Alina Puscas, de profesie actrita, are probleme in casnicie si recunoste acest lucru. Presa a dezvaluit faptul ca sotul acesteia, Viktor Bieltz, ar avea o aventura, motiv pentru care cei doi soti au decis sa stea separati pentru o vreme. Totusi vedeta sustine ca inca nu ar fi cazul unui divort.
„Eu şi Viktor nu am discutat de divorţ. Într-adevăr ne-am separat, dar nu ne-am găsit parteneri adiacenţi niciunul dintre noi. Dacă ne referim la pozele apărute în presă, de fiecare dată Viktor era cu altcineva, persoane din cercul de prieteni. Şi dacă l-aţi cunoaşte, aţi înţelege că nu e genul care să schimbe femeile ca pe şosete. Dar el nu e obişnuit cu apariţiile în presă. Chiar dacă vom ajunge să ne despărţim definitiv vreodată, Viktor mi se pare cel mai de încredere om pe care l-am cunoscut. Niciodată nu aş putea, oricare ar fi soarta relaţiei noastre, să spun ceva rău de el. Acolo pare că se întâmplă ceva, dar e o suprapunere de imagini. Era o ieşire între prieteni, totul se întâmpla în faţa unui restaurant şi era filmat dubios. Dacă n-aş fi ştiut 100% că n-a fost infidelitate, puneam punct din prima.
Imediat după cununie, am început filmările la «Te cunosc…» şi n-am avut nici măcar săptămâna de miere. Tocmai faptul că n-am avut timp unul de altul a dus la nişte probleme. Am ajuns să ne facem reproşuri des şi-am zis: OK, suntem la pragul de cinci ani de relaţie şi mi-e frică de praguri şi plafonare. Aşa că am preferat să ne dăm puţin spaţiu. A fost o decizie bună, acum încercăm aşa frumos să ne redescoperim„, a declarat Alina pentru OK! Magazine.