Istoria reprezintă, din punct de vedere sinecdotic, un studiu al faptelor şi al evenimentelor precum şi construcția unei imagini a trecutului zămislită de oameni. Având în vedere faptul că este o construcție umană şi în conformitate cu o pecetă esențială a umanității şi anume “caracterul”, istoria se poate împărți în două categorii: istoria ca ştiință ce se supune doar adevărului şi istoria ca disciplină ce se supune intereselor de toate felurile ale vremurilor. De-a lungul timpului, aceste două aspecte se împletesc şi de aici apare, ceea ce noi putem numi, “controversa” sau “problema controversată a istoriei”.
Această paradigmă se aplică foarte bine în cazul unui popor clădit acolo unde a existat leaganul civilizației, care trăieşte exact acolo unde s-a născut, cu o spiritualitate profundă şi revelatoare pentru cei din jur. Cred că ați făcut deja legătua. Este vorba despre poporul român.
În continuare, vă invit să reflectăm puțin asupra unor aspecte din istoria poporului nostru şi anume începuturile Țării Româneşti. O să ne aplecăm asupra controverselor şi lucrărilor ce încă nu au fost fixate prin încercarea de a raspunde la câteva întrebări:
– Cine a fost de fapt cel ce a unit voievodatele şi cnezatele într-un singur stat?
– Care este originea lui Basarab I?
– Ce religie a avut Basarab I?
– Care este motivul real al bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou?
– Unde este adevărata locație a desfăşurării bătaliei?
*** Elementul surpriză, un lucrul cu totul indit pe care îl vom dezvălui în ultima parte a acestei serii
– Cine a fost de fapt cel ce a unit cnezatele într-un singur stat?
În toate “istoriile oficiale” ale României se găseşte informația că cel care a pus piarta de temelie a Țării Româneşti este Basarab I ce este identificat ca fiind unul şi acelaşi cu (Radu) Negru Vodă. Acest lucru, după cum vom vedea este o eroare voită sau nu(?) iar Radu Negru Vodă şi Basarab I sunt două persoane diferite. În sprijinul afirmației mele putem reda părerea unor cercetători români: “Atanasie M. Marienescu încă din anul 1909 a încercat să atragă atenția cercetătorilor asupra rolului avut de Radu Negru în Întemeierea Tării Româneşti. Constantin C.Giurescu susţine, de asemenea, faptul că încă dinainte de anul 1307 cnezatele şi voievodatele muntene fuseseră unite sub conducerea Domnului Ţării Româneşti, Radu Negru.
Informații despre “descălecatul” lui Negru Vodă în Muntenia, în jurul anului 1290, apar nu doar în hrisoavele valahe ci şi în scrierile străine. Negru Vodă, împreună cu supuşii săi, a venit din Transilvania în Țara Românească pentru a încerca să unească pe toți cnezii şi voievozii locali într-un stat puternic şi liber, lipsit de suzeranitatea maghiară. “Care a fost motivul acestei alianţe, şi cum a fost acceptată de către conducătorii locali? La data „coborârii” lui Radu Negru Vodă, Țara Românească era teritoriu vasal Regatului Maghiar, umare a morţii voievodului Litovoi Bărbat, fratele acestuia fusese înscăunat de către Ladislau Cumanul (1272 – 1290), în schimbul acceptării vasalităţii. Situaţia românilor din Transilvania era oarecum identică cu cea din Ţara Româneasca, toţi erau supuşi ai coroanei maghiare. Acest fapt va conduce la revolta românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor, ridicarea voievozilor români, acceptarea lui Radu Negru ca reprezentant al tuturor şi întemeierea statului independent al Ţării Româneşti.
Cum a fost posibil a se înfăptui această unire fără ca regalitate maghiară să ia măsuri? După stingerea dinastiei arpadiene, ce coincide cu moartea lui Andrei al III-lea, în 14 ianuarie 1031, timp de şase ani în Ungaria se instalează o anarhie totală pecetluită de lupte intene pentru ocuparea tronului vacant. Din acest motiv, concentrarea coroanei maghiare asupra problemelor externe a fost una foarte redusă în această perioadă si a creat un bun prilej pentru canalizarea românilor ”transalpini” asupra unui singur scop şi anume unirea cnezatelor într-un stat mare şi puternic care să îi confere posibilitatea de a-și guverna singur interesele fără a ține cont de părerile statelor vecine. Astfel că sfârşitul frământărilor şi urcarea pe tronul Ungariei a lui Carol Robert din dinastia de Anjou în anul 1307 coincide cu apariția statului Muntean (exact aşa cum afirmă şi Constantin C. Giurăscu).
Unii dintre istoricii români, excluzându-l pe Negru vodă, afirmă că Basarab I este urmaşul lui Tohomirus[, pesonaj care de fapt nu există din punct de vedere istoric. Se încearcă acest lucru pentru a induce ideea că Basarab este urmaş al lui Bezeranban (unul şi acelaşi cu Litovoi). De ce se încercă acest lucru? Răspusul este simplu şi se referă la negarea faptului că cel care a întemeiat Țara Românească este un român venit din Ardeal. Se doreşte a se şti că cel care închegat statul Valah este chiasr din interiorul lui si nu venit din altă parte, scoțând din context cel mai importat element şi anume că a fost român. Primul care restabileşte adevarul istoric legat de acest subiect este Stolnicul Constantin Cantacuzino în lucrarea sa Letopiseţul Cantacuzinesc: „Atunce s-au ales dintr-înşii boiari carii au fost de neam mare. Şi puseră banoveţi un neam ce la zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) şi-i aşezară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, iar al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Şi aşa fiind multă vreme au trecut tot ei, oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798 <1292> , fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgăraș, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime noroade: rumâni, papistași, sași, de tot feliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviții, început-au a face țară noao. Întâi facut-au oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo au facut şi o biserică mare, frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat la Argeş şi iară au făcut oraş mare şi şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă. Iară noroadele ce se pogorâseră cu dânsul, unii s-au întins pre subt podgorie, ajungând până la apa Siretului şi până la Brăila, iar alţi s-au tins în jos, peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în marginea Dunării şi până la Olt.
Atunci şi Basarabeştii, cu toată boierimea ce era mai nainte peste Olt, s-au sculat cu toţii de au venit la Radu-Vodă, închinându-se sa fie subt porunca lui şi numai el să fie peste toţi stăpânitor. Şi de atunci s-a numit de-i zic Ţara Românească. Iar tituluşul domnului s-a facut precum s-arată mai jos: Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios şi cel bun de cinste şi cel iubitor de Hristos si singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Ţara Românească, dintru Ungaria descălecat şi de la Amlaş şi Făgăraş herţeg.
Acesta iaşte tituluşul domnilor de atunce începându-se pân-acum, precum adevărat să vede ca iaşte scris la toate hrisoavele ţării.
Şi într-acestaşi chip tocmitu-s-au Radu Vodă ţara cu bună pace, că încă nu era de turci împresurata, şi au domnit până la moarte, îngropându-l la biserica lui din Argeş. Si au domnit ani 24”.
Primul istoric ce se ocupă de indentitatea lui Negru Vodă este Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907). Acesta face afirmația că ar fi venit din Oltenia în țara Făgăraşului (afirmație ce nu se poate proba). Nicolae Iorga este primul care îl elimină pe Negru Vodă din ecuația întemeierii principatului muntean .”Marele istoric, Nicolae Iorga (1871-1940) va fi unul dintre promotorii teoriei prin care îl elimină pe Negru Vodă în totalitate din istoria Ţării Româneşti: „Basarab nu trebuie confundat cu personalitatea legendară, adânc înrădăcinată în conştiinţa poporului, care este Negru Vodă, pretins întemeietor venit din Făgăraş, regiune care n-a fost colonizată şi organizată politiceşte decât în a doua jumătate a veacului XIV-lea. Legenda acestui Negru Vodă nu are nimic de-a face cu personalitatea istorică a adevăratului Radu-Vodă, domniind în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, voievod de oarecare însemnătate pentru calugarii pe care îi ocrotise şi de la care n-a rămas nici un document. Cât pentru Negru, e vorba de Neagoe Basarab, care fiind mare ctitor, a săvârşit prin a fi considerat de popor ca acela care ar fi ridicat toate vechile zidării”.
