavici, Popasu, Nica, un moment Zizin.Eminescu citeşte Luceafărul.
Mai 1882 – Veronica îl vizitează.
1882 – sora lui Mihai, Aglae este deja o cântăreaţă şi artistă de teatru formată, jucând in piese de Alecsandri, Bengescu, Cornea, cântând in opereteşi vodeviluri (cele mai multe piese fiind compuse de Tudor Flondor).
7 iunie 1882 – Baronul Ernst von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti ( il insărcinase pe F. Lauchman cu urmărirea lui Eminescu) trimite o notă către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena. Se raporta că în şedinţa din 4 iunie a Societăţii Carpaţii ,Mihai Eminescu a propus ca studenţilor transilvăneni de la Bucuresti să li se incredinţeze sarcina de aduce o propagandă activă in timpul vacanţelor in favoarea unirii cu România – proiectul “Daciei Mari”
Vineri 4/16 Iunie – Eminescu şi Gane prânzesc la Maiorescu.
10 iunie 1882 – Eminescu pleacă în concediu, la mare, pentru tratament medical, la Constanţa. Plecând din gara Bucureşti-Filaret, face o parte din drum cu trenul până la Giurgiu şi uită pardesiul în tren, după cum îi scrie Veronicăi: „…Trebui sa stii ca abia azi, dupa zece zile, bag de seama sa mi-am uitat  pardesiul în tren. Habar n-am avut pân-acum ca l-a pierdut.”

“n vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei, Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.

Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– Da’ ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.

– Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.

– Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe –
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.

– Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;

Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie…
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcâie;

Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;

Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.” (Luceafărul)

Întrucât a pierdut una dintre cursele fluviale cu vaporul, care nu circula decât de trei ori pe săptămână, el ajunge la Cernavodă în ziua de 14 iunie (după o croazieră pe Dunăre), iar de aici, cu trenul, soseşte la Constanţa (“Chiustenge”).

Pe 16 iunie îi scria Veronicăi: „…Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, şi rămân al tău. La anul să ştii că venim amândoi aici”.
28 iunie 1882 – Pleacă din Constanta.

iulie 1882 – Revine de la băi în Bucureşti:  „Dragul meu Mot, nimeni, absolut nimeni nu-i în Bucuresti, nici prieteni nici dusmani. Toti cauta racoare si liniste din acest infern, în care cei nevinovati se pedepsesc. Dupa ce si corectorul de la Timpul mi s-a îmbolnavit, am ramas redus la mine însumi cu onorabila redactie – si ce calduri, Doamne sfinte!” „Precum era de prevăzut, după ce am făcut atât de puţine băi şi după ce aerul de Bucureşti nu-mi prieşte deloc, şi caldurile asemenea, bubele mele amenintă a se redeschide şi a mă arunca în acea mizerie morală, care era devină la tacerea mea.”
La întoarcere relatează despre o crimă: „La 29 iunie, în circumscriptiaSarai, la capatul vaii numita Cismeaua, într-un ogor cu mei al turcului Musa,s-a gasit cadavrul unui om…”
Fiind vorba de ceva petrecut în Dobrogea , de unde el abia se întorsese, putem presupune că fusese acolo, făcând o oprire pe drumul de întoarcere. Dealtfel în zonă există Cişmeaua lui Eminescu, de la marginea satului Cuzgun(azi satul se numeste Ion Corvin), aproape de Sarai. Inscripţie pe cişmea: „În memoria lui Mihail Eminescu. 1922″

3/ 15 Noiembrie 1882, Miercuri- Maiorescu notează:”Incă noaptea târziu tradus cu Eminescu 2 poezii ale reginei”
17/ 29 noiembrie 1882 – Eminescu se află la şedinţa Junimii. Pleacă în momentul apariţiei colonelului Al. Candiano-Popescu, pe care nu îl suporta datorită conduitei sale politice. Colonelul era unul dintre cei ce complotase la răsturnarea lui Cuza şi, culmea, complotase în 1870 pentru detronarea lui Carol I. În momentul şedinţei Junimii el avea deja distincţia bene-merenti.Peste o lună Al. Candiano-Popescu devenise adjutantul lui Carol I. Eminescu comentase: 9 decembrie 1880 -„Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat  fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său şi care, după ştiinţa tuturor,a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploieşti, devine sub domnul  Brătianu adjutant domnesc, ataşat ca om de încredere pe lângă suveranul pecare a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranţa statului şi a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandaţie pentru aînainta pe scara ierarhiei sociale.” (Timpul)
13/25 Decembrie 1882, luni – şedinţă a Junimii la care participă Eminescu.
24 Dec. 82/6 Ian. 83 – Crăciunul se serbează la Mite. Maiorescu consemnează participanţii: “ai casei, al-de Negruzzi, Annette, Gane,Eminescu, Slavici şi Chibici”. «Multă veselie». “Prima zi de Crăciun: zăpadă cum trebue, frig.”
decembrie 1882 – Partidul Conservator se aliază cu Partidul Liberalilor Sinceri.Eminescu predă conducerea ziarului lui Grigore G. Păucescu. Continuă să lucreze pe postul de prim-redactor pentru partea politică, cu obligaţia de a da trei articole pe săptămână şi fără prezenţa zilnică în redacţie.
Sfârşitul de an se pare că l-a găsit locuind pe strada Stirbei Voda.
5 Ianuarie 1883, miercuri – Maiorescu notează«începutul din nou al serilor literare». Eminescu e de faţă.
12/24 Ianuarie 1883, şedinţă Junimea – Dintre cei absenţi: « Eminescu-în spital» , menţionează Maiorescu în Jurnal.
19/31 Ianuarie 1883, miercuri – Din Jurnalul lui Maiorescu aflăm că Eminescu este în continuare în spital, lipsind de la şedinţa Junimii.

George Munteanu scrie despre această perioadă: „Lui Vlahuţă (…), îi vorbea despre scriitorii trebuincioşi noului moment literar ca de nişte temerari sublimi, capabili să-şi croiască un drum neîncercat de nimeni, iar acesta îl privea nătâng, ignorând că o spunea şi în pilda lui. Eminescu muta atunci discuţia spre lucruri mai tangibile, ca de pildă proiectul unei case pentru artişti, pe care i-a descris-o feeric într-o zi grea de iarnă a anului 1883, când au stat să se încălzească într-o cafenea,deoarece la ei în cameră nu se făcuse foc de două zile. În aceeaşi ordine deidei şi cam tot pe atunci, gândindu-se la nevoile celeilalte bresle de careaparţinea, luase cu vreo treizeci de gazetari iniţiativa de a constitui o«Societate a presei române», cu Haşdeu ca preşedinte, iar el fiind alesîmpreună cu alţi câţiva în consiliul de administraţie. Era prima formă organizată de asociaţie a ziariştilor de la noi pe baze moderne şi, alături de participarea la activităţile societăţii «Carpaţii» ori de planul unui club magnific pentru slujitorii artei, ea vorbeşte de la sine despre felul cum a înţeles Eminescu până la urmă să-şi petreacă partea de timp când se afla printre oameni”.
16 februarie 1883 – Eminescu va demisiona de la Timpul pentru că, încalitate de redactor-şef, nu a fost consultat în privinţa colaborării ziarului cu N. Basarabescu.
16 februarie 1883-,,Permiteţi-mi a declara – scrie Eminescu lui Lascăr Catargiu -că mie unuia nu mi-e încă cu totul indiferent cu cine împărtăşesc onoarea de-a colabora la una şi aceeaşi publicaţiune. Am fost pururea-nenumărate coloane din «Timpul» o dovedesc – în contra celor scriitori caricred a se putea dispensa şi de talent, şi de cunoştinţe şi de idei”

18 martie 1883 – Iosif  Vulcan a venit la Bucureşti într-o vizită de aproape olună, cu folcloristul Athanasie Marinescu, Vincenţiu Babeş şi foarte probabil Nicolae Densuşianu, Carol Scrob şi Iuliu Roşca. Se crede că în acest timp Vulcan s-a întâlnit cu Eminescu.
Într-o seară, au vizionat împreună o melodramă franceză la teatrul din Sala Dacia, când Eminescu “este binedispus şi satira-i înţepătoare înveselea pe toţi”.
Probabil Eminescu i-a dat textul unor poezii care au apărut în Familia încursul lunilor următoare: “S-a dus amorul”, “Când amintirile”, “De acum”,”Ce e amorul?”, “Pe lângă plopii fără soţ”, “Şi dacă…”, “Din noaptea”.A primit un mic onorariu (100 de lei), singura plată primită în toată activitateasa, din publicarea poeziilor.
“Mult stimate domnule si amice, iti multumesc pentru onorariul trimis –cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată în viaţă. În România domneşte demagogia şi în politică şi în literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat eînecat de buruiana rea a mediocrităţilor, a acelei şcoale care crede a puteaînlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine omângâiere de-a mă vede remunerat dintr-un colţ atât de îndepărtat al  României, din Oradea Mare – când în ţara mea proprie nu voi ajungeniciodată să însemnez ceva, excepţie făcând cercul restrâns al câtorva amici.Şi-apoi să nu fii pesimist?”

“S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!” (S-a dus amorul)

30 martie 1883 – la Junimea, Bucureşti – V. Alecsandri citeşte Fîntîna Blanduziei. Asistă şi Iosif  Vulcan.
aprilie 1883 – Apare Luceafărul în “Almanahul Societăţii Academice Social-Literare România Jună”
20 mai 1883 – participă, în calitate de membru al societăţii naţional- patriotice „Carpaţii”, la o întrunire organizată de filiala Ploieşti. Au mai fost prezenţi B.P. Hasdeu, Grigore Tocilescu, N. Densuşianu (vezi „Anuarul Arhivelor Prahova”, vol. VIII, 1996, p. 151)
Se mai zice în unele surse că Matei Eminovici a fost o vreme capitan de jandarmi la Dumitreşti (Vrancea), presupunându-se că a fost vizitat acolo de către Mihai.
Un coleg junimist aminteşte: “(…)Îl inţelegeam şi îi dădeam dreptate. Am făcut înţelegerea cu el să se mute la mine, plătind chiria cuvenită… El a preferat însă să se mute în apropiere de biserica Sf. Constantin în casa unui săpunar unde închiriase două odăi . “L-am intrebat de ce a făcut asta şi a răspuns că are să se căsătorească luând de soţie pe Veronica Micle care pe atunci era văduva”.
Slavici consemna: “Eminescu a părăsit după câteva luni noua sa locuinţă şi s-a mutat la mine, în Calea Victoriei , lângă casele în care azi se afla berăria “Pavel Şuru”, aproape de birtul economic al lui Enache”. Zona istorică este azi strada Ion Câmpineanu intersecţie cu strada Academiei.

“Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.” (Din noaptea…)

13 februarie 1883 – Constituirea Societăţii Presei Române cu B. P. Hasdeu preşedinte, D. A. Laurian si G. Steriade vicepreşedinţi, M. Minovici casier,Eminescu, I. G. Bibicescu şi G. Missail membri; se opune alegerii lui C. A.Rosetti ca preşedinte.Persoane implicate în internarea lui Eminescu: Ecaterina Szöke Magyarosy, Slavici, Titu Maiorescu, Grigore Ventura, Constantin Simţion (şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii), G. Ocăşanu, Siderescu.Cârlova, Diaconu şi Pietraru atentaseră la viaţa lui Brătianu în 1880.
Cei trei atentatori au fost arestaţi şi poliţia a vrut să îi facă scăpaţi. Iar campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligase poliţia să îţi facă datoria.
Între 20 aprilie şi 2 mai 1883 – alegerile pentru Constituantă, câştigate de liberali, de Brătianu.Maiorescu, Carp, Rosetti şi mulţi junimişti intră de partea liberalilor. Mihai Eminescu rămâne însă cu Lahovari şi Kogălniceanu.
15 mai 1883 – Regele Carol, prin graţiere regală, eliberează din puşcărie pe Cârlova, Diaconu şi Pietraru.
Eminescu purta pistol. Faptul e menţionat în însemnările sale. Se simţea ameninţat.
mai/iunie 1883 – Eminescu merge la Samson Bodnărescu, la Pomârla,sfătuindu-se cu prietenul său în privinţa ocupării unei catedre la şcoala de aici.Legenda spune că la o felicitare a lui Eminescu, Bodnărescu a răspuns într-un chip cu totul original plantând în cinstea prietenului un castan în faţa casei care până în primăvară se prinsese, spre surpriza lui Eminescu.
4 iunie 1883 – Eminescu vine la Iaşi şi doarme la bojdeuca lui Creangă de la Ţicău.
Mihai citeşte junimiştilor din Iaşi, strânşi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doină .
5 iunie 1883 – Mihai Eminescu vine pentru ultima dată la Ipoteşti pentru a aduce banii împrumutaţi în vederea răscumpărării moşiei Ipoteşti.Răscumpărarea nu a mai avut loc.
6 iunie 1883, Iaşi – la dezvelirea statuii lui Stefan cel Mare, in prezenta lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (de exemplu al lui Petre Gradisteanu).Fusese citită poezia lui Eminescu, Doina.Trebuia să o citească Mihai, dar renunţase, deoarece – ar fi mărturisit el – „nu mă simţeam bine şi eram chinuit de temerea ca nu cumva să zic ori să fac ceva nepotrivit cu împrejurările, încât lumea să râdă de mine”.
Mihai a avut, se zice, la această festivitate pistolul la el, arătându-i-l lui Creangă , considerând că destui au motive şi pot încerca să-l omoare. Slavici relatează că de la Iaşi Eminescu s-a întors „cu desăvârşire schimbat.”
30 Mai / 11 Iunie 1883, Joi 23 Iunie 1883 – Seri în care Eminescu ia masa la Maiorescu, conform însemnărilor gazdei în jurnal.Raporturile diplomatice ale Regatului Romaniei cu Puterile Centrale s-au înrăutăţit brusc.
24 iunie 1883 – Regele Carol I pleacă la Sinaia.
25 iunie, la ora 1 noaptea – Eminescu era cu prietenul lui Simţion (într-un manuscris notează asta).În acea noapte au făcut un pariu: că Simţion va lucra la podul care se va dura între Giurgiu şi Rusciuk într-un timp în care Carol I, rege al României,va fi ales de bulgari principe al Bulgariei.Pentru cei mai puţin documentaţi, pare aberant pariul, dar avusese loc răsturnarea principelui Bulgariei, Alexandru de Battenberg şi exista propunerea lui Stambulov de incoronare a lui Carol I pe tronul lui Alexandrude Battenberg!Despre Ioan Slavici se ştia că e plecat la Viena din 25 iunie, la tratament.Acesta se contrazice singur în relatări, o dată spunând că era deja plecat la arestarea lui Eminescu, altădată că vroia să plece, dar a intervenit arestarea).Unele mărturii susţin că se afla la Măgurele, la Oteteleşeni (Ioan Russu Şirianu, nepot al lui Slavici).
26 iunie 1883 – Eminescu trebuia să plece la Botoşani, la Nicolae, fratele său, care era bolnav. Dar evenimente neştiute îi anulează plecarea.Se ştie că Maiorescu a fost în vizită la Măgurele în această perioadă.Probabil la Slavici.

28 iunie/10 Iulie 1883- D. A. Sturdza, Petre Gradisteanu impreuna cu Eugen Statescu, ministrul de externe vor merge in persoana la Imparatul, la Viena, pentru a-si cere scuze pentru discursul din 6 iunie.
– Monitorul Oficial transmite ştiri despre pretenţiile Austro-Ungariei.
– Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore.P.P.Carp se afla la Viena ca să stabilească ultimele detalii ale tratatului secret cu Austro-Ungaria, Italia şi Germania (va fi semnat pe 18/30 octombrie).
El îi va cere de la Viena lui Maiorescu: “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu”, formulare care a avut zeci de interpretări de-a lungul timpului, în toate lucrările care se referă la viaţa poetului. Data exactă şi contextul amintitei formulări rămânîn să un mister, fiind omise de către biografi.
– Germania ameninţă cu războiul, prin Bismark, care trimite o telegrama lui Carol I.
– Întruniri politice la casa ministrului de externe Eugen Statescu, pentru că Guvernul era în concediu.
– Societatea Carpaţii este desfiinţată în aceeaşi zi, a fost expulzat din tara Emil Galli, directorul ziarului Independance Roumaine. Acest ziar relatase pe larg serbările de la Iaşi. Aceeaşi soartă o are şi Zamfir C. Arbore.
– Maiorescu pleacă din ţară după-amiaza, după ce a rezolvat cu internarea lui Eminescu la doctorul Suţu
– Primarul Bucureştiului se numea Dimitrie Cariagdi (decembrie 1878 -noiembrie 1883).
La Baia Mitraşevschi – arestarea lui Eminescu de către comisarul C. N. Nicolescu, de la secţia 18 a Poliţiei Capitalei . Grigore Ventura i-a anunţat pe Ocăşanu şi Siderescu. Poliţia a fost înştiinţată de către D. Ocăşeanu şi V.Siderescu, de la Societatea „Carpaţii”.
Mihai Eminescu era membru al societăţii.
Simţion, cu ajutorul celor de la spitalul lui Suţu, l-a internat cu forţa pe Eminescu la ospiciu, la spitalul Caritas din Calea Dudeşti. Se spune că Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci).

“Douăzeci şi opt iunie orele 7 seara Anul 1883.Noi C. N. Nicolescu comisarul secţiei 18 din Capitală fiind informat de D. D Ocăşeanu şi V. Siderescu, că amicul lor Dl.

Mihail Eminescu Redactorul  Ziarului „Timpul” ar fi fost atins de alienaţie mintală, că s-au dus la stabilimentul de băi din str. Poliţiei nr. 4 de acum 8 ore şi că încuindu-se în baie, pe dinăuntru refuză să deschidă.Constatăm că la moment am mers la localitate în str. Poliţiei nr. 4 la stabilimentul de băi al casei Mitraşevski, unde am fost informat de oamenii de serviciu, că un Domn, se află închis în camera nr. 17 şi că le-a cerut 10 ouă crude.În urmă, ar fi rugat pe amicul său V. Siderescu să-i aducă o pereche de pantaloni negri, negri de tot – ceea ce se realizează acum.Cu această ocaziune, întorcându-ne cu mai toţi amicii mai sus precizaţi aci, am găsit pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbrăcat, silindu-se să închidă uşa-i (ca) şi avea aerul de a fi speriat de vederea noastră în număr de 4-5 persoane, între care şi Dl. Constantin Simţion. Am zis numitului Eminescu, că n-are să sufere nici un dezagrament, că trebuie să se calmeze….şi drept răspuns, se repede la amicii săi, şi la servitoarea băii, îmbrâncindu-i pe uşă, apoi aruncându-se în baia plină cu apă, stropea pe oricine voia să-l  scoată afară.Am fost siliţi să-l îmbrăcăm în camisolul de forţă şi astfel l-am condus institutului „Caritatea” cu concursul D-lor Ocăşeanu şi Const. Simţion – luănd însă cheia de la uşa băii. La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Şuţu,rugându-l a-i da îngrijiri excepţionale.Apoi revenind la stabilimentul de băi, împreună cu amicii săi, am constatat că toate hainele şi chiar ciorapii erau aruncaţi în apa din baie şi de tot ce s-a găsit acolo am făcut anexatul inventar, care la semnele acestea, începând dela numărul 9 pânâ la 32, indică obiectele găsite în baie. Acolo găsind o cheie- arătată la nr. 19 – şi după opiniunea amicilor săi, putând a fi uşa casei Dl. Eminescu situată în str. Piaţa Amzei nr. 6. Vom lua cuvenitele, dar cuveniteledispoziţii.Numitul Eminescu, are familia la Botoşani. Vom dispune să fie încunonştinţaţi.De cele ce preced, am adresat acest proces-verbal semnat de toţi asistenţii:Comisar,C. N. NICOLESCU

Asistenţi:CONST. SIMŢION V. SIDERESCU G. OCĂŞEANU MARK DAVID – JOHAN PAULINA

– femeia de serviciuANA MITRAŞEVSKI

P. S Transportându-ne la camera ce ocupă Dl. Mihail Eminescu în str. Piaţa Amzei nr. 6, am găsit pe sub închirietoarea Dna Ecaterina Slavici şi faţă cu domnia sa şi cu Dl. Siderescu, deschizând uşa cu cheia găsită în baie, am aruncat în interior toate obiectele menţio-nate în inventarul anexat, şi la moment am închis uşa, încuind-o şi sigilând-o, iar cheia s-a luat de noi, sprea se înainta cu acest act.Comisar C. N. NICOLESCU ECATERINA SLAVICI V. SIDERESCU “

Comentariul autoarei prezentei biografii: ” La „Caritatea” l-am confiat Dl.Dr. Suţu, rugându-l a-i da îngrijiri excepţionale.” pare o formulare ciudată pentru un proces verbal întocmit de un comisar care nu îl cunoştea pe Eminescu. De ce era nevoie să i se acorde îngrijiri “excepţionale”, şi nuîngrijiri ca oricărui alt bolnav?Seara (unele surse afirmă că Maiorescu pleacă din ţară în acea după-amiază), Caragiale ia masa la Maiorescu şi plânge aflând ce i s-a întâmplat.Iacob Negruzzi e rugat de dna Maiorescu să ia legătura cu familia lui Eminescu, povesteşte acesta. Necunoscând membrii familiei, el o caută peVeronica şi rămâne uimit de reacţia ei: ” Am găsit pe Veronica jucând cărti cu un tinăr ofiţer. Eu totuşi căutam să o pregatesc cu încetul la vestea nenorocită despre boala prietenului ei pentru a nu o impresiona din cale afară, când spre uimirea mea văzui ca Veronica ia lucrul foarte usor, aproape cu indiferenţă.” A innebunit Eminescu ? Se vedea de mult ca merge pe calea aceasta ” – Apoi,schimbind vorba, trecu la un subiect de conversatie mai veselă ….”29 iunie 1883Noi, Comisarul, după stăruinţa D-lui Ocăşeanu, amicul Dl. Mihail  Eminescu şi în consideraţie, că acesta din urmă (Mihail Eminescu) rămâne gol, am deschis uşa de la camera sa, faţă cu Dl. Ocăşeanu, cu D-na Slavici şi Dl. Avocat Nica şi luând de acolo un costum de haine (jachetă, vestă, pantaloni) şi o cămaşă, o pereche pantaloni de noapte, am aplicat la loc numitul sigiliu,Comisar C. N. NICOLESCU ECATERINA SLAVICI TINCAG. OCĂŞEANU .“(CERTIFICAT MEDICAL)No. 1253511/83Subsemnatul doctor în medicină atest prin aceasta că dl. Eminescu adus încăutarea Institutului „Caritatea” din Bucureşti la 28 Iunie 1883 de către Onor Prefectura Capitalei este atins de alienaţie mintală în forma “manie acută”,stare care reclamă o căutare serioasă la un stabiliment special.Bucureşti, 5 Iulie 1883Dr. Suţu [CURATELĂ]NR. 96811883Bucureşti 1883 Iulie 9Domnule Prim-Preşedinte,Am onoarea a vă înainta un certificat medical (în)registrat la nr.12535/83 şiun proces-verbal, primit cu adresa nr. 21433 a Poliţiei. Vă rugăm să binevoiţia lua măsuri pentru regularea averei. Primiţi asigurarea distinsei noastre consideraţiuni.Prim – Procuror (indescifrabil) ““Stimate Domnule MaiorescuSunt informat de la D-nul Câţă-Niculescu (comentariu: se pare că acesta este chiar comisarul care îl arestase la baia Mitraşevski, C.N. Nicolescu), că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă bine-voiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el.Terminând şi-n consideraţia distinsei stime ce-o avea el pentru D-voastră,sunt deplin convins că-n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dumneavoastră şi veţi îndatora prin aceasta şi pe Servul Dumneavoastră,Locot. EMINOVITZ ( Matei Eminovici, fratele mai mic )Adresa Lt. Eminovici Comandantul Comp. 1 din al 9-lea de DorobanţiCazarma Aslan la R. Sărat R. Sărat 1883 Iulie 18 “Luni 15/27 august 1883 – Maiorescu notează: ” Am fost la Sanat. Soutzo să văd pe Eminescu. Deliriu necontenit. Nu m-a cunoscut. Trist aspect. Venise fratele său Matei la mine a profitat de ocazie  ca să ieie ceasornicul de aur al sărmanului nebun. Şi tatăl său a venit la mine.” Clara, soţia lui Maiorescu susţine însă într-o scrisoare: „Cum însă  Eminescu e înscris de Titus, doctorul nu-l liberează decât după declaraţia acestuia. Natural că aceasta nu se poate întâmpla decât la cererea tatălui,acesta însă n’a scris nimănui aici”.august 1883, „Literatorul” –Este cunoscută epigrama pe care Macedonski o publică atunci când află că Eminescu e bolnav. Pentru acea epigramă se spune că a fost “condamnat” de posteritate mai mult decât merita. Sunt voci care îl apără, considerând că a fost o întâmplare. Nu din întâmplare însă mai târziu,după moartea lui Eminescu, când Alexandru Grama  critică poezia lui Eminescu, Macedonski îi trimite scrisoare de felicitare:„…scrierea d-voastră dovedeşte că adevărul, curând sau târziu, iese la lumină. V-a fost rezervat să fiţi dincolo de Carpaţi, singurul care să nu se închine minciunei. Eu această glorioasă onoare o am aici…Daţi-mi dar voie să întind mâna cordială unui confrate de luptă pentru triumful luminei. Vă  felicitez cu entuziasm şi, după părerea mea sunteţi unicul român care a scris o cărticică completă şi nepasionată”.20 octombrie 1883 – Eminescu este trimis la Viena si internat în sanatoriulde la Ober-Döbling (Arhiva spitalului-sanatoriu a fost distrusă în timpul primului război mondial, aşa că nu se cunoaşte diagnosticul pus de medici acolo. Wiener-Kronik menţionează internarea lui în perioada 2 Nov. 1883-26Febr. 1884). Spitalul era al lui Maximilian Leidesdorf ( 1818 – 1889) – psihiatru. “Argus!” ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul gării, in timp ce era băgat intr-un tren cu destinatia Viena. A schimbat trenul în gara Braşov.Mărturiile vremii amintesc faptul că la coborârea din tren, cu geamantanul în mână, a strigat „Trăiască România unită!`.18/30 octombrie 1883 – România semnează un tratatul de “neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef.Decembrie 1883 – Se află la Viena. Se pare că recidivează o otită mai veche.Apare volumul de Poesii ale lui Eminescu, apărut sub îngrijirea lui Maiorescu, în decembrie 1883.1/13 Ianuarie 1884 – Îl vizitează Maiorescu împreună cu C Popasu.5/17 Ianuarie 1884 – Semne că Mihai îşi revine.ianuarie 1884 – Moare Gheorghe Eminovici. E înmormântat alături deRaluca , lângă bisericuţa familiei din Ipoteşti. Pe actul de deces sunt trecuţi martori vecinii Ioan Razanu şi Manoli Roibu.12 ianuarie 1884 – Eminescu îi scrie lui Chibici că vrea să revină în ţară.C Popasu făcuse un demers la Viena pe lângă dr. Schlager, “directorul Casei de Nebuni a statului” , eşuat deoarece nu erau locuri pentru străini. Dr.Constantin Popasu era nepotul lui Maiorescu aflat la studii în capitala austriacă . El îl însoţeşte şi vizitează în sanatoriu, trimiţând veşti lui Maiorescu din Viena foarte des. Se păstrează încă scrisori ale lui din 1883 (26noiembrie, 28 decembrie) şi 1884 ( 30 ianuarie, 9 februarie).4 februarie 1884 – Eminescu îi scrie lui Maiorescu spunând că vrea să se întoarcă în ţară, ceea ce îi spusese deja şi lui Chibici.10 februarie 1884 – Medicul neurolog care conducea sanatoriul, Heinrich Obersteiner ( specialist în anatomia şi patologia sistemului nervos, 1847 -1922) îi scrie lui Maiorescu, recomandând să plece Eminescu în Italia.26 februarie 1884 – Mihai pleacă spre Italia însoţit de Chibici7 martie 1884 – Neculai Eminovici se sinucide. E înmormântat la Ipotesti.Actul de deces spune că a murit “pe la ora şapte şi jumătate a.m. în casa sa din Com. Cucorăni, Cotuna Ipoteşti, prin împuşcare de sine însuşi”.14/26 martie 1884 – O scrisoare a lui Al. Chibici-Revneanu către Maiorescu arată că se aflau la Florenţa.14 martie 1884 – Mariorescu îi scrie Harietei: m-am mirat, cum de nu m-a întrebat nimeni din familia lui despre soarta şi întreţinerea lui, de când este trimes de noi, în Viena.17 martie 1884 – şedinţă la Junimea – participă lui Alecsandri, lipseşte Eminescu. Un admirator al bardului declară că de s-ar fi dat sute de galbeni,nu s-ar găsi in literatura noastră poezii aşa de frumoase. În replică, Caragiale replică: de s-ar da zeci de mii de galbeni, nu s-ar găsi cineva să-l ajungă pe Eminescu. În jurnalul său, Maiorescu notează: Caragiale, agresiv şi nepoliticos cu Alecsandri.1884 – Slavici pleacă în Ardeal, la Sibiu, din două motive pur personale: în primul rând, Eleonora Tănăsescu, viitoarea sa soţie pe (la 18 noiembrie 1885 va divorţa de prima soţie şi la 8 martie 1886 se va recăsători), se afla la Sibiu încă din toamna lui 1883 ca directoare a Şcolii de fete ; în al doilea rând, pentru a prelua funcţia de director al unui cotidian,Tribuna, ce urma să aparăla Sibiu începând cu 14/26 aprilie 1884.27 martie 1884, orele 20.00 – Eminescu , însoţit de Chibici, se întoarce din Italia la Bucureşti. La gară este aşteptat de Maiorescu. Se ştie că în 1884 a locuit la prietenul sau Simtion, pe Strada Apolodor.6/18 aprilie 1884- din jurnalul lui Maiorescu: ” Foarte cald de 3 zile…Acumazi, întâi să determin pe Eminescu să plece la Iaşi şi să-l însoţesc la gară.”7/19 aprilie 1884 – Pleacă împreună cu Chibici la Iaşi. Îşi dorise să revină la Creangă, însă şi acesta era bolnav deja. Mihai e găzduit la Miron Pompiliu,care avea doar o singură cameră. Se va muta curând într-o cămăruţă din spatele Hanul Bacalu (George Călinescu spune că se mută într-un pod al unei şuri de piatră, în curtea hanului).3 mai 1884 – Eminescu e însărcinat de Ministru Gr. Tocilescu să facă parte din Comisiunea pentru inventarierea documentelor istorice găsite la Sf. Nicolae.13 mai 1884 – Scriindu-i din Iaşi lui Maiorescu, Petru Th. Missir( 1856 -1929 ) afirmă că Mihai locuieşte la Burlă (acesta fiind directorul Liceului din Iaşi).„… Despre partea cărţilor lui n-ar fi rău dacă s-ar da de urma lor şi s-ar aduna la un loc, de exemplu la Chibici şi i s-ar scrie lui de-a dreptul că i se ţin cărţile la dispoziţie şi că le poate avea oricând va voi. A se trimite acum aice (adică la Iaşi) n-ar fi bine, fiindcă Burlă, în casa căruia şade Eminescu,nu prea e gospodar şi n-are unde să le pună; ş-apoi în vacanţă, poate că  Eminescu să se mute în locul lui Pompiliu, care pleacă (la Keşkemet) sau în odaia mea”1884, vara – Creangă se află la tratament la Băile Slănic Moldova, de unde trimite scrisori.20 iunie 1884 Dobrovăţ – Vlahuţă îi scrie lui Maiorescu despre starea lu iEminescu.30 august 1884 – Petru Th. Missir spune într-o scrisoare că a fost cu Eminescu la Răpedea.26 sept. 1884- Eminescu e numit Subbibliotecar, tot la Biblioteca Centrală din Iaşi.octombrie 1884 – Predă în octombrie lecţii de geografie şi statistică la Scoala Comercială din Iaşi.21 octombrie 1884, Hotel Traian, Iaşi – se comemorează centenarul morţiilui Horia, de faţă fiind şi Mihai Eminescu şi Ion Creangă. (Constantin-LiviuRusu, A. Petrescu-Vicoveanu: 1976, p. 155).Creangă inchina pentru Eminescu ” Să ridicam paharul pentru acei pe umerii carora apasă toate greutăţile neamului nostru, pururea obijduiţi, pentru ţărănimea românească”.I.L. Caragiale citeste “O noapte furtunoasa” cu acest prilej.25 octombrie 1884 , Iaşi, Hotel Traian – Banchetul Junimii.noiembrie-decembrie 1884, spitalul Sf. Spiridon din Iaşi – Eminescu e internat o lună de zile datorită faptului că şi-a fracturat gamba piciorului drept,căzând de pe o scară. Locuia într-un pod al unei şuri de piatră, în curtea hanului lui Bacalu (atunci Hotel România, mai apoi Pastia). E suplinit în timpul internării în funcţia de profesor suplinitor de Geografie de Eduard Gruber, soţul fiicei mari a Veronicăi Micle.Este îngrijit de dr Gavrilescu. La ieşirea din spital, îi dă cu autograf doctorului cartea de poezii editată prin grija lui Maiorescu, cu dedicaţia: “Alintătorului suferinţei mele trupeşti şi mângâietorului meu sufletesc,bunului doctor Gavrilescu recunoştinţă neţărmurită”.Se ştie că în spital a fost vizitat de Pompiliu, Burlă, Wilhelm Humpel, cu care juca şah.A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, afirma în anul 1909: “De altfel fatalitatea părea că-l urmăreşte.Într-o seară, intrând în casă, a alunecat pe gheaţă, în poarta otelului,rupându-şi piciorul, ceea ce l-a silit să stea mai multe săptămâni în cura spitalului Sf. Spiridon, unde mă duceam să-l văd, şi unde-l găseam cetind, sau trecându-şi vremea cu jocul de şah”iulie – august 1885 – a urmat o cură la Liman, lângă Odessa.12 august 1885 – Eminescu îi scrie lui Vasile Burlă din Odessa. Era tratatde doctorul Iachimowicz.1885 – Anul începând cu care sora lui, Aglaia, nu mai apare pe scenă, ca actriţă. Din clipa in care a considerat ca-i bine sa nu mai apara in public, ea amenajează un teatru in miniatura acasă, unde joacă impreuna cu fiii ei. La una dintre aceste reprezentatii, se zice că Eminescu a contribuit în calitate de sufleor. Se păstrează şi în zilele noastre un pian, marca Fr. Ehrbar, Viena 1873, care a aparţinut Aglaei Drogli.27 august 1886 – Moare Iachint Juraşcu, arhimandrit, unchi al lui Eminescu.1886 – Veronica stă în Bucuresti, obligată de studiile de Conservator ale Valeriei.16 octombrie 1886 – Veronica Micle cedează casa din Târgu Neamţ mânăstirii Văratic. O primise ca zestre de la mama sa, la căsătorie, în 1864.5 noiembrie 1886 – Datorită unui scandal Eminescu e dus în arestul poliţiei din Iaşi, iar prim – procurorul Tribunalului Iaşi le cere medicilor G. Iuliano si G. Bogdan să constate “starea mintală a lui Eminescu”.” Subsemnaţii doctori în medicină de la Facultatea din Paris etc., în urma requiziţiunei d-lui Prim-Procuror, din 5 noiembrie 1886, de a consulta starea mintală a lui Mihail Eminescu, mergând la arestul preventiv al despărţirei 1,unde se află pacientul, din interogatoriul şi conversaţia avută cu Eminescu am putut constata că el sufere de o alienaţie mintală cu accente acute produse probabil de gome sifilitice la creier şi exacerbate prin alcoolism; starea lui e periculoasă atât pentru societate cât şi pentru el însuşi şi este neapărată nevoie de a fi internat în o casă specială spre cercetare şi observare pe un timp limitat, după socotinţa medicului curant. Dr. Iuliano, Dr. Bogdan, Iassy, Noemvrie 6″8 noiembrie 1886 – 10 aprilie 1887 – e înlocuit la bibliotecă şi internat la Mânăstirea Neamţului, institutul pentru alienaţi. Vasile Burlă văzându-l lipsit de haine groase îi dă paltonul său.8 noiembrie 1886 , Sf Arhangheli: Eminescu se spovedeşte. Există consemnat:“Pe ziua de Sf. Voievozi in anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamtu, la bolnita, l-am spovedit şi l-am impărtăşit pe poetul M. Eminescu. (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Si mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cânta Lumină lină. Iar a doua zi…” Este vizitat de Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă.ianuarie 1887 -”Dragă Vlahuţă, Nu te pot încredinţa în destul cât de odioasă e pentru mine această specie de cerşetorie, deghizată sub titlul de subscripţie publică, recompensă naţională etc. E drept că n-am bani, dar aceasta e departe de a fi un motiv pentru a întinde talgerul în public. Te rog dar să desistezi cu desăvârşire de la planul tău, oricât de bine intenţionat ar  fi, de-a face pentru mine apel la public. Mai sunt destule alte mijloace onorabile pentru a-mi veni în ajutor, iar cel propus de voi e desigur cel din urmă la care aş avea vreodată recurs…”Rudolf Suţu îl descrie într-un articol scris după moartea lui Eminescu:– „Împins de curiozitatea de a afla tot noi lucruri despre viaţa acestui om,m-am pus cu toată inima să răsfoiesc minţile acelora ce l-au apucat, pe aici,doar mi-or spune ei ceva nou”.- „A stat destulă vreme şi la M-rea Neamţ, unde, nu e vorbă, era tratat mai omeneşte decât ceilalţi bolnavi”, scrie dr. Rudolf  Şuţu.- “Se povestesc multe pe socoteala lui Eminescu, cât timp a stat la ospiciul de alienaţi din M-rea Neamţ”Se trezea la 5 dimineaţa, “pe tăcute” se îmbrăca, păşind uşor să nu-i trezească pe ceilalţi bolnavi (“cât era de bun în nebunia sa”) şi ieşea la aer, “nu putea suferi odaia”, plimbându-se ore în şir în cerdac, recitând, “şoptind mereu” vreme de cinci ore neîntrerupt, când, obosit, şi la chemarea clopoţelului, mergea, cu ceilalţi bolnavi la dejun.- Având în faţă cana cu apă şi lingura din lemn, “care închipuiau tacâmul fiecărui bolnav”, la masa lungă aşezată în timpul verii în curte, lua loc şi Eminescu, privind zilnic aceleaşi scene în care din pricina unei porţii mai mari sau a unei bucăţi de pâine, se iscau adevărate lupte între bolnavi.“Eminescu mânca foarte puţin” şi fiind impresionat, dar şi pentru a nu mai asista la asemenea scene şi a nu le mai auzi gardienilor “răcnetele sălbatice”, din”mizerabila” sa porţie, dădea adesea celorlalţi.- “La masă, dacă-i dădeai lingura în mână, mânca, iar altfel stătea şi se uita…” sau “adesea se hrănea numai cu narcotice şi excitante, abuz de tutun şi de cafea, nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncareşi apoi deodată la vreme neobişnuită după miezul nopţii mâncare şi băutură fără alegere şi fără măsură”.- Când îi era foame, se “pitula” prin spatele spitalului, sărea gardul şi în fugă păşea pârâul Nemţişor şi străbătea câmpul până la crâşmă, unde cumpăra o jumătate de pâine şi un pahar cu vin.“Mai mult îi tihnea acestea, aşa pe negândite decât dejunul din grădină.”După o astfel de masă, dormea până la ora 4, când ieşea din nou în cerdac – “singurul său prieten, singura sa mângâiere în acest pustiu” – se aşeza pe un scaun, cu picioarele întinse peste coloanele cerdacului şi cu mâinile încrucişate, şi, vreme îndelungată privea spre văzduh…Se spune că Eminescu stând odată aşa, un bolnav scăpat din”fiare şi stăpân pe libertate”, dorind să sară cerdacul l-a trântit pe podea.“LuiEminescu nici nu-i păsa. El rămase aşa cum a vrut nebunul. Doar dacă, după oclipă de pauză în noianul acela de gânduri, el, poetul nebun s-ar fi întrebat dece această schimbare de loc.”- Pentru a-i mai linişti, erau aduşi pe la orele 6 din nou la masă bolnavii.Dar Eminescu se făcea că mestecă, nu dorea să mănânce. “Era sătul de viaţă,d-apoi de mâncare!”- Seara, după 8, când toţi mergeau să doarmă, “începea timpul când Eminescu se simţea în culmea fericirii”. Din nou în cerdac, dar de astă dată numai privea fix înspre cer, ci îl sfredelea. Când apărea luna, plângea de multe ori, îşi plângea “durerea, necazurile, suferinţele acestei deşarte vieţi”. “În poiana tăinuită blânde zboară dungi de lună / Când departe-n munţi şi codri duios buciumul răsună.”Rudolf  Şuţu scrie că Eminescu avea obiceiul ca înainte de a se culca să audă glasul buciumului, neputând adormi “decât în armonia acestui plâns şi tânguitor ecou”… Somnul venea pe la orele 2 ale nopţii. “Până s-adoarmă însă, cerca versuri.”- fragmentele sunt preluate dintr-un articol de Richard Constantinescu-A nu fi confundat Rudolf  Suţu cu doctorul care l-a tratat, Alexandru A.Suţu (1837- 1919).Rudolf Suţu (1880- 1949) – absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi. L-a avut profesor pe istoricul A. D. Xenopol şi unde a funcţionat ca asistent un timp, înainte de a deveni ziarist şi publicist, scriitor, traducător şi istoriograf.2 februarie 1887- Ion Creangă si V.G. Morţun îl vizitează pe Eminescu la Mânăstirea Neamt.Eminescu era sănătos în perioada în care a locuit la Mânăstirea Neamţ . Gala Galaction vorbeşte despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective.Mărturie stau si actele de bucătărie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului.Unul dintre vizitatorii poetului ne lasă o pagină de amintiri: “Cât am stat eu în casă chiar la Onicescu (intendentul Mănăstirii Neamţ, n.n.), unde Eminescu lua masa regulat, am avut impresia că era perfect sănătos. Doctorul spitalului declarase şi el că poate să părăsească oricând azilul -însă nu avea mijloace cu ce să plece… Timpul cât am stat cu dânsul la Neamţ,vreo zece zile, ne duceam aproape în fiecare zi în pădurea din apropiere,tolănindu-ne pe iarbă (sl. n.) şi Eminescu cânta cântece eroice şi de jele, cu voce foarte frumoasă, aşa că găseam o adevărată distracţie în societatea lui.”(V. Gheorghe Bojeicu, La Neamţ, în vol. Ei l-au văzut pe Eminescu, EdituraDacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 373).10 aprilie 1887 – Mihai Eminescu este externat de la bolniţa Mănăstirii Neamţ.Creangă se afla in gara Paşcani, împreună cu Miron Pompiliu pentru a-l aduce pe Eminescu la Iaşi, însă acesta îşi manifestă dorinţa de a merge la sora sa, Henrieta, la Botoşani. Pleaca la Botosani .Ion Păun – Pincio în„Eminescu la Botoşani”:„Era voinic şi vioi. Fără barbă şi fără mustăţi, părea foarte tânăr şi parcă nu-mi venea a crede că acesta este omul, că acesta e poetul care a suferit atâta”Eminescu locuieşte cu sora sa într-o casă cu două camere, cu chirie, pe strada Sf. Nicolae (azi strada Puşchin), lângă Biserica Sf. Nicolae, la Frangolea, rudă cu Samson Bodnărescu. Aglae venise de la Cernăuţi ca să-l vadă.Îl reîntâlneşte pe Ioan (Ioniţă) Scipione Badescu stabilit la Botoşani. Se spune că începând cu 17 aprilie 1887 petrec multe seri împreună, adesea la hotelul Moldova.29 mai 1887, spitalul Sf. Spiridon- Mihai a fost internat pentru o perioadă de trei zile de către prietenii săi Miron Pompiliu şi A.C. Cuza, într-o cameră ,,cu totul separată şi cu un om de seviciu exclusiv al lui care nu se mişca de lângă el, dându-i o îngrijire din cele mai delicate mai omenoase”.3 iunie 1887 – un incendiu arde sute de case (printre care chiar şi casa în care Eminescu se născuse), din centrul Botoşanilor, fiind ameninţată şi casa unde locuia Eminescu. Intervenţia pompierilor fereşte de foc casa în care locuia. Harieta: „patul cu nenorocitul meu frate rămăsese în casă; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur?”.Există scrisori care vorbesc de starea lui Eminescu, scrise de Harieta,datate: 3/15 mai 1887, 18/30 octombrie 1887, 15/27 aprilie 1888.La Iaşi s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscriptie publica pentru intreţinerea şi ingrijirea poetului.Se aprobă un ajutor de 100 de lei lunar în perioada iulie 1887- aprilie 1888 la insistenţele lui Th. Boldur-Lăţescu, prefect la Botoşani în acea vreme.13 iulie 1887 – Eminescu, însotit de sora sa şi de un medic din partea locului, Grigore Focsa, ajung la Iaşi.A doua zi, 14 iulie, la ora 11, are loc un consult medical la care asistă- dr. Filipescu, medic primar al oraşului Iaşi,- col. dr. Gustav Otremba, medic şef al Corpului IV Armată, (1833 – 1891)-dr. Emanoil Riegler ( 1854 – 1929 ) fiziopatolog şi farmacolog- dr. V. Negel- dr. C BotezMedicii au ajuns la concluzia ca „trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ceea ce priveşte boala lui cea neglijată, care se manifestă la picioare”. Au recomandat trimiterea pacientului la Viena si Hall.15 iulie 1887 – Eminescu a plecat inspre destinaţiile recomandate, însotit de doctorandul Grigore Focşa.1 septembrie 1887- s-a intors de la Hall la Botosani, unde a stat sub îngrijirea doctorului Isac şi a sorei sale, Henrieta.2 noiembrie 1887- Eminescu se fotografiază la Jean Bielig pentru ultima dată, fotografie trimisă liceenilor de la Matei Basarab din Bucureşti, car evoiau să constituie o societate literară cu numele său.La insistenţele Aglaiei, Eminescu trimite fotografia şi o scrisoare: „Botoşani – 2 noiembrie 1887Domnii mei,În urma cererii D. Voastre de la 27 Octombrie a.c., am onoarea a vă trimite fotografia cerută, mulţumindu-vă tot odată pentru dorinţele ce însoţesc scrisoarea D. V-oastre.Primiţi vă rog,Domnii mei, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.M. Eminescu” 10/22 noiembrie 1887 – Moare la Cernăuţi Ioan Drogli, soţul Aglaiei.27 noiembrie 1887 – Mihai Eminescu mulţumeşte familiei Emilian pentru felicitarea trimisă de ziua lui onomastică.Starea Harietei se înrăutăţeşte. Eminescu întreţine corespondenţa cu Cornelia Emilian în timpul bolii surorii sale. Redactează scrisorile din 3, 5, 13 decembrie 1887, pe care le semnează sora sa, scrisoarea din 10 decembrie, pe care o semnează el în numele surorii sale şi este scrisul lui pe plicul scrisorii din 25 decembrie 1887. Abia la jumătatea lui ianuarie Harieta poate să scrie iarăşi ea însăşi scrisorile:3/15 ianuarie 1888 -”Vă scriu singură numai, ca să fiu convinsă că trăiesc încă, rezemată între perini pot să-mi fac această gingaşă plăcere. Tuşesc, am bălaie de inima, insomnie, slăbiciune totală. Secretarul meu îmi spune că v-a scris că sunt bolnavă”.15 decembrie 1887 – Trupa de teatru Fany Tardini vine la Botoşani şi dă o reprezentaţie în beneficiul poetului. Din încasările reprezentaţiei se strânge suma de 246 lei, bani ce au fost donaţi lui Eminescu.Constantin Meissner povestea cum tinerii din Iaşi adunau bani şi-i duceau poetului Mihai Eminescu la Botoşani, când era bolnav. Au ajuns cu trenul noaptea, au fost primiţi de Henrietta, sora lui Eminescu, i-au dat plicul cu bani şi, la plecare, au ridicat de jos şi au luat cu ei o hîrtie mototolită. Era poezia Dintre sute de catarge.2 martie 1888, Şedinţa Camerei Deputaţilor – I. Negruzzi depune o petiţie cerând să se acorde un ajutor viager lui Mihail Eminescu. (Radu Mihai, fostul ministru de externe, ştersese din bugetul comunei Botoşani suma ce o hotărâse comuna ca ajutor pentru Eminescu.)2 aprilie 1888 – Pensia viageră este aprobată de Camera Deputaţilor. Are valoarea de 250 lei pe lună. Senatul va vota acelaşi lucru abia la 23 noiembre1888.aprilie 1888 – Veronica se duce de doua ori la Botosani, stăruind pe langa Eminescu s-o urmeze la Bucuresti.12 aprilie 1888 – Eminescu pleacă la Bucureşti însoţit de Veronica Micle.Îşi reia pentru scurt timp activitatea de gazetar. Colaborează la ,,România liberă” în noiembrie 1888 şi la ,,Fântâna Blanduziei” în decembrie 1888,ianuarie 1889.27 iulie 1888, Bucureşti- O chitanţă semnată Herman Weinberger atestă că acesta a primit banii pentru chiria datorată (perioada 5 iulie-5 august).noiembrie-decembrie 1888 – Eminescu colaborează cu ziarul România Liberă, publicând 2 articole.– “Iconarii d-lui Beldiman”, nr. 3351, 13/25 decembrie 1888– “Iar iconarii”, , nr. 3357, 20 noiembrie/2 decembrie 18883 decembrie 1888 – Creangă merge la Bucureşti şi îl vizitează şi pe Eminescu. Acesta se implicase în scoaterea revistei “Fântâna Blandusiei”.13 ianuarie 1889 – Ultimul text ziaristic al lui M. Eminescuianuarie 1889 – Primul procuror al Tribunalului Ilfov solicită Institutului Caritatea informaţii privind starea facultatilor mintale ale poetului.3 februarie 1889 – A fost internat la spitalul Mărcuţa (de la Pantelimon) din Bucureşti.Martie 1889 – A fost internat iarăşi în sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru A. Suţu din strada Plantelor, lângă Foişorul de Foc . Unul dintre cei care îl tratează este medicul Victor Vines.23 Martie 1889 – Raportul doctorilor Şuţu şi Petrescu:„Subsemnaţii doctori în medicină, invitaţi de domnul prim-procuror Trib. Ilfov prin adresa nr. 5717 a examina starea facultăţilor mintale lui Mihail  Eminescu, întrunindu-ne astăzi 23 martie la Institutul Caritatea unde se află de aproape două luni, am procedat la cuvenita cercetare şi am constatat următoarele:Dl Mihail Eminescu, ca de ani 45, constituţie forte, nu prezintă pe suprafaţa corpului leziuni remarcabile. Figura lui este habitantă, căutătura lui este lipsită de expresiune. Mişcările dezordonate, atitudinea puţin cuviincioasă.La întrebările ce i se adresează răspunde direct, el pronunţă unele cuvinte cu o voce cântătoare şi monotonă.Astfel: Bună dimineaţa dl doctor, daţi-mi două pachete de ţigări. Şi aceasta fie ziua, fie seara, fie cu ţigară în mână, fie fără. Altă dată, ca un echo repetă cuvinte ce se pronunţă înaintea sa, în fine, uneori stând singur exprimă monologuri fără sens. Această tulburare este şi mai pronunţată în diferitele lui acte. Astfel, plimbându-se în grădină culege fel de fel de obiecte de pe jos, pietricele, bucăţi de lemn, de hârtie, ce le pune în buzunar, crezând că aceste obiecte sunt o valoare, dar şi strică cu mâini sau rupe ce găseşte, aşternutul  său, într-un mod neconştient, ca o trebuinţă de a-şi exersa activitatea. Atenţiunea sa este cu totul absentă, incapabil de a şi-o fixa un moment,răspunsurile sale fiind ca şi automatice şi maşinale. Digestiunea şi somnul se execută normal, însă se observă pareză vezicală şi rectală, ceea ce reclamă îngrijire continuă”10 aprilie 1889 – Veronica Micle ii scrie lui A.C. Cuza : “Lumea m-a acuzat de lipsa de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l vad lipsit de minte,eu care am cunoscut pe Eminescu in cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Si aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost intrupat in fiinţa lui Eminescu”.13 aprilie 1889 – Procurorul Mavros cere cu adresa numărul 6794 primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei “curatele” pacientului Mihai Eminescu.20 mai 1889 – Eminescu e lovit în cap cu o piatră în regiunea parietală stângă de către Petrea Poenaru, (puţinele date existente despre acesta arată că era un fost tenor şi profesor de muzică la Craiova). În momentul lovirii lângă Eminescu se afla frizerul Dumitrache .30 mai 1889, un redactor de la Curierul roman din Botosani (IV, 13, p.3) isi informeaza cititorii: “Sănătatea nenorocitului poet Eminescu, ilustrul fiu al judeţului nostru merge din ce in ce mai rău. E in aşa stare că, nu mai stie ce face, scrie şi iar scrie, spunând că sunt traduceri din Cicerone. Drul Sutu – in cautarea caruia se afla – nu dă nici o speranţă de scăpare, din contra, el spune ca boala se agravează şi că nu poate fi departe momentul când ea va conduce la un deznodamânt fatal.”6 iunie 1889 – se constituie un consiliu de familie pentru Mihai Eminescu,format din Dl. Titu Maiorescu, Ştefan C. Mihăilescu, Dimitrie A. Laurian,L.Caragiali, Mihail Brăneanu (ziarist la România liberă, declarase că nu există rude ale lui Mihai), Ioan Gr. Valentineanu (ziarist ), aceştia fiind „prieteni cu Eminescu, în lipsă de Rude.”Sunt convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civila (jurnalul 2783/89) şi depun la sectia a doua a tribunalului un proces-verbal in care spune că “boala fiind in recidiva, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să se poată îngriji de întreţinerea interzisului”. Procesul-verbal al consiliului este scris de Titu Maiorescu, care era si avocat. Se depune şi raportul medico-legal, semnat de doctorii Sutu si Petrescu 12 iunie 1889 – interogatoriu luat de Ghiţă (Gh) Brusan în vederea stabilirii curatelei:– Cum te cheama?- Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru,milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cit oul de mare.- Pentru ce?- Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.- Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca,evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.- Cine e Poenaru care te-a lovit?- Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case,48 de sate si care are 48 de milioane.A murit pe 15 iunie 1889, joi, conform certificatului de deces: “cinci sprezece corente ora trei ante meridiane”Maiorescu notează:“Pe la 6 ore a venit Stemill [director în ministerul cultelor, profesor 1846 — 1899] şi Vitzu [Alexandru M. , profesor fiziologie la Facultatea de ştiinţe] la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit  Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.Pe actul de deces al lui Mihai Eminescu pun pecetea degetelor doi servitori ai spitalului, trimişi la Oficiul de stare civilă să declare moartea poetului :«Registrul Stării civile pentru morţi – Bellu, Ortodox-Român. Nr.2935. Mihail Eminescu de 43 de ani poet, necăsătorit. Cazul morţii s-a constatat de noi prin doctor verificator dl Suţu care a şi liberat certificatul cu nr. 161. Făcut de noi, Nicolae Hagi Stoica, fiu consiliar al comunei Bucureşti şi oficier de stare civilă. Martori n-au ştiut subscri» (I Munteanu, I Sârbu – numele martorilor)16 iunie 1889, vineri – Dupa dorinţa lui Maiorescu, s-a făcut autopsia la spitalul Brâncovenesc. A fost de faţă primul procuror al judeţului Ilfov, prefectul judeţului. Creierul avea o greutate de 1490 gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept.Raportul de autopsie, nesemnat, consemnează:“o degenerescenţă grasă a pereţilor cordului, deveniţi fragili şi galbeni, şi prezenţa unor plăci întinse şi proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât şi pe faţa interioară a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului şi a rinichilor s-a observat de asemenea o degenerescentă granulo-grasoasă considerabilă”Cortegiul funerar a fost desenat de către Constantin Jiquidi ( 1865 – 1899).Sâmbata după-amiaza corpul lui Eminescu a fost expus în biserica Sf.Gheorghe, fiind aşezat pe un catafalc simplu împodobit cu ramuri verzi.Coroanele au fost depuse din partea presei, din partea amicilor, din partea ziarului „Constitutionalul”, din partea studentilor universitatii Unirea, din partea Academiei române.Lânga sfeşnicul de la catafalc erau depuse „Poesiile” poetului, Convorbirile literare şi Fântâna Blandusiei.Pe la orele 4:30 PM s-a început slujba de înmormântare.Au fost de faţă Lascar Catargiu, T. Rosetti, M. Kogălniceanu, T.Maiorescu, N. Mândrea, Colonel Algiu, D. Laurian, St. Mihailescu, ziarişti şi studenţi. Corul, condus de d. C. Bărcănescu, a mişcat foarte mult pe asistenţi când a cântat poezia „Mai am un singur dor”.Dupa terminarea slujbei bisericeşti.Grigore Ventura a rostit un discurs f ăcând elogiul lui Eminescu.Pe la orele 6 sicriul a fost ridicat din biserica şi pus într-un dric mic, cu frunze şi flori de tei, tras de doi cai. A fost înmormântat la cimitirul Bellu,Bucureşti.Cortegiul, având în frunte un singur poet, se puse apoi în miscare luând drumul prin strada Coltei la Universitate. În faţa Universităţii, Dimitrie August Laurian ( 1846 – 1906) , fiul lui August Treboniu Laurian şi studentul Calmuschi, iar la cimitir doctorul I. Neagoe, prieten din copilărie cu Eminescu, au ţinut discursuri. Sicriul a fost purtat de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.Discursuri la moartea sa:“Prieteni, confrati si tinerime,E dureroasă datoria pe care ni-o indeplinim astăzi; şi e cu atât mai dureroasă, cu cât nu ducem la groapă numai pe un om, ducem la groapă o glorie naţională. Eminescu n-a fost numai un confrate de talent in presă, n-a fost numai un prieten statornic la zile grele, Eminescu a fost un rod genial al  ţării, un poet care spinteca norii cu gândul şi găsia dincolo de stele forme noi pentru cugetarea românească.L-am cunoscut pe Eminescu şi la bine şi la rău; mai mult la rău decât la bine; cu binele rareori se intâlnea sărmanul. Fire de poet, el nesocotea mizeria. Niciodata nu l-am vazut ingrijindu-se de ceea ce turmenta restul oamenilor. Adăpost, foc in sobă, hrană regulată, la dânsul erau nişte accidente. Ba incă atunci când neajunsurile păreau că-l biruie, gândul lui Eminescu lua sbor de vultur, iar trupul lui, tremurând şi nemâncat, uita de frig şi de foame, pentru a petrece in lumea fanteziei.Acum, fiinţa vie, care purta numele poetului, nu mai există. Cine stie mâne ce amestecătură chemică se va face din cărnurile in descompunere ale aceluia care ni-a dat atâtea satire nervoase, care ne-a fermecat cu Mortua est  şi ne-a entuziasmat cu Epigonii, şi ţărâna care il va copleşi? Materie!Urmează transformarile tale! Din procesul de destrucţiune este scăpat ceva, pe care nici groapa nu-l va inghiţi, nici in temperiile nu-l vor nimici. Acel ceva este cu intesenta cugetărilor lui Eminescu, prinsă in poesiile lui şi fixată de tipar, care bravează legile Prefacerii. Te-ai stins prea devreme, prietene. Dar te-ai stins după ce ai revărsat valuri de lumină in cugetarea romanească. In această lumină va sta veşnica ta pomenire”  D. A. LaurianDimitrie August Laurian a fost directorul ziarului «Constituţionalul». De asemenea condus ziarul România Liberă până în 13 aprilie 1888.“E mic numărul acelor care ne găsim azi aci, in jurul măretelor rămăsite ale lui Eminescu, dar mare este jalea şi durerea pe care azi le simte toată  suflarea românească, mare şi nemărginită, precum a fost sufletul acestui nemuritor!- Unde numai răsună vorba dulce românească, unde se citeşte slova romanească, azi este o jale infrângătoare, căci am pierdut – din cei mai buni, unul.Dar inmormântam trupul, sufletul nu!Sufletul lui Eminescu rămâne veşnicintre noi, rămâne ca să fie chiar şi străinilor o veşnică mărturie doveditoarea destoiniciei românilor. Eminescu avea o mareaţă deviza, in cadrul căreia atrait toata viaţa sa. El zicea: “Românul trâieşte în lume pentru neamul său, şi nu individual, pentru sine, căci de ar fi trăit românii altfel, demult n-ar mai fi!”.Trăind dupa legea aceasta, amarul vieţii nu l-a putut răni niciodată, foamea şi mizeria nu l-au putut inconvoia, ci dimpotrivă, l-au oţelit.Asa ai trait tu, Eminescule! 27 de ani, de când te cunosc, tu ai dispreţuit viaţa materială, precum ai dispreţuit şi prea desele tale neajunsuri, parcă  ştiai – tu cel mai modest dintre toţi – că in lume n-ai altă misiune, decât a reprezenta ideia măririi neamului tău. Tu in pruncie n-ai fost prunc, tu in junie n-ai fost june, ai fost neschimbat in viaţă, precum este ideea in vecuri. Atunci ce durere ai putut tu simţi in viaţa? Ce durere ai putut simţi in ultimele clipe, când trupul vede că sufletul il părăseşte? Nici una? Ba da! Una ai simţit-o, Eminescule! Ai simţit in ultimele clipe o straşnică durere: – durerea de a nu mai putea munci pentru mărirea neamului tău; durerea de a fi oprit ca să mai semeni in lume, in românime, florile nemărginit de frumoase ale dumnezeiescului tău geniu, ca-şi-care altul – cu greu se va mai naşte…Dar să-ti fie mângâiate umbrele… aiba pace şi linişte cenuşa ta, căci aceea ce tu ne-ai lăsat nouă ajunge ca să rodească bogată roadă.”  Ioan Neagoe“Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban-vodă,după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este acuma fericit: el s-a întors în Nirvana – aşa de frumos cîntată, atît de mult dorită – pentru dînsul prea tîrziu, prea devreme pentru noi.” (Caragiale, În Nirvana)– Slavici lipsea, fiind în închisoare în Ungaria, la Vat, ispăşind o pedeapsă de un an ce se termina abia pe 10 iulie 1889 (unele articole pentru cauza naţională a românilor publicate in Tribuna fiind considerate „delict de agitatiune”). Familia lui Slavici era în Sibiu.- Se spune că vestea morţii a ajuns la Ion Creangă abia în ziua înmormântării lui Mihai.“Curierul roman” publică aceste rânduri:“Înmormântarea poetului Eminescu s-a făcut pe cheltuiala statului.Coroana presei, la care-au cotizat mai toate ziarele din capitală, a costat 300lei. Într-una din trăsurile ce urmau lungul cortegiu, se remarca, ni se scrie,nenorocita soră a poetului, d-şoara Henrietta Eminescu, cu totul consternată”.“Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas… alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu –

Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală?
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?” (Mortua est)

Opere antume

Venere şi Madonă-15 aprilie 1870, „Convorbiri literare“
Mortua est!-1 martie 1871, „Convorbiri literare“
Noaptea… -15 iunie 1871, „Convorbiri literare“
Floare albastră -1 aprilie 1873, „Convorbiri literare“
Melancolie -1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“
Crăiasa din poveşti -1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“
Lacul -1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“
Dorinţa -1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“
Povestea codrului -martie 1878, „Convorbiri literare“
Singurătate -martie 1878, „Convorbiri literare“
Departe sunt de tine… -martie 1878, „Convorbiri literare“     A apărut fără titlu
Pajul Cupidon -1 februarie 1879, „Convorbiri literare“
O, rămâi -1 februarie 1879, „Convorbiri literare“
De câte ori, iubito… -septembrie 1879, „Convorbiri literare“
Atât de fragedă… -septembrie 1879, „Convorbiri literare“.
Afară-i toamnă… -octombrie 1879, „Convorbiri literare“
Sunt ani la mijloc… -octombrie 1879, „Convorbiri literare“
Când însuşi glasul… -octombrie 1879, „Convorbiri literare“
Freamăt de codru -octombrie 1879, „Convorbiri literare“
Revedere -octombrie 1879, „Convorbiri literare“
Despărţire -octombrie 1879, „Convorbiri literare“

O, mamă… -1 aprilie 1880, „Convorbiri literare“
Scrisoarea I -1 februarie 1881, „Convorbiri literare“
Scrisoarea II -1 aprilie 1881, „Convorbiri literare“
Scrisoarea III -1 mai 1881, „Convorbiri literare“
Scrisoarea IV -1 septembrie 1881, „Convorbiri literare“
Luceafărul -aprilie 1883, „Almanahul Societăţii Academice România jună“
S-a dus amorul… -24 aprilie/6 mai 1883, „Familia“ Nr. 18
Când amintirile… -15/25 mai 1883, „Familia“ Nr. 20
Adio -5/17 iunie 1883, „Familia“ Nr. 33
Doină -1 iulie 1883, „Convorbiri literare“
Pe lângă plopii fără soţ… -28 august/9 septembrie 1883, „Familia“ Nr. 35
Şi dacă… -13/25 noiembrie 1883, „Familia“ Nr. 46
Criticilor mei -1883/84 – Poeziile au fost scrise începând cu anul 1876.
Mai am un singur dor -1883/84,
Somnoroase păsărele… -1883/84,
Veneţia -1883/84,
Iubind în taină… -1883/84,
Trecut-au anii…     -1883/84,
Din Noaptea…     -12/24 februarie 1884, „Familia“ Nr. 7
Sara pe deal -1 iulie 1885, „Convorbiri literare“
Scrisoarea V – Dalila -1 ianuarie 1886, „Epoca“
Nu mă înţelegi     -15 martie 1886, „Album literar“ al Asociaţiei studenţeşti Unirea
La steaua -25 octombrie 1886, „România liberă“
De ce nu-mi vii     -februarie 1887, „Convorbiri literare“
Kamadeva -1 iulie 1887, „Convorbiri literare“
Oricâte stele… -1 februarie 1890, „Convorbiri literare“
Albumul -iulie 1892, „Convorbiri literare“

Opere complete

Mihai Eminescu, Opere, vol. I, Poezii tipărite în timpul vieţii, Introducere, Note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Regele Carol al II-lea, 1939
Mihai Eminescu, Opere, vol. II, Poezii tipărite în timpul vieţii, Note şi variante, De la Povestea Codrului la Luceafărul, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Regele Carol al II-lea, 1943.
Mihai Eminescu, Opere, vol. III, Poezii tipărite în timpul vieţii, Note şi variante, De la Doina la Kamadeva, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Regele Mihai I, 1944
Mihai Eminescu, Opere, vol. IV, Poezii postume. Anexe. Introducere. Tabloul ediţiilor, ediţie critică îngrijită de Perpesiccius, Bucureşti, Editura Academiei Române R.P.R., 1952
Mihai Eminescu, Opere, vol. V, Poezii postume. Anexe. Note şi variante. Exerciţii şi moloz- Addenda şi corrigenda. Apocrife. Mărturii. Indice, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Bucureşti, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1958
Mihai Eminescu, Opere, vol. VI, Literatura populară, Introducere. Poeme originale de inspiraţie folclorică, Lirica populară, balade. Dramatice. Basme în proză, Irmoase. Paremiologie. Note şi variante. Anexe. Exercitii şi moloz. Caetul anonim, Bibliografie, Indici. Ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Bucureşti, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1963
Mihai Eminescu, Opere, vol. VII, Proză literară. Sărmanul Dionis. La Aniversară. Cezara. Geniul pustiu. Celelalte proze postume. Texte inedite, studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1977
Mihai Eminescu, Opere, vol. VIII, Teatrul original şi tradus. Traducerile de proză literară, Dicţionarul de rime, studiu introductiv de Petru Creţia, ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, 1988
Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică 1870- 1877, Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iaşi, studiu introductiv de Al. Oprea, ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1988
Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Publicistica. 1 noiembrie 1887- 15 februarie 1890, Timpul, ediţie critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, 1989
Mihai Eminescu, Opere, vol. XI, Publicistică, 17 februarie – 31 decembrie 1880, Timpul, ediţie critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1984
Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Publicistică, 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Timpul, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1985
Mihai Eminescu, Opere, vol. XIII, Publicistică, 1882-1883, 1888-1889, Timpul, România liberă, Fîntîna Blanduziei, ediţie critică întemeiată de Perpessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1985
Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, Traduceri filozofice, istorice şi ştiinţifice. Hurmuzaki. Rotscher. Kant. Leskien. Bopp. Articole şi excerpte, ediţie critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, studiu introductiv de Al. Oprea, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1983
Mihai Eminescu, Opere, vol. XV, Fragmentarium, Addenda ediţiei, ediţie critică întemeiată de Perspessicius, coordonatori D.Vatamaniuc şi Petru Creţia, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1993
Mihai Eminescu, Opere, vol. XVI, Corespondenţă. Documentar, ediţie critică întemeiată de Perspessicius, coordonatori D.Vatamaniuc şi Petru Creţia, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1989

La acestea se adaugă un volum ce cuprinde corespondenţa intimă cu Veronica Micle, Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. Corespondenţa inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, ediţie de Christina Zarifopol Ilias, Iaşi, Editura Polirom, 2000.

Biografii

George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, 1945
Creţu, Ion, Mihail Eminescu (biografie documentară), Editura pentru Literatură, Bucureşti,1968
Dumitru Murăraşu, Mihai Eminescu-viaţa şi opera, Editura Eminescu,1983
Ilina Gregori,Ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art,2008

Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1800-1947

Titu Maiorescu, Critice, 1892
Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, 1930
G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, 1932
G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, IV volume, 1934-1936
D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, 1936
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
T. Arghezi, Eminescu, 1943
D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, 1943
E.Lovinescu, Eminesciana

Bibliografie :

“Viata lui Eminescu” de G. Calinescu

“Biografia Luceafarului” de Flavia Minuta

Dosarul Eminescu

“Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi. ” (Mai am un singur dor )

* Gheorghe Eminescu , a fost un militar şi istoric român. Era fiul căpitanului Matei Eminescu (participant la Lupta de la Plevna), fratele poetului Mihai Eminescu.

S-a născut la 1 iunie 1894 , în Mizil .Gheorghe Eminescu era fiul lui Matei Eminescu, din a doua căsătorie a acestuia cu Ana Condeescu din Mizil. Matei Eminescu și-a schimbat în 1892, la cerere, numele de familie din cel de Eminovici în cel de Eminescu, după cum reiese din Buletinul Oficial nr. 168 din 1892. El era ofițer de carieră, luptând cu eroism pe câmpurile de luptă din Războiul de Independență al României (1877-1878). A primit patru decorații românești și două rusești și a fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan.

Matei Eminescu a fost căsătorit de trei ori (cu Matilda Ilian din Brăila, cu Ana Condeescu din Mizil și cu Silvia Maieru din Bistrița) și a murit la 12 decembrie 1929, la vârsta de 73 de ani, fiind înmormântat la Bistrita.

Gheorghe Eminescu a urmat și el o carieră militară. A luptat ca voluntar în Primul Război Mondial (1916-1918), participând la Lupta de la Mărăşeşti(1917). A avansat până la gradul de locotenent-colonel de grăniceri la Braila . A fost căsătorit cu Elena Labunțeva, având o singură fiică: prof.dr.doc.Yolanda Eminescu (1921-1998), de profesie juristă. 

Gheorghe Eminescu a lucrat ca profesor de istorie militară, fiind autorul unei cărți despre Napoleon Bonaparte . Manuscrisul i-a fost confiscat la arestare, dar i s-a restituit autorului după eliberarea sa din închisoare. Cartea a fost publicată ulterior de Editura Academiei Republicii Socialiste România, fiind ulterior reeditată cu revizuiri și adăugiri. Este una dintre puținele monografii istorice despre Napoleon Bonaparte, scrise de un autor român.

Imediat după venirea comuniștilor la putere, Gheorghe Eminescu a fost dat afarã din armată și s-a înscris în chiar acel an înPartidul National Taranesc. A fost arestat în 1947 și condamnat la 7 ani închisoare. A fost deținut în penitenciarele Jilava, Aiud și lagărul de la Peninsula. A fost eliberat din închisoare la 21 aprilie 1954, din penitenciarul Ocnele Mari. 

După eliberare, a revenit în București, unde a locuit pe strada Maior Laurențiu Claudiu nr. 23. A murit acolo la vârsta de 93 de ani.

Moare la 6 iunie 1988 , în Bucureşti .

Lucrări publicate

Napoleon Bonaparte (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973), 2 vol. (233 + 255 p.)

Amintiri din primul război mondial, în “Limba și literatura română : revistă trimestrială pentru elevi”, anul 7 (X), nr. 3 (iulie – septembrie), 1981, p. 34-36.

La 135 de ani, în “Limba și literatura română : revistă trimestrială pentru elevi”, nr. 1, 1985, p. 29-30.

Napoleon Bonaparte (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1986), ed. a 2-a, revizuită și adăugită, 328 p., il.

Napoleon Bonaparte (Ed. Lumina Lex, București, 1997), 2 vol. (208 + 236 p.)

*Yolanda Eminescu , a fost o juristă română, specialistă în dreptul proprietății intelectuale. Ea a fost numită în anul 1945 ca judecător, făcând parte din prima generație de femei judecător din România.

S-a născut la 10 mai 1921, în Mizil . A fost fiica colonelului Gheorghe Eminescu  (1895-1988), autorul unei monografii a împăratului Napoleon Bonaparte . A urmat studii liceale la Brăila și apoi cursurile Facultății de Drept din București (1939-1943).

După absolvirea facultății, a lucrat ca avocat stagiar la Baroul Ilfov (1943-1945), apoi, prin decretul regal din 17 februarie 1945, la propunerea consiliului profesoral al Facultății de Drept, a fost numită judecător, alături de Sanda Rosetti și Steliana Popescu. Ele au fost primele femei judecător din magistratura română. A activat ca judecător până în 1949, când și-a dat demisia.

În paralel cu activitatea de avocat și de judecător, Yolanda Eminescu a urmat cursul de doctorat aprofundat consacrat aparenței și rolului acesteia în dreptul modern român al profesorului Traian Ionaşcu  (1943-1944), obținând în 1948 titlul de doctor-laureat al Facultății de Drept din București, cu teza “Vânzarea în rate a mobilelor cu clauză de rezervă a proprietății”. În anul 1949 și-a dat demisia din magistratură, fiind numită asistentă la Catedra de drept civil a Facultății de Drept din București de unde a fost îndepărtată în 1951, invocându-se apartenența politică a familiei sale.

După câțiva ani de privațiuni, este angajată în 1954, prin concurs, ca cercetător științific principal la Secția de drept civil a Institutului de cercetări juridice al Academiei R.P.R., institut nou-înființat. În 1955 i s-a recunoscut titlul de doctor docent, apoi a fost promovată șef al Sectorului de drept civil (1965) și director adjunct științific (1972). S-a pensionat în anul 1983, continuându-și însă activitatea științifică. A publicat un număr mare de articole și cărți, în special în domeniul dreptului proprietății intelectuale.

Ca urmare a eforturilor sale, începând cu anul 1979-1980, a fost introdus în planul de învățământ universitar Dreptul proprietății industriale ca disciplină distinctă. A predat cursul postuniversitar de legislația invențiilor și semnelor distinctive la Facultatea de Drept din București (1980), precum și cursul postuniversitar de drept de inventator la Facultatea de drept și științe economice și politice din Strasbourg  (1968-1993).

De asemenea, Yolanda Eminescu a contribuit la definitivarea proiectelor de legi din domeniul proprietății intelectuale și a făcut parte și din comisii care au pregătit elaborarea actelor normative din domeniul legislației civile.

În decursul îndelungatei sale activități științifice i s-au decernat mai multe premii: Premiul Academiei Române “Matilda și Stelian Benea” (1942), Premiul Academiei Române “Simion Bărnuțiu” (1967), Premiul “Mihail Eliescu” conferit de Uniunea Juriștilor din România pentru întreaga sa activitate științifică în domeniul dreptului (1991).

A desfășurat o intensă activitate pe plan internațional, participând la numeroase colocvii, congrese și seminarii pe teme de drept. Ca o recunoaștere a meritelor sale științifice, a fost aleasă membru al Academiei de drept comparat din Brazilia ,membru al Asociației Internaționale pentru Protecția Proprietății Intelectuale, membru al Comitetului pentru proprietate intelectuală a organizației “World Peace trough Law”, membru al Consiliului de specialiști străini al Institutului “Max Planck” pentru drept de autor și brevete din Munchen , membru al Consiliului științific al “Centre d’étude de pays de l’Est” din Strasbourg.

Să ne cinstim românii   episodul 47: Mihai Eminescu

În semn de apreciere a activității sale, numele de Yolanda Eminescu este purtată de o sală de judecată a Curții de Apel București (din clădirea Palatului de Justiție) și de o bibliotecă de specialitate a Facultății de Drept din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte .

Revista Forumul Judecătorilor și Uniunea Juriștilor din România decernează Premiul “Yolanda Eminescu”.

De asemenea, în cadrul Asociației Științifice de Dreptul Proprietății Intelectuale a fost înființat Centrul de cercetări științifice „Yolanda Eminescu – Otilia Calmuschi”. Totodată, membrii Asociației Științifice de Dreptul Proprietății Intelectuale și conducerea Revistei Române de Dreptul Proprietății Intelectuale au hotărât instituirea premiilor Yolanda Eminescu – Otilia Calmuschi, ce se va acorda în fiecare an, începând cu anul 2008, “unor remarcabili cercetători în domeniul dreptului proprietății intelectuale sau unor tineri cercetători care bat la porțile afirmării”.

Scrieri

Legislația investițiilor, inovațiilor și raționalizărilor : texte comentate (Ed. Științifică, București, 1969)

Dreptul de inventator în Republica Socialistă România (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969)

Mari procese din istoria justiției (Ed. Științifică, București, 1970)

Contractul de cercetare științifică (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971)

Pledoarii celebre (antologie de oratorie judiciară) (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973)

Mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974)

Societățile mixte constituite în Republica Socialistă România: fundamentare, caractere, constituire (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976)

Invenții și inovații : Comentarii și legi referitoare la ele (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977)

Transformările dreptului civil sub influența revoluției tehnico-științifice : eseuri juridice (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1979)

Probleme juridice ale transferului de tehnologie (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1979)

Subiectele colective de drept în România (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1981)

Tratat de proprietate industrială. Vol. 1: Creații noi (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1982)

Tratat de proprietate industrială. Vol. 2: Semne distinctive (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1983)

Tratat de proprietate industrială. Vol. 3: Concurența neleală (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1984)

Să ne cinstim românii   episodul 47: Mihai Eminescu

Opera de creație și dreptul : O privire comparativă (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987)

Concurența neleală : Drept roman și comparat (Ed. Lumina, București, 1993)

Totul părea posibil: fragmente de viață (Ed. Continent XXI și Tempus, București, 1993)

Protecția desenelor și modelelor industriale : Drept roman și comparat (Ed. Lumina Lex, București, 1993)

Dreptul de autor. Armonizarea europeană. Directivele europene (Ed. Lumina Lex, București, 1995)

Moare în 1998.

~ Didona Eminescu Stansilav: Interviu prin poştă ( preluat de AICI )

1. Sunt profesoara Didona Eminescu-Stanislav din oraşul Predeal.

Mă număr printre cei care, fără vreun merit anume, au avut sau au privilegiul de a face parte din familia poetului Mihai Eminescu şi de a purta acest nume mare şi sfânt, la rostirea căruia vibrează şi se înclină orice suflet de român adevărat.
Tatăl meu, Victor Eminescu, a fost cel dintâi fiu al lui Matei Eminescu, fratele mezin al poetului.

2. Despre rudele Poetului s-a vorbit puţin, nerespectându-se întotdeauna adevărul. Unii exegeţi au negat chiar dreptul descendenţilor de a purta numele Eminescu. Alţii au afirmat că nu există descendenţi. Insă un merit deosebit în limpezirea unor probleme de familie, bazându-se pe multe şi reale documente, l-a avut distinsul profesor dr. doc. Augustin Z.N.Pop, care a lăsat posterităţii volumul „Contribuţii documen­tare la biografia lui Mihai Eminescu“ (ed. 1962 şi 1969) şi a întocmit arborele genealogic al familiei Eminescu atât pe linie paternă cât şi pe linie maternă. De genealogia familiei s-au mai ocupat acad. prof. Dimitrie Vatamaniuc (Bucureşti) şi prof. Gh. Calotă din Brăila, printre alţi cercetători.

Bunicul meu, căpitanul Matei Emino-vici, al unsprezecelea copil al soţilor Gheor-ghe şi Ral u ca Eminovici, a adoptat numele Eminescu în mod legal, fapt consemnat în Buletinul Oficial nr. 168 din anul 1892. El a fost singurul care, prin descendenţii săi, a dus mai departe numele Poetului.
Tatăl meu, Victor Eminescu (1886 -l949) – publicist şi avocat – a fost primul copil al lui Matei Eminescu din căsătoria acestuia cu Matilda Ilian Iosefescu, profesoară de limba română şi istorie la Externatul Secundar de fete din oraşul Brăila. Al doilea copil, Maria-Lucreţia (n. 1887) a trăit doar câteva luni.
Victor Eminescu a avut cinci fiice. Din prima căsătorie, cu Eugenia Petrescu, s-au născut două gemene: Raluca (1912-1989) şi Eugenia (1912-1982) care nu au avut urmaşi. Din a doua căsătorie, cu Alexandra Basistâi din Soroca, au văzut lumina zilei alte trei fete: Natalia (asistenta medicală – n. 1936), Aglaia Maria-Magdalena (arte plastice – n. 1938) şi subsemnata, Ileana-Didona (profesoară – n. 1942).
Gheorghe-Mihai Eminescu, fiul Aglaei, (n. 1970) trăieşte în prezent în statul Massachusetts – S.U.A. Deşi cu vizibile înclinaţii literare, a preferat să îmbrăţişeze un domeniu mai potrivit cu cerinţele epocii, cel al electronicii.
Fiica mea, Iulia-Adriana Eminescu-Stanislav (n. 1978), absolventă a Facultăţii de Studii Economice – Secţia germană (SELS) se află în Germania pentru a-şi perfecţiona studiile.
Din a doua căsătorie a bunicului meu, Matei Eminescu, cu Ana Condeescu (din Mizil) s-au născut patru copii: Lelia (1891 -l896), Ecaterina (1892 – 1970), Hanibal (1893 – 1911) şi Gheorghe (1895 – 1988).
Familia s-a continuat pe linia Ecaterinei şi a lui Gheorghe.
Ecaterina, căsătorită cu Alexandru Persu, a avut trei copii:

– Ioan-Spiru (inginer, n. 1912) – nu a avut urmaşi. În anul 2001 mai era în viaţă şi locuia în Braşov.
– Anton-Eugen (1914-1934) – agronomie – Bucureşti.
– Sanda (n. 1930 – metalurgie) căsătorită cu Florea Oprea, are doi copii: Florin-Viorel (n. 1967) – Facultatea de Mecanică- Galaţi şi Marina-loana (n. 1954 – Inst. Politehnic – Bucureşti). Cei doi fii ai Marinei, căsătorită cu NicoIae Olaru, sunt Matei-Alexandru (n. 1983) şi Mihnea-Ioan (n. 1987).

Gheorghe, fratele mai mic al tatălui meu, a îmbrăţişat cariera militară (grad de colonel). Este autorul unor lucrări de memorialistică şi al monografiei, „Napoleon“.
Fiica lui Gheorghe Eminescu şi a Elenei Labunţeva a fost lolanda Eminescu (1921 – 1998), absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti şi prima femeie judecător din ţara noastră.
Roxana Eminescu, fiica lolandei (n. 1947 – Facultatea de Filologie din Bucureşti) locuieşte în Franţa împreună cu fiul său, Răzvan-Ionuţ Eminescu (n. 1983). Roxana îşi desfăşoară activitatea la Universitatea din Brest – catedra de lb. portugheză, iar lonuţ este student la Facultatea de Drept.
Descendenţii Poetului, prin fratele său Matei, nu sunt mulţi (12). Dintre aceştia doar 7 (şapte) îi mai poartă, ca un dar nepreţuit, numele Unic. Dar, cu siguranţă, toţi, oriunde ar fi, în orice colţ de lume, se străduiesc să-l onoreze aşa cum se cuvine.

3. Este un sentiment aparte care te înalţă în ochii oamenilor, dar în aceeaşi mă­sură te obligă, îţi creează nişte res­ponsabilităţi, îţi marchează viaţa în sens pozitiv.

Curiozitatea, însoţită adeseori de o anume admiraţie, cu care eram privită încă din copilărie de cei din jur, datorită originii mele, m-a făcut să devin con­ştientă, destul de timpuriu, de faptul că acest nume, idolatrizat aproape de un întreg popor şi a cărui faimă a trecut de mult din­colo de hotarele ţării, nu poate fi compromis, dar mai ales eu nu am voie să-l compromit în nici un fel.

4. Îmi stăruie şi acum în amintire cuvintele ce mi-au fost adresate cu mulţi ani în urmă de o bună prietenă, pe când eram elevă Ia liceul „lulia Haşdeu“ din Bucureşti: „Tu porţi acest nume mare: EMINESCU, care va arde ca o făclie peste veacuri“.

Într-adevăr, acest nume mare nu numai că a fost un impediment, dar a reprezentat pentru mine un far călăuzitor, mi-a dat impulsul necesar pentru a mă identifica cu ceea ce este mai bun şi mai frumos în viaţă, mi-a dat puterea de a lupta împotriva greşelilor pe care le-am făcut sau le-aş fi putut face, mi-a dat dorinţa şi tăria de a mă autodepăşi.
Şi pornind de la ideea că meritele i se cuvin doar LUI, nu am încercat niciodată să obţin foloase materiale de pe urma numelui.

5. Din păcate, răspunsul este negativ.

6. În general elevii, poate într-o măsură mai mică adolescenţii, sunt foarte receptivi când este vorba de poezia lui Eminescu. Unii sunt de-a dreptul pasionaţi şi fascinaţi. încearcă să compună versuri, avându-l model pe Poet, Adesea au rezultate remarcabile. Aceasta depinde mult de sensibilitatea şi talentul fiecăruia, dar nu în ultimul rând de profesor. El este cheia. Lui îi revine misiunea nobilă de a trezi sentimente şi trăiri deosebite şi cred că, în bună parte, am reuşit să produc acea atracţie necesară pentru ca elevii mei să recepteze la adevărata valoare elementele esenţiale din viaţa şi opera Poetului.

7. În calitate de descendentă a lui Mihai Eminescu am fost invitată în mai multe locuri din ţară, în semn de binemeritată recunoaştere şi preţuire a celui care a fost considerat Poetul Nepereche al românilor.

Voi menţiona doar câteva dintre manifes­tările la care am avut bucuria să fiu prezentă.
În iunie 1964, am fost invitată la Aca­demia Română la Bucureşti (Sesiune comemorativă şi spectacol omagial), Boto­şani şi Ipoteşti împreună cu surorile mele. Apoi, în vara anului 1989, anul Centenamlui Eminescu, în afară de participarea la Sesiunea de la Academie (Bucureşti) şi manifestările culturale şi artistice de la Ipoteşti, Botoşani şi Iaşi, amintesc pe cele din Brăila, Focşani, Braşov, Biblioteca Pedagogică-Bucureşti şi Casa memorială „Tudor Arghezi“ de la Mărţişor (Bucureşti).

lată, titlurile unor comunicări susţinute de mine cu aceste ocazii:

11 mai 19S9-Brăila: „Dulcea povară a unui nume“

21 mai 1989 – Mârţişor-Bucureşti: „Eminescu şi Arghezi“

14 iunie 1989-Braşov: „Eminescu în documentele de familie“

Liceul din Predeal (unde mi-am desfăşurat activitatea de profesor de limba română şi franceză din 1969 până în 2003) împreună cu Casa de Cultură şi Oficiul Judeţean de Turism au organizat pe 12 iunie 1989 simpozionul „Centenar Eminescu“, la care, de asemenea mi-am adus contribuţia.

Alte participări:

– Banchetul spiritual „Eminescu la Floreşti“ – ed. a III-a, organizat între 13-15 iulie la Tg. Jiu şi Floreşti;

– Interviu acordat ziarului „Braşo­veanul“ din Braşov (12-18 iunie 2001);

– Interviu privind genealogia familiei, acordat Televiziunii române pe 21 iunie 2001;

– Participarea la lansarea căiţii „Povestea Magului călător în scrierile lui Mihai Eminescu“ a prof. loan Câmpan (13 ianuarie 2002);

– Interviu acordat Studioului din Iaşi, în vederea realizării unei emisiuni dedicate lui Mihai Eminescu – 17 ianuarie 2005;

– Interviu acordat Studioului TV Cultural – Bucureşti pentru emisiunea din 15 iunie 2005, închinată Poetului.

Aş dori să mă opresc puţin asupra unui eveniment deosebit care s-a petrecut în anul 2000, declarat „Anul Eminescu“, în viaţa culturală a micului nostru oraş de munte, Predeal. Din iniţiativa Liceului Teoretic „Mihail Săulescu“ şi cu sprijinul Primăriei s-a desfăşurat în zilele de 18 şi 19 noiembrie 2000 un simpozion „Mihai Eminescu“ intitulat „Sus, pe creste, un luceafăr…“ A fost o manifestare complexă, considerată foarte reuşită. Participarea unor persoane culturale din ţară, între care eminescologi de vază, cum ar fi: prof.dv. Dimitrie Vatamaniuc (Bucu­reşti), prof. dr. Theodor Codreanu (Huşi), prof. dr. Tudor Nedelcea (Craiova), prof. dr. Nicolae Bulz (Bucureşti), prof. Petre Popescu Gogan (Bucureşti), prof. Gh. Calotă (Brăila), prof. dr. în ştiinţe teologice Const. Galeriu (Bucureşti), prof. Ion Itu (Bucureşti) etc. vine în sprijinul acestei aprecieri.

Din păcate, spre marea mea dezamă­gire, lipsa fondurilor băneşti ne-a împie­dicat să realizăm ceea ce ne propusesem: reînfiinţarea Societăţii Academice „România Jună“, care fusese înfiinţată în 1871 la Viena de către un grup de studenţi români, în frunte cu Mihai Eminescu şi a cărei activitate încetase în anul 1944.

8. Nu am publicat articole, eseuri sau lucrări literare cu privire la Mihai Eminescu, considerând că, în calitate de membrii de familie, aş fi putut fi subiectivă şi astfel aş fi dat ocazia să se facă diverse aprecieri sau comentarii nedorite.

9. Ridicarea unor lucrări monumentale, busturi ori statui, întru cinstirea Poetului, a frământat mintea multor artişti plastici din vechea şi din noua generaţie. Personal nu am avut ocazia să partitip la Brăila şi Focşani la dezvelirea bustului Poetului în cadrul Centenarului Eminescu. Autorii celor două opere sunt sculptorii Dumitru Pasima (Brăila – 11 mai 1989) şi Marcel Guguianu (Focşani -22 iunie 1989).

Pe lângă emoţia firească pe care mi-au creat-o aceste două evenimente, în calitate de rudă a Poetului, am simţit o mare mândrie şi mulţumire sufletească izvorâte din recunoaş­terea valorii spirituale a acestui Geniu vrăjitor al condeiului, care a fost Mihai Eminescu.
Gândul meu, de profundă admiraţie şi recunoştinţă, se îndreaptă către toţi aceia care îl venerează pe Poet şi spre Dvs., d-le prof. N.D.Petniceanu, evident, nu în cele din urmă, către toţi aceia care se străduiesc -într-un fel sau altul – să-i păstreze nemuritor pe Mihai Eminescu, această figură uimitoare care a intrat în sfera dătătoare de lumină a legendei şi a cărei strălucire se răspândeşte odată cu trecerea timpului.

10. Este ştiut faptul că articolele critice au la originea lor motive diverse. Unele sunt animate de intenţii bune, fie de a îndruma, fie de a corecta aspectele considerate neconforme cu i calitatea. Altele, pe care le-aş numi critici interesante, prin care autorii ior încearcă şi speră să se remarce, poate şi din cauză că lucrările lor nu s-au putut ridica la nivelul celor pe care le constestă.

În săptămânalul „Dilema“ nr. 265/27 februarie – 5 martie 1998 – director fondator Andrei Pleşu, au apărut câteva articole critice la adresa lui Mihai Eminescu. Unele i-au contestat actualitatea, altele ierarhizarea operei (mai ales poeziei), afirmându-se că nu are nici o valoare. S-au formulat consideraţii critice şi pe marginea prozei eminesciene şi a activităţii ziaristice a poetului, încercându-se în cadrarea lui în unele curente politice. Nu au fost uitate nici operele de artă (picturi, sculpturi) care îl omagiază pe poet. O mare parte din aceste articole sunt scrise într-o manieră insultă­toare, răuvoitoare, cu intenţia vizibilă de a-l „desfiinţa“ pe Eminescu.

Fireşte, ca descendentă directă a familiei marelui poet, aceste aprecieri nu m-au bucurat, dimpotrivă, ele m-au mâhnit profund. Nu pot, însă, să nu remarc faptul că, dacă s-a câştigat ceva în România astăzi, aceasta este libertatea de expresie. Fiecare are dreptul să-şi formeze o părere personală-despre un scriitor sau altul şi este liber să şi-o exprime. Mai trebuie, totuşi, să treacă un timp, cred eu, până vom evolua şi în găsirea şi folosirea celor mai adecvaţi termeni pentru exprimarea ideilor noastre mai ales în presă şi în alte mijloace formatoare de opinii, cum ar fi radioul, televiziunea etc.

Pentru a fi mai subiectivă, cum am mai spus, nu am vrut să fac comentarii de specialitate privind opera poetului. Pentru mine personal, Mihai Eminescu a fost, este şi va rămâne cel mai mare poet român. Indiferent de ce s-a scris în săptămânalul „Dilema“, articole între care unele m-ar scuti chiar de orice comentarii, sau ce se va mai scrie, eu cred în genialitatea operei emines­ciene. De aceea consider că Eminescu nu merită astfel de aprecieri denigratoare. Sigur că nu tot ce a scris reprezintă opere de artă, dar cea mai mare parte a creaţiei sale nu poate fi negată, ea rămâne etalon de frumuseţe şi valoare, părere pe care, de altfel, o împărtăşeşte marea majoritate a oamenilor de cultură română din ţară şi de peste hotare.

Sunt convinsă că timpul va cerne ideile critice şi îi va aşeza nemilos pe cei ce scriu, pe treapta pe care singuri şi-au ales-o prin lucrările lor. El va trece în umbră aceste secvenţe de denigrare, secvenţe de care, după cum ştim, Eminescu nu a fost scutit nici în timpul vieţii, ca şi alte mari genii ale culturii universale, de-a lungul secolelor.

P.S. Stimate D-le Prof. N.D.Petniceanu . Doresc să aibă succes lucrarea ce o veţi publica şi vă rămân recunoscătoare pentru dragostea statornică ce o purtaţi poetului Mihai Eminescu şi pentru sacrificiile materiale pe care le faceţi.

Multă sănătate, dvs. si familiei, din partea mea şi a soţului meu. dr. Emil Stanislav.

Nota redacţiei: materialul figurează într-o carte, probabil Domnul Eminescu soseşte iarna. voi. II pentru anul 2010. Voia Domnului…

20 octombrie 2005, Predeal

Prof. DIDONA EMINESCU-STANISLAV

Comments are closed.