Democratia este ceva ce nu trebuie aratat populatiei daca cineva vrea sa guverneze in voie; Nu se poate astepta ca oamenii, cetatenii, sa accepte sa traiasca sub un regim nedemocratic daca au stiut anterior ce este libertatea politica si sociala.
Aceasta a fost probabil cea mai grava greseala facuta de acum fostul presedinte al Burkina Faso Blaisse Compaore in 2014 si de putchistul Gilbert Diendere in urma cu doar o luna. Long-viatul Compaore credea ca nu se va intampla nimic daca ar incerca sa schimbe constitutia si astfel sa-si prelungeasca guvernarea cu cativa ani, in total, avea deja 27 la comanda tarii. Iar Diendere a dat peste o fantoma care fusese deja trezita din somnul sau odata cu caderea regimului in anul precedent, fantoma visului democratic burkinabe, o fantoma alimentata de ideile unui om care a visat candva la schimbare, Thomas Sankara.
Fosta colonie franceza din Volta Superioara este un exemplu de colonialism european in Africa; un teritoriu folosit pentru satisfacerea nevoilor metropolei franceze care nu numai ca a servit ca sursa de resurse pentru tara coloniala, ci a fost folosit si ca rezerva de capital uman pentru tarile din regiune care serveau interese straine in cadrul unei structuri de aprovizionare piramidale cu Franta ca varf.
Procesul de decolonizare in Volta Superioara, ca si in restul continentului, a constat in schimbarea formei, dar nu a substantei stapanirii straine; De-a lungul anilor 1920 si 1930, a castigat independenta politica, dar a fost controlat tot timpul de Paris. In 1950, tara a fost inzestrata cu o constitutie care a instituit un sistem democratic multipartid, iar in anii 1960 a obtinut independenta mult asteptata.
Acesta ar putea parea un proces excelent care a satisfacut nevoile teritoriului si ale locuitorilor acestuia daca nu ar fi faptul ca in tara si in multe teritorii de pe continent, compozitia etnica complexa influenteaza puternic viata politico-sociala. In cazul Voltei Superioare si a actualului Burkina Faso, exista un grup etnic, Mossi, care a detinut o pozitie cheie in viata politica de-a lungul istoriei, foarte apropiata de puterile coloniale. Daca adaugam tendinta de acumulare a puterii in mainile unui individ sau lider, constatam ca este extrem de dificil sa se stabileasca un sistem cu adevarat democratic; cu atat mai mult daca fostul colonizator faciliteaza mentinerea la putere a unui grup care le favorizeaza interesele.
In cei treizeci de ani premergatoare revolutiei sankariste, vor avea loc diferite lovituri de stat care nu sunt altceva decat o mostra a dinamicii interne si care au sporit situatia de instabilitate din Volta Superioara. Facand o scurta trecere in revista a loviturilor de stat care au avut loc intre 1960 si 1983, gasim un tipar comun tuturor: interesul personal si tratamentul favorabil al intereselor straine. Primul presedinte dupa independenta a fost Yameogo, care si-a inceput drumurile prin taierea libertatilor si suprimarea sistemului multipartid al constitutiei; a inceput o perioada de lovituri de stat si tirani care avea sa marcheze profund teritoriul. Un fapt foarte relevant este puterea pe care populatia a avut-o intotdeauna; in guvernul Yameogo, protestele au motivat armata sa intervina impotriva guvernului, argumentand ca in acest fel ordinea s-ar mentine in tara. Lanizaga, care a ajuns la putere in 1966 si a ramas timp de 14 ani lungi, a urmat, fara a fi surprinzator, stereotipul presedintelui neocolonial african. Apartinand unui grup etnic minoritar, el a ramas la putere asigurand bunastarea intereselor mossi si fiind un colaborator fidel cu puterile coloniale si cu diferitii aliati regionali ai acestora.
Dar, din nou, protestele de pe strazi au incurajat armata sa intervina pentru, asa cum au sustinut ei, sa-i ajute pe oamenii din Volta Superioara. Saye Zerbo l-a rasturnat pe Lanizaga si s-a instalat ca presedinte. Din nefericire pentru el nu a durat nici macar doi ani, inca o data tulburarile au ajutat militarii sa rastoarne guvernul si sa-l instaleze ca noul presedinte pe Jean-Baptiste Ouedraogo, un militar conservator care a servit la mentinerea stabilului regimului, un status quo in care puterea coloniala si tribala nu a fost modificata. Cu toate acestea, pana atunci noi idei politice patrunsesera in diferite sectoare ale societatii; Multe grupuri civile si militare au capatat un caracter mai progresist si, influentate de ideile marxiste-socialiste, au cerut o schimbare, ca sistemul sa varieze. Pentru a calma un pic masele, un tanar capitan Thomas Sankara a fost numit prim-ministru, care a avut un mare sprijin in afara si in interiorul armatei, in special din sectoarele mai progresiste. Aceasta numire ar fi inceputul sfarsitului sistemului politic cunoscut pana atunci in tara. Sankara, in dezacord cu guvernul Ouedraogo, a refuzat postul si, in consecinta, a fost arestat. Strazile au explodat, multi militari au privit aceasta arestare cu suspiciune si au inceput sa organizeze o lovitura de stat care sa schimbe realitatea, nu doar in tara, ci si pe continent. a refuzat postul si, in consecinta, a fost arestat. Strazile au explodat, multi militari au privit aceasta arestare cu suspiciune si au inceput sa organizeze o lovitura de stat care sa schimbe realitatea, nu doar in tara, ci si pe continent. a refuzat postul si, in consecinta, a fost arestat. Strazile au explodat, multi militari au privit aceasta arestare cu suspiciune si au inceput sa organizeze o lovitura de stat care sa schimbe realitatea, nu doar in tara, ci si pe continent.
Originea revolutionarului
Nu putem incerca sa intelegem ascensiunea unui lider precum Thomas Sankara privind istoria dintr-un punct de vedere atat de ingust, este necesar sa trecem la un obiectiv cu unghi larg. Polarizarea anilor 1970 si 1980 a pus multe tari intre doua realitati care nu le erau apropiate dar din care le era imposibil sa scape, ajungand sa patrunda adanc in viata lor de zi cu zi.
Pe continentul african au aparut miscari anticoloniale si antiimperialiste, concretizandu-se in lideri precum Muammar Gaddafi in Libia sau Jerry Rawlings in Ghana. In acelasi timp, ideile marxist-socialiste au gasit o buna primire in randul celor, in majoritate tineri, care au vazut ca sistemul nu s-a schimbat, ca procesul de decolonizare nu a fost altceva decat un esec, unul mai mult intr-o lista lunga. Desi nu a fost atat de daunator tarilor coloniale care au continuat sa-si mentina influenta asupra teritoriului oferind in acelasi timp o imagine a democratiei si independentei peste hotare.
Dar cine a fost Thomas Sankara si ce a facut ca lovitura sa sa fie diferita de cele precedente? Unul dintre lucrurile care ar fi putut influenta cel mai mult viata lui Sankara a fost meseria tatalui sau, paroh crestin, care a calatorit in toata tara raspandind cuvantul sfant; Datorita acestor calatorii, Thomas va cunoaste in profunzime pamantul sau si, mai important, nevoile oamenilor sai. Odata ajuns in armata, a intrat in contact cu ideile socialiste la scoala militara; militarii dintr-un numar mare de tari de pe continent au primit pregatire peste media nationala. Daca adaugam la aceasta faptul ca Sankara era stationat in Madagascar, care la vremea aceea era o natiune socialista, intalnim o serie de influente care aveau sa modeleze personalitatea viitorului lider.
Sankara este un exemplu de nemultumire care a existat in societatea din Volta Superioara, tineri cu pregatire care cunoscusera teorii diferite, impreuna cu grupuri de profesori si sindicate, impartaseau un sentiment comun de oboseala, rezultat al venirii si plecarii liderilor militari care au ridicat nevoile societatii de a accesa puterea si, odata ajunse in ea, s-au imbogatit in slujba intereselor celor care ii ajutasera in ascensiune pana cand urmatorul a decis sa-i scoata din functie pentru a continua cu aceeasi dinamica.
Thomas a dovedit ca nu a fost unul dintre multi atunci cand a refuzat postul de prim-ministru in 1982 pentru ca nu era de acord cu politicile care se duceau la indeplinire. In consecinta, a fost arestat, ceea ce nu a placut gruparilor care, in interiorul si in afara armatei, il sustineau. Acestia, comandati de Blaise Compaore, acelasi om care ani mai tarziu avea sa conduca insusi lovitura de stat impotriva lui Sankara, l-au eliberat pe tanarul capitan, care la 4 august 1983, statea in fruntea Voltei Superioare.
Revolutia
Guvernul lui Thomas Sankara a fost ceva ce cu adevarat nu se vazuse pana in prezent pe continentul african, a fost o revolutie care avea sa afecteze chiar si numele tarii, fiind botezata ca Burkina Faso, tradus literal in limba Moree – limba vorbita de grupul etnic Mossi, care constituie majoritatea populatiei – ca „tara oamenilor onorabili”.
Dar ce l-a determinat pe Sankara, un militar, sa mearga impotriva celor care i-au fost superiori? Tanarul capitan, la fel ca multi dintre insotitorii sai, a fost influentat de o idee romantica de aparare a statului; Ultima si cea mai importanta datorie a unui militar era sa-si vegheze tara, intelegand ca tara este formata din cetatenii sai. Prin urmare, militarii trebuiau sa fie constienti de functia lor fata de societate, daca guvernul a incetat sa-si mai serveasca poporul pentru a-si servi propriile interese, era de datoria armatei sa opreasca aceste actiuni si sa returneze tara proprietarilor legitimi, cetatenilor.
Cu aceasta idee clara, Sankara a ajuns la putere in 1983, incepand astfel o perioada care avea sa marcheze istoria teritoriului. Politicile din acesti patru ani s-au concentrat pe 4 domenii: agricultura, educatie, administratie si productie. In cadrul fiecaruia au fost promovate o serie de elemente considerate de baza care ar trebui sa ghideze viitorul Burkina Faso, precum echitatea, egalitatea intre sexe, respectul pentru mediu, lupta impotriva coruptiei si cultura africana. Aceste idei aveau sa fie folosite ani mai tarziu de alte state, iar multe practici de mediu si apararea drepturilor femeilor ar fi promovate in organizatiile internationale.
Una dintre principalele preocupari ale presedintelui a fost reducerea coruptiei; daca doreau sa imbunatateasca tara, liderii trebuiau sa dea un exemplu: „fie ca zburati la clasa intai sau la clasa economica, veti decolare si ateriza la fel”. Una dintre cele mai notorii masuri a fost inlocuirea masinilor oficiale, marca Mercedes, cu Renault 5.
A stiut sa fie critic cu structura sociala existenta pe tot continentul, patriarhatul pentru el nu a facut decat sa incetineasca inaintarea Africii. Fata de aceasta, a creat grupuri de lucru pentru femei, au fost interzise practici precum circumcizia si a fost infiintat un Minister al Femeii; acestia au putut, in sfarsit, sa aiba acces la locuri de munca si la armata; Ziua Femeii a fost chiar sarbatorita prin faptul ca barbatii isi indeplinesc sarcinile femeilor ca mijloc de constientizare a rolului important al femeii la nivel social.
Educatia a fost unul dintre pilonii guvernului sau, nu doar la nivel scolar, ci si social. Au crescut ratele de inscriere la scoala, au fost create comitete regionale pentru implementarea acestor politici. La nivel social, a fost promovata constientizarea mediului prin programe de repopulare. Pentru guvernul revolutionar, Burkina Faso trebuia sa fie o tara verde, pregatita pentru cultivare si autosuficienta; astfel, in 4 ani au fost plantati peste 10 milioane de copaci.
Unul dintre cele mai relevante puncte ar fi promovarea culturii ca semn de identitate. Acesta a fost un simbol al gandirii sankariste care va influenta intregul continent. El credea ca „singurul mod de a trai cu demnitate si libertate este sa traiesti ca un african”. Pentru el era vital sa fuga de alinierea coloniala si si-a concentrat eforturile pe decolonizarea mentalitatii sociale.
Fiecare trebuie sa accepte sa fie el insusi si sa evolueze cu propria sa realitate; a incurajat populatia sa gandeasca in mod autonom, sa participe la schimbare, sa reinvie realitatea africana, constienta in acelasi timp de locul in care ii apartine; Nu este nesanatos sa-ti dezvolti propria cultura fara a imita Europa, popoarele sunt diferite si pentru Sankara, Africa a trebuit sa dezvolte acele diferente care o fac unica. La nivel international, a abordat tari mai aproape de idealurile sale, ceea ce i-a castigat dusmania multor puteri europene si tari din regiune care serveau puteri straine. Unul dintre punctele de conflict s-a invartit in jurul platii datoriilor Burkina Faso, o datorie care pentru Sankara a reprezentat opresiune si control strain, imposibil de platit deoarece interferenta economica coloniala a impiedicat indeplinirea angajamentelor economice. Intr-unul din discursurile sale el a declarat: „Ma intreaba unde vad imperialismul, foarte bine, doar uita-te la farfuriile tale pline cu orez si porumb de import”. Sankara a pus capat companiilor straine prin promovarea participarii societatii civile la constructia de infrastructuri si a promovat dezbaterea privind datoria africana in diferitele foruri continentale.
Caderea liderului
In timpul regimului sau nu totul era atat de idilic. Interzicerea partidelor de opozitie a generat un sentiment de respingere in unele grupuri. In plus, a fost creata o diviziune intre cei pro si impotriva politicilor sankariste. In ciuda scopului onest urmarit odata cu crearea instantelor populare care i-au judecat pe conducatorii anteriori, munca lor a fost estompata de lipsa lor de consideratie in formele dreptului, lasand deoparte principiile de baza ale statului de drept precum prezumtia de nevinovatie. Evenimente de genul acesta, impreuna cu suprimarea protestelor de catre sindicate si profesori, au facut ca ultimul an sa fie marcat de instabilitate. Presiunea puterilor straine si reducerea ajutoarelor economice si a investitiilor nu au facut decat sa inrautateasca situatia.
Avand in vedere acest lucru, istoria s-a repetat. Blaisse Compaore a condus a doua sa lovitura de stat si a pus capat guvernului lui Thomas Sankara. Cel care l-a eliberat candva din celulele tiraniei si-a incheiat viata ingropandu-si memoria nu in spatele unui gard, ci in uitare. Thomas Sankara a fost ucis la varsta de 39 de ani, a luptat pana cand a fost ucis. Trupul sau a fost ingropat alaturi de oamenii sai in acea noapte intr-un cimitir din Ouagadougou.
Blaisse Compaore, oricine era ca fratele lui Sankara, a fost pus in fruntea Burkina Faso. De-a lungul presedintiei lui Compaore au fost efectuate diferite modificari constitutionale care au adus tara intr-o situatie mai apropiata de cea pe care o avea inainte de sosirea revolutiei. Compaore, cu modificarile aduse legii electorale, s-a pastrat la putere; acordarea de privilegii triburilor puternice si puterilor straine a insemnat ca putea gestiona situatia timp de 27 de ani. Desi au fost perioade de proteste in strada, acestea au fost suprimate si regimul a fost mentinut.
Totusi, in octombrie 2014, presedintele, vazand ca alegerile sunt asupra lui, a decis sa incerce sa modifice un articol din constitutie care sa-i permita sa se prezinte in calitate de candidat si, din nou, sa castige cu o mare majoritate, ceea ce a facut ca strazile pana vor exploda Trebuie sa tinem cont de faptul ca Burkina Faso este o tara cu varsta medie de 18 ani, ceea ce inseamna ca peste 50% din populatia sa nu cunostea alta varianta decat regimul Blaise Compaore, dar ca a crescut auzind discutii. a unui om care a vrut sa schimbe lucrurile, de la tatal Burkina Faso, Thomas Sankara. Compaore a fost nevoit sa-si demisioneze postul si sa paraseasca tara in noiembrie 2014. Confruntat cu un vid de putere, a fost numit un guvern de tranzitie cu Michel Kafando presedinte si Isaac Zida prim-ministru, in asteptarea alegerilor.
Dar pacea in Burkina Faso a fost din nou amenintata de o lovitura de stat in care Zida si Kafando au fost arestati, iar generalul Gilbert Diendere a devenit noul lider al tarii. Din nou istoria neagra a Burkina Faso a vrut sa-si faca intrarea, dar de data aceasta nu a fost posibil, protestele de pe strazi si presiunea externa au facut ca ordinea sa fie restabilita, iar Diendere cu membrii Garzii de Securitate Prezidentiale au fost arestati si plasati in custodia, restabilirea procesului de tranzitie.
Uitarea nu este suficienta
Evenimentele din ultimul an din Burkina Faso nu fac altceva decat sa ne transporte la inceputul acelei revolutii initiate de Sankara. Inceputul unei schimbari care, desi nu a rezultat dintr-un proces democratic, i-a invatat pe oameni sa faca parte din statul lor. Sankara s-a straduit sa arate populatiei ca ar putea fi independenti; a facut dintr-un teritoriu de sclavi ca Volta Superioara unul de oameni onorabili, de oameni care stiau ca tirania poate fi si ea invinsa.
In ciuda incercarilor lui Compaore de a pune capat mostenirii lui Sankara, spectrul revolutiei a reintrat in scena. De parca ar fi fost Don Juan Tenorio, bantuit de fantoma lui Don Gonzalo, cei ca Compaore sau Diendere, care odata strigau pentru democratie si libertate impreuna cu Thomas, se gasesc acum in fata lui la o cina in care nu sunt bineveniti.
Viitorul Burkina Faso este incert. Guvernul de tranzitie trebuie sa mentina ordinea si sa organizeze alegeri democratice in care puterea revine proprietarilor de drept, cetatenii. Un popor care in cea mai mare parte a crescut fara sa fi trait in perioada „tatalui Burkinei”, dar care si-a cunoscut ideile, pentru ca asa cum a spus odata un om pe un continent mare: „In timp ce revolutionarii ca indivizi pot fi ucisi, nu poti ucide niciodata ideile.
