Protestele Black Lives Matter din vara trecuta au provocat o socoteala incomoda pentru multe tari europene cu o mostenire de sclavie si colonialism.
Aducerea la lumina a acestei perioade intunecate din istorie prin revizuiri ale curriculumului si initiative precum Luna istoriei negre este dificila. Cu toate acestea, este extrem de necesar si nu doar pentru a combate naratiunile autoservitoare si complet false despre trecutul „civilizator” al Europei, care continua sa fie impinsa de politicienii nationalisti si populisti.
Daca Uniunea Europeana doreste sa-si salveze eforturile de a lansa un asa-numit parteneriat de egali cu tarile africane, este nevoie urgenta de o noua naratiune. Si este, de asemenea, necesar daca guvernele europene doresc sa construiasca o relatie cu cetatenii europeni africani pe o baza mai solida si mai respectuoasa.
Exista motive pentru optimism. In Germania, protestele BLM au dat impuls eforturilor de a schimba numele strazilor cu referinte coloniale sau rasiste. In Franta, Ministerul Apararii a furnizat administratiilor locale o lista cu 100 de africani care au luptat pentru Franta in al Doilea Razboi Mondial, astfel incat strazile si pietele sa poata fi numite dupa ele. In 2019, in timpul unei vizite in Coasta de Fildes, presedintele Macron a condamnat „viziunea hegemonica si capcanele colonialismului” franceza, pe care a definit-o drept „o greseala grava, un esec al republicii”.
In Belgia, autoritatile au raspuns protestelor prin inlaturarea a cel putin unor monumente publice ale regelui Leopold al II-lea, ale carui forte au capturat Congo la sfarsitul secolului al XIX-lea si au alimentat un regim de exploatare care a ucis milioane de oameni.
Si intr-un gest fara precedent, vara trecuta, regele Filip al Belgiei, un descendent indirect al lui Leopold al II-lea, i-a scris presedintelui congolez Felix Tshisekedi pentru a-si exprima cel mai profund regret fata de „umilirea si suferinta” provocate in timpul ocupatiei coloniale. Durerea trecutului, a spus regele, a fost „aprinsa de discriminarea care este inca prea prezenta in societatile noastre”. S-ar putea sa fi trecut mult timp si sa aiba doar valoare simbolica, dar aceste gesturi sunt importante.
Decizia recenta a lui Macron de a invita tinerii africani, mai degraba decat liderii politici, la un summit Franta-Africa privind biodiversitatea in iulie si de a implica europenii africani in efort, sunt, de asemenea, pasi in directia corecta; precum si eforturile de a aduce femei antreprenori, orase si lideri de afaceri in conversatiile in curs dintre Africa si Europa.
Doua continente interdependente
Pentru ca Europa si Africa sunt interconectate si interdependente. Au nevoie unul de celalalt pentru a crea locuri de munca si crestere pe ambele continente, pentru a asigura redresarea economica dupa pandemie si pentru a lupta impotriva schimbarilor climatice.
Uniunea Europeana ramane principalul agent de ajutor, comert si investitii pe continent. Exporturile africane de materii prime, produse chimice si petroliere, minerale si metale, precum si produse pescaresti si agricole, continua sa fie pilonul de baza al multor industrii europene.
Cu toate acestea, in timp ce ratele de crestere candva sustinute ale Africii au fost oprite de pandemie, potentialul sau economic, populatia tanara si planurile de construire a unei zone libere continentale africane, dupa modelul pietei unice a UE, se vor intensifica rivalitatea internationala si competitivitatea, in special intre Europa si China.
Factorii politici din UE insista ca politicile lor sunt mai bune decat cele ale Beijingului si ca, desi investitiile Chinei in cadrul Initiativei Belt and Road atrag atentia globala, ele inrautatesc povara deja mare a datoriei Africii si fac masurile de reducere a datoriilor si mai urgente.
Analistii africani acuza UE, care isi conditioneaza ajutorul de respectarea drepturilor omului si a altor standarde, ca gazduieste atitudini „paternaliste” si spun ca blocul ar putea invata de la Beijing in consultarea, informarea si lucrul cu statele africane ca adevarati egali. Nu sunt fara motiv.
Liderii Uniunii Africane au anulat un mini-summit UE-Africa, care se zvoneste mult, la inceputul lunii decembrie, in ultimul moment. Aceasta a urmat amanarii, din cauza coronavirusului, a unei sedinte plenare programata pentru octombrie. Nu se poate considera ca acesta este doar un alt accident diplomatic.
Scepticism fata de Europa
A venit momentul sa fim sinceri. Restabilirea acestei relatii este dificila, deoarece multi africani, din ce in ce mai siguri de ei, sunt firesc sceptici fata de motivele Europei. Relatiile dintre Africa si Europa au fost de ani de zile caracterizate de o relatie dezechilibrata intre donatori si beneficiari, in care guvernele africane au cautat acces la ajutorul UE si la preferintele comerciale, in timp ce liderii europeni au cultivat legaturi privilegiate cu elitele africane si au ignorat nevoile generatia tanara a continentului. In plus, faptul ca Europa, ca fortareata, a facut tot posibilul pentru a-i tine departe pe imigrantii africani a crescut neincrederea.
Insarcinata sa ridice bucatile sparte, Portugalia, care detine presedintia rotativa a UE, spera sa repete anul acesta summitul de succes UE-Africa pe care l-a gazduit in 2007.
Dar vremurile s-au schimbat. Geopolitica a devenit mai imprevizibila, incertitudinile cauzate de pandemie sunt nenumarate si mai multe tari, inclusiv Marea Britanie post-Brexit, concureaza cu UE pentru oportunitati economice in Africa.
O cale de urmat ar fi ca UE sa recunoasca raul cauzat de colonialism si ca guvernele africane sa recunoasca, la randul lor, ca o noua generatie de lideri europeni moderni – asa cum a subliniat anul trecut presedintele Consiliului UE Charles Michel – nu poate continua sa poarte „greutatea nostalgie”.
O declaratie comuna care admite greselile trecutului, dar promite si noi inceputuri, poate sa nu fie o redresare imediata in relatiile UE-Africa, dar ar fi un inceput bun.
Daca planurile pentru o imbunatatire mai echitabila a relatiilor cu statele africane urmeaza sa se concretizeze, liderii UE trebuie sa ia masuri colective pentru a exorciza fantomele lui Leopold al II-lea si pe cele ale altor „eroi” coloniali care au pasit pe un teritoriu similar.
Aceasta va insemna abordarea nemultumirilor Africii cu privire la rolul Europei in comertul cu sclavi si la cele mai crude aspecte ale dominatiei coloniale, precum si la discriminarea persistenta, rasismul si prejudecatile inconstiente care persista astazi.
Va necesita o schimbare in dezbaterea europeana toxica privind migratia, punerea in aplicare a unei noi agende antirasiste a UE si intensificarea lucrarilor in „parteneriate internationale” pentru a inlocui politica traditionala de ajutor a UE – sau, asa cum era cunoscuta la Bruxelles, pana in prezent. recent, „cooperarea pentru dezvoltare”, in care s-au inradacinat ferm povestile de moda veche ale salvatorului alb.
